Propolis forte 150mg 30cpr - Rotta Natura

Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.

Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltăfrunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.
Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea, şi contra furunculelor.
Dioscorides şi Plinius o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor pustuloase.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul), şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale.
Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi, cei mai importanţi fiind mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, bine cunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.
Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele anti-inflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic.. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.
Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a drogului, sau extractului de pătalgină.
Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în dependenţă de doză.
Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.
A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi, şi de asemenea o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.
Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică.