Optifort 30 cpr PlantExtrakt

Optifort 30 cpr PlantExtrakt

Îmbunătăţeşte vederea şi măreşte acuitatea vizuală pe timp de noapte.

Avantaje:
-Toate substanţele active provin din surse naturale.
-Produs standardizat în substanţe active : luteină, zeaxantină, antociani, proantocianidine, vitamina A şi vitamina E.
-Administrare o dată pe zi.

Beneficii:
-Îmbunătăţeşte vederea şi măreşte acuitatea vizuală pe timp de noapte.
-Protejează circulaţia capilară şi venoasă de la nivelul ochilor.
-Reduce stresul oxidativ de la nivel ocular.

Actiuni:
-Reducerea riscului dezvoltării unor boli oculare
-Menţinerea sănătăţii ochilor în cazul suprasolicitării acestora
(ex. la calculator, televizor, pentru conducătorii auto, etc.)
-Afecţiuni oculare determinate de carenţa vitaminică specifică
-Reducerea incidenţei afecţiunilor oculare degenerative.

Compozitie:
-Extract din flori de Tagetes erecta (Crăiţă) 120 mg (luteină12 mg şi zeaxantină 450 mcg),
-Extract din fructe de Vaccinium uliginosum (Afin nordic) 50 mg (antociani 12,5 mg), -Extract din seminţe de Vitis vinifera (Struguri) 50 mg (proantocianidine 98 %), -Beta-caroten 24 mg (echivalent la 400 mcg de vitamina A),
-Vitamina E 6 mg (echivalent la12 mg sol.50% acetat de alfa-tocoferol)
-excipienţi (nu conţine lactoză şi gluten).

Un comprimat contine 12 mg luteină şi 450 mcg zeaxantină.

Administrare:
Adulţi şi copii peste 12 ani: 1 comprimat pe zi, administrat cu un pahar cu apă.
Se recomandă administrarea în cure de durată (3-6 luni), repetate la nevoie.

Atenţionări:
Nu se recomandă administrarea la persoanele alergice la oricare dintre componente.

Rolul componentelor:
Crăiţele sunt native în America Centrală. În secolul XVI seminţele acestei plante au fost pentru prima dată transportate în Europa de către exploratorii portughezi, şi curând planta a devenit piesă principală în bordurile ornamentale, astfel, deja în secolul XIX era considerată o floare „old fashion”. Primul hibrid intraspecific de crăiţe a fost realizat în 1939 la Burpee Seed Company, o companie din Satele Unite, iar de atunci, hibrizii de crăiţe au fost dezvoltaţi, apărând hibrizi cu inflorescenţe mai bogate, mai variat colorate. Prima crăiţă cu flori pur albe a fost creată în 1975, după o muncă de ani de zile, de către grădinarul Alice Vonk, care a câştigat pentru aceasta un premiu de 10 000 dolari.
Florile de crăiţe sunt folosite alimentar ca şi condiment şi aromatizant, fiind o sursă foarte bogată de carotenoide, cu aplicaţie în industria alimentară.
În China inflorescenţele unei specii africane de crăiţe (T. Erecta) sunt folosite pentru răceli, tuse spastică, colici, oci inflamaţi şi mastite, de obicei sub formă de decoct.
La noi, în medicina populară, „ceaiul de flore, se beu pentru tuse cu înăduşelă … pentru gălbinare, … se fac scăldături la copii”.
Importanţă farmaceutică prezintă florile ligulate şi tubuloase separate de receptacul, Tagetes flos sine receptaculis utilizate în special pentru extragerea şi izolarea industrială a carotenoidelor (heleniena – dipalmitatul de luteină).
Heleniena creşte capacitatea de adaptare a ochiului la variaţia intensităţii luminoase, şi alături de xantinele prezente în această floare, creşte viteza de adaptare a ochiului la întuneric şi acuitatea vizuală, fiind recomandată în miopie, hemeralopie, retinită pigmentară.
Într-un studiu ştiinţific realizat în Pakistan, pe compuşin extraşi din Tagetes patula, plantă recunoscută în medicina populară locală pentru proprietăţile sale medicinale şi pesticidale, în căutarea unor compuşi mai eficienţi dar netoxici cu potenţial antioxidant, s-a demonstrat că extractul şi fracţiunile polare din plantă posedă proprietăţi antioxidante semnificative cu efect nontoxic.
Într-un alt studiu ştiinţific realizat în India, efectuat pe trei cultivarii diferite de flori de crăiţe (crăiţe portocalii, galbene şi roşii), au fost analizate şi comparate conţinutul în luteină, şi activitatea antioxidantă ale extractelor din flori. Crăiţele portocalii au prezentat conţinutul cel mai ridicat de luteină. Au fost de asemenea cele mai eficiente împotriva peroxidării lipidelor şi în activitatea de neutralizare a radicalilor hidroxil. Degradarea celulelor hepatice în reacţia Fenton cu catalizator de fier cauzată de radicalii liberi a fost redusă de către extractele din florile de crăiţe. S-a concluzionat că florile de crăiţe din varietăţile indiene pot fi efectiv utilizate pentru producerea esterului de luteină, care poate fi folosit ca supliment alimentar sau ca sursă accesibilă de antioxidanţi naturali.

