RESPIRATORY PROTECT LEMON HONEY SOOTHER 18DROPSURI - Secom
Comprimate de supt in forme de administrare ambalate individual, care contribuie la ameliorarea disconfortului asociat gatului iritat (Nalba-mare, Eucalipt, Menta si Salvie) si ajuta la functionarea normala a sistemului imunitar (Vitamina C si Zinc).
Beneficii:
-Sustinerea sanatatii sistemului respirator
-Calmeaza iritarea si uscaciunea mucoaselor membranelor cavitatii bucale, gatului, faringelui si corzilor vocale (Nalba-mare, Eucalipt, Menta, Salvie, Cimbru-de-cultura)
-Ajuta la eliminarea disconfortului respirator, prin actiune locala calmanta si emolienta (Nalba-mare, Eucalipt, Menta, Salvie, Cimbru-de-cultura)
-Usureaza respiratia: mentine deschise si curate caile respiratorii superioare prin fluidificarea si eliminarea excesului de mucus traheal (Cimbru-de-cultura)
contribuie la mentinerea sanatatii cavitatii bucale (Nalba-mare, Eucalipt, Menta, Salvie, Cimbru-de-cultura)
-Sustinerea sistemului imunitar
-Contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar (Vitamina C, Zinc, Cimbru-de-cultura, Salvie, Menta)
-Sustine apararea naturala a organismului (Menta, Cimbru-de-cultura, Salvie)
-Contribuie la distrugerea agentilor patogeni de la nivelul tractului respirator (Nalba-mare, Salvie)
-Protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ (Vitamina C si Zinc)
Compozitie:
Amestec patentat: 2700 mg
sirop organic din orez brun (Oryza sativa)(indulcitor)
ulei natural de Lamaie (Citrus limon)
aroma naturala de Lamaie (Citrus limon)
aroma organica de miere
Extracte organice:
Lumanarica
(Verbascum thapsus)(frunza)
Nalba mare (Althaea officinalis)(radacina)
Eucalipt
(Eucalyptus globulus)(frunza)
Menta
(Mentha x piperita)(frunza)
Salvie
(Salvia officinalis)(partea aeriana)
Cimbru-de-cultura
(Thymus vulgaris)(partea aeriana)
Stevia
(Stevia rebaudiana)(frunza)
Vitamina C 60 mg
(acid ascorbic)
Zinc 2 mg
(gluconat)
Administrare:
Cate 1 drops/la fiecare 1-2 ore, la nevoie, dizolvat lent in cavitatea bucala sau conform recomandarii consultantului de specialitate. A se utiliza ca atare. A nu se consuma mai mult de 6 dropsuri/zi. Produsul poate fi consumat pe intreaga perioada a anului.
Rolul componentelor:
Lumânărica este o plantă erbacee care creste spontan pe terenuri nisipoase şi pietroase, pe lângă garduri sau la marginea pădurilor.
Puful sau perisorii care acoperă frunzele sunt deosebit de iritante; în timpul culesului se recomantă echipament special şi ferirea zonei ochilor şi a feţei.
În scop terapeutic se culeg florile începând din luna iunie şi până în septembrie, doar dimineaţa după ce se ridică roua şi până la pranz, orele 11- 12. După această oră florile se închid.
Cunoscută în popor şi sub denumirea de „lumânarea Domnului“ sau „ceaiul iernii“, lumânărica rămâne una dintre plantele medicinale cu un potenţial curativ de excepţie. Proprietăţile terapeutice ale acestei plante erau cunoscute de medicii greci încă din Antichitate. Dioscoride o recomanda în tratarea bolilor de plămâni, fiind folosită în acest scop timp de mai bine de 1800 de ani.
Este o specie originară din centrul și sudul Europei și vestul Asiei. Are tulpina erectă, frunze păroase pe ambele fețe, eliptice iar florile sunt galbene, mari, grupate într-un racem spiciform terminal. Florile de lumânărică (Verbasci flos), folosite în medicina naturistă, se recoltează dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, pe timp frumos.
Produsul vegetal conține saponine, care determină o moderată acțiune expectorantă, iridoide și derivați flavonici, acestea fiind responsabile de efectul antireumatic, cicatrizant și diuretic al plantei medicinale. Mai conține carotenoide, acizi polifenolcarboxilici, ulei volatil, taninuri. Lumânărica este utilizată în mod deosebit în tratamentul răgușelii, în crize de tuse, astm, tuse convulsivă și în inflamațiile gâtului și ale căilor urinare datorită efectului calmant al mucilagiilor. Printre cele mai importante efecte se numără cele emoliente, expectorante, antiastmatice, antinevralgice, sudorifice, diuretice, antiinflamatoare, antihemoroidale, antispastice, antivirale, antimicrobiene, bacteriostatice, cicatrizante.
Se poate administra ca remediu naturist sub formă de infuzie, extract uleios, tinctură, decoct. Pentru uzul intern este recomandată în bronțită, astm, răgușeală, laringită, angine, gastroenterintă, tuberculoză, traheită iar pentru uz extern în hemoroizi, degerături, furuncule, plăgi atone (sub formă de băi locale, comprese).
Uleiul hidratant de lumânărică est eun tratament naturist mai puțin cunoscut. Se culeg flori de lumânărică și se pun într-un vas de ceramică. Se macerează în ulei de migdale timp de o săptămână după care se strecoară uleiul. Este bun pentru iritațiile pielii și este un excelent hidratant.
