Pachet Super Uleiuri

Pepon ulei de dovleac 500ml Parapharm

Efecte adjuvante: 
-reduce transformarea testosteronului în dihidrotestosteron (DHT) - forma activă care favorizează proliferarea celulelor prostatei datorită conținutului ridicat de zinc, alanină, glicină și glutamină,
-reduce volumul prostatei
-antioxidant puternic  datorită conținutului ridicat de vitamina A, E și carotenoizi (betacaroten, luteină și zeaxantină)
-contribuie la menținerea sănătății ochilor
-sporește fertilitatea la femei
-antiparazitar
-diuretic

Componente active:
-Aminoacizi (alanina, glicina și glutamina),
-acizi grași esențiali, vitamine (A, B1, B2, B6, C, D, E și K),
-carotenoizi (betacaroten, luteină și zeaxantină),
-minerale (calciu, magneziu, zinc, seleniu, mangan, fier),
-flavonoide (kaempferol, quercetina),
-enzime,
-acid cafeic,
-acid ferulic
-acid clorogen.

Recomandat ca adjuvant în:
-adenomul de prostată (hipertrofia benignă de prostată),
-prostatită 
-tulburări asociate afecțiunilor prostatei: urinări frecvente diurne și nocturne,
-flux urinar scăzut,
-infecții urinare
-insuficiență cardiacă cu edeme  colită de putrefacție, însoțită de constipație 
-infestări parazitare: giardiază, oxiuroză și helmintiază.

Administrare:
Se recomandă consumul de 2 x 1 lingură/zi, dimineața și inainte de masa de seară.
Se recomandă o testare prealabilă a toleranței individuale la produs.

Ingrediente: Ulei presat la rece din semințe de dovleac.

Rolul componentelor:
Se spune că în vremuri de demult exista un conducător care dorea să fie cel mai înțelept și mai bogat om din lume. El a decis să adune toate gândurile înțelepte și ideile ingenioase ale omenirii și să le țină într-un dovleac. A pus dovleacul într-un copac înalt în regatul lui și în momentul în care dovleacul a căzut și s-a spart, toată înțelepciunea omenirii s-a răspândit iar în lume. Chinezii consideră dovleacul ca un puternic talisman, care absoarbe energia negativă. Se spune că dovleacul ar avea puteri magice de protecție împotriva vrăjilor. Dovleacul este un simbol tradițional al festivalului celtic vechi, felinarul din dovleac protejează recolta și casele de spiritele rele. Dovleacul este cioplit, apoi i se pune o lumânare înăuntru și astfel devine un simbol al sărbătorii de Halloween.
Dovleacul are rădăcină ramificată ce pătrunde în sol la o adâncime chiar și de 2m, tulpina târâtoare, iar frunzele sunt mari, de un verde-închis, cu forme aproximativ triunghiulare, au lobi ascuțiți și pețiol foarte lung. Florile sunt unisexuate, de culoare galben-intens, cu petalele aplecate spre exterior și caliciul în formă de cupă. Fructele cu aspect variabil în funcție de soi (pot fi rotunde, alungite, rotunjite și cilindrice, ca o pară), au pulpa densă, galbenă-portocalie. Semințele sunt plate, de forme ovale, netede, cu coaja dură și albicioasă. Recoltarea dovleacului se face în lunile septembrie-octombrie, când fructul este foarte bine copt și planta uscată. Se așează într-un loc uscat și bine aerisit, se poate depozita astfel o lungă perioadă de timp.
Calităţile terapeutice ale seminţelor de dovleac au devenit din ce în ce mai cunoscute de-a lungul timpului, astfel că medicina naturistă recomandă folosirea acestora, printre altele, în caz de paraziţi intestinali, probleme urinare, febră şi tulburări gastrice. Bogate în vitamine (E, A, complexul B), minerale (zinc, calciu, magneziu, potasiu, fier, fosfor, cupru, mangan), în proteine, acizi graşi esenţiali şi în carbohidraţi, seminţele de dovleac sunt recomandate atât pentru beneficiile lor remineralizante şi vitaminzante, cât şi pentru acţiunea lor laxativă şi sedativă. De asemenea, aceste seminţe sunt recomandate şi pentru prevenirea formării calculilor renali.
Foarte cunoscut este uleiul de dovleac, ulei ale cărui beneficii sunt bine cunoscute de mult timp de medicina tradițională. Uleiul de seminţe de dovleac conţine de şase ori mai mult acid linoleic decât uleiul de măsline. Se poate face chiar și miere de dovleac. Tinctura de dovleac se prepară acasă, turnând într-un bostan o jumătate de litru de alcool dublu rafinat, printr-un orificiu nu mai mare decât gâtul de sticlă. Închide dovleacul etanș și lasă-l la macerat 30 de zile, timp în care să-l agiți de câteva ori pe zi. Filtrează apoi lichidul și miezul fără coajă, fă-l piure în blender și amestecă-l cu alcoolul.

