Menopauza 60 cps Fares

Menopauza G81 60 cps Fares

Produsul Menopauză, prin formula sa complexă, reduce tulburările neuropsihice şi neurovegetative din timpul menopauzei. Ajută femeile să treacă mai uşor de la premenopauză la menopauză și să facă față modificărilor din această perioadă.

BENEFICII

• Favorizează echilibrul hormonal al femeilor în perioada de premenopauză și menopauză
• Are proprietăți estrogenice, antioxidante, sedative şi antidepresive
• Conține fitohormoni naturali

Ingrediente:

- Extract uscat de Cimicifuga racemosa standardizat în min. 2,5% cimicifugozida 80 mg,

- Salvie (Salviae herba) 60 mg,

- Semințe de schinduf (Trigonellae foenugraeci semen) 60 mg,

- Rizomi de ignama sălbatică (Dioscorae rhizoma) 60 mg,

- Rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix) 40 mg,

- Extract uscat de conuri de hamei (Humulus lupulus) standardizat în min. 4% flavone 20 mg,

- Extract uscat de trifoi roșu (Trifolium pratense) standardizat în min. 8% izoflavone 20 mg,

- Extract uscat total 10:1 de rădăcină de Angelica sinensis 20 mg,

- Drojdie de bere (Saccharomyces cerevisiae) îmbogățită în min. 2000 mcg/g seleniu 20 mg,

- Extract uscat total 10:1 de frunze de zmeur (Rubi idaei folium) 20 mg

O capsulă conţine: 40 mcg Seleniu asigurând 72% din VNR*.

(VNR* = valoare nutriţională de referinţă)

Învelișul capsulei este pe bază de gelatină animală.

Mod de administrare:

DESCRIEREINGREDIENTEMOD ADMINISTRAREPROSPECT

1 capsulă de 3 ori pe zi, între mese*.

Dacă este nevoie de un efect mai puternic se pot administra până la 6 capsule pe zi, la recomandarea medicului sau a farmacistului.

Durata curei: 3-6 luni

* între mese înseamnă ca administrarea să nu fie asociată cu alimentaţia, de aceea este optim să se facă la distanţă de minim o oră faţă de ultima masă, şi o oră faţă de masa următoare. Aceasta presupune că produsul se poate administra dimineaţa, cu minim o oră înainte de masă, iar seara la minim o oră după masă.

Atenţionări:

Nu se recomandă în caz de tumori genitale şi hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Efecte secundare şi interacţiuni: 

Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.

La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare .

Rolul componentelor:

Talpa gâştii are un efect calmant asupra sistemului nervos, reducând nervozitatea şi iritabilitatea.
 
Lemnul dulce este foarte bogat în estrogeni naturali, substanţe hormonale care favorizează la femei reducerea efectelor neplăcute legate de menopauză şi premenopauză, favorizând inclusiv asimilarea calciului şi menţinerea densităţii osoase normale.

Cimicifuga racemosa, originară din estul Americii de Nord, a fost folosită de amerindieni pentru menţinerea sănătăţii femeilor. Astăzi, preparatele din Cimicifuga racemosa sunt folosite în principal pentru perioada de menopauză. Administrarea timp de 3 luni de Cimicifuga racemosa a redus semnificativ frecvenţa şi severitatea bufeurilor, tulburările de somn şi transpiraţiile nocturne la femei aflate în perioada de menopauză și premenopauză.

Angelica sinensis este renumită în medicina tradiţională chineză, fiind considerată ginseng-ul femeilor. Aceasta este folosită în special pentru tulburări de menstruaţie şi în perioada de menopauză. Nu s-a constatat prezenţa unor compuși cu proprietăţi similare estrogenilor. Astfel, acțiunea sa se bazează pe proprietăţile tonice, de stimulare a producerii de hormoni de către organism.

Trifoiul roşu era considerat de romani şi greci, o plantă sacră, fiind purtat de multe ori la piept pentru a aduce noroc. Are un conţinut ridicat de izoflavone, care acţionează în calitate de fito-estrogeni, reglând dezechilibrul hormonal, specific perioadei de menopauză. Astfel, reduce bufeurile şi transpiraţiile nocturne, crește elasticitatea pereţilor arterelor şi colesterolul «bun», reglează ritmul cardiac şi reduce stările de agitaţie, reduce riscul de osteoporoză prin stimularea formării osteoblastelor.

