Donavital 120 ml PlantExtrakt

Donavital echilibru feminin 120 ml PlantExtrakt

 Echilibru hormonal feminin

 Confort pe toată durata ciclului menstrual

 Confort în menopauză

Combinație de:

extract gemoterapic: mlădițe de Zmeur

extracte fitoterapice: fructe de Mielărea (Vitex agnus castus), fructe de Zmeur

Niveluri la care poate acţiona în organism: aparat genital.

Mențiuni de sănătate (recomandări principale):

Nivelul de hormon estrogen din organismul femeii influențează sănătatea reproducerii, confortul în perioada ciclului menstrual sau în perioada de premenopauză, dar și nivelul general de vitalitate, fluctuațiile de greutate, sensibilitatea sânilor și echilibrul psihic.

Donavital echilibru feminin se adresează femeilor aflate la vârsta fertilă care se confruntă cu manifestări neplăcute asociate ciclului menstrual, precum: instabilitate psihică, umflare a membrelor inferioare, constipaţie, durere de cap sau sensibilitate la nivelul sânilor.

Donavital echilibru feminin este o combinație de extracte din plante (Zmeur, Mielărea) care susțin echilibrul hormonal feminin, ajutând, după caz, la confortul pe toată durata ciclului menstrual, sau la confortul în perioada de menopauză.

Extractele din Zmeur contribuie la eliminarea apei pe cale renală și sunt folosite tradițional în timpul menopauzei și menstruației.

Extractul din Mielărea ajută la menținerea echilibrului psihic și hormonal în timpul ciclului menstrual, sau în caz de menopauză.

Mod de utilizare:

Femei:  1 linguriță (5 ml) x 1/ zi

Dimineața, înainte de masă.

Se utilizează prin diluare în puțină apă.

Se poate utiliza sub formă de cure de câte 3 luni, care se pot repeta.

A se agita înainte de utilizare.

A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

Atenţionări și precauții speciale:

Nu se recomandă utilizarea în sarcină și alăptare.

Nu se utilizează în perioada de sângerare a ciclului menstrual.

Vitex agnus castus poate să modifice nivelul de hormoni din organism, astfel că:

Se recomandă prudență la utilizarea împreună cu contraceptivele orale (ar putea diminua efectul contraceptiv), sau împreună cu medicamente care conțin estrogen.

Nu se recomandă utilizarea împreună cu medicamente precum: agoniști de dopamină utilizați în boala Parkinson (le-ar putea crește efectul), antagoniști de dopamină: metoclopramid, antipsihotice (le-ar putea diminua efectul).

Nu se recomandă utilizarea în cazul în care se suspectează existența unei tumori maligne (cancer) dependente de estrogen (cum ar fi la sâni, la ovare, sau la uter).

A nu se consuma de către persoanele cărora le este limitat / interzis consumul de alcool sau care manipulează vehicule.

Produsul este ambalat în flacoane de sticlă brună de 30 sau 120 ml.

Rolul componentelor:

Mielăreaua (Vitex Agnus Castus) este un arbust originar din Asia, în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Are frunze digitate, foliolele fiind lanceolate, şi flori mici, violete, cu miros plăcut.

Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele şi frunzele, din care se prepară infuzie, mixtură şi un extract. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute, însă, numai de către specialişti.

Milăreaua conţine doi compuşi specifici – vitexina şi vitexinina şi alte substanţe cum ar fi: steroli, uleiuri volatile, esenţiale, oxizi monoterpenici, glicozizi iridoizi, monoterpene, alcooli monoterpenici, substanţe flavonoide.

Mielăreaua are acţiune tonică, oftalmică, sedativă, stomahică, afrodisiacă asupra femeilor şi anafrodiziacă asupra bărbaţilor.

Are de asemenea capacitatea de a regla ciclurile menstruale şi susţine secreţia de progesteron, unul dintre hormonii cu un rol major pentru organismul feminin.

Mielăreaua este denumită şi planta femeilor deoarece reglează ciclul menstrual  şi uşurează simptomele specifice sindromului premenstrual (balonare, dureri la nivelul sânilor, depresie, iritabilitate, cefalee, oboaselă, insomnii, difcultăţi de concentrare etc.) şi ale menopauzei (bufeuri de căldură, uscarea vaginului, tulburări afective, nervozitate, anxietate, disfuncţii sexuale, pierderea dememorie în puseuri etc.).

