Pachet Infectii Urinare

Pachetul contine 1 cutie Biomicin Urinar fares, 1 cutie Uractiv Forte Fiterman, 1 cutie Ceai Diurosept 50 g Vrac.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale infectiilor urinare.

Floarea soarelui este o plantă anuală cunoscută şi utilizată din timpuri străvechi, foarte înaltă, cu frunze cordate 3 nerve; florile galbene, grupate în calatidii mari care de-a lungul zilei îşi orientează poziţia după soare, de unde şi denumirea de floarea-soarelui.

Domesticită de către indienii din continentul american, floarea soarelui are o îndelungată şi interesantă istorie ca plantă alimentară.

În vremuri preistorice, oamenii foloseau seminţele de floarea soarelui în scopuri ornamentale şi ceremoniale, precum şi în scop alimentar. Înainte de domesticire plantele sălbatice erau răspândite pe continentele Nord- şi Central-American; în numeroase locaţii din estul Americii de Nord săpăturile arheologice au găsit seminţe de floarea soarelui; cele mai timpurii par a fi cele din nivelele arhaice ale site-ului Koster datând probabil de acum 8500 de ani. Este dificil de stabilit momentul precis al domesticirii, dar s-a vehiculat o estimare la cca. 3000 de ani. În aceşti ultimi 3000 de ani indienii au mărit dimensiunile seminţelor modificând gradat compoziţia genetică a plantei prin selecţii repetate a exemplarelor cu seminţele cele mai mari. Dovada arheologică acceptată pentru recunoaşterea formelor domesticite ale florii soarelui este creşterea în dimensiuni a achenelor; dimensiunea minimă de 7,0 milimetri pentru a stabili dacă o anume achenă provine de la o plantă domesticită a fost stabilită în 1950. Principalul areal de domesticire pare să fi fost localizat în zonele împădurite din estul Americii de Nord, cea mai fermă dovadă provevind dintr-un site din Arkansas dovedită a avea o vechime de 3000 de ani. Cu toate acestea mai sunt site-uri care au oferit potenţiale dovezi ale domesticirii florii soarelui chiar acum 6000 de ani.

Seminţele de floarea soarelui au fost şi sunt consumate proaspete, prăjite, uscate şi gătite şi utilizate ca şi sursă de ulei. Mugurii florali, în trecut, erau fierţi. Seminţele prăjite au fost folosite ca şi substituent pentru cafea. Indienii apaşi foloseau foarte mult floarea soarelui; indienii Hidatsa foloseau seminţele plantelor sălbatice pentru că uleiul produse de seminţele din florile lor mai mici era de calitate superioară. Indienii din sud-estul Americii de nord credeau că atunci când plantele de floarea soarelui sunt numeroase este un semn că vor fi recolte abundente. Cei din preerie spuneau că atunci când floarea soarelui era înaltă şi deplin înflorită, bizonii vor fi graşi şi carnea lor bună. Seminţele erau consumate de mulţi nativi din zona Californiei, Mexicului, unde erau adesea prăjite şi amestecate cu alte seminţe; în Mexic aveau şi valoare medicinală ameliorând durerile de piept; exploratorul spaniol Francisco Hernandez descrie puteri afrodisiace ale florii soarelui.

Charles H. Lange, antropolog la University of Texas, nota că „printre Cochiti, un remediu casnic pentru tăieturi şi alte răni este sucul proaspăt din tulpinile de floarea soarelui. Sucul este pus din belşug peste răni, se bandajează, şi rezultă invariabil într-o refacere rapidă, fără niciun caz de infecţie”.

Din plantele sălbatice se extrăgeau şi vopsele de culoare roşie şi neagră, utilizate pentru colorarea produselor din nuiele. Din florile marginale se extrăgea o vopsea galbenă. Indienii Hopi creşteau o varietate de floarea soarelui cu achene purpurii obţinând astfel o vopsea purpurie folosită, de asemenea, pentru colorarea materialelor din nuiele sau pentru decorarea propriilor corpuri.

