GEL CURATARE FACIALA CHIA&GOJI 190ml Lirene

GEL CURATARE FACIALA CHIA&GOJI 190ml Lirene

Gelul de curatare faciala cu 95% ingrediente de origine naturala din chia si goji - curata, revigoreaza si hraneste pielea. Formula blanda a acestui gel natural de curatare elimina eficient impuritatile, excesul de sebum si machiajul, lasandu-va pielea curata si proaspata.

Produs testat dermatologic.

Ingrediente active:

• Glicerina
• Ulei de ricin
• Extract din seminte de chia
• Extract de goji
• Acid citric

Gama Super Food contine produse alcatuite din peste 95% ingrediente de origine naturala. Extractele de merisoare, chia sau goji sunt potrivite pentru toate tipurile de piele si au efecte de intinerire si regenerare a pielii, confera luminozitate tenului si calmeaza pielea sensibila.

Mod de utilizare: Aplicati gelul pe pielea umeda a fetei si a gatului, masati cu miscari circulare si clatiti cu apa calda. Se poate folosi dimineata si seara.

BENEFICII

Glicerina are foarte bune proprietati de hidratare si elimina celulele moarte prin aportul de proteine in acest proces. Proteinele sunt responsabile pentru dispunerea celulelor impreunasi pentru prevenirea noilor celule formate.

Uleiul  de ricin este bogat in antioxidanti si acizi grasi, are proprietati antimicrobiene si antiinflamatorii, ceea ce il fac util in reducerea acneei, ajuta pielea sa devina catifelata, neteda si stralucitoare. Acizii grasi din uleiul de ricin pot sa ajute la regenerarea tesutului sanatos al pielii, facandu-l util pentru restabilirea tonurilor neuniforme.

Extractul din seminte de chia ajuta in lupta cu iritatiile si eczemele cutanate, protejeaza pielea de daunele aduse de expunerea la radiatiile UV si totodata amelioreaza petele de pe chip. Fiind bogat in continutul de acizi grasi Omega 3 si acizi grasi Omega 6, uleiul de chia stimuleaza productia de colagen, care este esential pentru mentinerea pielii tinere. Proprietatea cea mai importanta insa a uleiului de chia consta in hidratarea in profunzime a pielii. Fiind bogat in fibre, acest ulei impinge apa in tesuturi, mentinand-o hidratata si reducand astfel aspectul ridurilor de la nivelul pielii. Uleiul de chia combate uscaciunea pielii, precum si exfolierea acesteia. Acest ulei este bogat in continutul de acizi grasi esentiali pentru piele, dar si in vitamina B3 si zinc, care favorizeaza desfundarea porilor blocati.

Extractul de goji are capacitatea de a reduce aparitia petelor de imbatranire pe piele. Fructele de goji sunt bogate in minerale, inclusiv calciu, potasiu, zinc, fier si seleniu. In timp ce fiecare mineral isi desfasoara propriile efecte, impreuna ajuta la fermitatea si netezirea aspectului pielii. Din acest punct de vedere, ele ajuta pielea sa se simta mai moale la atingere. Fructele goji contin aminoacizi, care ajuta la imbunatatirea tonului si culorii pielii. Mentinandu-l hidratat, ele ajuta la reducerea aspectului liniilor fine si a ridurilor.

Acidul citric este un exfoliant eficient, actioneaza asupra ridurilor fine, cicatricilor, petelor, incurajand regenerarea celulara.

INGREDIENTE

INCI: Aqua (Water), Cocamidopropyl Betaine, Glycerin, Polyacrylate Crosspolymer-6, Coco-Glucoside, PEG-7 Glyceryl Cocoate, PPG-26-Buteth-26, PEG-40 Hydrogenated Castor Oil, Disodium EDTA, Sodium Carbonate, T-Butyl Alcohol, Calcium Gluconate, Chia Seed Extract, Goji Berry Extract, Citric Acid, Gluconolactone, Sodium Benzoate, Potassium Sorbate, Parfum (Fragrance), Hexyl Cinnamal, Limonene, Linalool, Citronellol, CI 16035 (FD&C Red No. 40), CI 17200 (D&C Red No. 33).

