GASTROPROTECT 60 capsule Steaua Divina

GASTROPROTECT 60 capsule Steaua Divina

Armonizează funcţiile stomacului. 

Gastroprotect capsule optimizează bună funcţionare a stomacului, îmbunătăţeşte digestia, creşte pofta de mâncare, îmbunătăţeşte activitatea intestinală, ameliorează durerile.

Ingrediente:

• Gălbenele (Calendula officinalis),
• Nalbă-mare (Althaea officinalis),
• Salcâm (Robinia pseudacacia),
• Sunătoare (Hypericum perforatum),
• Zmeur (Rubus idaeus),
• capsulă vegetală.

Mod de prezentare: flacon cu 60 capsule a câte 500mg fiecare.

Acţiuni:

• protejează stomacul prin creşterea secreţiei de mucus protector,
• calmant,
• cicatrizant,
• antiacid,
• antiinflamator gastric.

Se recomandă ca adjuvant în:

• gastroduodenită,
• ulcer gastro-duodenal,
• reflux gastro-esofagian,
• hiperaciditate,
• dureri gastrice.

Mod de utilizare:

Adulţi: câte 2 capsule de 3 ori pe zi, înainte de masă, sau după sfatul medicului fitoterapeut.

Copii peste 7 ani: câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, înainte de masă, sau după sfatul medicului fitoterapeut.

Se recomandă ingerarea cu multă apă, pentru a asigura ajungerea capsulelor în stomac.Recomandăm deschiderea capsulelor şi administrarea pulberii de plante sublingual (se ţine sub limbă 5—10 minute, apoi se înghite cu apă). Pentru un efect maxim se recomandă utilizarea produsului timp de 3 luni. 

Precauţii la utilizare: nu este cazul la dozele recomandate.

Contraindicaţii: alergie la oricare dintre componentele produsului.

Reacţii adverse: nu se cunosc. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Interacţiuni medicamentoase: nu se semnalează.

Produsul nu conţine substanţe cu potenţial alergenic.

Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.

A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.

A se feri de lumină şi umiditate.

Produs realizat într-un sistem de management al calității certificat conform SR EN ISO 9001:2015 de către TÜV THÜRINGEN Germania. 

Notificat de S.N.P.M.A.P.S. cu nr. 749/ 2005

Rolul componentelor:

Florile de gălbenele prin proprietăţile lor puternic emoliente şi epitelizante, ajută la menţinerea sănătăţii stomacului, contribuind la protecţia şi refacerea mucoasei gastrice. Mucilagiile din compoziţia acestor plante acoperă mucoasa stomacului cu un strat protector.

Sunătoarea îmbină efectele calmante asupra sistemului nervos cu cele epitelizante la nivel gastric, susţin digestia şi ajută la funcţionarea normală a tractului intestinal.

Legendele despre salcâmi sunt vechi de mii de ani, pentru că salcâmul era răspândit încă din antichitate în Egipt şi deşerturile Arabiei şi a fost asociat adeseori cu nemurirea, cu viaţa veşnică. Salcâmul era copacul sacru al lui Neith, zeiţa egipteană a războiului, cea mai “bătrână” dintre zeităţile egiptene. Altă legendă povesteşte că trupul neînsufleţit al lui Osiris, ucis de fratele său Typhon, a fost găsit de Isis, perfect conservat, în trunchiul unui salcâm. Unele legende medievale spun că din ramurile unui salcâm a fost făcută cununa de spini a lui Isus. La arabi răşina salcâmului, recoltată după ploaie, era folosită pentru prepararea gumei arabice, întrebuinţată în alimentaţie, în scop terapeutic, şi de asemenea pentru vopsele şi adezivi.

Salcâmul a fost adus în România ca plantă ornamentală; creşte în zonele de câmpie şi deal. Este un arbore foios, cu frunze imparipenat compuse și flori albe, frumos mirositoare, dispuse în raceme. Deşi după uscare lemnul său este foarte rezistent, este un arbore sensibil la ger şi îngheţuri timpurii, iar curenţii puternici îi determină creşteri neregulate. În scop terapeutic se pot folosi florile, frunzele şi scoarţa, dar cele mai utilizate sunt florile care se recoltează în mai-iunie şi se usucă la soare sau în încăperi foarte bine aerisite.

