Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
NO SNORZ 60CPR - Secom
NO SNORZ 60CPR - Secom
Ajuta la reducerea aparitiei sforaitului.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 82 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 82 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,64 lei.
NO SNORZ 60CPR - Secom
Ajuta la reducerea aparitiei sforaitului.
Beneficii:
-Reducerea aparitiei sforaitului prin
-Imbunatatirea fluxului de aer inspirat, reducerea tusei (mentinerea cailor respiratorii deschise prin imbunatatirea tonusului musculaturii gatului si a orificiului glotic)
-Reducerea uscaciunii si imbunatatirea circulatiei la nivelul cailor aeriene superioare
-Reducerea, fluidificarea si favorizarea eliminarii mucusului care obtureaza caile aeriene
-Imbunatatirea imunitatii si reducerea manifestarilor neplacute de la nivelul mucoaselor respiratorii
-Reducerea manifestarilor nocturne ale refluxului digestiv
-Reducerea frecventei aparitiei apneei in somn (blocarea cailor respiratorii pe termen scurt in timpul somnului)
-Mentinerea calitatii vocii
Compozitie/tableta:
Calciu 68 mg
(fosfat de calciu)
Fosfor 35 mg
(fosfat de calciu)
Amilaza 40 mg
(oferind 5000FCC/g)
Celulaza 10 mg
(sursa fungica)(oferind 1000FCC/g)
Ardei-iute 50 mg
(Capsicum annuum)(fruct)(40000 HU)
Echinacea 50 mg
(Echinacea purpurea)(extract organic din partea aeriana)
Maces 50 mg
(Rosa spp.)(fruct)
Schinduf 50 mg
(Trigonella foenum-graecum)(seminte)
Ulm-rosu 50 mg
(Ulmus rubra)(scoarta)
Trifoi-rosu 50 mg
(Trifolium pratense)(floare)
Coada-soricelului 50 mg
(Achillea millefolium)(partea aeriana)
Eucalipt 50 mg
(Eucalyptus globulus)(frunza)
Soc 50 mg
(Sambucus nigra)(floare)
Stevie-creata 50 mg
(Rumex crispus)(radacina)
Proteaza 40 mg
(sursa fungica)(oferind 5000FCC/g)
Lipaza 10 mg
(sursa fungica din Aspergillus niger)(oferind 6000FCC LU/g)
Administrare:
Cate 1 tableta/zi cu 200ml de apa cu 30 de minute inainte de culcare sau conform recomandarii consultantului de specialitate.
Atentionari:
A nu se administra persoanelor diagnosticate cu afectiuni ale tractului biliar, gastrointestinal, afectiuni grave ale ficatului sau litiaza renala decat la recomandarea unui specialist. A nu se administra femeilor insarcinate.
Rolul componentelor:
Schinduful este o specie ierboasă, anuală, din familia Leguminosae (Fabaceae), înaltă de 30-60 cm, la noi în ţară cultivată. Frunzele sunt trifoliate, iar florile, gălbui, dispuse câte una-două la subsuoara frunzelor. Fructele sunt păstăi alungite, de 8-10 cm, conţinând 10-20 seminţe galben-brune. Ca aliment şi tratament naturist se folosesc seminţele, recoltate în august.
Schinduful este originar din Asia de Vest şi Africa de Nord, a fost cultivat în Orientul Mijlociu din jurul anului 700 Î.H., în China era utilizat ca şi condiment, iar din jurul anilor 500 ca plantă medicinală, şi de exemplu ca tonic alături de aloe, anason şi alte plante.
Denumirea botanică foenum-graecum înseamnă fân/iarbă grecească. Vechii egipteni, după cum scrie papirusul Ebers, îl serveau cu 2000 de ani înainte de Christos, atât pentru cultul religios, cât şi ca medicament pentru arsuri, iar mai apoi pentru uşurarea naşterilor şi stimularea lactaţiei; astăzi este încă folosit de femeile egiptene pentru durerile menstruale, şi ca ceai hilba pentru reducerea problemelor intestinale ale turiştilor.