Afinul este un subarbust stufos, rămuros, cu frunze mici, ovale, iar fructul este numit afină și reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor. Înflorește în lunile mai-iunie.
Frunzele și fructele de afin conțin compuși antioxidanți ce pot preveni afecțiunile cardiovasculare sau agravarea acestora. Pe lângă vitamina C, fructele mai conțin antocianozide, împreună cu hiperozidă și quercetrin (flavonoide). Sinergismul acestor compuși generează efecte benefice asupra sănătății organismului. Antioxidanții previn formarea radicalilor liberi și daunele asupra celulelor în cazul oxidării, daune ce conduc la formarea celuleor canceroase. Antocianii ajută de asemenea la creșterea rezistenței pereților vaselor de sânge și cresc fluxul de circulare al sângelui, evitând astfel și agregarea plachetelor sanguine. Extractul din frunză de afin protejează vasele împotriva aterosclerozei prin scăderea nivelului LDL colesterol (colesterol rău), factor major în formarea plăgilor de aterom. Cercetări recente au demonstrat că extractele din fructe și din frunze prezintă beneficii terapeutice printre care și efectul de inhibare al histaminei de către fructele de afin, mecanism atribuit abilității crescute a afinului în vindecarea rănilor și a ulcerului gastrointestinal. Acest mecanism se datorează unor taninuri catehice, compuși cu acțiune astringentă și antiinflamatoare. Studii pe extractul de frunză de afin arată ca această plantă est eficientă împotriva unor germeni precum Escherichia coli și Staphylococcus aureus.
Primele menţiuni în scrierile europene despre efectele benefice ale afinului asupra sănătăţii datează aproximativ din anul 1100. Utilizarea acestuia pentru efectele sale asupra ochilor a fost cu adevărat răspândită mai ales pe teritoriul actual al Italiei, dar conform legendei, în timpul celui de-al doilea război mondial era consumat sistematic de piloţii flotei aeriene britanice, mai ales înaintea raidurilor nocturne. Amerindienii cunoşteau proprietăţile de conservant natural ale afinelor. Ei făceau o mâncare numită pemmican, care consta într-un amestec de afine cu carne uscată sau peşte uscat, făcute pastă iar aceasta le asigura oamenilor necesarul de proteine şi vitamine. De asemenea, conţin o mare cantitate de vitamina C. Iată de ce, expuşi riscului de a face scorbut, marinarii de odinioară duceau cu ei în lungile călătorii pe mare butoaie întregi de afine.
Indienii foloseau afinele şi ca medicament, amestecându-le cu făină de porumb şi punând cataplasme pe răni pentru a preveni infectarea sângelui.