Ulei Protectie Solara FPS 15 Gerocossen
Ulei cu factor SPF 15 ofera protectie mediu si este extrem de rezistent la apa.
Beneficii:
-Imbogatit cu ulei de argan si ulei de morcov, spray-ul protejeaza epiderma impotriva deshidratarii si ofera pielii un luciu si un bronz de durata.
-Ofera protectie optima impotriva radiatiilor UVA/UVB si previne arsurile solare, asigurand o bronzare uniforma.
-Uleiul ingrijeste si hidrateaza pielea datorita continutului de ulei de argan. Va recomandam sa evitati expunerea prelungita la soare, in special in jurul orelor pranzului, pentru a preveni arsurile solare si eventualele repercursiuni asupra sanatatii pielii.
-Recipientul tip spray este eficient pentru o aplicare rapida si o distributie uniforma pe intregul corp.
-Protectie medie impotriva radiatiilor UVB si UVA
-Usor de aplicat datorita recipientului sub forma de spray
-Hraneste pielea datorita uleiului de argan organic
-Formula rezistenta la apa.
Compozitie:
-Ulei de argan
-Ulei de morcov
Nu contine parabeni.
Alte ingrediente: Paraffinum liquidum, C12-15 Alkyl Benzoate, Ethylhexyl Methoxycinnamate, Caprylic/ Capric Triglyceride, Octocrylene, Butyl Methoxydibenzoylmethane, Argania spinosa oil, Daucus carota seed oil, Parfum, Benzyl salicylate, Coumarin, Limonene, alpha-Isomethyl Ionone.
Administrare:
Aplicati din abundenta inainte de expunerea la soare.
Se recomanda aplicarea cremei cel putin o data la 2 ore in perioadele cu expunere prelungita la soare.
Reaplicati frecvent, in special dupa iesirea din apa sau dupa stergerea cu prosopul. Daca produsul intra in ochi, clatiti din abundenta cu apa.
Rolul componentelor:
Morcovul, zarzavat cunoscut în lumea largă, este o plantă ierboasă din familia Umbeliferae, cu rădăcină cărnoasă şi pivotantă, frunzele lobat-lanceolate şi florile mici, albe, grupate în umbele.
Srămoşul morcovului cultivat este considerat morcovul sălbatic; aceştia, aparţinând aceleiaşi specii (Daucus carota) pot hibridiza foarte uşor în câmp fără bariere aparente. Unii oameni de ştiinţă susţin contrariul, şi anume că morcovul sălbatic şi cel domestic aparţin la două specii diferite. Morcovul sălbatic (Daucus carota ssp, carota) este nativ în regiunile temperate ale Europei şi Asiei de Vest, şi a fost introdus şi în America, Noua Zeelandă, Australia şi Japonia. În Japonia şi America de Nord a ajuns să constituie o buruiană ce pune probleme serioase, având în vedere că se poate extinde foarte rapid în arealele însorite şi în grohotişurile perturbate de activitatea umană.
Morcovul era bine cunoscut anticilor, fiind menţionat de scriitorii latini şi greci sub numeroase denumiri, uneori fiind greu de distins de păstârnac şi de cosiţel (Sium sisarium). Grecii foloseau trei denumiri: Sisaron, apărând în scrierile lui Epicharmus, un poet comic (500 Î.Hr.); Staphylinos, folosită de Hippocrates (430 Î.Hr.) şi Elaphoboscum, folosită de Dioscorides (în secolul I), şi a cărui descriere a plantei se potriveşte perfect morcovului din zilele noastre. Vorbind despre virtuţile medicinale ale morcovului, Pliniu spunea „cel cultivat are aceleaşi calităţi ca şi cel sălbatic, chiar dacă ultimul este mai puternic, în special atunci când creşte în zone stâncoase”.
Denumirea de carota este găsită prima dată în scrierile lui Athenaeus (200 D.Hr.) şi în cartea de bucate a lui Apicius Ceclius (230 D.Hr.). Galen a fost cel care, în secolul al doilea, a adăugat denumirea de daucus pentru a distinge morcovul de păstârnac, dându-i acestuia din urmă denumirea de Daucus pastinaca, iar Daucus a devenit denumirea oficială în secolul al XVI-lea, fiind adoptată şi de Linnaeus în secolul XVIII.
De pe vremea lui Dioscorides şi a lui Pliniu şi până în prezent, morcovul a fost folosit constant de toate naţiunile. În China, aşa cum citează diverşi autori din secolele XVI, XVII şi XVIII, apare notat ca datând din timpul dinastiei Yuan, adus fiind din Asia de Vest prin 1280-1368 şi clasificat ca o vegetală de bucătărie. În India, se spune că morcovul a fost adus din Persia, acum fiind cultivat din abundenţă. În Arabia s-a consemnat prezenţa varietăţilor cu rădăcini galbene şi portocalii în secolul XVI. În Europa, cultura sa a a fost menţionată de aproape toţi botaniştii şi scriitorii din domeniul grădinăritului, Ruellius în 1536 pomenind atât varietăţi roşii cât şi portocalii de morcovi. În Lumea Nouă morcovii sunt menţionaţi în Insulele Margarita de către Hawkins în 1565, în Brazilia în 1647, în Virginia 1609 şi 1684, în Massachusetts în 1629. În 1779 morcovii erau printre alimentele indiene descoperite de generalul Sullivan în apropierea New York-ului.