În prezent în zona Mediteraneană este mult utilizat ca şi condiment alimentar, seminţele prăjite fiind folosite şi ca înlocuitor pentru cafea.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX costata pentru seminţele de schinduf proprietăţi emoliente şi rezolutive în inflamaţii, ulceraţii, îl aplicau intern în boli de splină şi chiar tuberculoză, ulcere cu secreţie purulentă, abcese, furunculoză, iar extern sub formă de cataplasme făcute din făina de seminţe. Se considera că seminţele de schinduf au toate acele proprietăţi care să combată inapetenţa şi slăbirea mai pronunţată, fiind utilizate în rahitism, diabet zaharat.
Medicina populară foloseşte făina de schinduf ca remediu natural sub formă de cataplasme, şi sub formă de ceai pentru febră, lipsa poftei de mâncare, slăbire excesivă, rahitism, scrofuloză, ulcere ale intestinului gros, iar sub formă de clisme în colite acute sau cronice.
Seminţele de schinduf conţin proteine, aminoacizi liberi, fibre mucilaginoase în proporţie ridicată, lipide, steroli, lecitină, vitamina PP, alcaloizi non-toxici (trigonellina), fiind folosite în produsele naturiste pentru efectele lor afrodisiace, anabolizante, tonice, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, stimulente neuromusculare. Efectele hipoglicemiante şi hipocolesterolemiante sunt astăzi susţinute atât de studii de laborator cât şi de studii clinice.
Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare iar fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
De peste 4000 de ani fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc pentru a trata astmul şi alergiile. Azi mulţi doctori și oameni de știință redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. În mod tradiţional este folosită pentru curele de detoxifiere a organismului. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.
Principiile active din florile de soc reduc inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și măresc rezistența organismului în fața infecțiilor.
Socul conține flavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor cu favorizarea eliminării acestora prin transpirație iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de K din compoziţie, socul prezintă şi un efect diuretic.Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal.
Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram pozitivi cât și gram negativi și de asemenea au efect eficient împotriva virusurilor de tip Influenzae.
Capsicum annuum L.-Plantă erbacee din familia Solanaceae, nativă în America Centrală şi Asia (în special în zona Indiei), cu tulpina dreaptă, frunzele oval-ascuţite, flori albe solitare, fructele variabile ca formă: ardei gras, ardei căpresc, ardei iute, ardei franţuzesc, ardei gogoşari etc.; tot astfel variază şi culoarea – verde, galbenă, roşie. În prezent, planta este cultivată peste tot în lume, pentru fructul său, care are o largă utilizare în domeniul culinar, iar ardeiul iute cu fructul alungit şi de culoare roşie este important şi în domeniul sănătăţii.
Ardeiul a fost utilizat pentru condimentare în ţările din estul Europei din vremuri imemoriale, părând a fi cunoscut încă de către romanii din antichitate. A devenit apoi un condiment familiar în Europa sub denumirea de chilli, piper de Guinea, piper spaniol, piper-Cayenne.
În cărţile cu profil medical din secolul al XIX-lea era considerat un medicament din clasa iritantelor, acţiune în baza căreia era folosit ca revulsiv pe piele, şi, în general, ca şi gargară stimulentă în durerile de gât iritante caracteristice scarlatinei şi în tonsilite cronice. În atacurile incipiente de dureri în gât fără febră la persoanele predispuse pentru aceasta, o gargară cu ardei iute era considerată foarte bună, bineînțeles pentru persoanele care o suportau. Ardeiul era considerat de asemenea un bun stomahic, fiind utilizat pentru a preveni efectul de greață dat de unele remedii asupra stomacului şi un stimulent aromatic util în forme de dispepsie cauzate de secreția defectuoasă a sucurilor gastrice. A mai fost utilizat cu succes în atacurile de febră intermitentă, iar unii medici îl recomandau ca stimulent puternic în fazele avansate de tifos.
În medicina românească de la mijlocul secolului trecut întrebuințarea medicală a ardeiului iute avea în vedere proprietăţile sale excitant-digestive, dar şi iritante, eficace în dispepsia atonică; apoi, efectul decongestiv, fiind întrebuințat uneori contra hemoroizilor. Luat în tinctură 1/5, 10-30 picături într-o băutură amară producea asupra stomacului o senzaţie similară celei a alcoolului, motiv pentru care se prescria ca medicament antialcoolic. Extern era folosit pentru efectul de rubefiere, fiind aplicat în tinctură pe vată, pensulaţiuni sau fricţiuni. Se mai considera că ardeiul combate bolile produse prin carenţa sau avitaminoza B1, C şi A.
