SLEEP OPTIMIZER 60CPS - Secom

SLEEP OPTIMIZER 60CPS - Secom

Asociere de ingrediente ce contribuie la reducerea tulburarilor de somn si reglarea ritmului circadian.

Beneficii:

-Reducerea tulburarilor de somn cauzate de stres, schimbari de mediu sau de fus orar, probleme emotionale
-Reglarea ritmului circadian, inducerea starii de relaxare
-Ameliorarea calitatii somnului: imbunatatirea succesiunii fazei NREM (fara miscari rapide oculare, cu somn lent, odihnitor care asigura recuperarea fizica) si a fazei REM (cu miscari rapide oculare, cu vise, care asigura recuperarea psihica)
-Imbunatatirea functiilor regeneratoare ale somnului: refacerea tesuturilor, reducerea obosealii fizice, imbunatatirea functiei imunitare, memoriei (indeosebi memoria de lunga durata), atentiei, procesele de invatare etc.
-Relaxarea musculaturii: reducerea hiperexcitabilitatii sexuale; poate fi folosit contra polutiilor nocturne frecvente, a tendintei de masturbare si a ejacularii precoce
-Imbunatatirea circulatiei sangvine cerebrale

Compozitie/2 capsule:

Valeriana 400 mg (complex)
(Valeriana officinalis)(radacina)
L-Triptofan 300 mg
(TryptoPure®)
Hamei 100 mg (complex)
(Humulus lupulus)(conuri)
Roinita 100 mg (complex)
(Melissa officinalis)(frunza)
PharmaGABA™ 100 mg
(acid gama-aminobutiric)
Melatonina 0.3 mg

Administrare:

Cate 2 capsule cu 20-30 minute inainte de culcare sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

Atentionari:

A nu se administra persoanelor diagnosticate cu astm, scleroza multipla, limfom, leucemie, diabet, epilepsie, boli autoimune, persoanelor care administreaza tratament alopat (inhibitori MAO - iproniazid) decat la recomandarea unui specialist.
Dupa administrare nu se conduc automobile sau utilaje grele.

Rolul componentelor:
Despre valeriană, se spune că se numără printre cele mai folosite plante medicinale din lume. Originea denumirii o constituie un omagiu adus împăratului roman Valerian și vine de la latinescul „valere”, însemnând „a fi sănătos”. Această plantă pare a fi vindecat un prinț, Colonna, de epilepsie în secolul XVI-lea.Cunoscută și drept gușa-porumbelului sau odolean, valeriana este un remediu naturist extrem de eficient în tratarea diverselor tipuri de tulburări emoționale, dar și în calmarea unei serii întregi de dureri și afecțiuni. Încă din Antichitate, medici precum Hippocrate, Dioscoride și Galenus recomandau valeriana ca remediu pentru insomnie. Romanii o foloseau pentru a trata palpitațiile și aritmiile. În Evul Mediu, călugărița și botanista germană Hildegard de Bingen recomanda valeriana ca tranchilizant și somnifer. Amerindienii utilizau valeriana pentru vindecarea rănilor. În timpul Primului Război Mondial, valeriana i-a ajutat pe europeni să depășească mai ușor stările de panică și nervozitate cauzate de bombardamente.
Iubitoare de soluri umede și bogate in minerale, valeriana face parte din flora spontană. Este o plantă perenă, cu frunze dese și flori mici, albe sau roz, a cărei înălțime ajunge să depășească uneori 1,5 metri. Florile de valeriană răspândesc un miros plăcut, care se simte până la o distanță de câțiva metri în jurul locului unde crește.
Extractul de Valeriana Officinalis se obține din rădăcină, prin acest proces potențându-se proprietățile terapeutice ale plantei. Valeriana este diuretică, astringentă, tonică, antispasmodică, anticonvulsivă, laxativă și carminativă. Are capacitatea de a echilibra sistemul nervos și de a reda vitalitatea. În general, valeriana este folosită ca remediu în caz de palpitații, insomnie, astm, angoasă, stres și anxietate, dar și în caz de oboseală cronică sau suprasolicitare intelectuală. Aceste proprietăți sunt imprimate plantei datorită, în principal, uleiului volatil din compoziție, ce conține acid valerianic, acid izovalerianic, valeranonă precum și datorită valepotriaților, flavonoidelor, iridoide, acizi fenolici, esteri ai acizilor grași, taninuri și aminoacizi (arginină, tirozină, GABA).
Specialiștii recomandă să nu se administreze valeriana înainte de o intervenție chirurgicală sau oamenilor care prezintă afecțiuni ale ficatului. De asemenea, valeriana nu se administrează concomitent cu barbiturice (fenobarbital), antidepresive (imipramină, amitriptilină), anxiolitice (diazepam), haloperidol.

