Miere de Tei 1 Kg Apivitalis

Miere de Tei 1 Kg Apivitalis

Delicioasa miere de tei, al cărei gust este infuzat de parfumul și aroma fină a florilor de tei, este un sortiment de miere foarte apreciat. Îi sunt specifice culoarea galbenă, asemănătoare chihlimbarului, o aromă lemnoasă, cu nuanțe amărui foarte subtile și parfumul delicat. Este un tip de miere monofloră cu aciditate scăzută, cu o intensitate medie a gustului dulce și o rată de cristalizare (zaharisire) medie.

Se știe că pentru a obține o miere monofloră stupii de albine sunt plasați într-o zonă în care se găsește din abundență planta de la care albinele vor colecta prețiosul nectar. În cazul teiului, care inflorește la începutul verii, florile sale sunt atât de parfumate și pline de nectar încat atrag cu ușurință albinele. Din acest motiv, teiul mai este uneori numit și „copacul albinelor”.

Albinele colectează nectarul și polenul florilor de tei și le aduc în interiorul stupului, unde le prelucrează și le transformă în miere, cu ajutorul enzimelor din saliva lor. Mierea este depozitată în celulele fagurilor, fiind lăsată o perioadă de timp descoperită, pentru ca apa din conținutul ei să se evapore, evitându-se astfel fermentarea sa. În final, celulele sunt închise etans cu capacele de ceară.

Ca și celelalte tipuri de miere și produse apicole (polenul, păstura, lăptișorul de matcă, propolisul), mierea de tei reprezintă un remediu valoros în apiterapie și apifitoterapie. Este considerată din cele mai vechi timpuri nu doar un aliment, ci și un medicament natural. Este folosit ca antibiotic fără efecte adverse, în tratarea unor afecțiuni diverse, cât și profilactic, pentru prevenirea bolilor și menținerea unei sănătăți înfloritoare.

Mierea are numeroase acțiuni, care se datorează proprietăților antibiotice, antiseptice, cicatrizante, calmante, depurative, diuretice, emoliente, energizante, laxative, remineralizante și vitaminizante.

De reținut!

Cristalizarea (zaharisirea) mierii este un proces natural ce confirmă faptul că este miere crudă și atestă calitatea superioară.

Deoarece produsele apicole sunt obținute de albine din surse naturale, acestea nu sunt standardizate din punct de vedere al proprietăților organoleptice, culoarea, gustul, mirosul sau aspectul putând să varieze de la un lot la altul, fără a influența beneficiile și eficiența produselor.

Beneficiile mierii de tei:

- tratează răceala și calmează bronșitele;

- previne anumite tipuri de cancer;

- detoxifica corpul;

- reduce inflamația și tensiunea arterială;

- îmbunătățește circulația și stimulează metabolismul lipidelor;

- ajută la refacerea întineririi celulare;

- reduce hipersecreția acidului clorhidric în stomac;

- încetinește în mod eficient răspândirea bacteriilor;

- efecte energizante;

- excelentă pentru îngrijirea pielii;

- tonic natural pentru organism.

Valori nutriționale pentru 100 g de produs:

Valoare Energetică                             1382 kJ / 330 kcal

Lipide                                                    0 g

din care acizi grași saturați                0 g

Glucide                                                 80,8 g

din care zaharuri                                 80,8 g

Proteine                                               0,4 g

Fibre                                                     0,2g

Sodiu                                                    0 g

Conținut:

100% miere de tei, crudă, netratată termic.

Țara de origine: România

Mod de prezentare și livrare:

1 x borcan cu miere crudă de tei 1 Kg

Mod de păstrare:

A se păstra într-un loc uscat, răcoros și ferit de razele soarelui, la temperaturi de până la 25 C.

Mod de administrare:

Adulți: 3-4 lingurițe de miere pe zi.

Copii peste un an: 1-3 lingurițe de miere pe zi.

Pe stomacul gol, diluată în apă, sau sublingual (ținută sub limbă 10-15 minute) are efectele cele mai rapide (sublingual, de exemplu, cele mai fine substanţe din miere (uleiuri esenţiale, minerale, etc.) ajung rapid și direct în circuitul sanguin).

Mierea se poate consuma într-o multitudine de feluri.

Poate fi administrată ca atare, dar și adăugată în shake-uri, smoothie-uri, prăjituri (preparate la rece), întinsă peste diverse alimente la temperatura camerei (pâine prăjită, cereale, fructe de pădure, etc.), în combinație cu alte alimente (kefir, scorțișoară, polen crud poliflor, etc.), dimineața - pe stomacul gol, seara – înainte de culcare, înainte și după antrenamente sau eforturi fizice.