În compoziţia chimică a ardeiului iute intră capsicina, capsaicina (o alchilamidă care îi conferă iuţeala gustului), capsicol (esenţă), substanţe rezinoase (oleorezine) şi numeroase carotenoide (capsantină, capsarubină), flavone, vitamina C.
Extractele alcoolice cu conţinut bogat în alcaloizi sunt pe larg folosite astăzi ca revulsive puternice, extern pentru frecţii şi îmbibarea pansamentelor termogene, indicate pentru tratamentul mialgiilor reumatice, sciatică, lumbago.
Cercetările ştiinţifice au mai revelat şi alte efecte, precum efectul antimicrobian, detoxifiant, gastroprotector şi un efect pozitiv util în curele de slăbire, datorită stimulării producerii de energie la nivel celular pe baza arderii grăsimilor.
Ardeiul a fost utilizat pentru condimentare în ţările din estul Europei din vremuri imemoriale, părând a fi cunoscut încă de către romanii din antichitate. A devenit apoi un condiment familiar în Europa sub denumirea de chilli, piper de Guinea, piper spaniol, piper-Cayenne.
În cărţile cu profil medical din secolul al XIX-lea era considerat un medicament din clasa iritantelor, acţiune în baza căreia era folosit ca revulsiv pe piele, şi, în general, ca şi gargară stimulentă în durerile de gât iritante caracteristice scarlatinei şi în tonsilite cronice. În atacurile incipiente de dureri în gât fără febră la persoanele predispuse pentru aceasta, o gargară cu ardei iute era considerată foarte bună, bineînțeles pentru persoanele care o suportau. Ardeiul era considerat de asemenea un bun stomahic, fiind utilizat pentru a preveni efectul de greață dat de unele remedii asupra stomacului şi un stimulent aromatic util în forme de dispepsie cauzate de secreția defectuoasă a sucurilor gastrice. A mai fost utilizat cu succes în atacurile de febră intermitentă, iar unii medici îl recomandau ca stimulent puternic în fazele avansate de tifos.
În medicina românească de la mijlocul secolului trecut întrebuințarea medicală a ardeiului iute avea în vedere proprietăţile sale excitant-digestive, dar şi iritante, eficace în dispepsia atonică; apoi, efectul decongestiv, fiind întrebuințat uneori contra hemoroizilor. Luat în tinctură 1/5, 10-30 picături într-o băutură amară producea asupra stomacului o senzaţie similară celei a alcoolului, motiv pentru care se prescria ca medicament antialcoolic. Extern era folosit pentru efectul de rubefiere, fiind aplicat în tinctură pe vată, pensulaţiuni sau fricţiuni. Se mai considera că ardeiul combate bolile produse prin carenţa sau avitaminoza B1, C şi A.
În compoziţia chimică a ardeiului iute intră capsicina, capsaicina (o alchilamidă care îi conferă iuţeala gustului), capsicol (esenţă), substanţe rezinoase (oleorezine) şi numeroase carotenoide (capsantină, capsarubină), flavone, vitamina C.
Extractele alcoolice cu conţinut bogat în alcaloizi sunt pe larg folosite astăzi ca revulsive puternice, extern pentru frecţii şi îmbibarea pansamentelor termogene, indicate pentru tratamentul mialgiilor reumatice, sciatică, lumbago.
Cercetările ştiinţifice au mai revelat şi alte efecte, precum efectul antimicrobian, detoxifiant, gastroprotector şi un efect pozitiv util în curele de slăbire, datorită stimulării producerii de energie la nivel celular pe baza arderii grăsimilor.
Eukalyptus Globulus-Arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.
Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale
Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale
- Stoc
- In Stoc Furnizor Rapid - Livrare in 2-4 zile lucratoare
- Cantitate
- 60 comprimate
- Forma de prezentare
- Flacon
Nicio recenzie
Tap to zoom
