SOLLIEVO FIZIOLAX 27TBL Aboca

SOLLIEVO FIZIOLAX 27TBL Aboca

Sollievo FizioLax este un produs indicat pentru tratamentul constipației. Acțiunea produsului se obține datorită totalității substanțelor prezente, care acționează asupra numeroaselor funcții îndeplinite în mod normal de intestin pentru reglarea tranzitului. Sollievo FizioLax acționează așadar printr-un mecanism de acțiune non-farmacologic.

Mod de utilizare:

Se recomandă consumul a 1 până la 3 comprimate seara, la nevoie, cu un pahar mare de apă.

Dozajul corect este cel minim suficient pentru favorizarea unui tranzit intestinal care să nu producă materii fecale lichide, prin urmare poate fi adaptat la nevoile individuale.

Produsul este recomandat începând cu vârsta de 12 ani.

În general, pentru favorizarea tranzitului intestinal se recomandă consumul de lichide pe parcursul zilei, consumul unei cantități corecte de fibre și efectuarea activității fizice.

Precautii/Contraindicatii:

A nu se utiliza în caz de hipersensibilitate sau alergie individuală la una sau mai multe componente ale produsului.

A nu se depăși doza maximă recomandată.

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.

În caz de constipație persistentă, este important să consultați medicul.

COMPOZIȚIE:

Complex Sollievo FizioLax (obținut din Senna, Cicoare, Fenicul, Păpădie, Chimen și Chimion)....420 mg /comprimat

Rolul componentelor:

Senna sau siminichia este o planta erbacee, apartinand familiei Fabaceae, ce cuprinde aproximativ 250 de specii. Originara din regiunile tropicale, unele specii sunt prezente in toate regiunile temperate.

In scop terapeutic se recolteaza fructele si frunzele.

In ceea ce priveste compozitia chimica, senna contine compusi antrachinonici (senozide A si B), flavonoide, zaharide, derivati naftalenici, fitosteroli, uleiuri esentiale, ceruri, taninuri, saruri minerale, rezine, mucilagii, care ii confera proprietatile detoxifiante, purificatoare, vermifuge la nivel intestinal, laxative si purgative.

Indicatia principala este in caz de constipatie (acuta sau cronica), unde actioneaza prin stimularea directa a peristaltismului intestinal, iritarea mucoasei intestinale si diminuarea consistentei scaunelor (prin scaderea absorbtiei apei si electrolitilor si stimularea eliminarii sodiului si apei in lumenul intestinal). De obicei, intra in compozitia ceaiurilor laxative (singura sau in combinatie cu alte plante). Alte indicatii sunt in curele de slabire, pentru detoxifierea organismului, stimularea vezicii biliare, in caz de parazitoze intestinale.

De asemenea, este utilizata pentru pregatirea intestinului gros in cazul interventiilor chirurgicale si investigatiilor (colonoscopie, irigoscopie). Se poate administra sub forma de ceai (macerat la rece sau infuzie, 1-2 cani/zi), tinctura (30 picaturi/seara la culcare, dizolvate in apa), capsule si comprimate (1-2 comprimate/zi, impreuna cu lichide, indicate seara la culcare).

Cicoarea este o plantă perenă, spontană și adesea cultivată pentru rădăcinile sale din care se extrage un surogat de cafea. În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuințează părțile aeriene (Cichorii herba) ce se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, in lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească, rădăcinile (Cichorii radix) se recoltează în lunile septembrie-octombrie.

Rădăcina de cicoare abundă în vitamina A, B, C, E și K, dar și de potasiu, calciu, fosfor, cupru, zinc și magneziu. Are și inulină, o polizaharidă care scade riscul apariției cancerului de colon și menține oasele sănătoase. Este indicată și pentru cei care vor să aibă un nivel mai scăzut al colesterolului, stimulând și sistemul imunitar și reduce bacteriile dăunătoare datorită faptului că restabilește flora normală la nivelul intestinului. Are și efect detoxifiant, tonic și decongestionant al organelor interne datorită principiilor amare din compoziție. Rădăcina de cicoare are proprietăţi hipoglicemiante datorită taninurilor, deoarece acestea determină o reducere a absorbţiei glucozei.

Rădăcina de cicoare este un bun înlocuitor de cafea. Coaptă şi mărunţită, rădăcina se fierbe 2-3 minute cu o cană de apă fierbinte și se lasă la infuzat sub capac după care se strecoară și se poat e îndulci cu puțină miere.

ntr-o frumoasă legendă transilvăneană, cicoarea este asociată cu zâna florilor care se spală cu roua înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într-o dimineață de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea și a trimis doi luceferi s-o pețească. Zâna pamânteana îi refuză. Supărat, astrul zilei o transformă în floare de Cicoare. De atunci se spune că cicoarea stă tot timpul cu ochii după Soare până toamna târziu, iar florile ei se strâng seara, la apus, și se desfac dimineața, la răsărit.

Cunoscut ca plantă medicinală şi condiment peste tot în lume, începând chiar din perioada antică datorită aromei sale plăcute, feniculul, sau molura, este o specie ierbacee, bienală sau perenă, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina ce ajunge până la 1-2m, ramificată de la bază, frunze de 3-4 ori sectate, cu fragmente filiforme. Florile mici, galbene, grupate în umbele. Fructele alungite, grupate câte două, cu 5 coaste proeminente fiecare, şi plăcut aromate.

