LAPTE (BIO) DE SOIA CU VANILIE 1l - My Bio Natur

LAPTE (BIO) DE SOIA CU VANILIE 1l - My Bio Natur

Compozitie:

Boabe de soia, zahar din trestie, extract de vanilie natur, sare de mare.

Rolul componentelor:
Plantă erbacee aparţinând familiei Leguminosae, soia cultivată este un tetraploid diploidizat al subgenului Soja (Moench), caracterizat printr-un aspect de arbust mic, cu frunze alterne compuse, trifoliate, cu flori papilionacee şi fructe constând din păstăi drepte sau uşor curbate lungi de 5-7 cm, cu seminţe ovoide.
Originară în Asia tropicală, prima sa domesticire se consideră că a fost realizată în nord-estul Chinei undeva în secolul XI î.Hr. sau chiar mai devreme. O scriere din China datând din 163-85 î.Hr. vorbea despre cinci cereale iar mai târziu alta (127-200 d.Hr.) explica şi care sunt acestea, prezentând soia ca pe una din cele cinci plante alimentare importante alături de orez, grâu, orz şi mei. Utilizarea sa este menţionată şi de autori din secolele V, XIV şi XVI. Conform unora dintre autori producţia de soia a fost localizată în China până după războiul chinezo-japonez din 1894-95, atunci când japonezii au început să importe un produs pe bază de ulei de soia pentru a-l utiliza ca fertilizator. Prima menţiune europeană a aparţinut lui Kaempfer care a călătorit în Japonia în 1690, în însemnările din călătoria sa acesta acordând un spaţiu însemnat plantei. Pare să fi fost, de asemenea, menţionată şi de către Ray în 1704. Europenii au cunoscut planta soia şi din descrierea unui botanist german realizată în 1712. Soia a  fost dusă în Europa 1908, iar ulterior a atras atenția la nivel mondial. Există posibilitatea ca semințe de soia să fi fost trimise din China de către misionari mai devreme, prin 1740, și plantate în Franța; totuşi, alte scrieri menţionează distribuţia seminţelor de soia în Franţa în 1855, în 1869 Martens a descriind 13 varietăţi.
În 1854, în Japonia, s-au obţinut două varietăţi – una cu boabe albe, alta cu boabe roşii, care apoi au fost prezentate la o expoziţie în Viena. Din Japonia seminţele de soia au fost duse şi în America prin intermediul expediţiei lui Perry, acestea fiind distribuite apoi prin United States Patent Office în 1854.
Seminţele de soia, care sunt bogate atât în proteine cât şi în ulei, sunt procesate sub formă de diverse produse alimentare ca de exemplu caş şi turte de soia fermentate (tofu şi tempeh), sos de soia, paste (miso) şi lapte de soia. Proteina vegetală hidrolizată este un înlocuitor de carne fabricat din soia prelucrată. Făina din boabe de soia este utilizată în numeroase alimente procesate, ca stabilizator și pentru a crește conținutul de proteine. Uleiul de soia este utilizat pe scară largă la gătit (inclusiv în produse cum ar fi margarina, grăsimi pentru frăgezirea aluatului, ulei pentru salate), precum și în produse cosmetice și industriale (vopsele, cerneluri tipografice, săpunuri, dezinfectante și linoleum).
Uleiul de soia este din ce în ce mai utilizat ca biocombustibil. Făina de soia, care rămâne după ce este extras uleiul este folosită pentru a face fibre, textile și adezivi, sau ca hrană pentru animale. Boabele de soia și plantele întregi sunt utilizate pe scară largă pe post de furaje pentru animale, precum și crescute ca şi cultură de acoperire (un fel de îngrăşământ verde).
Lecitina, substanţă conţinută în boabele de soia, este un emulsificator natural şi un lubrifiant utilizat în multe produse alimentare şi aplicaţii industriale. Ca emulsificator poate face apa şi grăsimile compatibile una cu alta. Mai este folosită, de asemenea, în produse farmaceutice.
Proteinele din soia ajută la reechilibrarea deficitului nutritiv cauzat de consumul în cantităţi mari de porumb şi grâu care sunt sărace în aminoacizi esenţiali cum sunt lizina şi triptofanul. Proteinele vegetale sunt mult utilizate astăzi în substituenţii de brânzeturi, în formulele pentru sugari, în produsele pentru slăbit sau pentru sportivi.
Făina și granulele de soia obținute din măcinarea integrala sunt utilizate în industria de panificație pentru a ajuta la fermentarea și înălbirea aluatului. Ele au excelente calități de captare a umidităţii care ajuta la încetinirea învechirii produselor de panificație.
Producţia globală totală de soia în anul 2010 a fost de 216,6 milioane tone metrice recoltată de pe 102,4 milioane de hectare (cantitate ce reprezintă aprox. 2% din pământul arabil total al planetei).
Pe lângă multiplele calităţi alimentare ale plantei, aceasta are şi calităţi medicinale, astfel seminţele fermentate sunt uşor diaforetice şi stomahice. Mai sunt utilizate tradiţional în răceli, febră şi dureri de cap, insomnie, iritabilitate. Florile sunt folosite în tratamentul problemelor de vedere şi al opacităţii corneei. Cenuşa din tulpini este aplicată pe hemoroizii granulari; păstăile necoapte sunt tocate şi aplicate pe ulcerele cauzate de variolă. Seminţele sunt considerate în general utile pentru buna funcţionare a intestinelor, a inimii, rinichilor, ficatului şi stomacului. Seminţele încolţite sunt laxative. Ele prezintă o activitate de tip estrogen în organism și sunt, de asemenea, antispastice. Lăstarii sunt utilizaţi în tratamentul edemelor, în disurie, în stadiile inițiale ale gripei și în artralgie. Un decoct din rădăcină este astringent. Dietele cu soia sunt utile pentru tratarea acidozei. Deoarece uleiul de soia conţine un procent ridicat de acizi grași nesaturați, acesta se recomandă pentru combaterea hipercolesterolemiei. Produse comerciale cu lecitină naturală, care este de multe ori derivată din soia, sunt raportate ca un puternic vasopresor. Lecitina medicinală este indicată ca agent lipotropic. Soia este listată ca materie primă majoră pentru producerea de stigmasterol. Sitosterolul, de asemenea, un produs secundar derivat din soia, a fost utilizat pentru a înlocui diosgenina în unele medicamente antihypertensive.

Vanilla planifolia, sursa binecunoscutei păstăi de vanilie, este o orhidee căţărătoare, nativă în pădurile tropicale din Mexic, cu tulpina groasă, suculentă, şi frunze ascuţite, groase, netede şi cu marginile întregi, garnisite cu numeroase rădăcini aeriene; florile apar în grupuri axilare având culoare galben-pal cu structura caracteristică orhideelor; fructul este o păstaie lungă, pendentă, şi care uscată şi anume tratată devine binecunoscutul baton de vanilie din comerţ.
Denumirea Vanilla derivă din cuvântul spaniol „vanilla” care însemnă „mică păstaie”. Vanilia a fost folosită printre popoarele din Mexic din vremuri imemoriale, ca aromatizant pentru dulciurile lor, şi făcută cunoscută pentru Lumea Veche de către cuceritorii spanioli. Istoricul spaniol Hernandez, o descria sub denumirea botanică de Aracus aromaticus, menţionând, de asemenea, denumirea sa mexicană – Tlilxochitl. Clusius, în 1602 o denumea Lobus oblongus aromaticus. Denumirea generică a plantei a fost stabilită în 1752, de către Plumier, iar denumirea actuală a speciei pe care o găsim în comreţ (Vanilla planifolia), în 1808 de către Andrews. Astăzi planta este cultivată în multe zone calde ale Globului precum Brazilia, Honduras, Java, Africa şi Indiile de Vest.
Din punct de vedere medicinal, vanilia este considerată un stimulent aromatic. Se consideră că este carminativă, înviorează mintea, previne somnul, creşte energia musculară şi este utilă, sub formă de infuzie, în stări de iritaţii nervoase, reumatism, şi forme uşoare de febră. Este considerată afrodisiacă şi cel mai mult folosită în parfumerie, şi pentru aromatizarea unor produse farmaceutice precum tincturile, siropurile, unguentele.
În medicina românească din mijlocul secolului trecut, vanilia era folosită îndeosebi datorită proprietăţilor sale afrodisiace, afirmându-se că aceasta „stimulează înclinaţiunile sexuale”.
Aroma caracteristică a vaniliei este dată în principal de prezenţa unui principiu cristalin, vanilina (m-methoxip-oxibenzaldehida), care nu există în păstăile verzi, dar se formează în timpul procesului de maturare printr-o serie de reacţii enzimatice. Se găseşte şi în multe alte plante, fiind sintetizată artificial pentru prima dată din coniferină, o glucozidă care se găseşte în cambiul arborilor de pin; la începutul secolului XX se fabrica pe larg din uleiul de cuişoare, printr-o serie de reacţii chimice, pornind de la eugenol. Alţi constituenţi raportaţi, prezenţi în păstaia de vanilie, sunt acidul vanilic, anisaldehida, acidul hidroxi benzoic, acidul anisic, anisil alcoolul, precum şi acid caproic, vitispirane, eugenol, fenoli, fenol eter, compuşi carbonilici, esteri, benzil eter, lactone, 25% carbohidraţi, 15% grăsimi, B complex, săruri minerale precum cele de magneziu, calciu, zinc, mangan, potasiu şi fier care constituie până la 6 procente.
În prezent, vanilina este folosită extensiv ca agent aromatizant în produsele alimentare, băuturi, parfumerie şi industria farmaceutică.
Pe de altă parte, vanilina a fost ştiinţific evaluată, în studii pe culturi de celule, raportându-se un efect anticlastogenic (se pare că are abilitatea de a reduce leziunile cromozomiale cauzate de razele X şi lumina UV), de asemenea, efect antimutagenic; s-a documentat faptul că vanilina este un inhibitor eficient al siclizării celulelor roşii din sânge la pacienţi suferind de anemie; s-a recunoscut, de asemenea activitatea afrodisiacă şi s-a determinat şi un efect antioxidant. Recent, s-a reuşit producerea de vanilină în culturile unor difetite tulpini de drojdii.