Rolul componentelor:

Goji este un arbust cu frunze căzătoare din familia Solanaceae, ce creşte până la 2,4-4m înălţime, înfloreşte în iunie-august, fructele roşiatice apărând în perioada august-octombrie. Unii autori consideră că specia Lycium barbarum reprezintă goji original tibetan, iar specia Lycium chinensis reprezintă goji chinezesc. În medicina tradiţională chineză este considerat un promotor al longevităţii, povestiri de 2000 de ani referindu-se la abilitatea sa miraculoasă de a prelungi şi îmbunătăţi viaţa. Un mit spune că a fost alimentul de bază al marelui înţelept şi tămăduitor Li Ch’ing Yuen care se spune că avea peste 250 de ani atunci când a murit în 1930. Fructele speciei Lycium au fost declarate comoară naţională de către Comisia Statală de Ştiinţă şi Tehnologie a Chinei. În China are de asemenea o lungă tradiţie ca remediu pentru infertilitatea masculină.

Sistemul de medicină tradiţională chineză este parte a unui sistem antic complex care analizează efectele tratamentelor în termenii efectelor acestora asupra „energiei” anumitor organe. În cadrul acestui sistem se consideră că fructele de goji au următoarele efecte: tonifică ficatul şi rinichii, fluidifică secreţiile de la nivelul plămânilor şi suplimentează energia yin. Utilizările tipice bazate pe aceste efecte sunt în tratamentul pielii uscate, vertijului, a dorinţei sexuale diminuate, durerilor de spate şi tusei cronice uscate.

Această plantă în trecut obscură în îndepărtata Asie, a renăscut recent în lumea modernă din Europa şi America de Nord, dar oficialităţile din Uniunea Europeană, considerând că nu există dovezi semnificative ale utilizării ei aici înainte de 1997, au stabilit că fructele de goji vor fi reglementate ca „aliment nou”. Polizaharidele sunt unele dintre constituenţii importanţi din fructele de goji, acestea având un rol major pentru îmbunătăţirea imunităţii. Fructele de goji au un potenţial nutriţional ridicat, fiind bogate în aminoacizi, până la 21 minerale precum germaniu, zinc, calciu, fier, cupru, seleniu etc., de asemenea vitamine – beta-caroten şi vitamina C, B1, B2, B6 şi E; mai conţin şi acid linoleic, sescviterpenoide, tetraterpenoide, beta-sisterol, şi betaină.

În general se pot folosi fructele uscate, sau se pot rehidrata în apă. Un decoct dulce tonic din fructe este util pentru reducerea tensiunii sangvine şi a colesterolului. Fructele de goji sunt examinate în prezent pentru potenţialul lor de a reduce incidenţa cancerului şi de asemenea de a inversa dezvoltarea tumorilor.

Ricin - Specie din familia Euphorbiaceae cu presupusă origine în Africa, Abisinia; ierboasă, înaltă de până la 3 m, cu frunze foarte mari, palmat lobate cu segmente serate, acute; flori mici, unisexuate dispuse în racem, cele femele în partea superioară, iar cele mascule în partea inferioară; fructul o capsulă mare de 13-15 mm, tricocă, cu 3 seminţe. În regiunile calde este vivace şi arborescent. În regiunile temperate, ca plantă de cultură, este anuală.

Planta, cunoscută de asemenea şi ca Palma(e) Christi sau arboraşul minune a fost mult utilizat în lumea antică de către egipteni, romani şi greci. Seminţe de ricin au fost găsite în mormintele egiptene datând din anii 4000 î.Hr.; uleiul, care arde încet, a fost folosit pentru lămpi. Herodot nota utilizarea uleiului din seminţele de ricin în lămpile de iluminare, în unguente pentru corp, şi pentru îmbunătăţirea creşterii şi texturii părului. Cleopatra era vestită pentru întrebuinţarea sa pentru a-i lumina albul ochilor. În Papyrus Ebers, un vechi tratat medical egiptean datând din 1552 î.Hr. şi tradus în 1871, uleiul de ricin era descris ca laxativ.

În Dioscorides De Materia Medica era considerat util pentru răni deschise în zona capului, afecţiuni parazitice ale pielii, inflamaţii ale zonei perineale, obstrucţii şi răni ale uterului, cicatrici, dureri de urechi; se considera că administrat cu multă apă, ajută la eliminarea apei din organism odată cu golirea conţinutului intestinal, şi de asemenea a viermilor intestinali.

