|
Optimist+ 60cps Herbagetica
Antidepresiv, induce starea de bine, crește calitatea somnului.
Optimist+ contribuie la:
îmbunătățirea capacității de concentrare și memorare,
combaterea depresiei, creșterea energiei și a vitalității,
reducerea stresului.
Extractul pulbere reprezintă în prezent cea mai puternică modalitate de administrare a plantelor medicinale, de 10 ori mai puternic în comparație cu pulberea simplă din plante, fiind asimilat foarte rapid de către organism.
Extractul de Sunătoare, cu 0,3% hipericină are efecte puternice împotriva depresiei, a sindroamelor anxios-depresive, dar şi împotriva unor boli somatice, care apar pe fondul depresiei, cum sunt: obezitatea, diabetul, ulcerul, tulburările hepato-biliare.
Extractul de Ginseng siberian, cu 0,8% eleutherozide, contribuie la menținerea capacității de relaxare chiar și în situații de suprasolicitare fizică sau nervoasă.
Extractul de Passifloraeste unul dintre cele mai bune produse naturale pentru reglarea somnului, dar și pentru combaterea atacurilor de panică, a stărilor de nervozitate și iritabilitate. Această plantă tratează cu succes insomnia.
Urzica este o plantă cu efecte tonice, deosebit de hrănitoare pentru întreg organismul. Are un conținut bogat în fier fiind utilă în cazul anemiei și lipsei de vigoare.
Produs notificat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare-IBA nr.5973/23.09.2011.
Compoziție per 1 capsulă:
Urzică (Urtica dioica) pulbere din frunze - 43,75 mg
Sunătoare (Hypericum perforatum) extract standardizat cu min. 0,3% hipericină - 131,25 mg
Sunătoare (Hypericum perforatum) pulbere din părţi aeriene - 43,75 mg
Floarea pasiunii (Passiflora incarnata) pulbere din părţi aeriene - 43,75 mg
Ginseng siberian (Eleutheroccocus senticosus) extract standardizat cu min. 0,8% eleutherozide - 43,75 mg
Peliniţă (Artemisia vulgaris) pulbere din părţi aeriene - 43,75 mg.
Administrare: 1 capsulă de 3 ori pe zi.
Precauții și contraindicații:În cazuri rare, poate produce insomnie, anxietate, fotosensibilitate la nivelul retinei şi al pielii. Nu se recomandă expunerea de durată la soare, pe timpul curei. Nu se recomandă femeilor însărcinate sau care alăptează, precum şi copiilor.
Rolul componentelor:
Sunatoarea - Specie ierboasă, cu tulpina cu două muchii cu frunze opuse, flori galbene şi fructe sub formă de capsule în care seminţele la maturitate fac un mic zgomot la atingere sau scuturare, de unde şi denumirea de „sunătoare”. Frunzele şi învelişurile florale prezintă glande secretoare externe (apărând ca nişte puncte negre) iar în interior buzunare secretoare care privite prin transparenţă apar ca mici perforaţii.
Planta înflorită este culeasă pentru a se pregăti din ea ceai şi băi, în timp ce pentru uleiul de sunătoare se folosesc numai florile.
Dacii îi spuneau prodiarna, proziarn, din care a derivat numele pojaru, pojarn, pojar, pojarniţă. Folosită contra tusei, în boli psihice patologice, boli de fiere, contra gălbinării, contra căderii părului, la tratarea bubelor dulci (eczemă infecţioasă la copii, răcelii, reumatismului, leucoreei etc). De exemplu, planta uscată şi sfărâmată se amesteca cu smântână şi se ungeau bubele dulci. Credinţa populară veche punea seva de culoarea sângelui şi cu acţiunea balsamică a florilor în legătură cu sângele şi rănile Mântuitorului.
Numele de Hypericum este numele plantei de la Plinius cel Bătrân şi de Hipocrate, probabil numele speciei Hypericum crispum răspândită în Grecia. Acesta provine din grecescul „hypericon”. Rădăcinile acestuia sunt cuvântul hyper însemnând deasupra, şi eikon care înseamnă imagine. Botaniştii din vremea lui Linnaeus, părintele botanicii moderne, au fost tentaţi să explice originea în diverse moduri. Unul, însemnând traducerea numelui grecesc prin „aproape deasupra duhurilor”, se referă la proprietăţile mistice atribuite plantei în Evul Mediu.