De asemenea, ar putea fi utilizată ca adjuvant în stimularea lactaţiei, pentru ţinerea sub control a hemoragiei din timpul naşterii şi pentru creşterea  fertilitatăţii feminine, însă nu există studii care să susţină cu argumente aceste efecte benefice.

Mai poate fi flosită şi pentru tratamentul hiperplaziei benigne a prostatei, pentru a creşte cantitatea de urină, precum şi pentru a reduce dorinţa sexuală. Istoricii relatează că această plantă era frecvent folosită de călugări pentru a rezista tentaţiilor trupeşti, de unde şi denumirea de fructul castităţii.

În uz extern, sub formă de ulei sau extract, mielăreaua are efecte benefice în tratamentul durerilor articulare şi pentru a trata sau preveni muşcăturile de insecte, şi  a oboselii oculare (sub formă de spălături locale).

Mielăreaua poate cauza probleme gastrointestinale, ameţeală şi iritaţii ale pielii (eczeme).

De asemenea, femeile gravide sau cele care iau anticoncepţionale orale, precum şi cele care suferă de cancer de sân, trebuie să evite această plantă pentru că poate produce dezechilibre hormonale.

Deoarece mielăreaua poate afecta producţia de dopamină din creier, este recomandat ca persoanele care care iau medicamente precum antipsihoticele sau cele destinate bolii Parkinson, să evite folosirea acestei plante.

Arbust tufos, din familia Rosaceae, cu ghimpi mici, cu tulpina erectă, arcuită spre vârf, cu frunze imparipenat compuse, cu 3-7 filiole ovat-lanceolate dinţate pe margini; florile albe sunt dispuse în inflorescenţe racemoase la vârfurile ramurilor, iar fructul este o polidrupă aromată, gustoasă, ce conţine pectine, acizi organici, antociani, vitamine. În scopuri terapeutice se recoltează frunzele, înainte de înflorire, în perioada mai-iunie.

Denumirea ştiinţifică provine de la cuvântul latinesc rubus carea înseamnă roşu, şi din cuvântul latin ida care este numele unui munte în Frigia, locul în care planta creştea din abundenţă.

Zmeurul era folosit în mod similar cu murul de către greci, chinezi, practicanţi ai medicinei azurvedice, şi amerindieni pentru a vindeca afecţiuni precum diareea, dizenteria, şi pentru a vindeca rănile. Zmeurul este nativ în zona Turciei, şi pe vremuri a fost folosit de către populaţia Troiei. Descoperirile arheologice au arătat că romanii au răspândit seminţele de zmeur în tot imperiul până în Anglia.

Zmeurul a folosit în lumea întreagă de-a lungul secolelor atât ca hrană, cât şi ca remediu.

Este o plantă despre ale cărei întrebuinţări medicale vorbeşte Valerius Cordus (medic şi botanist german, 1515-1554), iar Conrad Gessner (naturalist elveţian, cunoscut şi ca botanist şi medic, 1516-1565) pomeneşte de un sirop de zmeură.

În medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului trecut, infuziile din frunzele de zmeur erau recomandate în catarul gastro-intestinal, aciditate stomacală, diaree şi „reguli puternice” (hipermenoree). Medicina populară făcea uz de ceaiuri din frunze uscate şi muguri contra erupţiilor de piele şi în bolile de femei, sau contra hemoragiilor, diareei şi dizenteriei; se mai întrebuinţa oţetul de zmeură sau mustul ca limonade în bolile febrile precum pojarul, scarlatina, anginele.

Frunzele de zmeur conţin tanin, flavone, şi mici cantităţi de vitamina C având acţiune diuretică, astringentă, utilizându-se şi la prepararea ceaiurilor aromate. Tradiţional, în Europa în general, sunt folosite pentru afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului respirator, sistemului cardiovascular, pentru iritaţii ale mucoasei bucale şi a gâtului, şi de asemenea pentru inflamaţii ale pielii, gripă, febră, probleme menstruale, diabet, deficienţe în vitamina C, ca diaforetic, diuretic şi coleretic, şi de asemenea ca purificator al sângelui.

Consumul frunzelor de zmeur în timpul sarcinii (în stadiile mai avansate), în vederea scurtării travaliului şi uşurării naşterii, a fost popular timp de generaţii, efectul începând să fie studiat încă din anii 1940, şi chiar dacă studii clinice cu metodologie de ultimă oră lipsesc, totuşi unele investigaţii clinice au realizat observaţii încurajatoare în această direcţie.