Citat de Theophrastus, Plinius şi Columella; după Dioscorides iarba şi fructul stimulează secreţia lactată. În cartea de reţete a lui Marcellus Empiricus din Bordeaux (aprox. secolul V D.H.) era recomandat ca remediu pentru tuse.

În majoritatea cărţilor mai vechi sau mai noi de specialitate, feniculul este prezentat ca şi carminativ, stimulent, galactogog, diuretic şi diaforetic, cu utilizare în colici însoţite de flatulenţă, amenoree şi hiposecreţie lactată, şi de asemenea pentru corectarea gustului pe lângă alte substanţe cu gust neplăcut.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, consideră că feniculul este cel mai preferabil mijloc de stimulare a secreţiei lactate. În plus are o acţiune carminativă şi înlesneşte expectoraţia. De asemenea, un ceai de fenicul este eficace în combaterea convulsiilor şi deci indicat în tusea măgărească (convulsivă), astm, precum şi în catarurile bronhiale cronice; în plus, stimulează apetitul şi va combate diverse tulburări stomacale.

Efectele antispasmodice, antiinflamatoare, secretomotoare şi antibacteriane ale uleiului esenţial de fenicul au fost demonstrate în studii in vitro şi în studii pe animale. Tot studiile pe animale au demonstrat şi efectele secretolitic şi expectorant ale anetolului şi fenconei, cât şi ale infuziei din fructele de fenicul in vitro.

Activitatea estrogenică este pusă pe seama trans-anetolului.

În studii experimentale in vitro sau in vivo au mai fost evidenţiate şi alte efecte ale feniculului: hepatoprotector, hipotensiv, hipoglicemic şi anestezic local.

Papadia este o plantă mică, ierboasă, cu o rădăcină care ajunge până la 20 cm lungime.

Creşte în locuri necultivate, de la şes până în zonele subalpine, înflorind din  martie până în noiembrie.

Primăvara frunzele au cantitatea cea mai mare de substanţe active.

Tijele se recoltează în timpul înfloririi, iar rădăcinile primăvara devreme (martie – mai).

În lunile iulie-august rădăcinile conţin cantităţi mai mari de principiu amar (taraxacină), maximum fiind în luna noiembrie.

Papadia conţine un principiu amar,taraxacina, inulină (cu concentraţie mare în luna august), pectine, fluor, vitamine B şi C, D, acid nicotinic,fitosteroli, tanin.

Este o plantă folosită foarte mult în medicină dar şi în bucătărie.

Este sub influenţa planetelor Jupiter, Saturn şi Marte, plantă “ de foc “ care devine “ aer”.

Echilibrează secreţia biliară şi secreţiile gastrice, este tonifiantă, antiinflamatoare, uşor diuretică şi laxativă, stimulează funcţia depurativă a ficatului. Infuzia adăugată în apa de baie pentru picioare ameliorează circulaţia venoasă.

Este binefăcătoare în stările febrile provocând transpiraţia.

Consumarea frunzelor fragede şi a mugurilor de păpădie în salate este detoxifiantă şi revigorantă.

Chimen - nativ în Europa, cultivat îndeosebi ca plantă aromatică, prezintă aspect ierbos, tulpină fistuloasă ajungând până la 1 m, cu frunzele bazale de multe ori penate, cele superioare cu lobi liniari. Inflorescenţele, umbele situate la capetele ramurilor, purtând flori alburii sau roşietice; fructele, achene de 3-7 mm lungime de culoare cenuşie-brună, cu 5 coaste dstincte, mai deschise la culoare. Recoltarea fructelor se face de la mijlocul lui iunie până la mijlocul lui iulie.

Foarte utilizat încă din antichitate de arabi, menţionat în scrierile vechi de Dioscorides şi de Plinius. Denumirea derivă din latinescul carui, arabicul al-karāwiyā, şi probabil din grecescul karon.

Prescris de Dioscorides pentru fetele „palide la faţă”, chimenul are o lungă istorie de utilizate ca şi carminativ, recomandarea sa pentru probleme digestive apărând în consemnările antice egiptene, iar în Europa cel târziu din Evul Mediu, când a devenit foarte popular.

Conform vechilor superstiţii, chimenul ferea de furt orice obiect îl conţinea, iar la unele popoare se folosea în poţiuni de dragoste, pentru a reţine pe iubitul nestatornic.

Pe lângă binecunoscuta lui utilizare ca şi condiment şi aromatizant în domeniul culinar, chimenul este util ca digestiv, în caz de balonare şi pentru stimularea apetitului, având efect stomahic, carminativ, colagog; mai are efect emenagog şi expectorant; se administrează alături de laxative/purgative pentru a preveni colicile. Uleiul este de asemenea util în sindromul colonului iritabil.

Uleiul volatil a arătat activitate fungicidă.

În medicina populară mai este folosit ca galactogog, iar uleiul esenţial se utilizează în produse pentru spălături de gură şi gargară, frecţii pentru piele.

Uleiul extras din fructe se foloseşte ca ingredient în lichioruri, brânzeturi, pâine.

Responsabil pentru efectele chimenului este ulei volatil (3-7%) conţinând carvonă, limonen şi alte termene; fructele mai conţin ulei gras, proteine şi flavonoide.

Îndelunga sa utilizare în afecţiuni digestive i-a dovedit eficienţa, iar numeroase studii ştiinţifice au arătat utilitatea chimenului în combinaţii cu alte plante în dispepsie.