LACTATION EASE 60CPS - Secom

LACTATION EASE 60CPS - Secom

Formula pe baza de plante cu rol in imbunatatirea lactatiei si a calitatii laptelui matern.

Beneficii:

-Imbunatatirea secretiei si a fluxului laptelui matern in timpul alaptarii (efect galactogog)
-Imbunatatirea calitatii laptelui matern
-Imbunatatirea digestiei si reducerea colicilor abdominale ale bebelusilor (anetolul din Fenicul este excretat in laptele matern)

Compozitie/2 capsule:

Schinduf (Trigonella foenum-graecum)(extract din seminte) 500 mg
Fenicul 400 mg
(Foeniculum vulgare)(fruct)
Urzica 100 mg
(Urtica dioica)(frunza)

Administrare:

Cate 2 capsule de 2 ori/zi, la masa, cu 200ml de apa sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

Atentionari:

A nu se administra femeilor insarcinate.

Rolul componentelor:
Specie ierboasă, anuală, din familia Leguminosae (Fabaceae), înaltă de 30-60 cm, la noi în ţară cultivată. Frunzele sunt trifoliate, iar florile, gălbui, dispuse câte una-două la subsuoara frunzelor. Fructele sunt păstăi alungite, de 8-10 cm, conţinând 10-20 seminţe galben-brune. Ca aliment şi tratament naturist se folosesc seminţele, recoltate în august.
Schinduful este originar din Asia de Vest şi Africa de Nord, a fost cultivat în Orientul Mijlociu din jurul anului 700 Î.H., în China era utilizat ca şi condiment, iar din jurul anilor 500 ca plantă medicinală, şi de exemplu ca tonic alături de aloe, anason şi alte plante.
Denumirea botanică foenum-graecum înseamnă fân/iarbă grecească. Vechii egipteni, după cum scrie papirusul Ebers, îl serveau cu 2000 de ani înainte de Christos, atât pentru cultul religios, cât şi ca medicament pentru arsuri, iar mai apoi pentru uşurarea naşterilor şi stimularea lactaţiei; astăzi este încă folosit de femeile egiptene pentru durerile menstruale, şi ca ceai hilba pentru reducerea problemelor intestinale ale turiştilor.
În prezent în zona Mediteraneană este mult utilizat ca şi condiment alimentar, seminţele prăjite fiind folosite şi ca înlocuitor pentru cafea.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX costata pentru seminţele de schinduf proprietăţi emoliente şi rezolutive în inflamaţii, ulceraţii, îl aplicau intern în boli de splină şi chiar tuberculoză, ulcere cu secreţie purulentă, abcese, furunculoză, iar extern sub formă de cataplasme făcute din făina de seminţe. Se considera că seminţele de schinduf au toate acele proprietăţi care să combată inapetenţa şi slăbirea mai pronunţată, fiind utilizate în rahitism, diabet zaharat.
Medicina populară foloseşte făina de schinduf ca remediu natural sub formă de cataplasme, şi sub formă de ceai pentru febră, lipsa poftei de mâncare, slăbire excesivă, rahitism, scrofuloză, ulcere ale intestinului gros, iar sub formă de clisme în colite acute sau cronice.
Seminţele de schinduf conţin proteine, aminoacizi liberi, fibre mucilaginoase în proporţie ridicată, lipide, steroli, lecitină, vitamina PP, alcaloizi non-toxici (trigonellina), fiind folosite în produsele naturiste pentru efectele lor afrodisiace, anabolizante, tonice, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, stimulente neuromusculare. Efectele hipoglicemiante şi hipocolesterolemiante sunt astăzi susţinute atât de studii de laborator cât şi de studii clinice.

