Rau de miscare D162 roll-on 5 ml Fares

Rau de miscare D162 roll-on 5 ml Fares

BENEFICII

• Combate senzația de greață și vărsăturile asociate cu folosirea unui vehicul și a răului de mare
• Antiemetic
• Antispastic
• Usor de transportat și de folosit datorită formei de ambalare
• Poate fi folosit și pentru copii
• Remediu natural pentru combaterea stărilor de greață și a vărsăturilor asociate cu folosirea unui vehicul și a răului de mare.

Tip produs: Produs de uz extern

Greutate netă: 5 ml

Condiții de păstrare: a se păstra la loc uscat și la temperatura mediului ambient.

Ingrediente: 

Uleiuri esențiale de:

• mentă creață (Menthae crispae aetheroleum);

• mentă (Menthae piperitae aetheroleum);

• ghimbir (Zingiberis aetheroleum);

• bergamot (Citrus bergami aetheroleum);

• lămâie (Citri aetheroleum);

• lemon verbena (Lippiae citriodorae aetheroleum);

• mentol.

Mod de administrare:

Se deșurubează capacul de protecție, se poziționează sticluța în dreptul nasului și se inspira adânc alternativ pe fiecare nară, direct din sticluță (după ce se rulează bila);

Uleiul poate fi aplicat la baza nasului;

Se mai poate aplica pe mână (la nivelul încheieturii) sau pe un șervețel și se inhalează, timp de minim un minut.

Se folosește cu 15 minute înainte de a vă urca în mașină, avion, tren sau autobuz și ori de câte ori este nevoie pe parcursul călătoriei.

ATENŢIONĂRI:

Evitați contactul cu ochii, buzele și alte zone sensibile. Poate produce iritarea pielii la persoanele hipersensibile.

A nu se folosi la copii sub 6 ani.

Rolul componentelor:

Mentha spicata L. (sin. Mentha crispa L., Mentha viridis L.) - Menta creaţă, uneori numită şi ea simplu mentă, diferă de M. piperita, în principal, prin faptul că are frunze sesile, sau aproape sesile, alungite sau ovate-lanceolate, inegale; vârfuri alungite, întrerupte și stamine mai lungi decât tubul corolei.

Este originară din Europa și Asia și este naturalizată acum aproape pe to Globul. De asemenea, este cultivată pentru uz casnic și de dragul uleiului său esenţial. Sezonul său de înflorire este august.

Printre diferitele specii de Mentha, M. spicata a fost introdusă înainte de Mentha piperita și este cea mai veche dintre speciile Mentha. M. spicata este cunoscută sub denumirea de spearmint sau mentă comună în unele zone. M. spicata este folosită de oameni din cele mai vechi timpuri. M. piperita a fost introdusă și folosită de John Ray pentru prima dată ca agent anti-diareic în 1696, în timp ce M. spicata și soiul său M. spicata var. longifolia au fost folosite ca aperitive și plante medicinale în civilizațiile greco-romane. Randamentul de ulei esențial de M. spicata este mai mic decât M. piperita.

Hipocrate și Dioscoride au folosit M. spicata pentru tratamentul diferitelor afecțiuni, dar mulţi medici au prescris-o pentru tratamentul bolilor stomacului. Se credea de multă vreme că are efecte carminative și analgezice. Soldații romani au distribuit M. spicata în toată Europa și, treptat, ea a fost cultivată în fermele bisericilor în secolul al nouălea. Pe vremea aceea menta creaţă era utilizată pentru tratamentul ulcerelor orale, rabiei și pentru reducerea durerii înțepăturilor de albine; în perioada Evului Mediu şi mai apoi a fost folosită pentru tratamentul balonării, diareei, durerilor abdominale, indigestiei, slăbiciunii intestinale, răcelii, sinuzitei și gripei, problemelor psihologice la copii, în sângerarea la nas, dureri de cap.

Combinația de extract de M. spicata și miere este şi acum, în unele zone, un leac pentru durerile de urechi. Se consideră că mestecarea frunzelor poate reduce durerile de dinți, şi popular se mai recomandă utilizarea în slăbiciune a stomacului și tulburări neurologice. Un ceai preparat din frunze a fost utilizat în mod tradițional în tratamentul febrelor, durerilor de cap, tulburărilor digestive și a diverselor afecţiuni minore, pentru tratarea răcelilor și gripei, febrei, probleme ale tractului respirator, gastralgii, hemoroizi. Tulpinile sunt macerate și folosite sub formă de cataplasmă la vânătăi. Atât uleiul esențial, cât și tulpinile sunt utilizate în remedii populare pentru cancer. Se spune că o cataplasmă preparată din frunze remediază tumorile.

Menta creaţă are un miros puternic, dar deosebit, și un gust aromat, amar, urmat de un sentiment de răcoare, atât de cunoscut la guma de mestecat mentolată.

Având o aromă puternică şi plăcută, frunzele de mentă creaţă sunt folosite ca aromă în salate sau alimente gătite, adesea în „sosul de mentă”. Ceaiul preparat din frunzele proaspete sau uscate are un gust foarte plăcut și răcoritor, lăsând gura și sistemul digestiv să se simtă curate. Uleiul esențial din frunze și flori este folosit ca aromă în dulciuri, înghețată, băuturi, gumă de mestecat etc..

În medicina ştiinţifică, la început a fost mai mult utilizată în principal ca ingredient aromatizant și pentru alinarea sau prevenirea durerilor de colici.

În prezent, uleiul esențial și frunzele de M. spicata au aplicații terapeutice, iar proprietatea sa generală este carminativă, tonică, tonică stomacală, anti-tusivă, antiemetică, antispasmodică, astringentă, diuretică, analgezică și sedativă. Cercetări recente raportează pentru menta creaţă activitate antioxidantă datorită prezenței acizilor fenolici, a flavonoidelor, a carvonei și a acidului ascorbic în frunze. Potrivit lui Scherer și colab., ea poate deveni o formă alternativă pentru antioxidanții sintetici din alimente care aduc efecte nocive. Activitățile biologice mai includ, de asemenea, acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană. Uleiul esențial din frunze este antiseptic.

Carvona, un compus fenolic, este principalul element constitutiv găsit în uleiul esenţial de mentă creaţă, urmat de limonen. Buna activitate antimicrobiană a uleiului esenţial de mentă creaţă este atribuită concentrației mari de carvonă care este raportată a avea potențial în inhibarea creșterii bacteriene, precum și o acțiune ca fungicid și respingător de insecte.

Uleiul esențial de M. spicata având componenta principală carvona are potențial pentru tratamentul flatulenței legate de indigestie, dar și a dismenoreei. De asemenea, poate reduce severitatea durerii în timpul colonoscopiei sau afecțiunilor dismenoreice. Uleiul esențial de M. spicata poate fi aplicat pentru alte afecțiuni intestinale cu durere și flatulență, cum ar fi sindromul de intestin iritabil.

Uleiul esenţial de mentă creaţă, fiind cunoscut pentru activitatea sa analgezică, a fost evaluat într-un studiu ştiinţific care a revizuit articolele existente despre acest efect. Astfel, informaţiile culese din diferite studii pe animale au raportat efectele analgezice ale uleiului esențial de M. spicata și principalii compuși ai acestuia, cum ar fi carvona, limonenul și mentolul. De asemenea, eficacitatea și siguranța uleiului de mentă creaţă în reducerea severității durerii au fost confirmate la pacienții cu osteoartrită.

Zingiber officinale L. - Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.

Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.

Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.

În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.

Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.

Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturale de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antivirale, antioxidante, purificatoare, detoxifiante, cardiotonice, imunomodulatoare, antifebrile şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii, febră, infecții virale, în cazuri de imunitate precară.