Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Diurosept 63 cps Fares
Diurosept U68 63 cps Fares
Contribuie la apărarea împotriva microorganismelor potenţial patogene din tractul urinar.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 37 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 37 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,74 lei.
Diurosept U68 63 cps Fares
Contribuie la apărarea împotriva microorganismelor potenţial patogene din tractul urinar.
Beneficii:
-menţine buna funcţionare a aparatului urinar
-contribuie la apărarea împotriva microorganismelor potenţial patogene din tractul urinar
-ajută reducerea disconfortului apărut la urinare
-favorizează buna irigare a căilor urinare şi limpezirea urinei.
Compozitie/capsula:
-extract uscat de fructe de merişor (Vitis idaeae fructus) standardizat în min. 30%
proantocianidine 147 mg
-fructe de afin (Myrtilli fructus)
-extract uscat de frunze de măslin (Oleae folium) standardizat în min. 10% oleuropeină 49 mg
-muguri de plop (Populi gemma)
- călţunaşi (Tropaeoli herba)
-cuişoare (Caryophylli flos)
-fructe de ienupăr (Juniperi fructus)
Învelișul capsulei este pe bază de gelatină animală.
Administrare:
Copii 6-14 ani: 1 capsulă de 2 ori pe zi, între mese*
Copii peste 14 ani şi adulţi: 1 capsulă de 3 ori pe zi, între mese*.
Dacă se doreşte un efect mai puternic se pot administra până la 6 capsule pe zi, la
recomandarea medicului sau a farmacistului.
*între mese înseamnă ca administrarea să nu fie asociată cu alimentaţia, de aceea este optim să se facă la distanţă de minim o oră faţă de ultima masă, şi o oră faţă de masa următoare. Aceasta presupune că produsul se poate administra dimineaţa, cu minim o oră înainte de masă, iar seara la minim o oră după masă.
Durata unei cure este de 3-6 săptămâni.
Cura se poate repeta după o pauză de 2 săptămâni.
Rolul componentelor:
Fructele de merişor împiedică eficient dezvoltarea microorganismelor potenţial patogene în tractul urinar (prin acid benzoic, lignani şi flavonoide) şi prezintă efect diuretic (prin flavone şi saponine). Oamenii de ştiinţă din Finlanda au verificat efectul fructelor de merişor de a reduce numărul microorganismelor Escherichia coli în tractul urinar, împiedicând aderarea lor la
mucoasa căilor urinare, astfel contribuie la evitarea disconfortului cauzat de acţiunea acestora pe termen lung.
Afinele, prin proantocianidine, exercită o acțiune similară fructelor de merișor. În plus acidifiază urina, creând un mediu nefavorabil dezvoltării germenilor potenţial patogeni.
Mugurii de plop sunt numiţi şi propolis vegetal. Prin analize chimice de specialitate s-a arătat că exista 5 substanţe prezente în acelaşi timp în propolis ca şi în mugurii de plop dintre care 3 au proprietăţi de reducere a numărului microorganismelor potenţial patogene.
Călţunasii, cunoscuţi şi cu denumirea de „condurul doamnei”, se cultivă atât ca plantă ornamentală cât şi ca plantă medicinală. Frunzele şi florile au gust piperat şi se folosesc crude în salate. Întreaga plantă este utilă în cazul disconfortului apărut la nivel genito-urinar.
Cuişoarele și frunzele de măslin sunt utilizate, în special pentru capacitatea lor de a reduce numărul microorganismelor potenţial patogene.
Fructele de ienupăr acționează cu precădere la nivelui tractului urinar, au proprietăţi diuretice, susținând buna funcţionare a rinichilor şi a vezicii urinare.
Atentionari:
Nu se recomandă copiilor sub 6 ani (efectele asupra copiilor mici sunt insuficient studiate) şi în caz de hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Femeile însărcinate şi mamele care alăptează pot lua câte 1 capsulă de 3 ori pe zi timp de 4-5 zile sau la nevoie. Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.
