CREMA HIDRATANTA COATE & CALCAIE USCATE & CRAPATE 50 ML CETA

CREMA HIDRATANTA COATE & CALCAIE USCATE & CRAPATE 50 ML CETA

Cu galbenele, codita soricelului, tataneasa, patlagina si unt de shea am obtinut o crema naturala in care actiunea epitelizanta, reparatoare, protectoare si emolienta a plantelor este potentata de efectul de hidratare al fosfolipidelor.

Asigura echilibrul pielii creand un strat protector care mentine nivelul normal de sebum si reduce pierderea de apa.

Crema ajuta la tratarea crapaturilor calcaielor si inmoaie pielea uscata a coatelor.

Compozitie

Aqua, Glycine Soja OiL, Glycerin, Stearic Acid, Petrolatum, Cera alba, Cetearyl Alcohol-Alcohols 30/70, Calendulla Officinalis Extract, Achillea Millefolium Flower Leaf Extract, Plantago Major Extract, Symphytum Officinale Root Cell Extract, Behenyl Alcohol (and) Glyceryl Stearate (and) Lecithin (and) Glycine Soja (Soybean) Sterols, Triethanolamine, Phenoxyethanol, Ethylhexyl-glycerin, Tocopheryl Acetate, Sodium Benzoate, Perfum UE/ Fragrance US.

Rolul componentelor:

Untul de shea se obţine din nucile arborelui de Shea-Karité şi este originar din savanele din vestul Africii. Arborele de shea (Vitellaria paradoxa) face parte din familia Sapotaceae şi creşte în ţări precum: Kamerun, Kongo, Guineea, Nigeria, Sudan, Uganda etc.

Arborele de shea rodeşte după vârsta de 10-15 ani, iar sâmburele fructului este numit nucă. Cea mai bogată recoltă se obţine după ce arborele de shea atinge vârsta de 20-30 de ani, când se recoltează în jur de 15-20 kilograme de fructe. Fructele au o dimensiune asemănătoare cu prunele şi se coc intre 4 şi 6 luni. Dintr-un kilogram de fructe se obţin în jur de 400 grame de fructe deshidratate. Dar nu doar sâmburele se foloseşte, ci şi pulpa fructului care este comestibilă iar frunzele şi rădăcina se folosesc în scop terapeutic.

Untul de shea este considerat „aurul Africii” fiind utilizat nu doar pentru îngrijirea pielii, ci şi la gatit şi iluminat, fiind un ulei care arde. Nucile de shea conţin în jur de 60-70% grăsimi, dintre care acizi graşi esenţiali, antioxidanţi naturali şi vitamine precum: A, E și F, toate acestea contribuind la regenerarea, hrănirea şi hidratarea pielii. Untul de shea se obţine astfel: nucile coapte se zdrobesc ori se macină, se amestecă cu apă şi compoziţia se încălzeşte uşor pe foc. Uleiul care se ridică la suprafaţă se îndepărtează şi se lasă la răcit. Din acest ulei se obţine o grăsime de culoare gălbuie spre alb cu un miros crud specific.

În Africa untul de shea se produce în cantităţi mari, pentru protejarea şi hrănirea pielii expuse la soare, se depozitează în butoaie de lemn şi se exportă peste tot în lume.

Cel mai des untul de shea se foloseşte în scop cosmetic, în stare pură sau în amestec cu alte uleiuri, datorită proprietăţilor sale hrănitoare şi hidratante. Untul de shea se absoarbe uşor în piele, îngrijeşte pielea deshidratată şi părul degradat. Este recomandat în caz de: eczemă, psoriazis, alergii cutanate, dermatite, bătături, oferă protecţie UV, alină durerile musculare, mâncărimile cauzate de inţepăturile de insecte, în cazul arsurilor este un bun antiinflamator şi cicatrizant, pentru tenurile mature are efect antirid, poate fi folosit ca balsam de buze, iar în sarcină previne vergeturile şi nu în ultimul rând hrăneşte pielea sensibilă a bebeluşilor.

Galbenelele se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.

Denumirea ştiinţifică se datorează faptului că înfloreşte aproape tot anul, adică, în vechiul calendar roman, la toate calendele. În franceză, acestea poartă numele de „souci”, cu referire la culoarea plantei, derivat de la „floarea soarelui”. Potrivit unei legende engleze, Fecioarei Maria îi plăcea să-şi împletească în păr gălbenele; de aceea, în limba engleză, aceasta floare este numită „marigold”, însemnând „aurul Mariei”. Practicienii din secolul al XVII-lea o recomandă pentru „întărirea inimii” şi în tratarea variolei şi rujeolei.

Se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.

