Donavital 30ml PlantExtrakt

Donavital 30ml PlantExtrakt

Ameliorează tulburările specifice premenopauzei şi menopauzei.

Beneficii:
-Susţine echilibrul endocrin la femeie
-Normalizează ciclul menstrual
-Ameliorează tulburările specifice premenopauzei şi menopauzei
-Favorizează fertilitatea
-Ameliorarea tulburărilor feminine din sfera genitală, de la pubertate, până la menopauză.
-Componentele produsului Donavital acţionează în sensul echilibrării axului hipotalamo-hipofizo-ovarian, fiind remedii corectoare ale tulburărilor hormonale feminine.

Compoziţie:
-extracte vegetale de Vitex agnus castus,
-mlădiţe de Rubus idaeus (Zmeur),
-fructe de Rubus idaeus (Zmeur).

Conţine alcool etilic de cereale 35 % vol.

Administrare: câte 4 ml diluaţi în apă, dimineaţa, înainte de masă, în doză unică zilnică, timp de 3-6 luni, pentru consolidarea rezultatelor.

Atentionari:
A se evita adminstrarea pe perioada menstruaţiei, în caz de sângerare abundentă.
Contraindicat  în perioada de sarcină şi alăptare.

Atenţie: favorizează fertilitatea!
A se agita înainte de folosire!

Mod de prezentare: cutie conţinând sticlă de 30 ml, prevăzută cu capac dozator.

Rolul componentelor:
Mielăreaua (Vitex Agnus Castus) este un arbust originar din Asia, în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Are frunze digitate, foliolele fiind lanceolate, şi flori mici, violete, cu miros plăcut.
Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele şi frunzele, din care se prepară infuzie, mixtură şi un extract. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute, însă, numai de către specialişti.
Milăreaua conţine doi compuşi specifici – vitexina şi vitexinina şi alte substanţe cum ar fi: steroli, uleiuri volatile, esenţiale, oxizi monoterpenici, glicozizi iridoizi, monoterpene, alcooli monoterpenici, substanţe flavonoide.
Mielăreaua are acţiune tonică, oftalmică, sedativă, stomahică, afrodisiacă asupra femeilor şi anafrodiziacă asupra bărbaţilor.
Are de asemenea capacitatea de a regla ciclurile menstruale şi susţine secreţia de progesteron, unul dintre hormonii cu un rol major pentru organismul feminin.
Mielăreaua este denumită şi planta femeilor deoarece reglează ciclul menstrual  şi uşurează simptomele specifice sindromului premenstrual (balonare, dureri la nivelul sânilor, depresie, iritabilitate, cefalee, oboaselă, insomnii, difcultăţi de concentrare etc.) şi ale menopauzei (bufeuri de căldură, uscarea vaginului, tulburări afective, nervozitate, anxietate, disfuncţii sexuale, pierderea dememorie în puseuri etc.).
De asemenea, ar putea fi utilizată ca adjuvant în stimularea lactaţiei, pentru ţinerea sub control a hemoragiei din timpul naşterii şi pentru creşterea  fertilitatăţii feminine, însă nu există studii care să susţină cu argumente aceste efecte benefice.
Mai poate fi flosită şi pentru tratamentul hiperplaziei benigne a prostatei, pentru a creşte cantitatea de urină, precum şi pentru a reduce dorinţa sexuală. Istoricii relatează că această plantă era frecvent folosită de călugări pentru a rezista tentaţiilor trupeşti, de unde şi denumirea de fructul castităţii.
În uz extern, sub formă de ulei sau extract, mielăreaua are efecte benefice în tratamentul durerilor articulare şi pentru a trata sau preveni muşcăturile de insecte, şi  a oboselii oculare (sub formă de spălături locale).
Mielăreaua poate cauza probleme gastrointestinale, ameţeală şi iritaţii ale pielii (eczeme).
De asemenea, femeile gravide sau cele care iau anticoncepţionale orale, precum şi cele care suferă de cancer de sân, trebuie să evite această plantă pentru că poate produce dezechilibre hormonale.
Deoarece mielăreaua poate afecta producţia de dopamină din creier, este recomandat ca persoanele care care iau medicamente precum antipsihoticele sau cele destinate bolii Parkinson, să evite folosirea acestei plante.
 
Arbust tufos, din familia Rosaceae, cu ghimpi mici, cu tulpina erectă, arcuită spre vârf, cu frunze imparipenat compuse, cu 3-7 filiole ovat-lanceolate dinţate pe margini; florile albe sunt dispuse în inflorescenţe racemoase la vârfurile ramurilor, iar fructul este o polidrupă aromată, gustoasă, ce conţine pectine, acizi organici, antociani, vitamine. În scopuri terapeutice se recoltează frunzele, înainte de înflorire, în perioada mai-iunie.
Denumirea ştiinţifică provine de la cuvântul latinesc rubus carea înseamnă roşu, şi din cuvântul latin ida care este numele unui munte în Frigia, locul în care planta creştea din abundenţă.
Zmeurul era folosit în mod similar cu murul de către greci, chinezi, practicanţi ai medicinei azurvedice, şi amerindieni pentru a vindeca afecţiuni precum diareea, dizenteria, şi pentru a vindeca rănile. Zmeurul este nativ în zona Turciei, şi pe vremuri a fost folosit de către populaţia Troiei. Descoperirile arheologice au arătat că romanii au răspândit seminţele de zmeur în tot imperiul până în Anglia.
Zmeurul a folosit în lumea întreagă de-a lungul secolelor atât ca hrană, cât şi ca remediu.
Este o plantă despre ale cărei întrebuinţări medicale vorbeşte Valerius Cordus (medic şi botanist german, 1515-1554), iar Conrad Gessner (naturalist elveţian, cunoscut şi ca botanist şi medic, 1516-1565) pomeneşte de un sirop de zmeură.
În medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului trecut, infuziile din frunzele de zmeur erau recomandate în catarul gastro-intestinal, aciditate stomacală, diaree şi „reguli puternice” (hipermenoree). Medicina populară făcea uz de ceaiuri din frunze uscate şi muguri contra erupţiilor de piele şi în bolile de femei, sau contra hemoragiilor, diareei şi dizenteriei; se mai întrebuinţa oţetul de zmeură sau mustul ca limonade în bolile febrile precum pojarul, scarlatina, anginele.
Frunzele de zmeur conţin tanin, flavone, şi mici cantităţi de vitamina C având acţiune diuretică, astringentă, utilizându-se şi la prepararea ceaiurilor aromate. Tradiţional, în Europa în general, sunt folosite pentru afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului respirator, sistemului cardiovascular, pentru iritaţii ale mucoasei bucale şi a gâtului, şi de asemenea pentru inflamaţii ale pielii, gripă, febră, probleme menstruale, diabet, deficienţe în vitamina C, ca diaforetic, diuretic şi coleretic, şi de asemenea ca purificator al sângelui.
Consumul frunzelor de zmeur în timpul sarcinii (în stadiile mai avansate), în vederea scurtării travaliului şi uşurării naşterii, a fost popular timp de generaţii, efectul începând să fie studiat încă din anii 1940, şi chiar dacă studii clinice cu metodologie de ultimă oră lipsesc, totuşi unele investigaţii clinice au realizat observaţii încurajatoare în această direcţie.