Gel Ghiara Diavolului si Untul Pamantului L94 50ml Fares
Contribuie la eliminarea discomfortului articular, menţine mobilitatea şi flexibilitatea articulaţiilor.
Beneficii:
-antiinflamator,
-cicatrizant,
-analgezic.
Recomandari:
-reumatism,
-dureri articulare şi musculare,
-entorse.
Compozitie:
-apa distilata (Aqua destillata),
-alcohol denat.,
-extract de untul pamantului (Tami rhizoma extractum) 10%,
-extract de ghiara diavolului (Harpagophyti radix extractum) 3,7%,
-propylenglycolum,
-triethanolamine,
-ulei de ienupar (Juniperi aetheroleum),
-nipagin,
-Carbopol 940.
Nu conţine parfum sau coloranţi.
Administrare:
Se aplică local de 2 ori pe zi, masând usor.
Nu se aplică pe răni deschise.
Atentionari:
Contraindicaţii: în caz de alergie la unul dintre componenţi.
Păstrare: la loc uscat şi temperatura mediului ambiant.
Rolul componentelor:
Untul Pamantului este o plantă perenă din familia Dioscoreaceae, ierboasă, volubilă, cu rizom gros şi cărnos (5-10 cm diametru), brun la exterior şi cu numeroase rădăcini adventive, alb şi cărnos la interior, conţine numeroase rafide de oxalat de potasiu; frunzele alterne, peţiolate, cordat ovate, cu nervuri arcuate, fructul o bacă roşie cu câteva seminţe. Răspândit în partea de sud-vest a ţării noastre. În scop terapeutic re recoltează rizomul, primăvara devreme sau toamna.
Denumirea generică Tamus a fost dată plantei din credinţa că aceasta este aceeaşi plantă denumită Uva Taminia la care se face referire într-o lucrare a lui Plinius.
Untul pământului este o plantă mai puţin cunoscută şi utilizată. Intern a fost puţin folosită, mai ales pentru efectul puternic diuretic ca remediu pentru calculi, sau în combinaţie cu miere pentru afecţiuni astmatice, dar din cauza efectelor negative puternice s-a renunţat demult la această utilizare.
Extern, untul pământului a fost şi mai este folosit cu succes sub formă de cataplasme ca stimulent, sau în gută, reumatism sau pareze uşoare. Tinctura din rădăcină s-a dovedit a fi mai utilă aplicată pe degerături. Pentru răni, vechii medici recomandau realizarea unui unguent în grăsime de porc sau ceară.
Este actualmente un remediu popular folosit pentru reducerea vânătăilor ce apar în urma contuziilor. Efectele rădăcinii sunt antiechimotic, diuretic, emetic, hemolitic şi iritant. Aceasta poate fi folosită proaspătă, sau recoltată şi uscată pentru utilizări ulterioare.
Rizomul de untul pământului conţine o saponină steroidică, dioscina, cu acţiune antiinflamatoare, aceasta făcând-ul recomandat în tratamentul reumatismului. Acţiunea rubefiantă a rizomului se datorează cristalelor aciculare care rănesc pielea la frecţionare şi permit penetrarea unor amine biogene ce produc efecte iritante. Se mai recomandă în tratamentul echimozelor, contuziilor, hematoamelor (în Franţa se mai numeşte rădăcina femeii bătute).
Efectele unui extract etanolic din rădăcina de Tamus communis au fost studiate în cazul granuloamelor la şobolani, evidenţiindu-se un efect inhibitor al acestuia comparabil cu cel al medicamentelor de referinţă hidrocortizon şi clorhidrat de benzidamină.
Ghiara Diavolului este o plantă perenă din familia Pedaliaceae, creşte spontan în deşertul Kalahari şi în regiunea Namibiei, Botswanei şi Africii de Sud, cu tulpina târâtoare, cu ramuri radiare, frunze opuse, flori mari de 4-6 cm, solitare, tubuloase, cu corola lobată, roşie-violacee, iar fructul o capsulă lignificată terminată printr-o coroană de ţepi curbaţi şi ascuţiţi. De la plantă, în scopuri fitoterapeutice, se foloseşte rădăcina.
Denumirea generică Harpagophytum derivă din forma fructului care aminteşte de un cârlig, având formă de ancoră, în greceşte harpagos. Denumirea de ghiara diavolului provine tot de la cârligele ascuţite ale fructelor, care se agaţă în blana animalelor, astfel răspândindu-se, dar cauzându-le acestora uneori leziuni. Originară în Africa, a fost folosită aici ca plantă medicinală pentru tratarea indigestiei, ca laxativ, pentru probleme asociate sângelui, febră, pentru calmarea durerilor specifice naşterii, de asemenea pentru tratarea rănilor, inflamaţiilor şi furunculelor. Cunoaşterea modernă a implicaţiilor medicinale ale plantei merge în trecutul recent, când soldatul german colonial, ulterior stabilit fermier în Namibia, G. H. Menhert a învăţat despre această plantă de la un vindecător local, în timpul revoltelor Herrero şi Hottentot în 1904 şi 1906. Planta a fost introdusă în Europa pentru prima dată în 1953 de către O. H. Volk şi a fost folosită în special pentru tratarea afecţiunilor metabolice. Oamenii de ştiinţă au stabilit curând că planta este eficientă în artrite.
În anii 1970, „rădăcina africană pentru reumatism” a suferit o reală explozie în Europa, mai ales în Elveţia, iar cererea pentru această rădăcină a crescând continuu. De atunci, ghiara diavolului şi-a câştigat o poziţie fermă în lumea fitoterapiei. Compoziţia chimică a plantei în prezent este bine documentată. Constituenţii de tip iridoid sunt consideraţi responsabili pentru bine cunoscuta acţiune antiinflamatoare a ghiarei diavolului.
Multe studii cu extracte standardizate în harpagozidă au raportat superioritatea faţă de placebo în unele aspecte caracteristice durerilor de spate şi afecţiunilor reumatismale. Pe lângă harpagozidă rădăcina de ghiara diavolului mai conţine oze simple, stachioza, fitosteroli liberi şi glicozidaţi, triterpene, flavone, acizi fenolici, dar principiile active importante sunt cinsiderate iridoidele (harpagozida şi harpagida).
Extractele din rădăcina de ghiara diavolului ameliorează artrozele, sunt lipsite de toxicitate şi se recomandă în afecţiuni reumatologice benigne, în administrare orală sau locală în manifestări articulare dureroase.