Salvia are efect sedativ central şi periferic, acţionează asupra sistemului nervos vegetativ, liniștind stările de agitaţie, iritabilitate, nervozitate şi reglează ritmul cardiac. Ajută la reechilibrarea sistemului neuroendocrin, reduce transpiraţia excesivă, fiind utilă pentru ameliorarea simptomelor menopauzei.

Specie ierboasă perenă, din familia Leguminosae, cu 2-5 tulpini înalte de 20-50 cm; rădăcina pivotantă, ramificată, cu nodozităţi, multicapitată; tulpini simple sau ramificate, foliate; frunze trifoliate, cele bazale lung peţiolate, formând adesea rozete, cele superioare mai scurt peţiolate; foliolele sunt aproape sesile, ovate, obovate sau eliptice, cu margine întreagă, pe spate şi pe margini uşor păroase, pe faţă, la mijloc, cu o pată mai deschisă; la baza frunzei stipele alungite, concrescute cu peţiolul, cu vîrf ascuţit; flori grupate în capitule globuloase, cu diametru de 2-3 cm, sesile, cu corolă papilonată, de la roz pînă la purpuriu-deschis; la baza capitulelor se află un involucru din două frunzuliţe trifoliate; fructe păstăi mici, comprimate, cu 3-4 seminţe.
Lonucerus, în 1564, descria trifoiul roşu ca agent emolient util chiar şi în cazul nodulilor extrem de duri, al cărui efect îl considera asemănător cu al schindufului. El mai recomanda trifoiul roşu în tulburări ale vezicii urinare, diaree, şi extern în leucoree şi arsuri solare. Aceleaşi recomandări ni le oferă şi Matthiolus, în 1626, iar pe lângă acestea îl pomeneşte ca util în menstruaţie.
M. Scudder, în cartea sa Specific Medication and Specific Medicines, din 1870, pomeneşte influenţa specifică a trifoiului roşu în unele cazuri de tuse spastică, şi în tusea care însoţeşte pojarul, şi de asemenea susţine că mai poate fi prescris în laringite, bronşite şi ftizie.
Alte publicaţii medicale din secolul XIX, începutul secolului XX susţineau efectele antispasmodic şi alterativ ale trifoiului roşu, efectul de calmare a iritabilităţii tractului respirator, cu reducerea uscăciunii şi tusei spasmodice, şi de asemenea proprietăţile sale benefice în bronşite şi laringite. Medicul F. Ellingwood, publica în 1908, opiniile Dr. W. M. Lambert care dorea să atragă atenţia asupra influenţei specifice pe care a descoperit-o la trifoiul roşu şi pe care o considera în general necunoscută; acesta menţiona astfel că trifoiul roşu are o influenţă particulară în îmbunătăţirea nutriţiei creierului, atunci când acesta este afectat de surmenaj, în special în acele cazuri în care apare pierdere de memorie, idei confuze sau alte probleme apărute din cauze funcţionale. Medicul susţinea că a prescris remediul în aceste cazuri obţinând rezultate excelente şi considera că acesta probabil îmbunătăţeşte circulaţia, nu doar la nivelul sistemului nervos ci în întreg sistemul capilar, inclusiv la nivelul extremităţilor.
Tot în acele vremuri, trifoiul roşu era prescris contra cancerului, îmbunătăţind treptat funcţiile organismului.
În sistemele de medicină populară din Rusia şi China, medicii locali prescriau trifoiul roşu în tratamentul afecţiunilor respiratorii precum astmul şi bronşita, iar nativii americani în prescriau în tusea convulsivă şi cancer.
De-a lungul timpului a mai fost folosit în medicina populară din întreaga lume în afecţiuni ale pielii în combinaţie cu alte plante, în cancerul de sân, sub formă de cataplasmă din decoct aplicată local, în cancerul ovarian şi al sistemului limfatic, în bolile degenerative cronice, gută, tuse spastice. Flavonoidele din flori şi frunze manifestă efect estrogenic fiind astfel benefice în tratamentul problemelor ce apar odată cu menopauza. Inflorescenţele sunt alterative, antiscrofulozice, antispasmodice, diuretice, expectorante, sedative şi tonice.
Alcaloidul toxic saframina se întâlneşte adesea în trifoiul bolnav; acesta a fost studiat privitor la activitatea sa antidiabetică şi anti-SIDA. Recent, trifoiul roşu a primit o atenţie mărită fiind introdus în suplimentele alimentare destinate ameliorării simptomelor menupauzei, îmbunătăţirii sănătăţii cardiovasculare şi a oaselor.

Nativă zona Mării Mediteraneene, în tradiţia fitoterapiei salvia are una din cele mai lungi istorii de utilizare.
Plantă ierboasă, cu frunzele groase, verzi-argintii, caracteristice, cu nervaţiunea proeminentă pe faţa inferioară, acoperite cu peri moi şi denşi; florile albastru-violete mai rar albe.
Salvia a prezentat o mare importanţă de-a lungul istoriei, atât pentru proprietăţile sale culinare cât şi pentru cele medicinale.
Planta era denumită uneori Salvia salvatrix (Salvia salvatoare).
Denumirea latinească Salvia, care înseamnă înţelept, provine de la credinţa că planta avea proprietatea de a îmbunătăţi memoria. Salvia are multe proprietăţi care i-au fost atribuite în mai multe culturi, de exemplu romanii credeau că ea poate conferi imortalitate.
Se spune că grecii şi romanii au preţuit foarte mult numeroasele proprietăţi vindecătoare ale salviei. Romanii o tratau ca sacră şi au creat o ceremonie specială în vederea colectării ei. Ambele civilizaţii au utilizat-o ca şi conservant pentru carne, o tradiţie care a continuat până la introducerea metodelor de congelare.
Tot romanii au fost aceia care dus-o în Britania şi, după ce a fost valorificată timp de secole în această ţară pentru proprietăţile sale antibacteriene, în perioada Tudorilor a început utilizarea sa în domeniul culinar.
Din vremea anticilor până în Evul Mediu a circulat un proverb latinesc – Cur moriatur homo cui Salvia crescit in horto? (Cum să moară un om dacă îi creşte salvie în grădină?).
În China, un proverb asemănător spunea: „Cum poate un om îmbătrâni, când are salvie în grădina sa?”
Este scris că „dorinţa salviei este de a face oamenii nemuritori”, iar de-a lungul istoriei au fost relatate puterile sale legendare de a aduce longevitatea.
Medicii arabi din secolul al X-lea credeau că salvia aduce importalitatea, în timp ce în secolul XIV europenii o utilizau pentru a se proteja de vrăji. Cerinţa de salvie era atât de mare în China în perioada secolului XVII, încât se spune că chinezii ofereau la schimb danezilor trei lăzi de frunze de ceai verde pentru o ladă de frunze de salvie.
În districtul Jura din Franţa, în Franche-Comte, se considera că planta atenuează durerea, atât pe cea fizică, cât şi pe cea mentală. Un vechi text francez spunea: „Salvia ajută nervii şi prin puterile sale paralizia este vindecată şi febra pusă pe fugă”.
John Gerarde (botanist şi herbalist englez, 1545 – 1611 | 1612) spunea: „Salvia este deosebit de bună pentru cap şi creier, ea învie simţurile şi memoria, întăreşte tendoanele, readuce sănătatea la cei care au suferit de paralizie, şi ia tremurul membrelor”. El a împărtăşit credinţa populară că planta era eficace împotriva muşcăturilor de şarpe, şi spunea: „Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de utilitatea Sage Ale, dacă este făcut aşa cum trebuie, cu salvie, vindecea (Betonica), Scabiosa, Nardostachys, Asperula şi seminţe de fenicul”.
Pepys (n.1633 – d.1703, membru în Parlamentul Englez, renumit pentru jurnalul ţinut) în jurnalul său spunea: „Între Gosport şi Southampton am observat un mic cimitir în care se obişnuia să se pună pe fiecare mormânt salvie”.
O veche tradiţie recomandă plantarea vârnaţului alături de salvie, ţinând astfel la distanţă broaştele râioase faţă de plantele utile. Se spunea că dacă salvia se usucă într-o grădină, proprietarului îi vor merge prost afacerile, altă tradiţie spunea că soţia stabileşte regulile atunci când salvia creşte viguroasă în grădină.
În Farmacopeea Statelor Unite, frunzele sunt încă prescrise oficial, aşa cum au fost şi în Farmacopeea Londoneză, dar în Europa în general, salvia este acum neglijată de către medici, chiar dacă este încă utilizată în medicina „domestică”.
Terapeuţii au utilizat această plantă pentru a calma leziunile pielii. Se mai ştie că salvia are şi efect antiseptic uşor. Este benefică pentru păr, dând volum, fiind un balsam natural şi întărind foliculul pilos în timp ce curăţă la rădăcină. Interesant, s-a găsit de asemenea că salvia conţine un procent moderat de estrogen natural, substanţă care a fost folosită mai târziu în scop medicinal în doze mici pentru normalizarea menstrelor şi reducerea simptomelor menopauzei.
Medicina românească de la începutul secolului XX, atribuie salviei acţiune stimulentă generală, tonifiantă, antisudorală, anticatarală, calmantă a sistemului nervos, cardiotonică. Medicina populară o întrebuinţa îndeosebi ca ceai, pentru toate aceste efecte ale ei, precum şi în cazuri de stomatite şi gingivite grave cu sângerări, contra bolilor de gât, ori încă în comprese şi pentru spălarea rănilor purulente şi ulceraţiilor.
În British Herbal Pharmacopoeia (1971-1983) salvia este recomandată în dispepsie cu flatulenţă, hiperhidroză, faringite, uvulite, stomatite, gingivite, glosite. Monografia Comisiei E o recomandă intern în caz de probleme dispeptice şi transpiraţie excesivă, iar extern în inflamaţii ale mucoasei orale şi faringiene.
Stima cu care salvia a fost privită, nu s-a diminuat. În anul 2001, Asociaţia Internaţională a Plantelor i-a acordat salviei titlul de „Planta anului”.
Ceea ce culturile vechi ştiau din experienţă, şi anume că salvia poate reduce procesele de alterare, este acum demonstrat de oamenii de ştiinţă, care au reuţit izolarea a numeroase terpene cu capacitate antioxidantă.
Compuşii caracteristici din salvie cărora li se atribuie utilizările sale tradiţionale sunt uleiul volatil şi taninurile.
Efectele antioxidant şi antiseptic au fost demonstrate în studii in vitro, iar efectul antihiperhidrotic a fost deja demonstrat şi la oameni.
Un studiu publicat în 2013 arată implicarea flavonoidelor estrogenice dintr-un extract etanolic din Salvia officinalis, în reducerea bufeurilor ce apar la manopauză.

Atentionari:
Nu se recomandă în caz de tumori genitale şi hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.

În caz de osteoporoză recomandăm o dietă cu alimente bogate în calciu şi nutrienţi care ajută fixarea calciului în oase (vitamina D, A, C, zinc, cupru, siliciu, acizi graşi esenţiali cu lanţ lung, fitoestrogeni). Astfel, este bine să consumaţi lactate fermentate (iaurt, brânzeturi), cereale integrale (grâu, ovăz, orez, hrişcă), germeni de grâu, legume (morcovi, spanac, brocoli, lobodă, conopidă, napi, gulii, ceapă, usturoi), leguminoase (soia, fasole, mazăre, linte), oleaginoase (susan, migdale, seminţe de floarea soarelui, alune), banane, prune, castane. Proteinele de origine animală din carne slabă, ouă, peşte, nu trebuie să depăşească 1 g proteină / kg corp / zi, deoarece în cantitate mai mare acestea modifică echilibrul acido – bazic crescând eliminarea urinară de calciu.
Evitaţi zahărul alb, cafeaua, ceaiul negru, băuturile carbogazoase, sarea, alcoolul, drojdia alimentară,
fumatul (nicotina interferează cu capacitatea organismului de a utiliza calciu), dietele de slăbire prea drastice.
Realizaţi zilnic exerciţii fizice uşoare, mergeţi pe jos câte o jumătate de oră (exerciţiile fizice regulate ajută la fixarea calciului în ţesutul osos). Staţi cât mai mult timp la soare, pentru a favoriza formarea în corp de vitamină D.