De-a lungul timpului sunătoarea a fost administrată pentru tratarea unei game foarte largi de maladii, cu mult înainte ca depresia nervoasă să fie catalogată drept o boală în sine. Astfel, medicii antici Dioscoride, Galen (Grecia) şi Pliniu (Roma), precum şi părintele medicinei, Hipocrate, au administrat această plantă ca diuretic, şi în scopul tratării rănilor şi a hemoroizilor, a bolilor de rinichi şi plămâni, a bolilor sistemului digestiv şi a melancoliei, şi ca tratament pentru probleme menstruale. În secolul XVI, Paracelsus, care a inaugurat era medicamentelor minerale, a folosit sunătoarea extern pentru tratarea rănilor, şi pentru a calma durerile resimţite în urma contuziilor.
În Evul mediu, plantei i s-au conferit până şi proprietăţi mistice, fiind folosită ca talisman pentru protecţia faţă de demoni. Recoltarea plantei în epoca medievală însemna culegerea ei într-o anumită zi, de obicei o zi cu semnificaţii religioase. Se credea că recoltarea plantei în zile sfinte, îi imprimă acesteia puteri mai mari. După cum putem ghici, ziua propice pentru recoltare era 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – care de fapt este de cele mai multe ori şi perioada de maximă înflorire a sunătoarei. Exista credinţa populară (păstrată şi în ziua de azi în unele zone rurale) că dacă cineva pune sub perină o rămurea de sunătoare în seara Sfântului Ioan, Sfântul Ioan însuşi va apărea în vis şi va binecuvânta acea persoană pentru tot anul următor.
Binecunoscută în lumea anglofonă ca St. John’s Wort (Iarba Sfântului Ioan), sunătoarea a fost, folosită de secole pentru tratarea diferitor stări maladive. În tradiţia anglo-saxonă, se considera că planta alungă spiritele rele, şi păzeşte împotriva tentaţiilor diavolului. Multe legende sunt legate de numele englezesc al acestei plante. Unele dintre ele spun că Hypericum perforatum ar fi fost una dintre plantele preferate ale Sfântului Ioan Botezătorul. Altele compară punctele roşii de pe petalele florii cu sângele vărsat de Sfântul Ioan când i s-a tăiat capul, iar petele translucide de pe frunze cu lacrimile vărsate de El.
Având în vedere superstiţiile care înconjurau planta, medicii din mijlocul secolului XIX au abandonat sunătoarea ca plantă medicinală. Interesul pentru uzul său medicinal a fost menţinut de către practicanţii Eclectici ai medicinei din Statele Unite, care au găsit-o utilă în vindecări, în special în cazul laceraţiilor implicând leziuni nervoase, şi, pe lângă aceasta, diuretică, astringentă, nervină, mediu sedativă.
Sunătoarea este larg folosită şi acum în Europa ca plantă medicinală, în remedii de casă şi preparate farmaceutice. Un sondaj efectuat printre medici în 1938 de către un medic german – Dr. Gerhard Madaus, a revelat faptul că preparatele din sunătoare erau folosite în cazul anumitor stări nervoase, şi în cazul unor probleme cauzate de „eforturi intelectuale excesive”; erau folosite de asemenea şi în cazul unor nevroze, oboseală generală şi insomnie.
În prezent, sunătoarea este folosită în mod special pentru tratarea formelor uşoare de depresie (atât pe continentul american, cât şi în unele ţări din Europa), dar există şi studii îndreptate către evaluarea efectului său asupra altor afecţiuni, cum ar fi SIDA, diverse forme de cancer, alcoolism, epilepsie, psoriazis, artrită reumatoidă, ulcer, coşmaruri la copii etc.
Dacă în tradiţia românească, sunătoarea a fost folosită în principal în gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, colite, colecistite, dischinezie biliară, enterocolite cronice, arsuri, răni etc., cu toate acestea, şi în România, o atenţie din ce în ce mai mare – mai ales în ultimii ani – este dată sunătorii din perspectiva ameliorării simptomelor depresiei nervoase.
Medicina populară îi acordă credit ca balsamic antiinflamator al căilor bronşice şi genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant în tratamentul gingivitelor, arsurilor. În medicina populară drogul este folosit şi ca antidiareic (datorită conţinutului în taninuri), ca diuretic (datorită flavonoidelor), împotriva urinărilor nocturne, reumatismului şi gutei.
Însuşirile terapeutice ale părţilor superioare ale plantei sunt asigurate de complexul de principii active pe care le conţine planta, unde componentul principal îl constituie hipericina, alături de o serie de izomeri, rezine, tanin, flavonozide (hiperozidă, cvercitozidă, rutozidă), acizii cafeic şi clorogenic, carotenoide provenite din petale, în special luteină, violaxantină, luteoxantină, cis-trollixantină, trollicrom.