Rolul componentelor:
Arborele de cocos (cocos nucifera) face parte din familia palmierului, creşte în zone tropicale şi este considerat nu numai o sursa de hrană dar şi un remediu în vindecarea anumitor afecţiuni. Cocosul este originar din insulele Filipine, unde este cunoscut sub denumirea de „copacul vieţii” datorită proprietăţilor şi întrebuinţărilor sale multiple, dar se cultiva şi în India unde poartă numele de „kalpa vrisha” care semnifică „tot ceea ce este necesar vieţii”, în Indonezia, Brazilia şi Sri Lanka. În zilele noastre cocosul este cultivat nu doar în zone cu clima caldă, tropicală ci şi în regiunile cu climă mai rece.

Arborele de cocos poate atinge o înălţime de 30 de metri, ajunge până la 80 de ani şi poate produce până la 150 de nuci de cocos pe an. Este o plantă apreciată şi se bucură de întrebuinţări multiple: remediu pentru diferite afecţiuni, sursă pentru o hrană şi băutură sănătoasă, până la fabricarea de coşuri, acoperiş pentru colibe şi nu în ultimul rând zahăr natural extras din seva florilor de cocos.

Filipinezii sunt cei mai mari consumatori de nucă de cocos şi au o gamă foarte variată de produse precum: bukayo (cocos îndulcit), pan de coco (pâine cu cocos), tuba (vin de cocos), suka (oţet de cocos), lambanog (gin de cocos), cocos deshidratat, apă de cocos, lapte de cocos şi ulei de cocos.

Nuca de cocos

Fructul de cocos poartă denumiri diferite cum ar fi cel de sâmbure de cocos, respectiv nucă de cocos. Cocosul are nevoie de multă lumenă şi căldură solară pentru a da roade, astfel anual sunt necesare în jur de 3000 de ore de radiaţii solare pentru a avea o recoltă de bună calitate. Nuca de cocos este în sine şi sâmburele cocosului, deoarece în locuri umede şi calde încolţeşte.

Din momentul înfloririi florilor de cocos, sunt necesare între cinci şi şapte luni pentru formarea nucii verzi de cocos din care se consumă miezul în stare gelatinoasă şi apa de cocos atât de nutritive şi hidratante. În această stare este momentul prielnic pentru obţinerea unei băuturi răcoritoare şi energizante din interiorul nucii, deoarece cu trecerea timpului partea umedă şi gelatinoasă devine pulpa albă şi densă pe care o cunoaştem noi. Pentru a ajunge la o dimensiune maximă, nuca de cocos are nevoie de şase-şapte luni. La maturitate, nuca de cocos poate cantării 1,5 kilograme şi se poate consuma în totalitate şi întrebuinţat în diferite moduri. Cu trecerea lunilor gustul dulce şi aromat al miezului devine amărui, iar coaja tot mai dură. Miezul nucii de cocos conţine vitaminele B, zinc, fosfor şi fier, şi este o sursă naturală de proteine şi fibre. În stare deshidratată şi rasă, poate fi utilizată în prepararea: laptelui de cocos, precum şi în aromatizarea şi ornarea deserturilor. Coacerea în totalitate a nucii de cocos necesită aproape un an de zile, moment în care nuca cade şi coaja crapă de la sine.

Nuca de cocos are numeroase proprietăţi care previn apariţia diferitelor boli şi afecţiuni grave. Printre acestea se enumeră: bolile de inimă, colesterolul, paraziţii intestinali, boala Alzheimer, Parkinson etc.

