Polygemma 17 Imunitate 50ml PlantExtrakt

Polygemma 17 Imunitate 50ml PlantExtrakt

Combinaţie de extracte gemoterapice din muguri de Cătină, Porumbar, mlădiţe de Măceş şi extract fitoterapic - suc de Echinacea purpurea herba.

Beneficii:
-Creşte puterea de apărare a organismului.
-Ajută la ameliorarea simptomelor din răceli, stări gripale
-Susţine refacerea organismului în convalescenţă
-Ajută la reducerea recidivelor
-Se recomandă administrarea înaintea şi în timpul perioadelor cu risc crescut de îmbolnăvire

Administrare:
Pentru adulţi şi copii peste 7 ani, se administrează a câte 2 ml de 3 ori pe zi, diluaţi în puţină apă, înainte de mese - cure de 1-2 luni cu posibilitatea de repetare la nevoie.
Pentru copiii între 2 şi 7 ani doza se reduce la jumătate.

Rolul componentelor:
Arbust tufos şi spinos originar din Europa şi Asia, înalt de până la 3 m, cu frunze îngust lanceolate pe partea inferioară cu peri argintii. Florile mici, galbene, dispuse în inflorescenţe globuloase, apar înaintea frunzelor. Fructele portocalii, sferice, cu sâmbure tare, se recoltează în perioada august-octombrie, până la primul îngheţ.
Termenul Hippophae derivă din cuvintele greceşti hippo care înseamnă cal, şi phaos care înseamnă lucios. În Grecia antică, fructele de cătină erau date cailor pentru a avea blana lucioasă.
Originea în timp a cultivării şi utilizării cătinei nu este cunoscută, ea a fost utilizată medicinal în China, Mongolia şi Tibet de cel puţin 12 secole pentru multe afecţiuni.
Fructele sunt pe larg folosite în lumea întreagă, putând fi consumate sub formă de sucuri, siropuri, sosuri, jeleu sau marmeladă, sau amestecate cu lapte sau brânză.
În 1988 China a desemnat băuturile din cătina pentru sportivi ca băuturi oficiale pentru atleţii săi la Olimpiada de la Seul. Cosmonauţii ruşi au primit suplimente constând în băuturi pe bază de cătină pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi a rezistenţei la stres în spaţiu.
Ca multe alte fructe, şi cele de cătină sunt bogate în vitamine (A, C, E şi K) şi o varietate de bioflavonoide şi carotenoide, alături de o combinaţie de acizi organici care se presupune că contribuie la presupusele proprietăţi anticarcinogenice.
Având efecte tonice, energizante, hepatoprotectoare, de vindecare a rănilor, de stimulare a imunităţii şi antioxidante, fructele de cătină sunt utile ca tonic general, într-o largă varietate de afecţiuni, în boli inflamatorii, pulmonare, afecţiuni hepatice, ulcer stomacal, afecţiuni metabolice, la prevenirea răcelilor, a bolilor cardiovasculare, şi la reducerea efectelor secundare ale tratamentelor în cancer; ajută la vindecarea rănilor şi multor afecţiuni cutanate, susţine sănătatea pielii.
Activitatea antioxidantă este bine documentată şi stă la baza potenţialului anti-îmbătrânire al fructelor de cătină.

Porumbarul  este un arbust spinos din familia rozaceelor, care creşte pe dealuri şi câmpii, la marginea drumurilor şi pãdurilor, formând tufãrişuri dese prin care nici sãlbãticiunile nu îndrãznesc sã treacã de teama spinilor.
În scop terapeutic se folosesc florile, mugurii frunzelor care apar abia după ce florile au fost risipite de vânt şi fructele mature.
Florile conţin flavonoizi, acizi organici, cvercitinã, sãruri de magneziu şi potasiu, substanţe glicozidice. Fructele conţin glucide, acizi organici antociani, taninuri, polifenoli, vitamina C, sãruri de calciu şi magneziu.
Florile au proprietãţi sedative, laxative şi diuretice, fructele au acţiune antidiareicã, astringentã iar mugurii au acţiune imunomodulatoare, tonică generală, stimulent al mecanismelor de creştere şi dezvoltare şi activează axul hipofizo-hipotalamo-suprarenaliană, reglând dezechilibrele  hormonale,
Preparatele medicinale din fructe sunt indicate în diaree, dizenterie, pentru calmarea durerilor de stomac, pentru stimularea digestiei, în dischinezii biliare, iar tratamentele fitoterapeutice din flori de porumbar sunt recomandate în afecţiunile rinichilor şi cãilor urinare.

Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

Echinacea are o tradiţie îndelungată în cultura indienilor din ţinuturile Americii de Nord, care o preferau pentru menţinerea sănătăţii în timpul iernii. În acest scop, indienii aplicau cataplasme cu rădăcină, şi consumau ceaiuri de Echinacea. Planta a fost foarte folosită în America până în anii ’40, iar europenii, care au descoperit-o în anii ’30, o folosesc constant şi intens şi astăzi.
Botaniştii au numit-o Echinus (arici de mare) pentru a descrie centrul florii, în formă de con ghimpos. Sute de studii ştiinţifice au dovedit că Echinacea sprijină funcţiile sistemului imunitar.
Echinacea este o plantă perenă, de 100-150 cm înălțime, cu frunze lanceolat ascuțite la vârf și dințate. Florile sunt dispuse solitar la vârfurile ramurilor. Florile tubulare sunt așezate bombat, sub formă de cupă întoarsă, înconjurate de flori ligulate, de culoare roz până la roșu intens. Înfloresc din luna iunie până în octombrie. Speciile de Echinacea sînt originare din nordul Americii, trei dintre ele (E.purpurea, E.pallida, E.angustifolia) prezentînd interes medical.
Folosită încă din vremuri îndepărtate pentru tratarea diverselor infecții și pentru întărirea sistemului imunitar, în zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut și pentru efectele benefice pe care le aduce în caz de gripă, răceală și sindromul oboselii cronice. Planta a fost utilizată în medicina populară a amerindienilor, în special pentru protecţia faţă de infecţiile respiratorii, gripă sau muşcăturile de şarpe. Peste 350 de studii clinice atestă efectele de tip imuno protector al Echinaceei în evoluţia infecţiilor respiratorii, ca şi posibilitatea utilizării ei în profilaxia acestor boli. Se recomandă administrarea preparatelor de echinacea încă de la apariţia primelor semne de boală şi pînă la dispariţia lor. Se utilizează sub formă de infuzie, capsule, sirop, comprimate iar extern intră în compoziția unor creme. Din echinaceea se pot folosi rădăcinile și floarea. Rădăcinile sunt mai des utilizate decât florile. Rădăcinile se obțin de la plante cu vârste mai mari de 4 ani iar florile se culeg când sunt complet deschise.
Echinacea conține substanțe active (polizaharide, alchilamide, flavonoide, uleiuri esențiale) care reduc intensitatea durerii, ameliorează inflamația, grăbesc cicatrizarea leziunilor și au puternic efect antioxidant.