Spirulina si Sunatoare 60 comprimate Alevia

Spirulina si Sunatoare 60 comprimate Alevia

Acţiunea combinată a spirulinei și sunătoarei relaxează și revigorează organismul, în același timp. Sunătoarea este cel mai eficient calmant natural de zi, liniștind nervii și potolind anxietatea. Spirulina este un excelent detoxifiant și revigorant pentru organsim, datorită compoziţiei sale bogate în proteine, vitamine, minerale și acizi grași esenţiali.

Beneficii:
-Crește tonusul psihic și fizic.
-Crește rezistenţa la stres și efort.
-Liniștește și calmează sistemul nervos.
-Calmează anxietatea, depresia ușoară.

Avantaje:
-Acţiunea combinată a spirulinei și sunătoarei relaxează și revigorează organismul, în același timp.
-Sunătoarea este cel mai eficient calmant natural de zi, liniștind nervii și potolind anxietatea.
-Spirulina este un excelent detoxifiant și revigorant pentru organsim,
datorită compoziţiei sale bogate în proteine, vitamine, minerale și acizi grași esenţiali.
-De asemenea, conţine triptofan, precursorul serotoninei, hormonul bunei dispoziţii.

Compoziţie:
-Spirulină 500mg (Spirulina Plantensis),
-Sunătoare 200mg (extract standardizat 0,3% hypericin).
-Excipienţi: lactoză, celuloză microcristalină, PVP XL, talc, stearat de
magneziu, orosil.

Administrare:
Câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, preferabil pe stomacul gol.

Atentionari:
Femeile gravide sau care alăptează trebuie să consulte medicul sau farmacistul în legătură cu produsul.
Acest produs este un supliment alimentar.
Este bine să știi că suplimentele alimentare nu înlocuiesc un regim alimentar variat și echilibrat.
Îți recomandăm un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație sănătoasă, exerciții fizice și doi litri de apă zilnic.

Rolul componentelor:
Specie ierboasă, cu tulpina cu două muchii cu frunze opuse, flori galbene şi fructe sub formă de capsule în care seminţele la maturitate fac un mic zgomot la atingere sau scuturare, de unde şi denumirea de „sunătoare”. Frunzele şi învelişurile florale prezintă glande secretoare externe (apărând ca nişte puncte negre) iar în interior buzunare secretoare care privite prin transparenţă apar ca mici perforaţii.
Planta înflorită este culeasă pentru a se pregăti din ea ceai şi băi, în timp ce pentru uleiul de sunătoare se folosesc numai florile.
Dacii îi spuneau prodiarna, proziarn, din care a derivat numele pojaru, pojarn, pojar, pojarniţă. Folosită contra tusei, în boli psihice patologice, boli de fiere, contra gălbinării, contra căderii părului, la tratarea bubelor dulci (eczemă infecţioasă la copii, răcelii, reumatismului, leucoreei etc). De exemplu, planta uscată şi sfărâmată se amesteca cu smântână şi se ungeau bubele dulci. Credinţa populară veche punea seva de culoarea sângelui şi cu acţiunea balsamică a florilor în legătură cu sângele şi rănile Mântuitorului.
Numele de Hypericum este numele plantei de la Plinius cel Bătrân şi de Hipocrate, probabil numele speciei Hypericum crispum răspândită în Grecia. Acesta provine din grecescul „hypericon”. Rădăcinile acestuia sunt cuvântul hyper însemnând deasupra, şi eikon care înseamnă imagine. Botaniştii din vremea lui Linnaeus, părintele botanicii moderne, au fost tentaţi să explice originea în diverse moduri. Unul, însemnând traducerea numelui grecesc prin „aproape deasupra duhurilor”, se referă la proprietăţile mistice atribuite plantei în Evul Mediu.
De-a lungul timpului sunătoarea a fost administrată pentru tratarea unei game foarte largi de maladii, cu mult înainte ca depresia nervoasă să fie catalogată drept o boală în sine. Astfel, medicii antici Dioscoride, Galen (Grecia) şi Pliniu (Roma), precum şi părintele medicinei, Hipocrate, au administrat această plantă ca diuretic, şi în scopul tratării rănilor şi a hemoroizilor, a bolilor de rinichi şi plămâni, a bolilor sistemului digestiv şi a melancoliei, şi ca tratament pentru probleme menstruale. În secolul XVI, Paracelsus, care a inaugurat era medicamentelor minerale, a folosit sunătoarea extern pentru tratarea rănilor, şi pentru a calma durerile resimţite în urma contuziilor.
În Evul mediu, plantei i s-au conferit până şi proprietăţi mistice, fiind folosită ca talisman pentru protecţia faţă de demoni. Recoltarea plantei în epoca medievală însemna culegerea ei într-o anumită zi, de obicei o zi cu semnificaţii religioase. Se credea că recoltarea plantei în zile sfinte, îi imprimă acesteia puteri mai mari. După cum putem ghici, ziua propice pentru recoltare era 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – care de fapt este de cele mai multe ori şi perioada de maximă înflorire a sunătoarei. Exista credinţa populară (păstrată şi în ziua de azi în unele zone rurale) că dacă cineva pune sub perină o rămurea de sunătoare în seara Sfântului Ioan, Sfântul Ioan însuşi va apărea în vis şi va binecuvânta acea persoană pentru tot anul următor.
Binecunoscută în lumea anglofonă ca St. John’s Wort (Iarba Sfântului Ioan), sunătoarea a fost, folosită de secole pentru tratarea diferitor stări maladive. În tradiţia anglo-saxonă, se considera că planta alungă spiritele rele, şi păzeşte împotriva tentaţiilor diavolului. Multe legende sunt legate de numele englezesc al acestei plante. Unele dintre ele spun că Hypericum perforatum ar fi fost una dintre plantele preferate ale Sfântului Ioan Botezătorul. Altele compară punctele roşii de pe petalele florii cu sângele vărsat de Sfântul Ioan când i s-a tăiat capul, iar petele translucide de pe frunze cu lacrimile vărsate de El.
Având în vedere superstiţiile care înconjurau planta, medicii din mijlocul secolului XIX au abandonat sunătoarea ca plantă medicinală. Interesul pentru uzul său medicinal a fost menţinut de către practicanţii Eclectici ai medicinei din Statele Unite, care au găsit-o utilă în vindecări, în special în cazul laceraţiilor implicând leziuni nervoase, şi, pe lângă aceasta, diuretică, astringentă, nervină, mediu sedativă.
Sunătoarea este larg folosită şi acum în Europa ca plantă medicinală, în remedii de casă şi preparate farmaceutice. Un sondaj efectuat printre medici în 1938 de către un medic german – Dr. Gerhard Madaus, a revelat faptul că preparatele din sunătoare erau folosite în cazul anumitor stări nervoase, şi în cazul unor probleme cauzate de „eforturi intelectuale excesive”; erau folosite de asemenea şi în cazul unor nevroze, oboseală generală şi insomnie.
În prezent, sunătoarea este folosită în mod special pentru tratarea formelor uşoare de depresie (atât pe continentul american, cât şi în unele ţări din Europa), dar există şi studii îndreptate către evaluarea efectului său asupra altor afecţiuni, cum ar fi SIDA, diverse forme de cancer, alcoolism, epilepsie, psoriazis, artrită reumatoidă, ulcer, coşmaruri la copii etc.
Dacă în tradiţia românească, sunătoarea a fost folosită în principal în gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, colite, colecistite, dischinezie biliară, enterocolite cronice, arsuri, răni etc., cu toate acestea, şi în România, o atenţie din ce în ce mai mare – mai ales în ultimii ani – este dată sunătorii din perspectiva ameliorării simptomelor depresiei nervoase.
Medicina populară îi acordă credit ca balsamic antiinflamator al căilor bronşice şi genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant în tratamentul gingivitelor, arsurilor. În medicina populară drogul este folosit şi ca antidiareic (datorită conţinutului în taninuri), ca diuretic (datorită flavonoidelor), împotriva urinărilor nocturne, reumatismului şi gutei.
Însuşirile terapeutice ale părţilor superioare ale plantei sunt asigurate de complexul de principii active pe care le conţine planta, unde componentul principal îl constituie hipericina, alături de o serie de izomeri, rezine, tanin, flavonozide (hiperozidă, cvercitozidă, rutozidă), acizii cafeic şi clorogenic, carotenoide provenite din petale, în special luteină, violaxantină, luteoxantină, cis-trollixantină, trollicrom.
Ele diminuează sau înlătură spasmele sau contracturile involuntare ale muşchilor aflaţi în structura viscerală; taninurile asigură precipitarea proteinelor din lumenul intestinal, producând o acţiune hemostatică locală; favorizează procesul de epitelizare grăbind vindecarea rănilor; determină o mărire a lumenului vascular prin relaxarea musculaturii netede a vaselor, realizând o creştere a fluxului sanguin în teritoriul respectiv; provoacă scăderea tensiunii arteriale; favorizează diminuarea şi înlăturarea inflamaţiilor; favorizează secreţia de bilă; diminuează procesele inflamatorii hepatice cronice şi pe cele intestinale; au proprietatea de a distruge microorganismele ce se găsesc pe mucoasa gastrointestinală sau pe tegument; intern, acţionează eficient împotriva putrefacţiilor din intestinul gros; acţionează bacteriostatic, bactericid, antivirotic, antifungic; ameliorează sau înlătură stările depresive, fiind indicată în tratarea depresiilor simptomatice şi reactive, depresiilor nevrotice, distoniei vegetative, sindromului psihovegetativ, în enuresis, pavor nocturn la copii.
Sunătoarea mai are şi proprietăţi fotosensibilizatoare (considerate mai degrabă ca efecte secundare), datorate hypericinei. Pe durata unor tratamente cu doze mari trebuie evitată expunerea la UV şi soare.

