CREMA HEMO UNT SHEA &EXTRACTE NATURALE ACTIVE 50ML CETA

CREMA HEMO UNT SHEA &EXTRACTE NATURALE ACTIVE 50ML CETA

Cu galbenele, propolis, tataneasa, sunatoare, unt de shea si ulei de soia am obtinut o crema naturala cu ACTIUNE antiinflamatoare, cicatrizanta, reparatoare si emolienta, special conceputa pentru imbunatatirea simptomelor in cazul hemoroizilor si a fisurilor anale.

Compoziție:

Aqua demin., Glycine Soja Oil, Glycerin, Stearic Acid, ( Unt de Shea )ButyrospermumParkii, Cetearyl Alcohol Alcohols 30/70, Petrolatum, Cera Alba, Calendula Officinalis, Hypericum Perforatum, Symphytum Officinale, Propolis wax extract, Trietanolamine, Phenoxyethanol + Ethylhexylglycerin, Sodium Benzoate.

Rolul componentelor:

Untul de shea se obţine din nucile arborelui de Shea-Karité şi este originar din savanele din vestul Africii. Arborele de shea (Vitellaria paradoxa) face parte din familia Sapotaceae şi creşte în ţări precum: Kamerun, Kongo, Guineea, Nigeria, Sudan, Uganda etc.

Arborele de shea rodeşte după vârsta de 10-15 ani, iar sâmburele fructului este numit nucă. Cea mai bogată recoltă se obţine după ce arborele de shea atinge vârsta de 20-30 de ani, când se recoltează în jur de 15-20 kilograme de fructe. Fructele au o dimensiune asemănătoare cu prunele şi se coc intre 4 şi 6 luni. Dintr-un kilogram de fructe se obţin în jur de 400 grame de fructe deshidratate. Dar nu doar sâmburele se foloseşte, ci şi pulpa fructului care este comestibilă iar frunzele şi rădăcina se folosesc în scop terapeutic.

Untul de shea este considerat „aurul Africii” fiind utilizat nu doar pentru îngrijirea pielii, ci şi la gatit şi iluminat, fiind un ulei care arde. Nucile de shea conţin în jur de 60-70% grăsimi, dintre care acizi graşi esenţiali, antioxidanţi naturali şi vitamine precum: A, E și F, toate acestea contribuind la regenerarea, hrănirea şi hidratarea pielii. Untul de shea se obţine astfel: nucile coapte se zdrobesc ori se macină, se amestecă cu apă şi compoziţia se încălzeşte uşor pe foc. Uleiul care se ridică la suprafaţă se îndepărtează şi se lasă la răcit. Din acest ulei se obţine o grăsime de culoare gălbuie spre alb cu un miros crud specific.

În Africa untul de shea se produce în cantităţi mari, pentru protejarea şi hrănirea pielii expuse la soare, se depozitează în butoaie de lemn şi se exportă peste tot în lume.

Cel mai des untul de shea se foloseşte în scop cosmetic, în stare pură sau în amestec cu alte uleiuri, datorită proprietăţilor sale hrănitoare şi hidratante. Untul de shea se absoarbe uşor în piele, îngrijeşte pielea deshidratată şi părul degradat. Este recomandat în caz de: eczemă, psoriazis, alergii cutanate, dermatite, bătături, oferă protecţie UV, alină durerile musculare, mâncărimile cauzate de inţepăturile de insecte, în cazul arsurilor este un bun antiinflamator şi cicatrizant, pentru tenurile mature are efect antirid, poate fi folosit ca balsam de buze, iar în sarcină previne vergeturile şi nu în ultimul rând hrăneşte pielea sensibilă a bebeluşilor.

Galbenelele se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.

Denumirea ştiinţifică se datorează faptului că înfloreşte aproape tot anul, adică, în vechiul calendar roman, la toate calendele. În franceză, acestea poartă numele de „souci”, cu referire la culoarea plantei, derivat de la „floarea soarelui”. Potrivit unei legende engleze, Fecioarei Maria îi plăcea să-şi împletească în păr gălbenele; de aceea, în limba engleză, aceasta floare este numită „marigold”, însemnând „aurul Mariei”. Practicienii din secolul al XVII-lea o recomandă pentru „întărirea inimii” şi în tratarea variolei şi rujeolei.

Se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.

Propolisul este un amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.

El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.

Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.

Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.

Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.

O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.

Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.

Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).

Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.

Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.

În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.

Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.