ASTHA 15 INSTANT 5 gr * 10 DZ SUNWAVE PHARMA

ASTHA 15 INSTANT 5 gr * 10 DZ SUNWAVE PHARMA

Proprietati:

- datorita ingredientelor precum Malva sylvestris (Nalba de padure), Althaea officinalis (Nalba - mare) poate avea un efect calmant si emolient asupra gatului, faringelui si corzilor vocale;

- compozitia este imbogatita cu N-acetil-L-cisteina care poate proteja organismul de efectele radicalilor liberi si MSM (Metilsulfonilmetan), o forma oxidata de dimetilsulfoxid (DMSO), un compus organic de sulf care apare in mod natural in unele legume verzi si alte produse alimentare, in plus, se gasește si in corpul uman. 

Mod de utilizare:

Oral - 1 plic pe zi. 

Plicul se dizolva intr-o cantitate suficienta de apa. 

Produs recomandat adultilor si copiilor cu varsta peste 12 ani.

Ingrediente:

Fiecare plic conține:

• N-acetil-L-cisteina - 600 mg
• MSM - 200 mg
• Extract de Althaea officinalis -  5 mg
• Extract de Malva sylvestris -  5 mg

Ingrediente: fructoza; N-acetil-L-cisteina (12%); corector de aciditate: acid citric; MSM (Metilsulfonilmetan) (4%); aroma de cola; agent antiaglomerant: dioxid de siliciu; extract uscat 1:4 din radacini de Nalba-mare/ Althaea officinalis (maltodextrină, dioxid de siliciu) (0,1%); extract uscat 1:4 din flori și frunze de Nalbă de padure/ Malva sylvestris (maltodextrină, dioxid de siliciu) (0,1%); indulcitori: sucraloza si glicozide derivate din steviol.

Precautii:

Suplimentele alimentare nu inlocuiesc un regim alimentar variat si echilibrat si un mod de viata sanatos

A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic.

A nu se lasa la indemana si la vederea copiilor mici.

A se consuma de preferinta inainte de sfarsitul datei de expirare inscrisa pe ambalaj.

Produsul nu contine ingrediente cu potential alergenic.

Prezentare: 10 plicuri

Rolul componentelor:

Nalba mare - Plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.

Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.

Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.

Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.

Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.