La sfârşitul secolului XIX Ludwig şi Kromayer au izolat un tanin pe care l-au denumit acid heliantitanic pe care fierbându-l cu acid clorhidric mediu diluat au obţinut o substanţă glucidică fermentabilă şi un colorant violet. În 1878 E. Diek a găsit în plantă mici cantităţi de inulină, mari cantităţi de levulină şi un glucid dextrogir. Chardon a obţinut în 1873 o oleorezină interesantă, iar Buschmann a obţinut din plantele de floarea soarelui din Rusia betaină şi colină. Mai târziu în America seminţele au fost folosite uneori ca diuretice şi expectorante în afecţiuni pulmonare şi laringiene. Uleiul extras din seminţe a devenit un articol de comerţ la începutul anilor 1900.

Tulpina de floarea soarelui tratată ca şi inul produce o fibră lungă şi fină care se spune că era folosită în China pentru falsificarea mătăsii.

Helianthus annuus a fost introdusă în Europa în secolul al XVI-lea și a fost mult cultivată în Rusia, Ungaria, Bulgaria și Italia pentru o lungă perioadă de timp ca sursă pentru cantităţi mai mari de ulei. Uleiul de floarea soarelui obținut din semințe a fost menționat pentru prima dată în anul 1716. Matthiolus (1626) a utilizat floarea-soarelui ca medicament pentru răni. În Rusia s-a folosit tinctura de frunze și flori în boli ale sistemului respirator, fapt consemnat în Rapoartele anuale Merck în 1908.  Aici uleiul din seminţe era denumit „ulei de post” fiind mult consumat ca substituent pentru grăsimea animală de către ţăranii ruşi care trebuiau să postească aproape trei sferturi de an, conform prevederilor Bisericii Unitariene Greceşti. Același lucru s-a întamplat mai târziu şi în Ungaria. Locuitorii din Caucaz foloseau floarea soarelui în febra malariei. Frunzele erau răspândite pe un pat acoperit cu o pătură înmuiată în lapte cald, în care era apoi înfăşurat pacientul şi ţinut o oră sau două până transpira abundent; procesul era repetat în fiecare zi până accesul de febră dispărea. Tinctura din frunze şi flori era recomandată în combinaţie cu balsamicele în tratamentul bronhiectaziei.

În medicina populară, semințele de floarea-soarelui au fost folosite ca diuretice și expectorante. În plus, semințele au fost, de asemenea, considerate bune furaje de îngrășare pentru păsările de curte, pentru a susţine producerea de ouă, pene sau piele, dând acestora din urmă un luciu frumos. În Rusia, din floarea soarelui se mai obţinea potasiu.

Cimbrul este un arbust peren, originar din sudul Europei, cu frunze sempervirescente, tulpină cu ramificaţii de la subsoara frunzelor formând tufe de 20-30 cm, cu frunze mici de 6-10 mm, şi flori violacee mici.

Denumirea ştiinţifică Thymus, atribuită în parte lui Theophrastus, secolul III Î.H, provine din grecescul thymos, reprezentând conceptul grecesc de cutezanţă, curaj. Unii spun că Thymus vine de la un alt cuvânt grecesc care înseamnă „spirit” sau „fum”.

În Grecia antică, cimbrul era la fel de popular ca şi astăzi, fiind folosit la fumigaţii în timpul sacrificiilor, în temple, şi la îmbăiere, grecii considerându-l o sursă de curaj.

Egiptenii utilizau uleiul de cimbru în procesul de îmbălsămare, şi se pare că acţiunea sa antiseptică era cunoscută de pe vremea sumerienilor.

Răspândirea cimbrului în Europa s-a datorat romanilor, aceştia utilizându-l pentru purificarea templelor şi a camerelor, evocând spiritul curajului, şi pentru aromatizarea brânzei şi a lichiorurilor. Asocierea plantei cu curajul a continuat până în Evul Mediu, când era oferit simbolic bărbaţilor care plecau la luptă.

O legendă spune că cimbrul era un ingredient esenţial într-o licoare magică ce permitea celui care o bea să vadă zânele.

Din secolul XVI uleiul de cimbru e fost folosit pentru proprietăţile sale antiseptice sub formă de spălături de gură şi în aplicaţii topice.

În anul 1997 a fost ales, de către Asociaţia Internaţională pentru Plantele Medicinale, planta medicinală a anului.

Cimbrul are acţiune antiseptică, coleretică, colagogă, antitusivă, antihelmintică, antifungică şi antipruriginoasă.

