YOGI ORGANIC-CEAI ECO CLASSIC 17DZ Yogi Tea

YOGI ORGANIC-CEAI ECO CLASSIC 17DZ Yogi Tea

O aromă deosebită din cardamom, scorţişoară, cuişoare şi piper negru: această reţetă clasică are o tradiţie de mii de ani şi este profund legată de obiceiurile ancestrale practicate în estul îndepărtat. Aromele dulci şi ispititoare ale ceaiului Yogi Tea Classic vă vor încălzi atât spiritul cât şi inima. Închideţi ochii și inhalaţi aroma bogată de scorţişoară şi ghimbir.

Ingrediente: scorţişoară* (50%), cardamom*, ghimbir*, cuişoare*, piper negru*, ulei din scorţişoară*. *din culturi certificate ecologic.

Mod de preparare: Pentru a savura o ceaşcă aromată de ceai Yogi Tea Classic, turnaţi apă proaspăt fiartă peste pliculeţul cu ceai. Lăsaţi să infuzeze aproximativ 7 minute sau mai mult dacă doriţi o aromă mai puternică. Gustaţi înainte de a adăuga îndulcitorul preferat sau lapte şi lăsaţi aromele pe care le gustaţi să vă inspire. 

Mod de păstrare: într-un loc uscat și răcoros.

Rolul componentelor:

Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.

Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.

Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.

În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.

Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.

Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.

În China antică, arborele de scorțișoară era văzut drept pomul vieții, oricine gusta din fructele sale fiind dăruit cu nemurire și fericire eternă. Legenda spune că focul prin care pasărea Phoenix moare și apoi renaște este întreținut de mirodenii precum scortișoara. Egiptenii din antichitate foloseau scorțișoara în cosmetică și ca ingredient pentru îmbălsămarea celor morți.Scorțișoara era utilizată, totodată, în ceremoniile religioase, iar în Mexic, nordul Africii și Arabia era o mirodenie obisnuită pentru mâncare și un ingredient apreciat al ceaiului și cafelei. În Persia și apoi în Europa , scorțișoara era considerată a fi un puternic afrodisiac. Încă din Evul Mediu , scortișoara era considerată drept un stimulent al apetitului și digestiei. Într-adevăr, scorțișoara, asemeni altor mirodenii, este recunoscută pentru ușurarea digestiei și a fost folosită în scopuri medicale pentru tratarea problemelor gastrointestinale, inclusiv senzația de greață , vomitatul și diareea.

Scorțișoara este un arbore tropical din familia dafinului și atinge înălțimi de 6-7 m în sălbăticie. Are frunze ovale, adânc striate, de culoare verde-închisă pe partea superioara și verde deschis pe cea inferioară. Scoarța este netedă și gălbuie. Atât scoarța cât și frunzele sunt puternic aromate. Florile sunt mici, de culoare albă-gălbuie și cu un miros dezagreabil. Fructele sunt de culoare purpurie închisă. Partea exterioară a scoarței, miezul ei și partea interioară sunt decojite. Apoi este lăsată să se usuce complet, ceea ce face ca bucățile de scorțișoară să se curbeze ca o foiță de țigară răsucită (pe verticala fâșiilor). Câteva astfel de scoarțe sunt rulate una în alta pentru a obține un produs compact, care este tăiat apoi în lungimi uniforme și sortat conform grosimii, aromei și a culorii.

În scop fitoterapeutic, scorțișoara are efect antipiretic, antiseptic, astringent, carminativ, diaforetic, fungicid, stomahic, tonic, expectorant, antiinflamator. Toate aceste proprietăți sunt oferite de uleiul de scorțișoară care este bogat în borneol, eugenol, mircen, 1,8-cineol.

Cercetările recente au scos la iveală faptul că scorțișoara are proprietăți antioxidante și antibacteriene, și reduce factorii de risc asociați cu bolile cardiovasculare și două tipuri de diabet.

În Europa , scorțișoara este de multă vreme un ingredient favorit în bucătarie , fiind utilizată mai ales pentru budinci, plăcinte, prăjituri, checuri sau gogoși. Ea își pune în valoare aroma în ceaiuri, ciocolată caldă ori cafea. Se utilizează sub formă de pulbere.