Ele diminuează sau înlătură spasmele sau contracturile involuntare ale muşchilor aflaţi în structura viscerală; taninurile asigură precipitarea proteinelor din lumenul intestinal, producând o acţiune hemostatică locală; favorizează procesul de epitelizare grăbind vindecarea rănilor; determină o mărire a lumenului vascular prin relaxarea musculaturii netede a vaselor, realizând o creştere a fluxului sanguin în teritoriul respectiv; provoacă scăderea tensiunii arteriale; favorizează diminuarea şi înlăturarea inflamaţiilor; favorizează secreţia de bilă; diminuează procesele inflamatorii hepatice cronice şi pe cele intestinale; au proprietatea de a distruge microorganismele ce se găsesc pe mucoasa gastrointestinală sau pe tegument; intern, acţionează eficient împotriva putrefacţiilor din intestinul gros; acţionează bacteriostatic, bactericid, antivirotic, antifungic; ameliorează sau înlătură stările depresive, fiind indicată în tratarea depresiilor simptomatice şi reactive, depresiilor nevrotice, distoniei vegetative, sindromului psihovegetativ, în enuresis, pavor nocturn la copii.
Sunătoarea mai are şi proprietăţi fotosensibilizatoare (considerate mai degrabă ca efecte secundare), datorate hypericinei. Pe durata unor tratamente cu doze mari trebuie evitată expunerea la UV şi soare.
Urzica este o plantă erbacee perenă care creşte în locuri necultivate, până la altitudinea de 1700 m.
Florile sunt mici, verzui şi înfloresc vara.
Planta se usucă la umbră, în locuri bine aerisite.
Lichidul urzicător îşi pierde efectul prin fierberea plantei.
Mugurii sunt bogaţi în vitamina C iar frunzele au efect diuretic.
Urzica vie este un bun antidot al indigestiei produse de consumul de scoici.
Este o plantă caldă, acidă, desicativă, aperitivă, emolientă, diuretică, are un bogat conţinut de fier (Urzica aparţine planetei Marte).
Conţine de asemenea provitamina A, vitaminele B2, C şi K, clorofilă, flavonoide, mucilagii, acizi esenţiali, ulei esenţial şi ulei gras.
În uz extern stimulează refacerea ţesuturilor – este cicatrizantă –
Toate părţile plantei au proprietăţi medicinale. Urzica este fortifiantă şi decongestivă hepatobiliară, remineralizantă, uşor hipoglicemiantă, reglatoare a tranzitului intestinal.
Băile cu urzică ameliorează sciatalgiile şi arteriopatiile periferice.
Datorită compoziţiei atât de complexe şi proprietăţilor medicinale deosebite, URZICA se găseşte în multe produse naturale FARES – ceaiuri, pulberi complexe, capsule, tinctură.
Principiile active din passiflora reduc reactivitatea la stres și fravorizează relaxarea, regenerarea emoțională și mentală. Magneziul marin japonez are o acțiune complementară, crescând rezistența la efort (inclusiv intelectual), conferind o stare de tonus, de viociune. Împreună, cele două sunt un excelent susținător de efort, util pentru persoanele supuse la solicitări mari, care trăiesc sau muncesc într-un mediu caracterizat de tensiune psihică, cărora le vine dificil să se relaxeze și să se regenereze.
Passiflora are o acțiune calmantă, blândă și totodată puternică, asupra psihicului, diminuând stările de neliniște, de teamă, de angoasă. La rândul său, magneziul marin japonez are un efect de stabilizare psihică, ajutând la eliminarea fluctuațiilor emoționale și crescând rezistența la stres. În tandem, cele două ingrediente 100% naturale ajută la diminuarea intensității și frecvenței stărilor de anxietate, atacurilor de panică, stărilor anxios-depresive etc. Este important de știut că efectul poate apărea imediat, dar și în timp. Unii specialiști susțin că efectele passiflora se vad cel mai bine după 3 săptămâni de administrare constantă.
În tulburările de somn, este foarte important să descifrați felul în care organismul dvs. reacționează la combinația dintre passiflora și magneziu. La cei mai mulți oameni, efectul anti-insomnie apare la administrarea în timpul zilei (la ora 8 și la ora 16) și nu înainte de culcare. Practica a arătat, însă, că unii oameni sunt mai receptivi la efectul somnifer dacă își administrează capsulele cu 30-60 de minute înainte de culcare. Și încă un lucru: o doză mai mare nu înseamnă neapărat un efect somnifer mai puternic. De multe ori insomnia a fost eliminată mai ușor cu o singură capsulă luată dimineața și seara decât cu 3-4 capsule luate înainte de culcare.
|