Tataneasa este o specie ierboasă perenă, din familia Boraginaceae, înaltă de până la 120 cm, acoperită cu peri aspri. Rizomul este scurt şi gros, din el pornind rădăcini cărnoase negricioase la exterior, albe-gălbui în interior, mucilaginoase. Frunzele sunt foarte aspre, florile grupate în cime scorpioide cu 5-10 flori, cu corola tubuloasă, de culoare roşie-violacee. Pentru tratamentele naturiste se recoltează rădăcinile, primăvara în martie-mai, sau mai degrabă toamna în septembrie-octombrie.

Denumirea specifică officinale subliniază prezenţa ei în lista de plante medicinale încă din vechime. Prima dată apare documentată în scrierile romanilor şi greciilor antici. În jurul anului 200 D.H. Dioscorides lăuda utilizarea terapeutică a tătănesei, în cartea sa Materia Medico, susţinând că denumirea generică de Symphytum provine din grecescul symphuo = a creşte împreună. În evul mediu, planta era populară prin utilizarea sa externă în vindecarea fracturilor. De-a lungul timpului a devenit din ce în ce mai utilă în tratarea problemelor respiratorii (bronşite, catar, hemoptizii, pleurezie, tuse spastică), bolilor gastrointestinale (colecistite, colite, dizenterie, diaree, ulcere, hematemeză), metroragiei, flebitelor şi tonsilitelor. A fost pomenită de asemenea pentru valoarea sa nutriţională, fiind considerată o importantă sursă de proteine şi vitamina B12, lucru neobişnuit pentru o plantă. Cataplasmele cu tătăneasă mai erau folosite pentru ameliorarea durerilor de sâni ale mamelor care alăptau.

Are o tradiţie îndelungată şi binecunoscută în special în utilizarea externă pentru tratarea rănilor, fracturilor, contuziilor inflamate, abceselor, ulcerelor varicoase şi a arsurilor.

În medicina populară românească rădăcina de tătăneasă este un remediu natural folosit pentru efectul hemostatic, calmant al durerilor, fluidifiant al secreţiilor mucoase, în afecţiunile catarale ale căilor respiratorii, în stări ulceroase, hemoptizii, diaree, dizenterie. Planta întreagă este utilizată ca vulnerară, în special extern în inflamaţii articulare, fracturi osoase, echimoze, induraţii ganglionare etc.

Rădăcinile conţin alantoină, mucilagii, amidon, aminoacizi, ulei esenţial, alcaloizi pirolizidinici în concentraţie scăzută, tanin, conferind acţiune cicatrizantă, emolientă, antiinflamatoare, hemostatică, fiind astfel indicată în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, hematoamelor, fracturilor şi ca antitusiv. Se mai folosesc şi părţile aeriene ale plantei ce conţin alantoină, mucilagii, dar în special pentru extragerea carotenoidelor.

În prezent tătăneasa este restricţionată în produsele naturiste doar la utilizarea externă, din cauza prezenţei alcaloizilor pirolizidinici, pentru care se consideră că doza zilnică internă nu trebuie să depăşească 100 μg, din cauza riscului hepatotoxicităţii.

Dar, sunt oameni de ştiinţă care privesc siguranţa utilizării plantelor din alt unghi, considerând că nu trebuie luat în discuţie doar un anumit compus individual cu potenţial toxic al plantei, ci trebuie evaluată planta ca întreg. Astfel nici tătăneasa nu poate fi privită doar ca un simplu vector pentru efectul farmacologic al unei substanţe specifice, impactul său farmacologic general fiind mult mai complex, un întreg sistem de substanţe organice active asigurând efectul plantei. În mod interesant, s-a raportat că funcţiile hepatice testate la 29 de utilizatori cronici de ceai de tătăneasă nu prezentau anormalităţi. Studiile clinice realizate până în prezent au confirmat eficienţa utilizării externe a rădăcinii de tătăneasă în durerile musculare, durerile lombare, osteoartrite etc.

Coada șoricelului (Achillea millefolium) este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.

Numele generic de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților[1] săi. Numele speciei, millefolium, descrie frunzele penate, păroase.

Este recomandată la enterocolite, gastrite, colici gastrice. Este antiseptic (ca și mușețelul), tonic aperitiv, coleretic-colagog, stimulează funcția hepatică, este antispastic, antiinflamator, astringent.

Coada șoricelului reprezintă un remediu natural în tratarea multor afecțiuni: boli ale stomacului, hemoroizi, dureri menstruale, boli de vezică, anorexie, osteoporoză, reumatism, nervozitate, boli intestinale, tuse, chisturi ovariene, mâncărimi vaginale, oxiuri, gastrită.

Acțiunea terapeutică se bazează pe proprietățile acestei plante: regenerator de țesuturi, dezinfectant, expectorant, antiinflamator, calmant gastric, decongestiv hemoroidal.

Preparatele naturale cel mai des utilizate din acesta plantă sunt: infuzia (ceaiul) de frunze și de flori (ajută la tratarea constipației, leucoreei, contra viermilor intestinali, reduce starea de nervozitate, ameliorează tenurile înroșite), dar și alifia preparată din coada șoricelului (ajută la tratarea varicelor).