Polygemma 18 Colesterol 50ml PlantExtrakt

Polygemma 18 Colesterol 50ml PlantExtrakt

Combinaţie de extracte gemoterapice din muguri de Migdal dulce, mlădiţe de Măslin şi Rozmarin.

Beneficii:
-Ajută la menţinerea nivelului normal al lipidelor în organism.
-Protejează vasele sanguine şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină prin scăderea colesterolului total, a trigliceridelor, hiper-beta- lipoproteinelor, normalizează hiper-beta- fosfolipidemia, regularizează fosfolipidele totale
-Efect coleretic şi colagog, eficientizând eliminarea excesului de colesterol la nivel biliar

Administrare:
Se recomandă administrarea a 2 ml de 2 ori pe zi, diluaţi în puţină apă, înainte de mese - cure de 3-6 luni, repetate la nevoie.

Rolul componentelor:
Migdalul este un arbore care poate atinge peste 10 metri înălţime şi este cultivat în ţara noastră în zonele cu climă blândă, în Oltenia, Banat şi Dobrogea.
Florile au culoare de la roz deschis până la alb, fructele de migdal cresc în ciorchini, au mărimea unei piersici, gust dulce sau amar, forma ovală, culoare galben-maronie, iar sâmburele  este acoperit cu o coajă catifelată. Migdalul înfloreşte în lunile martie sau aprilie.
În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele şi cojile de la seminţe.  Migdalele sunt utilizate în gastronomie (patiserie) dar şi în industria cosmetică sau a parfumeriei.
Migdalul conţine mucilagii, gliceride, proteine, colină, enzime, asparagină, vitamina C, tocoferol, riboflavină, acid pantotenic, acid folic, tiamină, minerale (fosfor, potasiu, calciu, magneziu, fier), steroli, aminoacizi,
Migdalele constituie un bun echilibrant nervos, au rol energetic, remineralizant,  reconstruiesc masa musculară, 100 gr de migdale acoperă jumătate din necesarul zilnic de vitamina E, asigură o buna parte din necesarul de magneziu (important pentru reconstructia muşchilor ), o sursă deloc de neglijat de calciu, reduc senzaţia de foame, au rol emolient, laxativ, hemostatic şi antiseptic intestinal, eficient în tratarea ulcerului si a gastritei hiperacide, deoarece formează o peliculă protectoare la nivelul mucoasei gastrice, iar proteinele neutralizează parţial sucul gastric, în inflamatii şi spasme ale stomacului şi intestinelor, precum şi în cazuri de fermentatii şi putrefacţii intestinale.
Consumul de migdale este recomandat în anemii, insomnii, astm bronşic (fructe coapte amestecate cu miere), atrofii musculare, HTA, boli de inimă, fructul necopt este bun pentru eliminarea sărurilor metalelor grele din organism.
Laptele de migdale dulci este deosebit de hrănitor, poate chiar să înlocuiască laptele matern şi  este indicat copiilor şi convalescenţilor.
Preparare:   50 gr miez de migdale, 50 gr miere de albine, 1 litru de apă plată -  se înmoaie în apă migdalele pentru a se putea îndepărta pieliţele, apoi se pisează bine, se amestecă mereu cu puţină apă până se formează o pastă, după care se amestecă cu restul de apă, se strecoară şi se amestecă cu miere.
Poate fi folosit contra spasmelor, inflamaţiilor stomacului şi intestinelor, căilor urinare, respiratorii, acceselor de tuse, palpitaţiilor.
Uleiul de migdale dulci are un gust de o mare fineţe, fiind bogat în vitamine şi acizi graşi. Datorită conţinutului bogat în vitamine de grup B, este recomandat în stimularea funcţiilor intelectuale, în special memoriei şi tulburărilor sistemului nervos. Are efecte uşor purgative.
În uz extern poate fi un emolient în iritaţiile la nivelul epidermei, dermatozelor, psoriazisului sau pielii uscate.

Măslinul este un arbore originar din Siria și zonele de litoral din Turcia, foarte răspândit și în Grecia continentală și în arhipelagul elen. Este considerat „arborele veșnic roditor”, fiind un arbore cu o longevitate extraordină, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu rădăcini și lăstari noi. Are o tulpină înaltă de 10-20m, florile sunt albe iar fructul este o drupă verde la început, apoi roșie și neagră la maturitate. Înflorește în luna mai. O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei. Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii. Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin. Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena. Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei. Ca plantă medicinală, măslinul a fost intens studiat pentru diversele proprietăți terapeutice. Atât frunzele cât și fructele (măsline) au o compoziție bogată și sunt utilizate în diverse patologii. Măslinele sunt foarte bogate in fier, dar și o sursă prețioasă de vitamina E, fibre și cupru. Măslinele au în compoziția lor grăsimi monosaturate, care fac din acestea un aliment prețios în combaterea afecțiunilor cardiace. Vitamina E este un antioxidant puternic astfel încât consumul de măsline sau de ulei de măsline echivalează cu un medicament care combate afecțiunile cardiovasculare și procesele de îmbătrânire celulară ca urmare a acțiunii radicalilor liberi. Datorită fibrelor pe care le conține, măslinele sunt deosebit de prețioase pentru un sistem digestiv sănătos. Despre măsline se mai poate spune ca au un puternic efect antiinflamator, ceea ce le face eficiente în combaterea și ameliorarea simptomelor în astm, afecțiuni reumatismale și artrită. Prin procesare, din măsline se extrage unul din cele mai sănătoase uleiuri vegetale, folosit atât în bucătărie cât și de leac împotriva multor afecțiuni, interne sau externe. Despre uleiul de măsline Homer spunea că este „aurul lichid” al vremii, dovadă că din vechime era cunoscut și apreciat pentru calitățile sale. Frunzele de măslin au acțiune antihipertensivă (ajută la scăderea presiunii sângelui și îmbunătățește funcția aparatului circulator), diuretică, emolientă, nutritivă, laxativă, hipocolesterolemiantă (îmbunătățesc echilibrul găsimilor din sânge), antioxidantă (inhibarea activității oxidazelor), antibacteriană, antivirală, antifungică. Sunt bogate iridoide monoterpene (6-9% oleoropină, ligustrozida, oleozida și esterul său) și fitosteroli (oleostranol, steroleozid).

Rozmarinul este un subarbust de origine mediteraneană, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina de până la 60-150 cm, ramificată, frunze sempervirescente, opuse, dese, liniare, pieloase. Florile de culoare albastru deschis-violacee, sunt dispuse câte trei – zece la subsuoara frunzelor spre interiorul tulpinii. Se recoltează frunzele sau părţile aeriene, în perioada mai-iunie.
Denumirea latină provine din cuvintele latineşti ros maris, care înseamnă „roua mării”, probabil în legătură cu preferinţa sa de a creşete de-a lungul malului mării, în zonele sale indigene.
Anticii erau foarte familiarizaţi cu această plantă medicinală, care de pe vremea aceea avea reputaţia de a îmbunătăţi memoria. Datorită acestui fapt rozmarinul a devenit o emblemă a fidelităţii pentru îndrăgostiţi. Prezintă un loc special printre plantele transformate în simboluri, fiind utilizată nu numai la cununii, ci de asemenea la funeralii, alături de tămâie în ritualurile religioase, în biserici, sălile de banchete, în vrăjile magice. Discipolii Greciei antice purtau coroane de rozmarin, pentru a le ajuta memoria, ca să treacă examenele.
În Evul Mediu se considera că rozmarinul e capabil să risipească negativitatea – se punea sub pernă pentru a alunga coşmarurile şi spiritele rele. A fost de asemenea şi atunci asociat cu memoria şi amintirile – binecunoscutul personaj al lui Shakespeare – Ofelia, spunea „Uite, rozmarin, ca sa-ţi aduci aminte”.
Frunzele conţin ulei esenţial (1-2%) în care componenţii principali sunt camfenul, borneolul camforul, acidul rosmarinic, şi mai conţine flavone, taninuri, principii amare.
Medicina românească din secolului XX constata pentru uleiul esenţial de rozmarin o puternică acţiune stimulentă, o sporire a diurezei în doze mici, şi o stimulare a reflexelor, iar în doze mari atenuarea reflexelor. Se mai observa o sporire a activităţii intestinale. În bolile de ficat medicii vremii au obţinut cu ceaiul din plantă rezultate bune în bolile de ficat, observându-se şi o oarecare stimulare a diurezei, o stimulare a circulaţiei sangvine cu ridicarea presiunii şi redresarea pulsului. În plus, au mai observat o tonifiere a cordului, o cedare a hidropiziilor şi o diureză fără lezarea epiteliului renal prin iritare. Ceaiul de rozmarin era şi mai este utilizat ca tratament naturist în bolile de stomac şi intestine, în special asociat cu feniculul.
Medicina populară românească foloseşte rozmarinul ca remediu natural în toate aceste afecţiuni, şi pentru stimularea apetitului, boli de inimă, reumatism, dureri de cap, şi extern pentru vindecarea rănilor şi diverselor erupţii ale pielii, chelie.
Este utilizat în produsele naturiste ca tonic amar, coleretic, aromatic, condiment, fiind indicat în afecţiuni gastro-intestinale, hepatice, reumatism. Se mai indică utilizarea uleiului volatil în băile tonice, creme pentru frecţii în reumatism precum şi vinuri tonice cu rozmarin.
Sunt studii care susţin şi un efect antioxidant al compuşilor polifenolici ai rozmarinului, şi potenţiale efecte de prevenire şi tratare a astmului bronşic.