Această nucă se poate întrebuinţa în totalitate sub formă de: apă de cocos, lapte de cocos, pulpă deshidratată sau ulei. În zonele tropicale unde creşte reprezintă un aliment de bază, consumat cu regularitate, dar şi în societatea modernă îi sunt recunoascute proprietăţile benefice şi curative. Drept dovadă, constă aspectul fizic tânăr şi starea bună de sănătate a filipinezilor. Cu toate că sunt expuşi la soare pe tot parcursul anului, pielea lor este netedă, hidratată iar tenul neridat, şi acest lucru se datorează folorii uleiului de cocos. De generaţii întregi ei folosesc uleiul de cocos atât intern cât şi extern în locul loţiunilor de corp pentru hidratarea şi calmarea pielii deshidratate, arse de soare sau atinsă de diferite afecţiuni dermatologice.

Produsele obţinute din nuca de cocos:

Apa de cocos

Locuitorii din zonele tropicale unde creşte cocosul, consideră apa de cocos „apa vieţii” cu rol antiîmbătrânire şi o folosesc de mii de ani, datorită proprietăţilor sale benefice asupra organismului, fiind utilizată şi în medicina ayurvedică.

Avem tendinţa de a confunda apa de cocos, cu laptele de cocos deşi acestea nu se aseamană deloc. Laptele de cocos se obţine din miezul alb al nucii de cocos, pe când apa de cocos o găsim în interiorul nucii verzi de cocos şi este bogată în substanţe minerale drept pentru care este consumată de sportivi pentru efectul său revigorant. Cea mai calitativă apă de cocos se obţine din nuca verde încă necoaptă, când miezul este încă gelatinos. Apa de cocos conţine săruri minerale precum: calciu, magneziu, caliu şi sodiu, care contribuie la menţinerea PH-ului normal al organismului, aducând totodată un aport de energie şi hidratare.

În medicina orientală apa de cocos este folosită pentru hidratarea pacienţilor cu boli grave. Mai mult decât atât, datorită conţinutului de acid lauric (substanţă care se regăseşte doar în laptele maten), în regiunile în care este accesibilă, apa de cocos reprezintă o alternativă naturală de a suplimenta laptele matern bebeluşilor a căror mame nu au suficient lapte, conţinând substanţe nutritive similare.

Teste clinice au demonstrat, că după interveneţii chirurgicale, pacienţilor se poate administra intravenos apă de cocos, deoarece este uşor asimilat de organism şi nu are legătură cu grupa sanguină.
Anual în lume mii de litrii de apă de cocos ambalată ajunge în comerţ. Se poate consuma ca o băutură răcoritoare, dar după deschidere se păstrează în frigider cel mult 24 de ore.

Laptele de cocos

Laptele de cocos se obţine din zdrobirea miezului alb al nucii, după care se presează pentru a se scurge laptele. Acest lapte este bogat în acizi graşi, vitamine şi minerale dintre care: vitmanina C, E, B1, B3, B5, B6, minerale precum: calciu, magneziu, fier, zinc, fosfor şi nu în ultimul rând acid lauric cu rol în: întărirea imunităţii, accelerarea arderii grăsimilor, detoxifiere, ajută la buna funcţionare a glandei tiroide, a sistemului nervos etc.

Laptele de cocos se poate folosi atât intern cât şi extern, la fel ca şi uleiul de cocos. În alimentaţie poate fi consumat ca atare sau adăugat în cafea pentru aromatizare şi un plus de energie. Dacă adăugăm în preparatele din carne, acestea capătă o dulceaţă aparte, un gust mai blând şi scoate în evidenţă aroma condimentelor utilizate. În bucătăria asiatică este un ingredient apreciat şi des utilizat.

Datorită concentraţiei de magneziu, laptele de cocos are rol antistress, de liniştire a stării de agitaţie şi nervozitate, menţinând totodată tensiunea arterială în limite normale. Bogat în fosfor, aproximativ 240mg la o cană cu lapte de cocos, ajută la fixarea calciului în oase şi la prevenirea osteoporozei. Acidul lauric din laptele de cocos este transformat de organism în monolaurin, cu rol în creşterea imunităţii, împiedicarea înmulţirii virusurilor, bacteriilor, fungilor şi a citomegalovirusului. Conţinutul de omega 6 contribuie la reducerea colesterolului.