Spirulina este o microalgă de culoare verde-albăstrie, una dintre cele mai vechi forme de viaţă de pe Pământ, care a ajutat la producerea oxigenului timp de milioane de ani, astfel încât alte forme de viaţă să poată apărea. Caracterizată ca fiind un „superaliment“, spirulina este atât de bogată în nutrienţi încât o dietă bazată pe apă şi pe această algă poate să susţină buna funcţionare a organismului.
La început, spirulina se găsea în lacurile alcaline calde din Africa şi din America Centrală şi de Sud, fiind consumată, printre alte popoare, de către azteci, care i-au confirmat siguranţa alimentară şi efectele benefice asupra organismului timp de secole. Numele provine de la forma spiralată a algei, fiind specifică lacurilor cu apă dulce, deşi poate să fie întâlnită şi în izvoarele cu apă sărată.
Odată recoltată, este transformată într-o pastă densă, apoi este lăsată se se întărească, după care este pisată, ca în final să fie comercializată sub formă de capsule.
Chiar dacă unii reclamă gustul neplăcut, spirulina înglobează în proporţie de 60-70% proteine pure, adică mai mult decât poate să conţine carnea de vită sau de pui, ceea ce înseamnă că are toţi cei opt aminoacizi esenţiali (izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul şi valina) care pot să menţină o stare de sănătate optimă.
Printre ceilalţi nutrienţi valoroşi pe care îi conţine se numără: acid gama-linoleic, care reduce colesterolul rău LDL (lipoproteine de joasă densitate n.r.) şi previne apariţia bolilor de cardiovasculare, ficocianina, substanţă care inhibă formarea cancerului de colon, un nivel de cinci ori mai mare de beta-caroten decât morcovii şi de 40 de ori mai mare decât spanacul, acid arahidonic, vitamina B12, fier, clorofilă şi acizi nucleici ARN şi ADN.
Pe lângă vitamina B12, spirulina mai conţine vitaminele D, E, K, calciu, crom, cupru, iod, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu şi zinc.
Spirulina are un conţinut ridicat de acid linoleic care ajută la formarea prostaglandinelor, cu rol în reglarea tensiunii arteriale, prevenirea şi ameliorarea diverselor procese inflamatorii; enzimele conţinute în spirulină accentuează vindecarea traumatismelor şi metabolismul pielii; clorofila are efect dezinfectant, regenerant; anumite substanţe conţinute în alge, cum este polioza diminuează efectele nocive ale radiaţiilor asupra celulelor, accelerează înmulţirea celulelor măduvei osoase şi cresc imunitatea organismului, are efect anticancerigen, antioxidant şi întârzie apariţi fenomenului de îmbătrânire.
Datorită conţinutului crescut în iod, spirulina contribuie la funcţionarea optimă a glandei tiroide, reglând procesele metabolice şi unele cazuri de hipofuncţie tiroidiană.
Algele conţin fier, de aceea reprezintă o sursă naturală de suplimentare a fierului în organism, în special pentru copii şi bătrâni la care deficienţa poate provoca perturbări asupra organismului, are efec antianemic
Spirulina regenerează prin bogatul său conţinut în nutrienţi naturali, compensează deficienţele datorate dietei zilnice, este o sursă valoroasă de aminoacizi esenţiali, necesari dezvoltării organismului aflat în perioada de creştere şi dezvoltare.
De asemenea, spirulina este suplimentul ideal pentru regimurile lacto-vegetariene, proteinele uşor asimilabile asigurând tot necesarul de aminoacizi esenţiali.
Administrată cu o jumătate de oră înainte de masă reduce pofta de mâncare, ajutând la reducerea greutăţii corporale, combate obezitatea.
În acelaşi tmp, spirulina fortifică, creşte rezistenţa şi stimulează sistemul de apărare al organismului , încetineşte creşterea şi înmulţirea bacteriilor, având efect bactericid, bacteriostatic, asigură profilaxia bolilor infecţioase, detoxifică, accelerează procesul natural de purificare şi eliminare a toxinelor.
Spirulina scade nivelul seric al lipidelor totale şi a colesterolului, scade glicemia la diabetici şi oferă protecţie împotriva acţiunii nocive a razelor soarelui.
Prin aportul de fibre vegetale, spirulina  stimulează digestia, creşte dinamica intestinală, contribuie la dezvoltarea florei intestinale ( Lactobacilus) şi prin aceasta la reglarea digestiei.
Spirulina are o mare putere de penetrare la nivelul pielii, având efect de calmare, regenerare, împrospătare, netezire a ridurilor, reducând porii dilataţi, eliminând petele şi iritaţiile pielii; folosirea periodică redă tinereţea şi prospeţimea tenului.
Cremele pe bază de spirulină sunt indicate pentru pielea sensibilă la vânt şi la frig - se aplică pe zonele expuse înainte de a ieşi afară.
Crema nu se dă în strat foarte gros, ci trebuie să fie lăsată să intre progresiv în piele, pentru ca principiile active din spirulină să îşi exercite efectul protector.
De asemenea, cremele cu spirulină sunt recomandate pentru pielea îmbătrânită prematur . Tratamentul se face de 2-4 ori pe săptămână, după ce am facut în prealabil un duş cald (nu trebuie să dureze foarte mult), pentru a fi îndepărtate celulele moarte, asa încât spirulina să îşi poată face efectul. Crema cu spirulina elasticizează pielea şi accelerează procesele de regenerare la acest nivel.