Poate fi consumată cu regularitate, constant, în cantități rezonabile (cu moderație).

! Nu adăugați mierea în lichide fierbinți, nici nu o întindeți peste alimente care depășesc temperatura de 35°C, pentru a nu-i altera proprietățile terapeutice și chiar gustul.

Atenționări! 

A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor mici.

A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic, fără acordul medicului sau terapeutului.

Contraindicată cu desăvârșire copiilor cu vârsta mai mică de 1 an.

Persoanele care suferă de diabet și sindrom metabolic trebuie întodeauna să consulte medicul înainte de a introduce mierea în dieta lor

Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Rolul componentelor:

Mierea este un aliment dulce, lichid siropos produs natural de catre albine ca hrana pentru ele insele. Culoarea aurie si gustul delicios sunt inconfundabile. Dupa ce albinele culeg nectarul de la o floare, il amesteca cu produse chimice din saliva lor pentru a rezulta mierea.

Albinele zboara inapoi in stup si-l pastreaza in celulele fagurilor. Excesul de umiditate este inlaturat din miere cu ajutorul aripilor albinelor, pentru ca mierea sa fie gata pentru consum. Rolul si actiunea naturala a albinelor este cu adevarat uimitoare, iar rezultatul este un produs alimentar deosebit: mierea.

Mirea poate fi din soiuri diferite. Gustul si textura depind de tipul florilor din care provine nectarul cules de catre albine. Probabil cel mai des este intalnita mierea de trifoi, dar si aceasta poate avea diverse arome si culori.

Culoarea obisnuita a mierii este aurie, dar poate varia de la alb la rosu inchis si chiar negru. Combinatia dintre miere si laptele de capra a fost folosita pentru tratarea infectiilor bronsice.

Mierea contine numerosi antioxidanti - caracteristica importanta pentru oameni. In plus, aceasta are o component antiinfectioasa si este folosita pentru vindecarea tusei, bolilor intestinale si ranilor pielii.

Vindecarea plagilor - mierea cruda este un remediu care dateaza din Egiptul si Grecia antice. Medicina moderna redescopera proprietatile de vindecare ale mierii. Cercetatorii considera ca mierea are capacitatea de a ucide microbii. Aciditatea din miere si caracteristica sa de a deshidrata bacteriile ar putea fi motivul pentru care mierea vindeca ranile.

- Sursa de energie - mierea de albine pura este o sursa de carbohidrati, atat fructoza cat si glucoza pe care organismul le transforma in energie. Glucoza ofera instant energie in timp ce fructoza este mai lent absorbita si furnizeaza energie in mod constant.

Sportivii si copiii activi ar trebui sa consume miere intrucat aceasta le va oferi energia de care acestia au nevoie. Mierea pura de albine este o sursa naturala de minerale cum ar fi calciu, fier si potasiu dar si vitamine din complexul B.

- Prevenirea alergiilor sezoniere - mirea pura de albine poate fi benefica pentru persoanele care sufera de unele tipuri de alergii. Pentru ca albinele aduna polenul de la plantele native si il transforma in miere, consumul de miere produsa la nivel local poate preveni aparitia alergiilor sezoniere.

Alte beneficii ale mierii includ:

- este antifungica si hranitoare

- ajuta la asimilarea calciului in organism

- are efect antibacterian atat in diverse probleme interne cat si externe ale organismului

- poate stimula sistemul imunitar

Mierea poate fi folosita in diverse scopuri

- ca pansament pentru accelerarea vindecarii cauzata de leziuni tisulare

- amestecul in cantitati egale de suc de ghimbir si miere este un bun expectorant

- mirea ajuta la tratarea racelilor, tusei, durerilor in gat si secretilor nazale

- pentru tratarea astmului bronsic, se amesteca o jumatate de gram de praf de piper negru cu un amestec de miere si suc de ghimbir. Se va bea de cateva ori pe zi.

- mierea poate calma si incuraja vindecarea ranilor din gura sau vagin

- un bol de ovaz sau terci de ovaz cu o lingura de miere poate calma nervii

- este ideala pentru calmarea emotiilor si a stresului pre-examen

- are efect hidratant si poate fi folosita pentru sanatate pielii ca masca naturala revitalizanta

- consumul unor cantitati mici de miere, va va face imuni la alergiile sezoniere la polen

- pentru imbunatatirea vederii se amesteca miere cu suc de morcovi. Se va consuma cu o ora inainte de masa, dimineata.