Utilizările medicinale ale morcovului sunt de asemenea consemnate în vechile cărţi, ca de exemplu The Physiomedical Dispensatory, scris în 1869, de William Cook, unde găsim că fructele de morcov au fost folosite ca remedii încă din Evul Mediu, ele fiind considerate un stimulent plăcut slab aromatic, oarecum relaxant, carminativ, acţionând în special asupra rinichilor. Se nota că rădăcinile fierte acţionează de asemenea asupra rinichilor, şi din ele se poate realiza o excelentă cataplasmă emolientă şi uşor stimulentă în ulcerele iritabile de toate gradele. Rădăcinile proaspete, rase fin, constituie o compresă stimulentă de mare valoare, utilă în toate formele de răni, abcese şi inflamaţii, şi de asemenea ulcere. În cartea lui Lucius E. Sayre, A Manual of Organic Materia Medica and Pharmacognosy, din 1917 morcovul este prezentat ca aromatic stimulent, diuretic.
Rădăcina de morcov conţine zaharoză, fructoză, xiloză, glucoză, acid pectic, acid malic, săruri, ulei volatil, caroteni (alfa-, beta-, gama-, zeta-caroten, licopen) – provitamine A, grupele de vitamie B1 şi B2 şi vitamina C, urme de acid nicotinic şi o însemnată proporţie de vitamina K.
Medicina românească de la mijlocul secolului trecut considera că medicinal, morcovii, în afară de bolile avitaminozice în care se fac indicaţi datorită compoziţiei lor, ei mai contează şi ca bază alimentară, sunt emolienţi şi rezolutivi, extern aplicându-se în cataplasme din pulpă rasă; influenţează în bine unele boli de piele şi dermatoze, au încă acţiune diuretică şi sunt leac popular contra gălbenarei. Pe lângă acestea se cunoaşte beneficiul adus de conţinutul în caroteni al rădăcinii de morcov asupra vederii.
Moroccan Oil, denumit în mod uzual ulei de argan, este un ulei vegetal obţinut din seminţe de arbust de argan, care conţine o cantitate impresionantă de acizi graşi esenţiali şi are valoare nutritivă deosebită, beneficiile acestuia acoperind domeniul frumuseţii, cât şi al sănătăţii deopotrivă.
Uleiul de argan are efect antiinflamator, hidratează în profunzime pielea şi părul şi are efect energizant. De asemenea, contribuie la buna circulaţie sangvină, protejează sistemul imunitar şi are efecte pozitive asupra performanţelor sexuale. Acestea sunt doar câteva dintre proprietăţile acestui lichid de aur, cum este supranumit acest elixir al tinereţii veşnice - uleiul de argan.
Uleiul de argan conţine în principal acizi graşi, dintre care în proporţie mai mare enumerăm: acidul oleic, acidul alfa-linoleic, acidul palmitic, acidul stearidonic, acidul linoleic şi acidul miristic. Se spune că uleiul de argan are printre cele mai mari concentraţii de vitamina E dintre toate alimentele existente.
De tip oleo-linoleic, uleiul de argan conţine acizi graşi nesaturaţi (Omega 3, Omega 6 şi Omega 9), asemenea uleiului de măsline. Însă, faţă de acesta din urmă, uleiul de argan este mai bogat în acid linoleic şi în tocoferoli (varietăţi de vitamina E), substanţe cu efect antioxidant puternic, care elimină radicalii liberi şi neutralizează procesul de oxidare celulară. Uleiul de argan conţine de până la 10 ori mai multă vitamina E decât uleiul de măsline.
Uleiul de argan este folosit îndeosebi în industria cosmetică, dar are beneficii preţioase şi asupra stării de sănătate. Acesta are o mare cantitate de vitamina E, antioxidanţi puternici care pot preveni apariţia diferitelor tipuri de cancer şi proprietăţi antiinflamatoare, ameliorând simptomele dureroase asociate cu artrita şi reumatismul.
De asemenea, efectul antiinflamator este tocmai cel care grăbeşte procesul de vindecare al ţesuturilor, cum ar fi în cazurile de vărsat de vânt, zgârieturi sau arsuri ale pielii.
Un alt plus al uleiului de argan constă în faptul că poate creşte concentraţia de sucuri gastrice şi pepsină din stomac, îmbunătăţind astfel digestia şi grăbind procesul de ardere al grăsimilor.
Uleiul de argan contribuie la un flux sangvin în limite normale, reducând astfel nivelul de colesterol din organism şi întărind sistemul imunitar. Un beneficiu care nu trebuie uitat este cel privind creşterea nivelului de energie din corp, care se traduce în mărirea libidoului şi prelungirea actului sexual.