Hameiul este o plantă perenă, dioică, volubilă, cu frunze opuse, palmat lobate cu 5 lobi ascuţiţi având marginea serat dinţată, aspre; florile mascule sunt dispuse în cime mici şi verzi, iar cele femele în inflorescenţe pendente sub formă de con (strobil). Fructele sunt achene ovoide ce conţin pe suprafaţa lor glande secretoare. Se folosesc inflorescenţele femele, recoltate în perioada august-septembrie.
Se consideră că denumirea generică Humulus derivă din germanicul Humel sau Humela (purtător de fructe), ideea că aceasta ar proveni din latinescul humus – pământ umed – fiind considerată de unii nefondată. Denumirea speciei – lupulus – este diminutivul pentru lupus – lup, provenind dintr-o idee greşită cum că planta cu cârceii săi sugrumă alte plante.
Hameiul a fost cunoscut din antichitate, dar în vremea aceea nu era folosit încă nici ca plantă medicinală, nici pentru producerea berii. În secolul VIII medicul arab Mesuë recomanda siropul de hamei pentru febră biliară şi purificarea sângelui, recomandare făcută în Evul Mediu şi de către Lonicerus (1528–1586), care mai adăuga proprietăţile sale de a ameliora melancolia, oboseala, congestia splenică, impetigo şi scabia.
Istoricul hameiului relevă, începând din Evul Mediu, utilizarea sa în principal ca aromatizant şi conservant în prepararea berii. În regiunea germaniei din secolul XI încoace, hameiul, având proprietăţi antimicrobiene şi o aromă ideală, a înlocuit toate substanţele utilizate până atunci pentru aromatizarea şi conservarea berii. Reinheitsgebot (Legea germană pentru puritatea berii) formulată în 1516, susţinea că berea poate fi preparată doar din apă, malţ şi hamei.
Paracelsus (1493–1541) recomanda hameiul ca remediu digestiv iar Matthiolus (1501–1577) îl menţiona ca diuretic şi stimulent biliar. Utilizarea medicinală a conurilor de hamei a fost descrisă de Hecker (1834) şi Clarus (1864) atribuindu-i proprietăţi sedative, de remediu în anorexie cauzată de gastrite şi insomnie. De atunci încoace, mulţi medici şi farmacişti atât din Europa cât şi din alte părţi ale globului, au pomenit proprietăţile sale sedative, alături de alte recomandări – creşterea părului, întinerire, digestiv, în probleme ginecologice, renale, tuse, răceli.
Medicina ştiinţifică românească din sec. XIX mai atribuia hameiului o acţiune diuretică ce îl indica în tratamentul gutei şi reumatismului. De mare succes erau pernele cu hamei recomandate pentru efectul lor sedativ.
Una din cele mai studiate proprietăţi medicinale ale hameiului este abilitatea sa de a induce somnul.
Conurile de hamei conţin rezine (humulonă şi lupulonă), acizi amari, ulei esenţial. Lupulina, substanţă rezinoasă de culoare galbenă din compoziţia sa, a fost izolată prima dată de către farmacistul francez Planche, în 1813.
Studiile farmacologice recente au mai găsit pentru hamei efecte antioxidante, antiinflamatoare, antifungice, chemopreventive şi citotoxice, efecte ce le pot da mai multe posibilităţi de utilizare în produselor naturiste.

Melatonina este un puternic antioxidant, asa ca administrarea ei nu implica niciun efect negativ asupra organismului. In plus, ea actioneaza si asupra hormonului de crestere, stimuland secretia acestuia. Considerat "mama" tuturor celorlalti hormoni, cel de crestere se dovedeste a fi deosebit de eficace atat pentru organe, cat si pentru sistemele din corp. Asadar, pe viitor, va fi o adevarata provocare incercarea de a gasi alternative naturale de augmentare a cantitatii acestui hormon-minune.
Cercetarile efectuate au demonstrat ca melatonina are numeroase efecte binefacatoare in timp asupra organismului. Este unul dintre cei mai puternici antioxidanti descoperiti vreodata, cu o eficacitate mai mare in combaterea radicalilor liberi decat vitamina C, vitamina E sau beta-carotenul.
Melatonina este, probabil, singurul antioxidant capabil sa patrunda in fiecare din celulele organismului, reducand astfel distrugerile provocate de radicalii liberi ajunsi in organism prin alimentele nesanatoase sau datorate stresului.
Spre deosebire de alti antioxidanti, melatonina nu sufera un ciclu redox, deci nu are abilitatea moleculara de a suferi reduceri si oxidari reversibile si succesive. Melatonina, odata oxidata, nu mai poate fi redusa la starea anterioara, astfel incat in urma reactiei cu radicalii liberi are capacitatea de a forma produsi finali stabili.
Deci, putem spune ca face parte din categoria antioxidantilor „terminali” sau „de sacrificiu”, in prezent studiindu-se utilizarea sa in starile patologice asociate cu stresul oxidativ, in special cele care insotesc  procesul de imbatranire: boala Parkinson, Alzheimer, ateroscleroza etc.
De asemenea, melatonina regleaza ceasul biologic al organismului, utilitatea sa manifestandu-se, in primul rand, la persoanele care sufera din cauza decalajului de fus orar, precum si la cei care sufera de tulburari de somn sau insomnie.
Ca urmare a perturbarii ritmului biologic al organismului, se pune problema odihnei la  oamenii de afaceri si la sportivii care calatoresc de pe un continent pe altul. La acestia, se va constata o scadere a randamentului fizic si intelectual. In asemenea cazuri, un supliment alimentar cu continut de melatonina poate fi util.
Aplicabilitatea melatoninei se extinde pana in industria frumusetii, ea regasindu-se intr-o serie de creme si lotiuni, sub diverse concentratii. Acestea trebuie aplicate seara, inainte de culcare. Rezultatul pare sa fie o rejuvenare a pielii fetei, precum si o vitalizare a tesutului aferent.