La dozele recomandate nu au fost semnalate interacţiuni şi efecte secundare.
Recomandăm un regim hiposodat cu evitarea alimentelor care conţin cantităţi mari de sare de bucătărie (murături, mezeluri, telemea, chipsuri, măsline, alune sărate, conserve, vegeta) sau de sodiu (lapte și produse lactate, ouă, carne de vită, ţelină, spanac, ape minerale bogate în sodiu), aditivi alimentari cu sodiu care nu atrag atenția deoarece nu au gust sărat (glutamat monosodic, benzoat de sodiu, bicarbonat de sodiu, sulfitul și nitritul de sodiu).
Consumaţi 2-3 litri de lichide pe zi (apă plată sau de izvor, ceaiuri diuretice, sucuri de legume şi fructe crude). Acestea sunt esenţiale pentru a “spăla” tractul urinar şi a elimina substanțele nefolositoare rezultate în urma metabolismului.
Rolul componentelor:
Merişoarele (afinele roşii) sunt considerate încă din vechime tratamente miraculoase pentru numeroase boli, cu precădere cele ale tractului urinar. Merișorul a fost descoperit în America de Nord, de către primii locuitori, și era folosit pentru mâncare, îndeosebi pentru pastramă. Impactul benefic asupra sănătății a fost confirmat în zilele noastre prin studii specializate.
Merişoarele (afinele roşii) sunt considerate încă din vechime tratamente miraculoase pentru numeroase boli, cu precădere cele ale tractului urinar. Merișorul a fost descoperit în America de Nord, de către primii locuitori, și era folosit pentru mâncare, îndeosebi pentru pastramă. Impactul benefic asupra sănătății a fost confirmat în zilele noastre prin studii specializate.
Timp de secole, merișorul a fost folosit profilactic în regiunile nordice, în țări precum Suedia, Finlanda sau în Rusia de Nord, unde clima aspra nu permitea creșterea și, implicit, consumul altor prea multe fructe. Și-a dovedit în timp eficiența în tratarea infecțiilor renale, intestinale și gastrice.
Este un arbust mic, tufos cu frunzele eliptice, cu vârful rotunjit și rigide. Florile sunt albe-roz iar fructele sunt bace sferice, roșii lucitoare, acrișoare și comestibile. În scop medicinal se folosesc fructele și frunzele. Frunzele de merișor conțin arbutozidă, taninuri, flavone, vitamine C și substanțe cu acțiune antibiotică. Fructele conțin acizi organici, antociani și vitamine (A,B,C), substanțe minerale. Semințele fructelor sunt bogate în acizi grași de tip omega-3.
În medicina tradițională, merișorul a fost folosit ca aperitiv, antihemoragic, diuretic și tonic pentru sistemul nervos. În medicina tradițională austriacă, fructele de merișor au fost administrate intern sub forma unui jeleu sau sirop pentru tratarea problemelor gastrointestinale, rinichilor și tractului urinar. Principiile active ale plantei au acțiune antiinflamatoare, antiseptică, diuretică, astringentă, antidiareică, sudorifică. Frunzele au acțiune astringentă, datorată conținutului în taninuri și antiseptică la nivel renal. Datorită conținutului mare de flavone are și acțiune diuretică. Antocianii din merișor s-au dovedit a avea efecte pozitive asupra Staphylococcus aureus, bacterie ce cauzează diverse infecții. Merișorul este contraindicat în sarcină.
Fructele de merișor puse într-un borcan cu apă, la temperatura de 10-18 grade Celsius, se păstrează vreme de un an, fără vreo altă intervenție, deoarece conțin substanțe numite benzoați, care sunt varianta naturală și netoxică a periculosului aditiv E 211 (benzoat de sodiu), cu efect puternic conservant.
