Ceai Tensiune 20 plicuri Fares

Ceai tensiune C25 20 plicuri Fares

Contribuie la moderarea valorilor tensiunii arteriale.

Beneficii:
-susţine o tensiune arterială sănătoasă
-contribuie la moderarea valorilor tensiunii arteriale
-ajută la calmarea stărilor de agitaţie nervoasă şi stres
-susţine tonusul inimii şi dilatarea vaselor sangvine
-contribuie la protejarea sistemului vascular prin reducerea riscului depunerii de lipide în lumenul vaselor sangvine
-favorizează diureza.

Compozitie:
-frunze şi flori de păducel (Crataegi folium cum flore),
-flori de hibiscus (Hibisci flos),
-traista ciobanului (Bursae pastoris herba),
-talpa gâştii (Leonuri herba),
-flori de lavandă (Lavandulae flos),
-troscot (Polygonii herba),
-frunze de măslin (Oleae folium).

Administrare:
Peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute acoperit.

Se beau 3 căni cu ceai pe zi, între mese.
Durata unei cure este de minim 6 luni.

Atentionari:
Nu se administrează în caz de hipotensiune şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Sarcină şi alăptare
Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Efecte secundare şi interacţiuni
La dozele recomandate nu au fost semnalate incompatibilităţi cu medicamentele şi nici efecte secundare.

Vă sfătuim să reduceţi cât mai mult posibil din alimentaţie grăsimile saturate şi grăsimile „trans” (untură, unt, margarină, ouă, brânzeturi grase, carne grasă, mezeluri). Este bine să evitaţi consumul de sare şi de legume care conţin cantităţi mai mari de sodiu (ţelină, spanac), murături, ape minerale bogate în sodiu. De asemenea reduceţi consumul de dulciuri, produse de patiserie, băuturi bogate în cofeină şi alcoolul.
Consumaţi legume sărace în sodiu şi celuloză (morcovi, dovlecei, fasole verde, salată verde, roşii, ardei), fructe, lactate slabe, pâine neagră veche de o zi, cereale, peşte slab în cantităţi moderate. Puteţi mânca 2 ouă pe săptămână.
Puteţi consuma, în cantităţi moderate, grăsimi nesaturate din uleiuri vegetale presate la rece (de măsline, floarea soarelui, porumb, in, cânepă, dovleac), precum şi nuci, alune, migdale, fistic, seminţe de floarea soarelui şi de dovleac neprăjite de asemenea în cantităţi moderate.
De asemenea, consumaţi alimente bogate în fibre care scad colesterolul: cereale integrale, fulgi de cereale, tărâţe de ovăz, leguminoase (fasole, linte, năut, soia), ciuperci, fructe, legume.

Rolul componentelor:
Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.
Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.
În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).
Teutonii utilizau fructele ca aliment.
Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.
Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.
Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.
Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.
Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.
Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.

Specie erbacee perenă, crescând până la 0,5-1,5 m înălţime, cu tulpini tetramuchiate goale în interior, cu peri pe muchii; frunze opuse, palmat-lobate, cele superioare cu 3 lobi, cu peri aspri; florile roz, grupate în verticile strânse, la subsuoara frunzelor. Se recoltează părţile aeriene superioare, în iulie-septembrie.
Grecii antici recomandau Leonurus femeilor însărcinate suferind de anxietate, această utilizare continuând mult după aceea, de aici rezultând şi denumirea englezească a plantei – Motherwort = iarba mamei.
Altă acţiune principală a plantei se manifestă asupra inimii, dând speciei denumirea de cardiaca, derivând din grecescul kardiaca, sau inimă.
În China antică, avea reputaţia de a susţine longevitatea.
În Europa a fost cunoscută prima dată ca tratament pentru bolile bovinelor. Coloniştii au introdus-o în America de Nord în secolul XIX, eclecticii recomandând-o pentru stimularea menstruaţiei şi ca ajutor pentru explulzarea placentei după naştere.
Indienii Cherokee o foloseau ca sedativ în afecţiuni nervoase.
În limbajul victorian al florilor, reprezenta dragostea ascunsă.
Utilizarea sa ca plantă medicinală pe teritoriul Europei este documentată de-a lungul a multor secole: Mattiolius (1626), Lonicerus (1679), Schröder (1685), (Benedum 2006), Wittstein (1882), Hoppe (1949), Hoppe (1957), Hoppe (1975), Weiss (2009).
Iarba de talpa gâştei conţine alkaloizi, flavone, compuşi fenilpropanici, taninuri, iridoide, glicozide cardiotonice, diterpene, taninuri, substanţe ce îi conferă proprietăţi sedative, antispastice, cardiotonice, antihipertensive, proprietăţi pentru care şi este des folosită astăzi în bine cunoscutele produse naturiste.
Talpa gâştei era recomandată încă din vechime în palpitaţii ale inimii (Mattiolius 1626), pentru reducerea durerilor cardiace (Lonicerus 1679), îmbunătăţirea fluxului sangvin la nivel cardiac (Lonicerus 1679), bătăi neregulate ale inimii (Lonicerus 1679), angina pectoris (Lonicerus 1679), afecţiuni cardiace la copii (Schröder 1685), afecţiuni pentru care este bine cunoscută ca tratament naturist şi în prezent. O întâlnim (şi sub formă de tinctură) recomandată ca tonic cardiac, vasodilatator coronarian şi periferic, hipotensiv, antiaritmic, sedativ, diuretic, tonic uterin, pentru afecţiunile cardiace de origine nervoasă, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă. Talpa gâştei mai serveşte ca remediu naturist adjuvant pentru depresie, anxietate, insomnii, migrene, tulburări de menopauză, colite şi gastrite de natură nervoasă.