Ulei esential SINUSDREN 10 ml BIONOVATIV

Ulei esential SINUSDREN 10 ml BIONOVATIV

Actiuni:

Salvie: contribuie la apărarea naturală a organismului, susține sistemul imunitar.

Anason: util în caz de iritare a gâtului și faringelui, efect calmant și plăcut asupra gâtului, faringelui și corzilor vocale.

Mod de utilizare intern:

Se iau câte 3-4 picături de 2 ori pe zi. Fiecare doză se dizolvă în prealabil într-o linguriță de miere sau într-un sfert de linguriță de ulei alimentar.

Ingrediente:

Uleiuri esențiale de: Eucalipt (Eucalyptus globulus): 3 ml, Mentă (Mentha piperita): 3 ml, Salvie (Salvia officinalis): 2 ml, Cimbru (Thymus saturejoides): 1 ml, Oregano (Origanum vulgare): 0,4 ml, Eucalipt-brazilian (Eucalyptus maculata var. citriodora): 0,4 ml, Anason (Pimpinella anisum): 0,2 ml.

Prezentare:

Recipient de sticlă, 10 ml, ambalat în cutie de carton.

Precauții și contraindicații:

A nu se utiliza nediluat. Se utilizează doar diluat în miere sau ulei alimentar, nu și în apă. A nu se consuma de către copii, femeile însărcinate sau care alăptează, copii, persoanele cu epilepsie, litiază biliară, inflamații biliare, ocluzii ale căilor biliare, afecțiuni hepatice grave, tineri sub 18 ani și alergie la Anason.

Atenționări:

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma, de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului

Notificare nr. 15128/04.09.2021

Rolul componentelor:

Nativă zona Mării Mediteraneene, în tradiţia fitoterapiei salvia are una din cele mai lungi istorii de utilizare.

Plantă ierboasă, cu frunzele groase, verzi-argintii, caracteristice, cu nervaţiunea proeminentă pe faţa inferioară, acoperite cu peri moi şi denşi; florile albastru-violete mai rar albe.

Salvia a prezentat o mare importanţă de-a lungul istoriei, atât pentru proprietăţile sale culinare cât şi pentru cele medicinale.

Planta era denumită uneori Salvia salvatrix (Salvia salvatoare).

Denumirea latinească Salvia, care înseamnă înţelept, provine de la credinţa că planta avea proprietatea de a îmbunătăţi memoria. Salvia are multe proprietăţi care i-au fost atribuite în mai multe culturi, de exemplu romanii credeau că ea poate conferi imortalitate.

Se spune că grecii şi romanii au preţuit foarte mult numeroasele proprietăţi vindecătoare ale salviei. Romanii o tratau ca sacră şi au creat o ceremonie specială în vederea colectării ei. Ambele civilizaţii au utilizat-o ca şi conservant pentru carne, o tradiţie care a continuat până la introducerea metodelor de congelare.

Tot romanii au fost aceia care dus-o în Britania şi, după ce a fost valorificată timp de secole în această ţară pentru proprietăţile sale antibacteriene, în perioada Tudorilor a început utilizarea sa în domeniul culinar.

Din vremea anticilor până în Evul Mediu a circulat un proverb latinesc – Cur moriatur homo cui Salvia crescit in horto? (Cum să moară un om dacă îi creşte salvie în grădină?).

În China, un proverb asemănător spunea: „Cum poate un om îmbătrâni, când are salvie în grădina sa?”

Este scris că „dorinţa salviei este de a face oamenii nemuritori”, iar de-a lungul istoriei au fost relatate puterile sale legendare de a aduce longevitatea.

Medicii arabi din secolul al X-lea credeau că salvia aduce importalitatea, în timp ce în secolul XIV europenii o utilizau pentru a se proteja de vrăji. Cerinţa de salvie era atât de mare în China în perioada secolului XVII, încât se spune că chinezii ofereau la schimb danezilor trei lăzi de frunze de ceai verde pentru o ladă de frunze de salvie.