Salcâmul are o compoziție bogată în mucilagii, flavone, taninuri și aminoacizi liberi. Prezintă acțiune antispastică și emolientă în special pentru tractul respirator, antiacidă gastrică, colagogă și ușor sedativă. Se administrează intern sub formă de infuzie în gastrită, ulcer gastric și duodenal, pirozis, astm bronșic, răceli, tuse, cefalee și insomnie. Popular, se utilizează extern pulberea din flori de salcâm pentru tratarea rănilor și arsurilor, mucilagiile formând un strat emolient și protector deasupra țesutului lezat.

În alimentaţie în multe zone rurale florile de salcâm sunt folosite pentru prepararea de clătite şi şerbet.

Zmeur - Arbust tufos, din familia Rosaceae, cu ghimpi mici, cu tulpina erectă, arcuită spre vârf, cu frunze imparipenat compuse, cu 3-7 filiole ovat-lanceolate dinţate pe margini; florile albe sunt dispuse în inflorescenţe racemoase la vârfurile ramurilor, iar fructul este o polidrupă aromată, gustoasă, ce conţine pectine, acizi organici, antociani, vitamine. În scopuri terapeutice se recoltează frunzele, înainte de înflorire, în perioada mai-iunie.

Denumirea ştiinţifică provine de la cuvântul latinesc rubus carea înseamnă roşu, şi din cuvântul latin ida care este numele unui munte în Frigia, locul în care planta creştea din abundenţă. Zmeurul era folosit în mod similar cu murul de către greci, chinezi, practicanţi ai medicinei azurvedice, şi amerindieni pentru a vindeca afecţiuni precum diareea, dizenteria, şi pentru a vindeca rănile. Zmeurul este nativ în zona Turciei, şi pe vremuri a fost folosit de către populaţia Troiei. Descoperirile arheologice au arătat că romanii au răspândit seminţele de zmeur în tot imperiul până în Anglia.

Zmeurul a folosit în lumea întreagă de-a lungul secolelor atât ca hrană, cât şi ca remediu.

Este o plantă despre ale cărei întrebuinţări medicale vorbeşte Valerius Cordus (medic şi botanist german, 1515-1554), iar Conrad Gessner (naturalist elveţian, cunoscut şi ca botanist şi medic, 1516-1565) pomeneşte de un sirop de zmeură.

În medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului trecut, infuziile din frunzele de zmeur erau recomandate în catarul gastro-intestinal, aciditate stomacală, diaree şi „reguli puternice” (hipermenoree). Medicina populară făcea uz de ceaiuri din frunze uscate şi muguri contra erupţiilor de piele şi în bolile de femei, sau contra hemoragiilor, diareei şi dizenteriei; se mai întrebuinţa oţetul de zmeură sau mustul ca limonade în bolile febrile precum pojarul, scarlatina, anginele.

Frunzele de zmeur conţin tanin, flavone, şi mici cantităţi de vitamina C având acţiune diuretică, astringentă, utilizându-se şi la prepararea ceaiurilor aromate. Tradiţional, în Europa în general, sunt folosite pentru afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului respirator, sistemului cardiovascular, pentru iritaţii ale mucoasei bucale şi a gâtului, şi de asemenea pentru inflamaţii ale pielii, gripă, febră, probleme menstruale, diabet, deficienţe în vitamina C, ca diaforetic, diuretic şi coleretic, şi de asemenea ca purificator al sângelui.

Consumul frunzelor de zmeur în timpul sarcinii (în stadiile mai avansate), în vederea scurtării travaliului şi uşurării naşterii, a fost popular timp de generaţii, efectul începând să fie studiat încă din anii 1940, şi chiar dacă studii clinice cu metodologie de ultimă oră lipsesc, totuşi unele investigaţii clinice au realizat observaţii încurajatoare în această direcţie.