Mesteacanul este un arbore înalt de 30m, cu tulpina ramificată, flexibilă, cu frunze romboidale cu marginea dublu serată şi vârful acuminat. Scoarţa tulpinilor mature este albă, cu ritidom inelar şi lenticele. Florile sunt unisexiate grupate în amenţi, cele mascule câte 2-3 la vârful lujerilor se formează încă din vara precedentă, cele femele au forma unui con alungit. Frunzele se recoltează în stadiul tânăr, în perioada mai-august, prin strunjirea ramurilor.
Mesteacănul a jucat în antichitate un rol de seamă, cultural şi medical, fiind considerat în mod propriu „arborele vieţei”.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX recunoştea o acţiune depurativă accentuată pentru coaja de mesteacăn, datorită cantităţii de camfor şi betulină conţinute, producând astfel o stimulare a schimburilor de substanţe organice şi o întinerire. Unii medici considerau frunzele un excelent mijloc de tratare a problemelor metabolice şi diatezelor urice care se manifestă prin gută, reumatism, inflamaţii articulare dureroase, nefrite cronice, hidropizii.
Ceaiul din frunze de mesteacăn ajută la eliminarea acidului uric ajutând astfel în stările gutoase şi în erupţiile cutanate; rezultate bune s-au obţinut cu ceaiul de frunze de mesteacăn în bolile de rinichi şi litiaza urinară.
Tradiţia populară mai foloseşte mustul de mesteacăn, cu gust acrişor şi plăcut, ca un leac puternic contra colicilor, durerilor renale şi calculoase, purificator al sângelui fiind şi o bună băutură răcoritoare.
Prin distilarea uscată a lemnului de mesteacăn se obţine un gudron utilizat în dermatologie.
Proprietăţile frunzelor se datorează conţinutului în flavone, saponine, tanin, triterpene şi ce imprimă acestora efectele diuretice indicate pentru bolnavii cardiorenali cărora le reduce edemele şi albuminuria, favorizează eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Mai posedă proprietăţi antimicrobiene şi antireumatice. Scoarţa de mesteacăn se utilizează pentru tratamentul dermatitelor şi îngrijirea părului.
Recent, într-un studiu realizat pe şobolani, un extract etanolic din frunzele de mesteacăn au arătat activitate gastroprotectoare.
Cireşul este un arbore bine cunoscut din familia Rosaceae, ce creşte până la 20 m înălţime, cu coroana conică, scoarţa exfoliindu-se în fâşii circulare; frunzele mari, de 8-15 cm lungime, alterne, limbul alungit până la obovat, grosier-serate pe margine, pubescente pe faţa inferioară de-a lungul nervurilor, peţiolii prezintă 2-3 glande nectarifere roşietice; florile albe, au 2,5 cm diametru, înfloresc în aprilie-mai; fructul – cireaşa – drupă sferică, cu diametrul până la 2 cm, de culoare roşie sau gălbuie.
Bine cunoscutele cireşe au încântat papilele gustative ale oamenilor de secole. Prin culoarea rubinie şi gustul lor aromat şi-au câştigat un loc important pe mesele cuceritorilor romani, cetăţenilor greci şi a nobilimii chineze. Au fost duse în America cu vasele primilor colonişti în anii 1600.
Ca tratament naturist se utilizează materialul vegetal Cerasorum stipites, reprezentând pedunculii (codiţele) de la fructele de cireş şi/sau vişin, recoltate la coacerea completă a fructelor, în mai-iunie.
Codiţele de cireşe le găsim pomenite în cărţile de medicină şi farmacie din Germania anilor 1800. În medicina germană a secolului XIX codiţele de cireşe erau recomandate pentru catar în general, mai puţin ca diuretice şi calmante, şi pentru amenoree, Menstruatio suppressa.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX atribuia codiţelor de cireşe o acţiune diuretică din cele mai pronunţate; sub formă de ceai se recomanda şi atunci ca remediu natural în afecţiunile catarale ale tractului urinar, hidropizii, etc., fiind considerat de către medici un diuretic quasi oficinal.