Extern este benefic asupra pielii şi al tenului hidratându-le. Se poate aplica direct pe tenul curat şi pe corp, lăsat să acţioneze 30 de minute după care se clăteşte cu apă călduță. În amestec cu ulei de măsline poate fi folosit în loc de demachiant cu conţinut de vitamina C şi cupru, care dau elasticitate pielii, încetinesc procesul de îmbătrânire a tenului şi previn apariţia ridurilor. Laptele de cocos rece se recomandă şi pentru calmarea arsurilor solare, pentru a reduce discomfortul cauzat de insoleţie. Dar să nu uităm şi de beneficiile aduse părului, fiind un excelent balsam natural, care hrăneşte firul de păr, îi conferă rezistență şi strălucire. Se aplică la rădăcina firului de păr, se masează scalpul şi se lasă să acţioneze 3-4 ore, după care se spală cu apă călduţă.
Laptele de cocos, se poate pregăti şi acasă, sau îl putem cumpăra din comerţ ambalat în cutii de aluminiu, carton sau sub formă de lapte praf.

Cremă de cocos

Crema de cocos se obţine din laptele de cocos şi reprezintă partea mai grasă a laptelui. Laptele de cocos poate să conțină până la 22%-25% grăsime. La fel ca şi laptele, crema de cocos conţine aceleaşi substanţe nutritive. Este uşor digerabilă şi conţine 370 de calorii pe 100 grame.

Crema de cocos poate fi consumată în starea ei naturală, sau adăugată în deserturi, creme, sosuri şi diferite feluri de mâncare. Bucătăria orientală o foloseşte în loc de smântână pentru a „îmblânzi” preparatele foarte picante şi pentru a da o textură mai cremoasă şi fină mancării. Dar se poate adăuga şi în shake-uri de fructe sau cocktail-uri.

Persoanele alergice la lactoză pot prepara lapte pe bază de cremă de cocos astfel: o parte cremă de cocos şi trei-patru părţi apă. Crema de cocos se găseşte în comerţ, ambalată în cutii de carton, şi nu conţine conservanţi sau substanţe chimice.
 
Zahăr de cocos

Zahărul de cocos conţine potasiu, zinc, fier și vitamine necesare organismului, şi se obţine din seva florilor de cocos prin cristalizare. În Asia e folosit de mii de ani, înlocuind zahărul brun şi pe cel alb. Acest zahăr nu se rafinează şi are un indice glicemic mediu (cu o valoare de 35) considerabil mai mic decât cel al trestiei de zahăr (cu o valoare de 70), care ajută la stabilizarea zahărului din sânge astfel că poate fi consumat de persoanele diabetice şi cele care ţin dietă şi vor să folosească un îndulcitor cu puţine calorii, dar cu o aromă plăcută.
Zahărul de cocos se poate adăuga în cafea, ciocolată, tarte cu fructe, îngheţată şi deserturi în general, cărora le dă o savoare aparte cu un gust uşor caramelizat.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos se extrage din pulpa albă a nucii de cocos, care se zdrobeşte, se încălzeşte uşor pentru eliminarea uleiurilor, după care se presează şi se filtrează de eventualele urme de coajă. Acest proces ajută la obţinerea unui ulei pur, cu un gust neutru şi fără miros, care poate fi utilizat ca: leac pentru diferite afecţiuni, la gătit şi în industrii. O atenţie deosebită se acordă uleiului de cocos mulţumită acidului lauric pe care îl conţine, având efecte antivirale, antibacteriene şi antifungice, fiind util în stimularea metabolismului ajutând scăderea în greutate şi în afecţiuni hipotiroidiene. Conţinutul acizilor graşi din ulei are ca rol distrugerea bacteriilor ce cauzează: infecţii ale tractului urinar, al sinusurilor, ulcer gastric, pneumonie, carii dentare, precum şi distrugerea fungilor şi a virusurilor cauzatoare de: mononucleoză, herpes, gripă, hepatita C, pojar etc.