Ca şi multe alte plante, menta le-a fost cunoscută anticilor greci, romani si egipteni. Legenda spune că zeul întunericului Pluto s-a îndrăgostit nebuneşte de frumoasa nimfă Mentha. Geloasă, soţia sa zeiţa Persephona a urmărit-o pe nefericita fată şi a îngropat-o în pământ. Pluton, impresionat de suferinţa nimfei a transformat-o apoi în planta frumos mirositoare care îi poartă numele.
Menta este o plantă anuală, erbacee, face parte din familia Labiatae şi este considerată de mulţi autori ca fiind perenă. Este înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în 4 muchii evidente, cu frunze opuse, ovale, flori violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescenţă ca un spic. Prezintă un miros caracteristic, puternic aromat. Există diverse specii de mentă, toate fiind cultivate, cele mai uzuale fiind Mentha piperita, Mentha spicata (crispa), Mentha arvensis. Se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Soiurile spontane nu prezintă întrebuinţări medicale eficiente.
La începutul secolului al XVIII-lea menta se foloseşte în Europa ca plantă medicinală, la noi însă este introdusă în primul deceniu al secolului trecut. Uleiul esenţial de mentă, obţinut încă din secolul XVII, este responsabil de mirosul pregnant al acestei plantei precum şi de efectele terapeutice asupra organismului.
Romanii, grecii, foloseau menta de milenii. Ei ştiau că aroma de mentă, dată de uleiul volatil, este capabilă să îmbunătăţească starea de spirit, de aceea înaintea festivităţii romanii decorau mesele cu frunze de mentă iar pe podele şi pereţi pulverizau infuziile de mentă.
Uleiul volatil de mentă este bogat în derivaţi de alcool cum ar fi mentolul, izomentolul, piperitolul şi cetone precum mentonă, izomentonă, piperitonă. Mai conţine oxizi şi esteri cum este mentofuranul şi 1,8-cineolul, elemente importante pentru acţiunea farmacologică. Numeroase minerale şi substanţe nutritive, inclusiv fier, mangan, magneziu, calciu, acid folic, potasiu se regăsesc în uleiul de mentă.
Uleiul volatil este secretat de perii glandulari ai plantelor întregi chiar înainte de înflorire. Are un proaspăt miros mentolat, este limpede, colorat până la galben pal, şi apos în vâscozitate.
Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de mentă includ capacitatea sa de a trata spasmele provocate de indigestie, problemele respiratorii, durerile de cap, greaţa, febra, neplăceri ale stomacului şi intestinelor. Este un bun calmant şi decongestionant, relaxând musculatura dintr-un sindrom de colon iritabil, mucoase iritate (bronşică, gastrică) sau chiar în condiţiile de stres.
Uleiul volatil de mentă ajută digestia, fiind un tonic în cazul unui apetit alimentar scăzut sau stimulează digestia şi flatulenţa prin acţiune stomahică, colagogă şi carminativă. Acţiunea expectorantă şi mucolitică se revendică mentei tot datorită uleiului volatil, în special mentonei şi cineolului, la fel şi efectul antipruriginos. Mentolul este responsabil de acţiunea antiemetică şi analgezică şi de îndepărtare a anxietăţii, depresiei sau a suprasolicitării organismului.
Fie administrat prin inhalaţie, prin piele sau oral, uleiul volatil interacţionează cu receptorii sistemului nervos central prin proprietăţile fizico-chimice specifice şi astfel, spun cercetătorii, menta are o multitudine de întrebuinţări.
Menta este folosită şi pentru acţiunea antidiareică şi antiseptică datorită taninurilor din compoziţie, care au un efect astringent asupra proteinelor bacteriene.
Această plantă este recunoscută şi utilizată la nivel internaţional, fiind menţionată în Farmacopeea Europeană (European Pharmacopoeia), în Farmacopeea Americană (U.S. Pharmacopeial Covention) precum şi în diverse cărţi de specialitate şi tratate. În Farmacopeea Română (FR X) menta are 2 monografii trecute separat, Menthae folium şi Menthae aetheroleum.
Oamenii de ştiinţă contemporani nu se opresc la rezultatele obţinute sau la medicina tradiţională ci încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre această plantă. De exemplu, au ajuns la concluzia că sportivii sunt capabili să efetueze mai multe exerciţii şi chiar să alerge mai repede atunci când simt mirosul de mentă. Explicaţia constă în faptul că aroma pronunţată a plantei afectează o anumită parte a creierului care este responsabilă pentru trezirea de dimineaţă. Prin urmare, pasta de dinţi cu aromă de mentă reprezintă o modalitate mai facilă de trezire dimineaţa. Fabricarea produselor de igienă orală ce au în compoziţie mentă a fost menită în primul rând datorită contribuţiei acesteia la dispariţia mirosurilor neplăcute precum şi pentru efectul antiinflamator şi antiseptic. Acestea şi alte proprietăţi s-au manifestat şi în cosmetică unde găsim în ziua de azi o varietate largă de creme, geluri, balsamuri, şampoane pe bază de mentă.
Terapeutic, menta se găseşte sub formă de capsule, comprimate, plantă mărunţită şi uscată pentru infuzii, tincturi. Extern se folosesc de asemenea creme, geluri, unguente.
Deşi se întâlnesc rar, pot apărea reacţii alergice la persoanele sensibile sau intolerante la un compus din mentă. Nu este indicată administrarea în sarcină şi copiilor sub 7 ani şi nu se poate administra concomitent cu antiacidele.
Pentru copii, se poate încorpora menta într-o îngheţată preparată în casă, pentru a-i da o savoare mentolată, răcoritoare, perfectă pentru zilele toride de vară.