Utilizarea uleiului de ricin în India a fost documentată încă din 2000 î.Hr. în special în lămpi, iar în medicină în sistemele tradiţionale Unani, Ayurveda şi altele, ca laxativ, purgativ şi catartic. Medicina tradiţională Ayurvedică consideră uleiul de ricin regele remediilor pentru tratarea bolilor artritice. În China, uleiul din seminţele de ricin a fost de asemenea utilizat de secole, prescris atât intern cât şi pentru aplicaţii locale sub formă de pansamente.

A mai fost folosit de către civilizaţiile foarte vechi, în ritualuri de sacrificare pentru îmbunarea zeităţilor.

Ricinina, substanţă extrasă din seminţele de ricin este o substanţă toxică iar intoxicaţii, accidentale cât şi intenţionate, se cunosc de secole, dar agentul cauzativ a rămas incert până în 1888 când Stillmark a atribuit toxicitatea fructelor lecitinei ricina. Astăzi cunoaştem faptul că ricina este prezentă în seminţele de ricin în proporţie de până la 5%. Aproape un secol mai târziu, principiul tocic al ricinei a fost elucidat de către Endo şi colaboratorii, când aceştia au identificat ricina şi alte toxalbumine ca RNA N-gligozidaze. Ricina este extrem de tocixă – introdusă parenteral are proprietatea de a aglutina globulele roşii ale sângelui. Activitatea sa este totuşi distrusă la 100 grade. Uleiul gras din seminţele de ricin întrebuinţat în farmacii se obţine din seminţele care în prealabil se decortică, apoi miezul se sfarmă şi se presează la rece, fază în care se obţine cam 45% ulei gras care apoi se purifică prin trecerea unui curent de vapori de apă la 100-110°C; uleiul se filtrează apoi sub presiune prin cărbune. Ricina sub acţiunea curentului cald de vapori de apă este coagulată şi reţinută prin filtrarea sub presiune.

Constituenţii chimici majori din uleiul de ricin sunt triacil-glicerolii conţinând la C18 un acid gras hidroxilat nesaturat: (R)-(+)-12-hydroxy-Z-octadec-9-enoic acid, cunoscut de asemenea ca acid ricinoleic (85–92%). Alţi acizi graşi prezenţi sunt: acidul palmitic (2% maximum), stearic (2.5% maximum), oleic şi izomerii săi (2.5–6.0%), linoleic (2.5–7.0%), linolenic (2.5% maximum), eicosenoic (1.0% maximum), alţi acizi (1.0% maximum). Seminţele mai conţin o mare cantitate de ferment numit lipază ce prezintă importanţă în lipogeneza şi lipoliza substanţelor grase.

Astfel, ricinul are mare importanţă economică prin uleiul său gras, atât în scopuri industriale ca lubrifiant, în pictură, etc. cât şi în scopuri farmaceutice şi cosmetice. Uleiul de ricin se produce în jurul a 1 milion de tone pe an, cultivat fiind în special în India, China şi Brazilia. Planta, şi în special seminţele, după extragerea uleiului, sunt bogate surse de proteine şi sunt folosite ca suplimente de furaje pentru animale.

Pentru a depăşi problema toxicităţii cercetătorii au încercat să obţină un soi de ricin non-toxic, dar cu puţin succes până acum.

Astăzi, din datele de specialitate culese cunoaştem că ricinul are atât utilizări descrise în farmacopee şi documente atestate, cât şi în sistemele de medicină tradiţională în lume, ca tratament de scurtă durată (3-5 zile) pentru constipaţie acută atunci când alte metode dietare sau laxative de volum nu au dovedit o îmbunătăţire adecvată; ca şi catartic, utilizat pentru evacuarea intestinului înainte de intervenţii chirurgicale; extern în dermatoze topice şi dermatite; ca şi emenagog, pentru inducerea travaliului, tratamentul arsurilor, bronşitelor, în diaree, dureri de urechi, hemoroizi, pneumonie, reumatism şi luxaţii. Nu este indicată utilizarea în constipaţii cronice pentru că poate înlătura simptomele dar nu şi cauzele. Gustul este oarecum neplăcut, poate cauza greaţă la unele persoane. Uleiul are efecte antimătreaţă remarcabile. Uleiul este bine tolerat de piele şi astfel este uneori utilizat ca vector pentru preparate medicinale sau cosmetice.