Conform cercetătorilor americani printre care se numără şi dr. Carolyn Dean, aceştia au ajuns la concluzia că uleiul de cocos are efecte benefice asupra pacienţilor cu SIDA. Din cercetări mai reiese că uleiul de cocos ajută la ameliorarea simpotemelor asociate afecţiunilor biliare, ajută buna funcţionare a ficatului şi a glandei tiroide, stimulează digestia, previne cancerul de colon şi reduce discomfortul asociat sindromului de colon iritabil. Se recomandă folosirea uleiului de cocos în cure de slăbire, la prevenirea obezităţii, scade colesterolul şi previne afecţiunile cardiovasculare, ajută la fixarea calciului şi al magneziului în oase, prevenind astefel osteoporoza, iar în afecţiuni renale contribuie la prevenirea infecţiilor urinare şi ajută la dizolvarea calculilor renali. Consumat în cantitate de 60% din totalul caloriilor zilnice nu prezintă nici un efect negativ, ba mai mult persoanele care au o dietă bogată în ulei de cocos au o stare de sănătate bună. Aici atragem atenţia că uleiul organic, presat la rece este recomandat a se consuma neprelucrat termic, iar cel rafinat utilizat la gătit şi prăjit. Se recomandă la gătit deoarece este un ulei stabil din punct de vedere chimic la căldură, care se oxidează doar la temperaturi de peste 190°C, şi chiar şi la acestă temperatureă nu supportă un proces oxidativ din care să rezulte substanţe nocive asupra organismului. Uleiul de cocos poate fi folosit şi în amestec cu uleiul de floarea soarelui. Doza zilnică recomandată din ulei de cocos este de 15grame, dar în caz de boală putem mării doza deoarece nu are reacţii adverse.

Uleiul de cocos în alimentaţie poate fi adăugat în: salate de legume, sotarea legumelor şi al fructelor de mare, prepararea ouălor şi a preparatelor din carne şi peşte, la moioneză şi popcorn. Diferenţa între uleiul de cocos şi untura de cocos o reprezintă doar temperatura la care se păstrează, deoarece la o temperatureă de sub 25°C uleiul de cocos se solidifică.

Uleiul virgin de cocos

Uleiul virgin de cocos este unul dintre cele mai apreciate uleiuri datorită proprietăţilor sale multiple, care se obţine de asemenea din miezul nucii de cocos, dar prin presare la rece pentru a nu îşi pierde calităţile.

Uleiul virgin de cocos se poate folosi atât intern cât şi extern. Intern are efect imunostimulent, ajută la asimilarea substanţelor nutritive din alimente, rol antiparazitar şi se pot consuma două linguri de ulei pe zi. Extern se poate aplica pe piele pentru prevenirea şi tratarea vergeturilor, conţine filtru UV, datorită proprietăţilor antifungice, antibacteriene şi antivirale este de ajutor în cazul ciupercilor la nivelul unghiilor, al diferitelor afecţiuni dermatologice (eczeme, inflamaţii ale pielii etc.) iar datorită conţinutului de vitamina C are efect antioxidant şi este în acelaşi timp sursă de vitamina E. Aplicat înaintea expunerii la soare ajută la obţinerea unui bronz uniform şi previne apariţia petelor şi pistruilor.

Industria cosmetică foloseşte uleiul virgin de cocos în prepararea pastei de dinţi, deoarece reduce apariţia cariilor dentare, datorită enzimelor care distrug bacteriile nocive din cavitatea bucală. În India industria cosmeticelor foloseşte uleiul virgin de cocos ca ingredient valoros pentru a hrăni şi a da strălucire părului. În urma cercetărilor făcute în India, s-a ajuns la concluzia că uleiul virgin de cocos se absoarbe în firul de păr hrănindu-l din interior, şi datorită acidul lauric conţinut, are un rol important în regenerarea părului degradat, în combatearea căderii acestuia, ajută la prevenirea mătreţii şi conferă un plus de vitalitate firului de păr.

Precauţii

Cu toate că are proprietăţi benefice multiple, nuca de cocos poate fi un potenţial factor alergic, mai ales în rândul persoanelor alergice la nuci, alune etc. În India, alergia la nucă de cocos se află în topul primelor cinci alergii, pe când în SUA, Australia şi Marea Britanie alergia la nuca de cocos este foarte rară.