- La reducere!
- -7%
ULEI ESENTIAL DE CITRONELLA 5ML Steaua Divina
ULEI ESENTIAL DE CITRONELLA 5ML Steaua Divina
Uleiul esențial de Citronella se obține din frunzele unei plante originare din Asia și are o aromă proaspătă și intensă de lămâie.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 53 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 53 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,06 lei.
ULEI ESENTIAL DE CITRONELLA 5ML Steaua Divina
Uleiul esențial de Citronella se obține din frunzele unei plante originare din Asia și are o aromă proaspătă și intensă de lămâie. Se folosește în medicina Ayurveda, în cosmetică, în bucătăria asiatică, ca parfumant și odorizant și pentru alungarea insectelor.
Ingrediente: Ulei esențial de Citronella / Cymbopogon nardus – 100%
Mod de utilizare:
Uz intern: câte o picătură de 3 ori pe zi, după mese, în miere sau pe o bucățică de pâine sau, preferabil, la recomandarea consultantului de specialitate.
Uz extern: Masaj pe piele (3-4 picături diluate în 10 ml ulei de bază, în zona dorită), în cosmetică pentru parfumuri, săpunuri, în diferite băuturi, pentru aromă.
Precauţii la utilizare: sarcină și alăptare.
Contraindicaţii: nu se folosește în inhalații. Nu se consumă de către copii.
Reacţii adverse: poate da iritații ale pielii. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Ca regulă generală, se recomandă efectuarea unui test de sensibilitate: se aplică în plica cotului un amestec format din 2 picături de ulei esențial diluat într-o linguriță de ulei vegetal și se așteaptă 48 de ore pentru a vedea dacă apare vreo reacție.
Interacţiuni medicamentoase: nu are.
UZ INTERN ȘI EXTERN
CU INGREDIENTE NATURALE!
Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.
A se păstra la temperatura camerei, ferit de lumină.
A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.
A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.
A se consuma de preferinţă înainte de sfârșitul: vezi pe ambalaj.
Produs realizat într-un sistem de management al calității certificat conform SR EN ISO 9001:2015 de către TÜV THÜRINGEN Germania.
Rolul componentelor:
Cymbopogon este un gen cu 55 de specii aparţinând familiei Poaceae, indigene în regiunile tropicale şi subtropicale din Asia, cultivate acum şi în America Centrală şi de Sud, Africa şi alte zone tropicale. Lemongrass este o plantă versatilă, dezvoltându-se uşor şi în grădină. Prezintă un rizom scurt, creşte în tufe dense care pot atinge 1,8 m înălţime şi 1,2 m grosime
Denumirea generică Cymbopogon derivă din cuvintele greceşti kymbe (barcă) şi pogon (barbă), referindu-se la bracteele în formă de barcă şi la inflorescenţele cu multe spiculeţe aristate. Caracteristica specifică a acestei specii este aceea că aroma frunzei sale este asemănătoare cu a lămâii.
Încă rămâne o problemă deschisă dacă lemongrass-ul a fost cunoscut din antichitate, având în vedere că multe plante aromatice din textele antice nu au fost încă identificate. Un posibil canditat este planta biblică qaneh [קָנֶה] care pare a indica o plantă cu formă de iarbă, ce creşte adesea în tufe. Primul botanist care a consemnat aroma caracteristică de lămâie a plantei a fost De Candolle, în 1813, care specifica faptul că sub denumirea de Andropogon citratum era frecvent întâlnită în grădinile botanice o plantă ierboasă caracterizată de aroma de lămâie a frunzelor sfărâmate, şi faptul că necesita o atmosferă caldă în sere. Mai târziu, în 1839, un eminent profesor de botanică, Th. Fr. L. Nees von Esenbeck, a subliniat caracterele sale botanice, delimitând-o de o altă specie a genului A. schoenanthus, cu caracteristici asemănătoare.
Lemongrass-ul este în mod obişnuit întrebuinţat sub formă de ceai, supe sau în condimente, fiind de asemenea indicată pentru preparate din peşte şi fructe de mare. Are o istorie de utilizare îndelungată cu o aplicabilitate extensivă în medicina tradiţională ayurvedică într-un număr mare de ţări. Întrebuinţarea sa terapeutică largă se bazează pe o serie complexă de proprietăţi: antibacteriene, antifungice, antiprotozoa, anticarcinogenice, antiinflamatoare, cardioprotective, antitusive, antiseptice, şi antireumatice. Mai nou au fost evidenţiate, prin studii ştiinţifice efecte cu potenţial benefic în tratamentul diabetului, a dislipidemiilor, disconfortului gastro-intestinal, în anxietate, febră şi pneumonie, evidenţiindu-se şi un efect antioxidant şi anticoagulant.
În Argentina decoctul din frunzele de lemongras alături de cele de maté este utilizat pentru iritaţii ale gâtului, în Brazilia ceaiul din frunze este un popular antiinflamator, antispasmodic, analgezic, antipiretic, diuretic şi sedativ, în Cuba este folosit ca hipotensiv, în stări catarale şi reumatism, în Egipt ca antispasmodic renal şi diuretic. Uleiul esenţial a arătat în aromaterapie un efect liniştitor asupra sistemului nervos.
Lemongrass-ul este folosit astăzi şi în băuturile răcoritoare şi ca aromatizant şi conservant în patiserie şi alte produse ale artei culinare.
În cosmetică uleiul esenţial din lemongrass, datorită aromei sale, este folosit la fabricarea parfumurilor, săpunurilor, detergenţilor şi cremelor. În trecut, uleiul de lemongrass indian era adus din Malabar, Cochin, India şi Peninsula Malay şi a fost oficial descris în British Pharmacopoeia 1914. Aldehida principală din uleiul esenţial este citralul care reprezintă o proporţie de 70-85%; pe lângă acesta, ueliul, în funcţie şi de originea geografică, conţine terpene, alcooli, ketone, esteri şi în special aldehide, în special linalool, geraniol, nerol şi metil peptonă, dar în cantităţi mai mici. Planta mai conţine fitoconstituenţi precum flavonoidele şi compuşii fenolici.
Cu un portofoliu de peste 300 de produse, Santo Raphael este pe primul loc pe piața românească de siropuri naturale și unul dintre cei mai apreciați producători de remedii naturale și suplimente alimentare.
Toate formulele produselor Steaua Divină sunt originale, concepute în laboratoarele proprii de către medici, farmaciști și biologi cu experiență și cunoștințe aprofundate de fitoterapie, apiterapie și Ayurveda.
Din anul 2004 dispune de propriul laborator de analize fizico-chimice, iar anul 2011 a ridicat tehnologia de producție Steaua Divină la nivelul performanțelor internaționale prin fonduri europene de 200 000 de euro.
A fost înființat laboratorul de analize microbiologice, dotat cu aparatură performantă, de ultimă generație, unde produsele și materia primă sunt permanent testate în condiții de maximă siguranță.
Într-o atmosferă de liniște, armonie, pace și mulțumire sufletească, produsele noastre păstrează încărcătură emoțională a celor care le realizează. Am ales să prelucrăm manual fiecare produs în parte și să realizăm numai macerare la rece, pentru a prezerva cât mai eficient substanțele active ale fiecărei plante. Astfel, ele devin fiecare garanția unei calități unice.