Feniculul este cunoscut ca plantă medicinală şi condiment peste tot în lume, începând chiar din perioada antică datorită aromei sale plăcute, feniculul, sau molura, este o specie ierbacee, bienală sau perenă, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina ce ajunge până la 1-2m, ramificată de la bază, frunze de 3-4 ori sectate, cu fragmente filiforme. Florile mici, galbene, grupate în umbele. Fructele alungite, grupate câte două, cu 5 coaste proeminente fiecare, şi plăcut aromate.
Citat de Theophrastus, Plinius şi Columella; după Dioscorides iarba şi fructul stimulează secreţia lactată. În cartea de reţete a lui Marcellus Empiricus din Bordeaux (aprox. secolul V D.H.) era recomandat ca remediu pentru tuse.
În majoritatea cărţilor mai vechi sau mai noi de specialitate, feniculul este prezentat ca şi carminativ, stimulent, galactogog, diuretic şi diaforetic, cu utilizare în colici însoţite de flatulenţă, amenoree şi hiposecreţie lactată, şi de asemenea pentru corectarea gustului pe lângă alte substanţe cu gust neplăcut.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, consideră că feniculul este cel mai preferabil mijloc de stimulare a secreţiei lactate. În plus are o acţiune carminativă şi înlesneşte expectoraţia. De asemenea, un ceai de fenicul este eficace în combaterea convulsiilor şi deci indicat în tusea măgărească (convulsivă), astm, precum şi în catarurile bronhiale cronice; în plus, stimulează apetitul şi va combate diverse tulburări stomacale.
Efectele antispasmodice, antiinflamatoare, secretomotoare şi antibacteriane ale uleiului esenţial de fenicul au fost demonstrate în studii in vitro şi în studii pe animale. Tot studiile pe animale au demonstrat şi efectele secretolitic şi expectorant ale anetolului şi fenconei, cât şi ale infuziei din fructele de fenicul in vitro.
Activitatea estrogenică este pusă pe seama trans-anetolului.
În studii experimentale in vitro sau in vivo au mai fost evidenţiate şi alte efecte ale feniculului: hepatoprotector, hipotensiv, hipoglicemic şi anestezic local.

Urzica este o plantă erbacee perenă care creşte în locuri necultivate, până la altitudinea de 1700 m.
Florile sunt mici, verzui şi înfloresc vara.
Planta se usucă la umbră, în locuri bine aerisite.
Lichidul urzicător îşi pierde efectul prin fierberea plantei.
Mugurii sunt bogaţi în vitamina C iar frunzele au efect diuretic.
Urzica vie este un bun antidot al indigestiei produse de consumul de scoici.
Este o plantă caldă, acidă, desicativă, aperitivă, emolientă, diuretică, are un bogat conţinut de fier (Urzica aparţine planetei Marte).
Conţine de asemenea provitamina A, vitaminele B2, C şi K, clorofilă, flavonoide, mucilagii, acizi esenţiali, ulei esenţial şi ulei gras.
În uz extern stimulează refacerea ţesuturilor – este cicatrizantă –
Toate părţile plantei au proprietăţi medicinale. Urzica este fortifiantă şi decongestivă hepatobiliară, remineralizantă, uşor hipoglicemiantă, reglatoare a tranzitului intestinal.
Băile cu urzică ameliorează sciatalgiile şi arteriopatiile periferice.             Plante văzute încă din vremuri străvechi ca bogate surse de sănătate și protecție spirituală, urzicile au dat naștere unor variate legende și superstiții, îndreptățite sau nu, confirmate sau nu, până în zilele noastre. Se spunea că un vas cu urzici proaspăt tăiate așezat sub patul unui bolnav avea capacitatea de a-l lecui de orice boală îi stăpânea trupul. În același timp, urzicile răspândite prin toată casa erau înzestrate cu potențialul de a îndepărta spiritele rele.
Urtica dioica este o plantă erbacee, perenă cu rădăcină subţire şi o tulpină erectă, acoperită cu peri urticaţi. Frunzele sunt peţiolate opuse, ovate, lanceolate sau ovat lanceolate, ascuţite la vârf, dinţate pe margini, cu peri urticaţi pe ambele feţe. Florile sunt dispuse în panicule iar fructul este o nuculă cu perifon persistent. Înflorește în perioada iunie-octombrie.
Acțiunile terapeutice ale urzicii sunt rezultatul unui complex de principii active existente în toate organele plantei, și anume flavonoide, săruri minerale, vitamine, carotenoide, ulei volatil și taninuri. Urzica este cunoscută pentru proprietățile sale antianemice, energizante, vitaminizante, și mineralizante în special pentru anemici. Totodată este un bun depurativ în curăţarea sângelui de toxine, și un tonic excelent pentru întărirea sistemului imunitar. În afecţiunile digestive are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice. La nivelul aparatului respirator are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare. Pentru sănătatea rinichilor are acţiuni diuretice şi drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric, fapt datorat în mare parte flavonoidelor din compoziție. Extern prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, antiseboreice, dezodorizante, urzica fiind foarte des utilizată în industria cosmetică în special la prepararea șampoanelor.
Datorită acțiunii sale diuretice, consumul prelungit de urzici poate cauza un dezechilibru electrolitic.