Acţiunile farmacologice documentate susţin multe întrebuinţări tradiţionale ale cimbrului, care au fost în principal atribuite uleiului volatil cu compuşi fenolici (timol şi carvacrol, împreună reprezentând cca. 70%) şi flavonoidelor.

Cimbrul este un antibiotic puternic, acţiunea antibiotică a uleiului volatil de cimbru fiind dovedită şi la noi prin realizarea de aromatograme (antibiograme realizate cu uleiuri volatile).

Tradiţional cimbrul este folosit în dispepsie, gastrite cronice, astm, diaree şi enuresis la copii, laringite, tonsilite (ca gargară), specific în pertusis şi bronşite, tuse şi catar al tractului respirator superior.

Unele studii au demonstrat efectele imunomodulatoare ale uleiului de cimbru, benefice în infecţii şi boli imunitare.

Studiile recente au demonstrat şi o acţiune de protejare a moleculei de ADN de leziunile induse prin oxidare (acţiune antioxidantă), şi un efect de reducere la femei a durerilor din perioada menstruaţiei (efect comparativ cu al ibuprofenului).

Uractiv Forte 10 capsule Fiterman Pharma

Este un supliment alimentar sub formă de capsule destinat menţinerii stării de sănătate a aparatului urinar si pentru imbunătăţirea functiei de excretie a rinichilor.

Beneficii:
Ameliorare rapida a senzaţiei de disconfort din tulburarile urinare.

Indicatii:
Se administrează de la apariţia primelor semne de disconfort la nivel urinar (durere, urinări frecvente, iritaţie).

Ingrediente:
-extract de strugurii-ursului 450 mg standardizat in arbutina (min. 20%),
-lactoza monohidrat,
-albastru de metilen,
-talc,
-stearat de magneziu.

Atentionari:
-Nu se recomanda administrarea la persoanele hipersensibile la oricare dintre ingrediente.
-Este contraindicat in afectiunile digestive iritative si acidoza renala.
-A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
-A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
-A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic.
-Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si un mod de viata sanatos.
-In absenta datelor de siguranta privind administrarea in timpul sarcinii si alaptarii, nu se recomanda utilizarea produsului in aceasta perioada.
-A se administra la interval de 1-2 ore inainte sau dupa administrarea unor preparate pe baza de fier.

ATENTIE: In timpul administrarii capsulelor, urina poate fi colorata in verde sau albastru, datorita albastrului de metilen si produsilor de metabolizare ai arbutinei.

Doze si mod de administrare:
-copii peste 12 ani: 1 capsula pe zi;
-adulti: 1 capsule de 2 ori pe zi.
Uractiv forte se administrează până la dispariţia semnelor de disconfort urinar dar nu mai tarziu de 14 zile.
In timpul administrarii este necesar sa se asigure un aport suficient de lichide.

Ambalare:
Cutie cu 1 blister a cate 10 capsule.

