Ceai pentru Prostata 50g AdNatura

Ceai pentru Prostata 50g AdNatura

Contine un amestec omogen in proportii variabile din plante recunoscute in literatura de specialitate atat pentru rolul lor de adjuvant in afectiuni la nivelul aparatului urinar, adenom de prostata, prostatita, cistopielita, litiaza renala, cat si pentru rolul lor de dezinfectant al cailor renale.

Beneficii:
Adjuvant in afectiunile prostate, avand actiune decongestiva ferma in adenomul de prostata, actiune diuretica, antiinflamatoare, anticongestiva, dezinfectanta, antidiabetica, antitumorala si de tonifiere a peretilor venelor.

Compozitie:
-radacini de brusture,
-iarba de pufulita,
-iarba de ghimpe,
-iarba de echinacea,
-frunze de patlagina,
-flori de trifoi rosu,
-scortisoara,
-frunze de stevie dulce,
-rizomi de ghimbir.
 
Administrare
Uz intern – infuzie. Peste o lingurita sau un pliculet de produs se toarna 250 ml apa clocotita; Vasul se acopera si se lasa in repaus 10 – 15 minute, agitand din cand in cand. Dupa infuzare se strecoara  si se poate adauga o lingurita de suc proaspat de lamaie.

Intern: se beau pana la 1-2 litri de ceai pe zi; Nu se indulceste. Ceaiul are gust dulceag datorita frunzelor de stevie dulce numita si “iarba de miere” (Stevia rebaudiana) care contin substante dulci permise diabeticilor si supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric.

Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si un mod de viata sanatos.
A nu se lasa la îndemana si la vederea copiilor mici.
A nu se depasi doza zilnica recomandata pentru consumul zilnic.

Rolul componentelor:
Plantă anuală, înaltă de 20-80 cm, ramificată de la bază, verde-gălbuie. Frunze ovat-lanceolate sau rombice, adânc trilobate, cu lobii mijlocii mai lungi, pe dos alb-păroase, pe faţă verzi-gălbui. La baza fiecărei frunze se află un spin trifurcat. Florile unisexuate, cele mascule situate în vârful ramurilor, cele femele câte 1-2 la subsuoara frunzelor; fructul elipsoidal acoperit cu spini drepţi cu vârful uncinat. Se recoltează părţile aeriene în perioada iulie-august.
Istoricul ghimpelui ca plantă medicinală este oarecum confuz, din cauza denumirii sale care în vechinme a fost atribuită mai multor specii diferite. Apare menţionat în mod clar abia în cărţile de la sfârşitul secolului XIX, cu acţiune diuretică, diaforetică, alterativă şi sialogogă, sau chiar astringentă, recomandat fiind ca remediu pentru unele boli ale sângelui, şi în hidrofobie.
A fost utilizat mai mult ca remediu domestic. Planta întreagă este un stiptic activ util pentru aplicaţii generale.
Din Europa a fost introdus şi în Asia, unde de asemenea a fost utilizat ca diuretic, antiperiodic (în febră intermitentă), sudorific, antidiareic şi stiptic.
În medicina populară din zona Asiei Centrale, tinctura din plantă era folosită pentru a trata guşa, reumatismul şi răcelile, pentru tratarea bolilor inflamatorii şi de asemenea ca diuretic, antipiretic şi sedativ.
În medicina populară românească, ghimpele este folosit atât individual cât şi în combinaţii ca tratament naturist în special în infecţii şi litiază urinară, a altor afecţiuni urinare, şi în inflamaţii ale prostatei, chiar şi în cancerul de prostată şi în cancerul organelor genitale, şi de asemenea în hipertiroidism, noduli tirpidieni.
Părţile aeriene ale ghimpelui conţin flavone, lactone sesquiterpenice – xanthinină, xanthanină, xanthanol, izoxanthanol, xanthinosin, tomentosin, şi derivaţi ai xanthanolidelor, diterpena atractilozidă, ulei esenţial, xanthumină şi decatilxanthumină, fitosteroli – beta-sitosterol şi stigmasterol. Mai conţin carboxiatractilosidă, substanţă responsabilă pentru efectul toxic la animale.
Xanthatina a arătat în studii activitate bactericidă şi fungicidă.
La noi în ţară este valorificat în special în produsele naturiste recomandate pentru afecţiuni inflamatorii ale prostatei.

Epilobium este un gen cu ~200 de specii cu tulpină de 50-150 cm, erectă, ramificată, cu frunze alungit-ovat-lanceolate, flori cu petale roşii-purpurii, şi fructul o capsulă alungită cu seminţe cu puf, de unde vine şi denumirea de pufuliţă. Se recoltează părţile superioare ale speciilor E. parviflorum, E. angustifolium şi E. Hirsutum, vara, în perioada înfloririi.
Pufuliţa a fost pe larg utilizată în toată lumea ca plantă medicinală, şi ca aliment.
Egiptenii, şi apoi medicina populară din Europa, utiliza pufuliţa pentru tratarea inflamaţiilor, adenoamelor şi tumorilor de prostată.
Nativii americani o utilizau pentru arsuri la urinare, probleme urinare ale bărbaţilor, tuse şi iritaţii ale gâtului, disconfort stomacal şi intestinal, iar sub formă de cataplasme pentru probleme ale pielii. Locuitorii Siberiei şi unele triburi de eschimosi o utilizau pentru tratarea rănilor. Medicii eclectici o considerau de neegalat în tratamentul problemelor intestinale de vară, şi o utilizau în diferite alte tipuri de diaree (cholera infantum, dizenterie tifoidă).
Astăzi, pufuliţa este folosită în produsele naturiste, singură sau în combinaţii, în special pentru problemele de prostată şi disfuncţiile urinare aferente acestora, dar a avut succes şi în probleme hepatice, şi mai este folosită ca tratament naturist pentru enterite şi reumatism.
Iarba de pufuliţă conţine taninuri hidrolizabile (oenotheina B), flavone, compuşi fenil-propanici, β-sitosterol, esteri ai sitosterolului şi sitosteril-glucozide, pectine, acizi organici, acizi triterpenici pentaciclici (acid ursolic, acid maslinic) şi substanţe minerale care îi imprimă plantei acţiune antibiotică, antivirală, coleretic-colagogă, emolientă, astringentă.
Extractul de pufuliţă a dovedit un efect antiflogistic accentuat.
Datorită acestor caracteristici, pufuliţa, este foarte utilizată în produsele vegetale destinate preparării ca infuzii, recomandate ca remedii naturiste pentru tulburările de micţiune ce însoţesc hiperplazia benignă de prostată.
Un studiu de ultimă oră a arătat că extractele din cele trei specii de pufuliţă sunt active împotriva celulelor canceroase hormon-dependente de la nivelul prostatei. Este posibil ca activitatea biologică a materialului vegetal să fie influenţată de conţinutul ridicat de oenotheină B.