- pentru purificarea sangelui, se va amesteca un pahar de apa calda cu una sau doua lingurite de miere si o lingurita de suc de lamaie. Preparatul se va bea zilnic, inainte de a merge la toaleta. Va reduce cantitatea de grasimi din organism si va curata intestinele

- mierea naturala determina o crestere mai mica a valorilor de zahar din sange decat zaharurile rafinate, mai ales in cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip II. Putina miere neprelucrata poate fi adaugata in bauturile bolnavilor de diabet zaharat de tip II, atunci cand apare pofta de alimente sau bauturi dulci.

Tei (Tilia) este numele comun al unui gen de arbori din familia nalbaei, nativ în regiunile temperate din emisfera nordică, multe dintre speciile sale fiind astăzi cultivate în multe părți ale lumii atât pentru lemnul lor cât şi ca arbori ornamentali.

Teiul este un arbore mare, care poate trăi mai mult de 500 de ani, de obicei, ajungând la 20-40 m înălţime, având diametrul trunchiului mare. Frunzele sale aromatice în formă de inimă sunt, de obicei, de culoare verde închis pe partea superioară (expusă la lumină) şi mai deschise pe partea inferioară (unele argintii). Florile sale sunt mici, gălbui-verzui, şi cu o aromă foarte plăcută, motiv pentru care sunt utilizate atât în băuturi şi lichioruri, cât şi sub formă de ceai, în scopuri medicinale.

Un mit foarte vechi asociat teiului este transformarea Phylirei, o nimfă, într-un arbore de tei. După ce a fost răpită de zeul Saturn în chip de cal, şi a dat naştere unui renumit Centaur – Cheiron, a vost atât de devastată încât a implorat zeii să nu o lase printre muritori. Dorinţa ei a fost îndeplinită şi ea a fost transformată într-un tei.

În Europa, multe legende şi superstiţii sunt centrate în jurul acestui arbore. Lemnul de tei a fost folosit pentru sculptarea lucrărilor de artă sacre, iar teiul, care era arborele satului, a jucat un rol important în viaţa europenilor timpurii. Astfel a fost de la sine înţeles ca teiului să i se atribuie proprietăţi curative speciale. Printre popoarele germanice teiul a fost un arbore sacru pentru îndrăgostiţi, arborele care aducea fertilitatea şi prosperitatea.

În Evul Mediu, oamenii sculptatu imagini ale Fecioarei Maria şi figuri ale sfinţilor în lemn de tei, numindu-l lignum sacrum – lemn sacru.

În povestirile populare poloneze, Fecioara Maria se ascundea printre ramurile teilor şi se arăta copiilor.

Teiul este un arbore despre care vorbesc autori vechi precum Theophrast, Pliniu, Galenus, proprietîţile sale medicinale fiind menţionate, mai ales în ce priveşte scoarţa sa şi frunzele; florile încep să fie întrebuinţate din Evul Mediu.

A fost utilizat în medicina populară europeană de secole pentru tratarea unei game largi de probleme de sănătate. Florile a două specii de tei (Tilia cordata şi Tilia platyphyllos) au fost utilizate pentru calmarea nervilor şi tratarea problemelor de sănătate asociate cu anxietatea. Florile, sub formă de ceai, au fost folosite pentru reducerea anxietăţii asociată cu indigestia, aritmia cardiacă, şi voma.

Pe lângă utilizarea în băuturi şi lichioruri, florile de tei au o lungă istorie de utilizare medicinală pentru afecţiuni precum răceală şi gripă, probleme digestive, anxietate, migrene, dureri de cap şi insomnie. Lemnul de tei a fost folosit pentru probleme hepatice, pietre la rinichi şi gută.

Medicina populară autohtonă consideră ceaiul de tei sănătos şi răcoritor, liniştitor al crampelor stomacale, stimulent al nervilor şi sudorific, bun deci în stările de răceală, guturai, tuse cronică, astm, şi alte afecţiuni pulmonare. Ceaiul de tei cu sunătoare se lua contra durerilor de inimă. Se mai folosea în boli neuro-psihice, dureri de cap, ameţeli şi indigestii. Ramurile se puneau în băi contra reumatismului. Din cărbuni de tei pisaţi, amestecaţi cu scrum de fasole, şi de coadă de bostan, cu smântână, se făcea o alifie cu care se ungeau bubele dulci. Femeile care aveau pierderi mari de sânge beau apă cu cărbune de tei pisat.

Publicaţiile tradiţionale de profil susţin utilizarea teiului în următoarele afecţiuni: acnee (mai ales la pubertate), afecţiuni hepato-biliare la persoanele nervoase, afecţiuni respiratorii, amigdalite, arterioscleroză, astm, boli de rinichi, bronşite, bufeuri la menopauză, cistite cronice, colici gastro-intestinale, coşmaruri, crize biliare, cuperoză, dureri, dureri de cap, dureri de burtă, dureri musculare asociate răcelilor, eczeme alergice, erupţii cutanate, gastrită, gripă, gută, guturai, hiperexcitabilitate, indigestie la persoanele nervoase, îngrăşare, insomnii, iritabilitate, isterie (crize de nervi), migrenă, nervozitate, nervozitate sau stări de agitaţie la sugari şi copii mici, obezitate, palpitaţii, pleoape umflate sau inflamate, pletoră, psoriazis, răceală, reumatism, riduri, stări de iritabilitate, stări gripale, stări nervoase, surmenaj psihic şi intelectual, tromboză, tulburări specifice menopauzei, tuse, tuse uscată şi iritativă, tuse convulsivă, umflături cauzate de traumatisme, vertij (ameţeli).

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru oleul eteric din florile de tei o acţiune sudorifică şi antispasmodică, slab diuretică şi stomahică (favorizând digestia). Ceaiul de tei era considerat liniştitor, tonifiant al stomacului, sudorific, având o mare importanţă în acţiunea de combatere a bolilor nervoase, ca migrene, convulsii, greaţă de natură nervoasă, sau în febre, răceli cu fior etc.; iar pentru un efect şi mai pronunţat se vor mai asocia teiului şi câteva flori de muşeţel. În unele cazuri, teiul poate fi antitoxic. La exterior se recomanda întrebuinţarea teiului cu bune rezultate pentru pansarea rănilor, în gargarisme şi în diverse complicaţii locale. Cu ajutorul sevei de tei extrasă de sub coajă, se vindecau rănile prin arsură şi iritaţiile, ori inflamaţiile. Se mai considera apoi că mustul de tei este ca şi mustul de mesteacăn un bun purificator al sângelui; iar uleiul de nuculiţe de tei combate răguşeala şi catarul bronchial. Cărbunele de tei se combina cu salvie şi se dădea în tusea care se aseamănă cu cea măgărească.

În Europa Occidentală la au fost acceptate numai inflorescenţele provenite de la 2 specii – tei pucios (Tilia cordata) şi tei cu frunză mare (Tilia platyphyllos) în timp ce Farmacopeea Română, începând cu ediţia a VIII-a (1965) a oficializat şi florile de tei argintiu (Tilia argentea = T. Tomentosa) ca urmare a cercetărilor efectuate la Facultatea de Farmacie Cluj-Napoca.

Compuşii activi din florile de tei sunt bine documentaţi în prezent. Acestea conţin mucilagii, ulei volatil (farnesol) care imprimă mirosul caracteristic, flavonoide, proantociani, saponine, steroli, vitamina E. Uleiul eteric conferă produsului proprietăţile sedative şi antispasmodice. Proprietăţile hipotensive s-ar datora unei substanţe din grupa colinei.

Florilor de tei li se atribuie acţiune sedativă, emolientă, antispastică, antiinflamatoare pentru căile respiratorii, diaforetică, diuretică şi mediu-astringentă.

Tradiţional, ele sunt în principal indicate pentru reducerea simptomelor răcelilor şi pentru calmarea tusei şi iritaţiilor gâtului în răceli şi catarul tractului respirator, şi ca nervin pentru reducerea stărilor de nervozitate şi agitaţie. Mai sunt indicate în migrene, stări de isterie, hipertensiune ateriosclerotică, răceli cu stări febrile, şi specific în hipertensiune asociată cu aterioscleroză şi tensiune nervoasă.

S-a raportat că in vitro, florile de tei manifestă activitate antispasmodică urmată de un efect spasmogenic pe duodenul de şobolan. Acţiunile au fost inhibate de papaverină, şi reactivate de acetilcolină. Proprietăţile diaforetice şi antispasmodice declarate ale florilor de tei au fost atribuite acidului p-cumaric şi flavonoidelor. În plus, o parte din acţiuni au fost asociate cu uleiul volatil – efectul diuretic, antispasmodic şi sedativ, care sunt la baza unora din cunoscutele utilizări ale florilor de tei. Se consideră că uleiul volatil în sine nu are activitate diuretică, dar produce acest efect ca rezultat al acţiunii iritante a unor compuşi terpenoizi asupra rinichilor.

Este documentată de asemenea o activitate antifungică cu arie restrânsă a florilor de tei.