Rolul componentelor:
Botezat după fructele sale roşii, strugurii-ursului (Arctostaphylos uva-ursi) este un arbust ce creşte în zona de munte. Are o tulpină târâtoare, cu frunze alternante, ce se păstrează mereu verzi. Florile sunt albe sau roz, dispuse în ciorchine, fiind comestibile. Frunzele sunt folosite în scopuri terapeutice. Arbustul este protejat prin lege, pentru că este din ce în ce mai rar, aşa că nu aveţi voie să-i recoltaţi frunzele. Le veţi găsi însă în magazinele de produse naturiste, sub formă de ceaiuri, tincturi sau capsule.
Frunzele acestui arbust au început să fie folosite în medicina tradiţională cu secole în urmă, având un efect uşor diuretic sau astringent. De asemenea, este un bun tratament împotriva infecţiilor tractului urinar. Strugurii-ursului poate ajuta la reducerea acumulărilor de acid uric şi atenuează durerea cauzată de calculii urinari. Mai poate fi de folos şi în tratarea diareii cronice. Ca şi supliment nutritiv, calmează, întăreşte şi reface ţesuturile iritate şi inflamate.
Medicina tradiţională din diferite părţi ale lumii îl recomandă împotriva nefritei, pietrelor la rinichi şi a cistitei cronice. Arbustul a fost folosit şi ca tonifiant general pentru rinichii slăbiţi, ficat sau pancreas. Amerindienii îl foloseau ca remediu împotriva durerilor de cap, în prevenirea şi tratarea scorbutului, dar şi pentru vindecarea infecţiilor tractului urinar. De fapt, până la inventarea antibioticelor, strugurii-ursului era cel mai răspândit remediu împotriva afecţiunilor vezicii şi ale tractului urinar.
Efectul diuretic se datorează unei substanţe numite arbutin, care este absorbită în organism fără a fi modificată şi este eliminată de rinichi. În timpul eliminării, arbutinul acţionează ca un antiseptic asupra mucoasei tractului urinar. Acest arbust ajută la prevenirea infecţiilor postnatale şi vă ajută să scăpaţi de edeme.
Strugurii-ursului conţine elemente ce ajută la vindecarea cistitei sau nefritei. Arctostaphylos uva-ursi a fost aprobat pentru tratarea inflamaţiilor tractului urinar inferior de Comisia E a Institutului German pentru Medicamente şi Instrumente Medicale, care este o agenţie guvernamentală ce evaluează siguranţa şi eficacitatea produselor din plante.
Ca astringent, arbustul micşorează straturile superioare ale mucoaselor, reducând astfel secreţiile, calmând iritaţiile şi îmbunătăţind starea ţesutului. Strugurii-ursului conţine substanţe ce stimulează producerea de celule noi, ajută la eliminarea din organism a  unor bacterii prin urină. Acţiunea sa diuretică mai poate îndepărta efectul de balonare asociat menstruaţiei.
Deoarece unul dintre efectele secundare ale diurezei este scăderea nivelului de potasiu din organism, este recomandat să creşteţi aportul de legume proaspete şi banane în perioada tratamentului cu Arctostaphylos uva-ursi.

Ceai Diurosept U62 50 g Fares

Ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Beneficii:
-susţine diureza şi buna irigare a căilor urinare
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar
-ajută la reducerea disconfortului şi la calmarea iritaţiilor mucoaselor tractului urinar
-contribuie la eliminarea acumulărilor şi depunerilor substanţelor minerale din tractul urinar
-favorizează eliminarea acidului uric.
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractului urinar.

Compozitie:
-frunze de merişor (Vitis idaeae folium) 20%,
-frunze de mesteacăn (Betulae folium) 15%,
-codiţe de cireşe (Cerasorum stipites),
-muguri de plop (Populi gemmae),
-coada calului (Equiseti herba) 10%,
-fructe de ienupăr (Juniperi fructus) 10%,
-rizomi de pir (Graminis rhizoma),
-mătase de porumb (Maydis stigma),
-flori de lavandă (Lavandulae flos).

Administrare:
Peste o lingurita amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute acoperit.
 
Copii între 3-12 ani: 2-3 căni cu ceai pe zi, între mese.
Copii peste 12 ani şi adulţi: 4-6 căni cu ceai pe zi, între mese.
Durata unei cure este de 1 - 3 luni.
Cura se poate repeta după o pauză de o lună.

Atentionari:
Nu se indică administrarea la copii sub 3 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

În sarcină şi alăptare se pot bea 2-3 căni cu ceai pe zi, timp de 2 săptămâni pe lună.
La dozele recomandate nu se cunosc efecte secundare sau interactiuni.

Consumaţi 2-3 litri de lichide pe zi (apă plată sau de izvor, ceaiuri diuretice, sucuri de legume şi fructe crude). Acestea sunt esenţiale pentru a “spăla” tractul urinar şi a reduce numărul bacteriilor patogene din urină. Beţi sucuri naturale, proaspete, de legume şi fructe (merişor, afine, coacăze, căpşuni, cătină albă, citrice, hrean, frunze şi rădăcină de pătrunjel, varză, ardei).
Evitaţi alimentele iritante ale tractului urinar: cafea, băuturi alcoolice, îndulcitori artificiali, proteine de origine animală (carne, cârnaţi mezeluri), ceai negru, ciocolată în cantităţi mari, piper, ardei iute. Recomandăm evitarea frigului şi a umezelii excesive, îmbrăcăminte calduroasă, băile de şezut calde cu infuzii de plante medicinale, timp de jumătate de oră, înainte de culcare.