ARTROFORTE CREAM 100ML - Cosmopharm

Boswellia serrata este o specie de arbore din familia Burseraceae care vegetează zonele uscate din regiunile montane din India, nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Denumită popular tămâie indiană, este evident înrudită cu mai cunoscutul arbore care produce tămâia, şi, la fel ca acesta, trunchiul Boswelliei produce o substanţă rezinoasă cunoscută printre localnici sub numele de guggul sau shallaki (din sanscrită).
Denumirea generică Boswellia a fost dată după Dr. Boswell din Grădina Botanică din Edinburgh, prieten al directorului Grădinii Botanice din Calcutta, William Roxburgh. Denumirea specifică serrata provine din cuvântul serra (fierăstrău) referindu-se la marginea dinţată a frunzelor.
Boswellia serrata este una din plantele antice cele mai valoroase în medicina Ayurvedică. „Gajabhakshya”, o denumire sanscrită utilizată uneori pentru Boswellia, sugerează faptul că elefanţii se bucură de această plantă ca parte din dieta lor.
Se cunosc trei texte renumite din fundamentele ştiinţei Ayurvedice clasice care îşi are rădăcinile în India: Charaka’s Charaka Samhita (c.B.C. 700), primul text medical fundamental; Susruta’s Susruta Samhita (c.B.C. 600), care se presupune că a reunit întreaga cunoaştere medicală, cu o concentrare aparte pe chirurgie; şi tomul cuprinzând două volume – Astanga Samgraha şi Astanga Hridaya (c.130-200 A.D.), scris de Vagbhata cel Bătrân şi Vagbhata cel Tânăr, care sintetizează lucrările scrierilor anterioare şi sumarizează cele opt părţi ale medicinei Ajurvedice în versuri şi proză. Primele două texte descriu activitatea antireumatică şi antiartritică a rezinei arborelui. Pe lângă utilizarea sa benefică în artrite, această rezină este menţionată, de asemenea, în textele de medicină tradiţională Unani ca un remediu eficient în diaree, dizenterie, viermi intestinali, abcese, febră (antipiretic), afecţiuni ale pielii şi sângelui, afecţiuni cardiovasculare, afte bucale, dureri de gât, bronşite, astm, tuse, scurgeri vaginale, calviţie, icter, hemoroizi, dismenoree, şi pentru stimularea ficatului. Este considerată, de asemenea, diaforetică, astringentă, diuretică şi stimulentă.
Medicina modernă o recomandă ca antiartritică, antiinflamatoare, antihiperlipidemică (pentru controlul lipidelor serice), antiaterosclerotică (reduce riscul formării ateroamelor), analgezică şi hepatoprotectoare.
Rezina extrasă din Boswellia conţine monoterpene, diterpene şi triterpene (α şi β-amirine) acizi triterpenici pentaciclici (acizii boswelici) şi tetraciclici.
Studiile ştiinţifice desfăşurate asupra acestei plante au revelat faptul că rezinele manifestă potenţial efect antifungic, anticoagulant, juvenomimetic şi anticarcinogenic. Investigaţiile au mai arătat, de asemenea, efecte benefice în imunomodulaţie, în astmul bronşic, poliartrite, hepatita C, colite şi afecţiunea Crohn.
Recent s-a descoperit faptul că uleiul din Boswellia pare să distingă celulele canceroase de celulele normale ale vezicii urinare şi suprimă dezvoltarea primelor. Analizele micrometrice şi bioinformatice au propus mai multe căi metabolice care pot fi activate de tămâia indiană pentru a induce moartea celulelor canceroase din vezica urinară, sugerând astfel faptul că aceasta reprezintă un agent intravezical alternativ în tratamentul cancerului de vezică urinară.

Eukalyptus Globulus-Arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.
Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale.