BALSAM BUZE PORTOCALE 5ML Faunus Plant

BALSAM BUZE PORTOCALE 5ML Faunus Plant

În balsamul de buze cu ulei esențial de Portocale, un puternic antimicrobian, antioxidant și hidratant, am cuprins parfumul pătrunzător și inconfundabil al citricelor. Datorită complexului cu extract de Gălbenele – excelent cicatrizant și emolient – și vitamina E – efect antioxidant și antiinflamator, balsamul oferă protecție de durată, hidratează și catifelează buzele natural.

Ingrediente: ulei de măsline (Olea Europaea), Gălbenele (Calendula officinalis), ceară de albine (Cera flava), ulei esențial de portocale (Citrus sinensis), vitamina E (tocopherol).

Produs 100% natural, obținut prin prelucrare manuală.

Nu conține parabeni sau alte substanțe cu potențial nociv.

Rolul componentelor: 

Portocal -  arboraş sempervirescent din familia Rutaceae, nativ în Sud-Vestul Asiei, cu trunchiul rotund şi foarte ramificat, acoperit de o scoarţă lucioasă maroniu-verzuie; frunzele ovate, întregi, lucioase, acuminate, netede, acoperite cu glande oleifere foarte mici, străvezii, ce eliberează aroma la frecare; florile mari, albe, foarte aromate; fructele mari, intens luminos colorate, suculente, aromate şi în general cu gust acrişor reconfortant.

Genul Aurantium cuprinde mai mulţi arboraşi sempervirescenţi nativi în China şi India, în prezent complet aclimatizaţi în Sudul Europei şi pe ambele continente ale Americii în zonele calde. Pe lângă cele două varietăţi de portocale (dulci şi amare), genul mai cuprinde lămâile, limele, grapefruit-ul, bergamotele şi citrona (C. medica).

Majoritatea autorilor din ultimele două secole au căzut de acord că, din cauza lipsei totale a altor dovezi, singurul fruct Citrus citat de vechii greci este de fapt fructul „citron” (Citrus medica L.), lămâile şi portocalele fiind introduse în Europa Medievală de către arabi. În drumul cuceririlor lor din Asia şi  Africa, departe de teritoriile influenţate de Imperiul Roman, arabii au devenit familiarizaţi cu portocalele (Citrus aurantium L.) care aparent au fost aduse din India în anii 920 pentru a fi cultivate în Oman, iar de aici au fost duse în Irak, Siria şi Egipt. Pe de altă parte, alţi autori cad de acord asupra faptului că portocalele, lămâile şi limele erau cultivate în Italia încă din secolul I, aceştia bazându-şi afirmaţiile pe mozaicurile şi picturile murale găsite în Pompeii şi Herculaneum.

Cuceritorii spanioli au introdus apoi portocalul în America de Nord, în Georgia şi Florida.

Florile de portocal produc prin distilare o mică cantitate de ulei, cu un parfum remarcabil, utilizat în parfumerie. O oarecare altă aromă se obţine dacă se distilează apa de pe florile de portocal la temperaturi moderate, apa în sine fiind bine impregnată cu ulei volatil aromat. Ambele preparate sunt produse în special în Italia şi Franţa din florile de portocală de Sevilla.

Coaja de portocală conţine un ulei esenţial care poate fi obţinut prin distilare sau presare, fiind folosit în parfumerie şi cofetărie. Coaja de portocal prezintă proprietăţi stimulente, carminative şi tonice, dar este utilizată în principal ca agent aromatizant pentru alimente şi băuturi, fiind, de exemplu, un ingredient primar în Curaçao Liquer. Mai este folosită şi pentru prepararea marmeladei. Foarte mult folosită în Statele Unite ca remediu pentru pierderea în greutate. Decoctul din frunze este tradiţional folosit ca tonic digestiv, sedativ, stimulent al apetitului, în dispepsie şi în curele de slăbire. Uleiul esenţial este folosit ca antispasmodic. Fructul abundă în vitamine şi minerale.

Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut utiliza infuzia din frunze pentru proprietăţile sale antispasmodice şi digestive. Florile se preparau sub formă de apă de flori de portocal, aceasta fiind întrebuințată ca antispasmodică (calmantă) şi pentru aromatizarea poțiunilor sau a siropurilor. Cojile constituiau un tonic amar, fiind considerate stomahice şi aromatice, utilizate îndeosebi ca sirop de coji de portocale amare. Esenţa de flori de portocal sau de Neroli (ulei de flori de portocal) intra în prepararea Apei de Colonia (tinctură de esenţă de lămâie compusă).

Măslinul sau cum mai este denumit „arborele veşnic roditor”, datorită longevităţii şi a capacităţii lui de regenerare, este un arbore cu frunze verzi tot timpul anului şi cu fructe în formă ovală, de culoare verde şi de dimensiuni diferite, cu pulpa cărnoasă şi cu un sâmbure în interior. Măslinul este originar din Siria, zonele de litoral din Turcia, zonele limitrofe ale Mării Mediterane, sudul Africii, sud-estul Asiei și în estul Australiei.

Cea mai cunoscută specie de măslini, din cele 20 de specii câte există din genul Olea, este Olea europaea. Măslinii sunt cultivaţi în principal, pentru obţinerea uleiul de măsline sau pentru consumul fructelor, după ce acestea au trecut printr-un proces natural de fermentare.

În Italia sunt identificate peste 300 de variateţi de măslini, dintre care: Carolea, Frantoio, Leccino, dar se crede că unele varietăţi sunt înrudite cu varietatea Licinian, care era cea mai apreciată din Roma Antică, datorită calităţii deosebite a uleiului obţinut.

Pe de altă parte, varietăţile de măslini întâlnite în Spania precum: Arbequina, Empeltre, Manzanila etc. au frunze late şi fructe mai mari şi cu gust amar, iar uleiul obţinut este inferior din punct de vedere calitativ faţă de cel obţinut din varietăţile care cresc în Italia.

Uleiul de măsline cel mai apreciat şi recomandat pentru consum este cel extra virgin, care conţine substanţe nutritive benefice pentru sănătatea organismului nostru, dintre care: acizi graşi monosaturați (Omega 3 şi 6), antioxidanţi, luteină, vitaminele: A, B1, B2, C, D, E, K etc. Astfel uleiul de măsline extra virgin e bine de consumat neprocesat termic, (pe salate, pâine, etc.) pentru efecte pozitive atât pentru uz inter cât şi extern.