În prezent se cunoaşte că Cerasorum stipites conţin taninuri, flavone, proantociani, săruri de potasiu fiind utilizate pentru proprietăţile lor diuretice, astringente, antidiareice, antilitiazice dar şi pentru efectul antiinflamator renal, în tratamentul natural al cistitelor, pielitelor, pielonefritelor şi a catarului vezical.
Într-un studiu clinic, codiţele de cireşe au dovedit efectul diuretic asupra pacienţilor, cu creşterea eliminării de sodiu şi clor.
Fructele de cireş sau vişin, bogate în vitamine şi acizi organici, se folosesc în alimentaţie, în stare proaspată sau prelucrată (dulceţuri, compot, vişinată, lichioruri); seminţele sunt folosite în industria chimică; lemnul se foloseşte în industria mobilei.
În produsele naturiste, în prezent, regăsim codiţele de cireşe în ceaiurile diuretice recomandate pentru afecţiuni urinare, şi de asemenea pentru reumatism şi gută.
Coada calului (Equisetum arvense) este o plantă erbacee din flora spontană, perenă, fără flori, care se înmulţeşte prin spori, precum ciupercile, muşchii şi ferigile.
Este o plantă de leac cunoscută şi folosită în Europa din timpuri imemoriale. Marii medici şi învăţaţi ai Antichităţii, Galen, Dioscoride şi Plinius, o menţionează în tratatele lor, chiar cu denumirea de Coada-calului, recomandând-o, cu precădere, în bolile de plămâni şi de rinichi.
Coada-calului a fost privită mult timp ca o plantă excelentă pentru detoxifiere, fiind folosită în cazul artritelor sau al bolilor cutanate despre ale căror simptome se credea că sunt potențate de prezența toxinelor în organism. Pe cale externă, pulberea de coada-calului era utilizată, direct pe răni, pentru oprirea sângerării și refacerea mai rapidă a țesutului lezat.
Conţine în cea mai mare parte minerale, peste 15% acid silici şi silicaţi, respectiv sărurile sale solubile în apă, sărurile de K, Al, S, Mg etc şi flavonoide, fapt pentru care este recunoscută pentru acţiunea sa diuretică. Mai multe studii de laborator si clinice au arătat că administrarea de coada calului are ca efect eliminarea accelerată a apei din ţesuturi.
Saponozidele şi acizii polifenolcarboxilici conţinuţi fac această plantă ca fiind folositoare pentru tratarea unei game variate de afecțiuni precum infecțiile genito-urinare, bolile renale, problemele prostatei, obezitatea, artrita, ulcerele hemoragice și tuberculoza. Siliciul conținut se pare că tonifică țesutul conjunctiv – din tendoane, ligamente, cartilagii și os – ceea ce poate explica utilizarea ei în afecțiunile reumatice. Este prescrisă pentru combaterea celulitei, constituie o sursă de minerale pentru persoanele predispuse la fracturi osoase și este folosită pentru tratarea tetaniei.
Studii recente arată că în corpul uman cantitatea de siliciu scade odată cu vârsta, fenomen care are o contribuţie decisivă la ceea ce numim îmbătrânirea organismului. Practic, pe măsură ce scade procentul de siliciu organic din corpul nostru, apar fenomene cum ar fi rigidizarea şi sclerozarea vaselor de sânge, mai ales a arterelor, pierderea elasticitătii pielii şi a celorlalte ţesuturi, scăderea densităţii osoase, prolapsurile etc. Coada-calului este planta care conţine cea mai mare cantitate de siliciu organic asimilabil. În Statele Unite ale Americii se găsește frecvent și în diferite suplimente nutriționale, sub formă de extracte fluide sau în capsule, pentru aportul în săruri minerale.
- Stoc
- In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
- Cantitate
- 63 cps
- Forma de prezentare
- Flacon
De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.
Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Nicio recenzie
Tap to zoom