În districtul Jura din Franţa, în Franche-Comte, se considera că planta atenuează durerea, atât pe cea fizică, cât şi pe cea mentală. Un vechi text francez spunea: „Salvia ajută nervii şi prin puterile sale paralizia este vindecată şi febra pusă pe fugă”.

John Gerarde (botanist şi herbalist englez, 1545 – 1611 | 1612) spunea: „Salvia este deosebit de bună pentru cap şi creier, ea învie simţurile şi memoria, întăreşte tendoanele, readuce sănătatea la cei care au suferit de paralizie, şi ia tremurul membrelor”. El a împărtăşit credinţa populară că planta era eficace împotriva muşcăturilor de şarpe, şi spunea: „Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de utilitatea Sage Ale, dacă este făcut aşa cum trebuie, cu salvie, vindecea (Betonica), Scabiosa, Nardostachys, Asperula şi seminţe de fenicul”.

Pepys (n.1633 – d.1703, membru în Parlamentul Englez, renumit pentru jurnalul ţinut) în jurnalul său spunea: „Între Gosport şi Southampton am observat un mic cimitir în care se obişnuia să se pună pe fiecare mormânt salvie”.

O veche tradiţie recomandă plantarea vârnaţului alături de salvie, ţinând astfel la distanţă broaştele râioase faţă de plantele utile. Se spunea că dacă salvia se usucă într-o grădină, proprietarului îi vor merge prost afacerile, altă tradiţie spunea că soţia stabileşte regulile atunci când salvia creşte viguroasă în grădină.

În Farmacopeea Statelor Unite, frunzele sunt încă prescrise oficial, aşa cum au fost şi în Farmacopeea Londoneză, dar în Europa în general, salvia este acum neglijată de către medici, chiar dacă este încă utilizată în medicina „domestică”.

Terapeuţii au utilizat această plantă pentru a calma leziunile pielii. Se mai ştie că salvia are şi efect antiseptic uşor. Este benefică pentru păr, dând volum, fiind un balsam natural şi întărind foliculul pilos în timp ce curăţă la rădăcină. Interesant, s-a găsit de asemenea că salvia conţine un procent moderat de estrogen natural, substanţă care a fost folosită mai târziu în scop medicinal în doze mici pentru normalizarea menstrelor şi reducerea simptomelor menopauzei.

Medicina românească de la începutul secolului XX, atribuie salviei acţiune stimulentă generală, tonifiantă, antisudorală, anticatarală, calmantă a sistemului nervos, cardiotonică. Medicina populară o întrebuinţa îndeosebi ca ceai, pentru toate aceste efecte ale ei, precum şi în cazuri de stomatite şi gingivite grave cu sângerări, contra bolilor de gât, ori încă în comprese şi pentru spălarea rănilor purulente şi ulceraţiilor.

În British Herbal Pharmacopoeia (1971-1983) salvia este recomandată în dispepsie cu flatulenţă, hiperhidroză, faringite, uvulite, stomatite, gingivite, glosite. Monografia Comisiei E o recomandă intern în caz de probleme dispeptice şi transpiraţie excesivă, iar extern în inflamaţii ale mucoasei orale şi faringiene.

Stima cu care salvia a fost privită, nu s-a diminuat. În anul 2001, Asociaţia Internaţională a Plantelor i-a acordat salviei titlul de „Planta anului”.

Ceea ce culturile vechi ştiau din experienţă, şi anume că salvia poate reduce procesele de alterare, este acum demonstrat de oamenii de ştiinţă, care au reuţit izolarea a numeroase terpene cu capacitate antioxidantă.

Compuşii caracteristici din salvie cărora li se atribuie utilizările sale tradiţionale sunt uleiul volatil şi taninurile.

Efectele antioxidant şi antiseptic au fost demonstrate în studii in vitro, iar efectul antihiperhidrotic a fost deja demonstrat şi la oameni.

Un studiu publicat în 2013 arată implicarea flavonoidelor estrogenice dintr-un extract etanolic din Salvia officinalis, în reducerea bufeurilor ce apar la manopauză.

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Eucaliptul este un arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.

Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.

Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.

Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.

Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.

Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.

Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.

În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.

Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”

În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale.