LUTROPEP - 60 capsule BioVitality

LUTROPEP - 60 capsule BioVitality

Tonic uterin. Este un remediu natural obtinut din plante selectionate pe baza experientei de secole a specialistilor din India (medicina traditionala Ayurvedica) binecunoscut ca un puternic tonic uterin.

Compozitie:

Extracte vegetale selectionate din Saraca indica, Symploeos rasemsa, Asparagus rasemosa, Withania somnifera, Valeriana wallichii, Ficus glamerata, Abroma augusta, Kukkutand bhasma, Praval pisti, Iron Bhasma.

Indicatii:

• Sangerari vaginale anormale (menoragie, uter fibromatos, polipi vaginali).
• Dereglari ale ciclului menstrual (oligomenoree, amenoree, dismenoree).
• Sindrom premenstrual.
• Menopauza.
• Inflamatii la nivelul ovarelor sau trompelor.
• Infertilitate nespecifica.

Este un remediu natural obtinut din plante selectionate pe baza experientei de secole a specialistilor din India (medicina traditionala Ayurvedica) binecunoscut ca un puternic tonic uterin.

Informatii utile:

Lutropep inlatura sangerarile abundente, regleaza ciclurile menstruale, inlatura durerile si spasmele, reduce starea de tensiune.

In cazul sindromului premenstrual, Lutropep inlatura durerile imediat. Nu aveti nevoie de anxiolitice si antidepresive.

Este foarte eficient in cazurile de infertilitate nespecifica, stimuland ovulatia.

Lutropep elimina administrarea de hormoni si hemostatice deoarece contine 3 hemostatici puternici: Symplocos racemosa, Ficus glamerata si Asparagus rasemosa in cantitate de 1,4 g/doza pentru a regla sangerarea si a restabili echilibrul hormonal normal.

Lutropep ajuta la prevenirea histerectomiei datorate in cele mai multe cazuri sangerarilor vaginale anormale.

Administrat pe o perioada de 3 luni, Lutropep reprezinta un tonic recomandat femeilor slabe si epuizate. Acestea vor arata mai bine, vor avea menstruatie regulata si se vor bucura de viata sexuala.

Lutropep normalizeaza echilibrul hormonal, fiind recomandat la menopauza.

Lutropep stabilizeaza greutatea sau poate chiar reduce kilogramele in plus care se depun la femei din cauza menopauzei sau a hipotiroidiei.

Rolul componentelor:

Plantă erbacee perenă din familia Liliaceae (după alte surse Asparagaceae), originară din Orient, în pământ cu un rizom şi multe rădăcini fasciculare, din care iau naştere mulţi muguri cărnoşi acoperiţi cu solzi; lăsaţi să crească, mugurii ajung în lungime până la 1 m şi se ramifică foarte mult; frunzele sunt aciculare şi moi, de fapt nişte cladode – tulpini modificate, dezvoltate la axila frunzelor solzoase, în mănunchiuri de câte 4-15; florile sunt mici ca nişte clopoţei, galben-verzui, iar fructele nişte bace roşii; înfloreşte în iunie-iulie. În scop culinar se recoltează mugurii cărnoşi şi suculenţi, dar în scopuri medicinale se folosesc şi rădăcinile.

Se consideră că denumirea generică derivă din grecescul aspharagos sau asparagos, iar unii consideră că însuşi termenul grecesc îşi are originea din surse străine, precum ar fi cuvântul persan asparag, însemnând lăstar, sau mlădiţă. Cultivat în lumea largă ca şi zarzavat de preţ, arareori se mai întâlneşte sălbatic, doar prin livezi, pe maluri, în margini de păduri.

Cultivarea sparanghelului a început acum mai bine de 2000 de ani în regiunea din Estul Mediteranei. Grecii antici şi romanii îl preţuiau pentru aroma sa delicată şi unică, consistenţa suculentă şi pentru calităţile sale medicinale, în deosebi pentru proprietăţile diuretice. Îl consumau proaspăt în sezon şi uscat iarna. S-a descoperit o reţetă pentru gătit sparanghelul într-o veche carte de reţete a lui Apicius din secolul III D.H., Cartea a III-a. Era cultivat şi de către egiptenii antici – a fost găsit pictat într-o friză egipteană datând din mileniul 3 Î.H. Medicul secolului II, Galen, a descris sparanghelul ca şi „vindecător şi curăţător”. Planta şi-a pierdut popularitatea în Evul Mediu, dar şi-a recăpătat-o prin secolul XVII. Regele Franţei Ludovic al XIV-lea avea sere special construite pentru cultivarea acesteia. În prezent este pe larg folosită în arta culinară, sub diverse forme.

Cărţile de fitoterapie susţin proprietăţile sale medicinale, printre care efectul diuretic, efectul de neutralizare a sărurilor de amoniu, de protejare a capilarelor de rupturi; se menţionează de asemenea proprietăţile laxative ale fibrelor din compoziţia sa.

Găsim întrebuinţări medicale şi în medicina românească de la mijlocul secolului trecut, acestea având în vedere proprietăţile sale diuretice şi depurative, astfel fiind recomandat sub formă de salată şi zarzavat la persoanele suferind de gută şi aterioscleroză, de rinichi şi inflamaţii ale canalului uro-genital şi ale vezicii urinare; era considerat încă tonifiant general iar prin gustul său mai mult sau mai puţin amar stimulent al apetitului şi al digestiei. Se mai menţiona că sparanghelul conţine multă vitamina B1 şi o apreciabilă cantitate de vitamina C, făcându-se astfel indicat în toate avitaminozele respective.

Sparanghelul este sărac în calorii şi foarte sărac în sodiu. Este o bună sursă de vitamina B6, calciu, magneziu, şi zinc, şi o foarte bună sursă de fibre, proteine, de vitaminele A, C, E, K, tiamină riboflavină, de rutină, niacină, acid folic, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu şi seleniu, precum şi de crom. Aminoacidul asparagină îşi are denumirea de la sparanghel, care este foarte bogat în acest compus.

Unii constituenţi din sparanghel sunt metabolizaţi şi excretaţi în urină, dând acesteia un miros dezagreabil, lucru cunoscut încă demult, specificat fiind în cărţi vechi din anii 1700 şi 1800 (ex. Treatise of All Sorts of Foods, Louis Lemery, 1702 ). S-a găsit că anumiţi compuşi sunt mteabolizaţi la amoniac sau diverşi compuşi de degradare conţinând sulf precum tioli şi tioesteri, care conferă urinei miros caracteristic.

În sistemele de medicină tradiţională din lume planta este cunoscută pentru proprietăţile sale antispasmodice, aperiente, cadriace, demulcente, diaforetice, diuretice, sedative şi tonice. Rădăcinile sunt considerate diaforetice, bune diuretice şi laxative. Infuzia este folosită pentru tratarea icterului şi a congestiei hepatice, efectul puternic diuretic făcându-le recomandate în tratamentul diferitelor probleme urinare, precum cistita. Mai sunt folosite în tratamentul cancerului. Se mai menţionează că rădăcinile reduc tensiunea sangvină, lucru demonstrat oarecum de un studiu realizat pe şobolani la o universitate din Japonia, care a concluzionat că substanţa 2″-hydroxinicotianamina din sparanghel poate fi unul din factorii ce inhibă activitatea enzimei convertoare a angiotensinei în rinichi, astfel prevenind hipertensiunea şi susţinând funcţia renală.