Ceai pentru Imunitate 50g AdNatura

Ceai pentru Imunitate 50g AdNatura

Conține un amestec omogen în proporții variabile plante recunoscute atât din utilizarea lor tradițională, cât și din literatura de specialitate pentru acțiunea lor antioxidantă, de stimulare a imunităţii, cȃt şi  pentru acțiunea lor antiinflamatoare, antivirală și antiinfecţioasă.
 
Beneficii:
Pentru stimularea sistemului imunitar ȋn vederea prevenirii stărilor de gripă şi răceală. La dozele zilnice recomandate nu se cunosc acțiuni adverse excepție putând face unele persoane alergice la anumite plante din compoziție.

Compozitie:
-fructe de măceş,
-echinacea,
-muguri de pin,
-cimbrişor,
-flori de soc,
-frunze de stevie dulce,
-rădăcini de ginseng siberian.
 
Administrare:
Uz intern – infuzie. Peste 1-2 lingurițe de produs se toarnă 200-250 ml  apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă în repaus 10 – 15 minute. După infuzare se strecoară  și se poate adăuga o linguriță de suc proaspăt de lamâie.

Intern: se beau până la 3-4 cești de ceai pe zi. Ceaiul are gust dulceag datorită frunzelor de stevie dulce numită și “iarbă de miere” (Stevia rebaudiana) care conțin substanțe dulci permise diabeticilor și supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric. După gust, se poate adăuga o linguriţă de miere.

Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.
A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.
A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

Rolul componentelor:
Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

Echinacea are o tradiţie îndelungată în cultura indienilor din ţinuturile Americii de Nord, care o preferau pentru menţinerea sănătăţii în timpul iernii. În acest scop, indienii aplicau cataplasme cu rădăcină, şi consumau ceaiuri de Echinacea. Planta a fost foarte folosită în America până în anii ’40, iar europenii, care au descoperit-o în anii ’30, o folosesc constant şi intens şi astăzi.
Botaniştii au numit-o Echinus (arici de mare) pentru a descrie centrul florii, în formă de con ghimpos. Sute de studii ştiinţifice au dovedit că Echinacea sprijină funcţiile sistemului imunitar.
Echinacea este o plantă perenă, de 100-150 cm înălțime, cu frunze lanceolat ascuțite la vârf și dințate. Florile sunt dispuse solitar la vârfurile ramurilor. Florile tubulare sunt așezate bombat, sub formă de cupă întoarsă, înconjurate de flori ligulate, de culoare roz până la roșu intens. Înfloresc din luna iunie până în octombrie. Speciile de Echinacea sînt originare din nordul Americii, trei dintre ele (E.purpurea, E.pallida, E.angustifolia) prezentînd interes medical.
Folosită încă din vremuri îndepărtate pentru tratarea diverselor infecții și pentru întărirea sistemului imunitar, în zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut și pentru efectele benefice pe care le aduce în caz de gripă, răceală și sindromul oboselii cronice. Planta a fost utilizată în medicina populară a amerindienilor, în special pentru protecţia faţă de infecţiile respiratorii, gripă sau muşcăturile de şarpe. Peste 350 de studii clinice atestă efectele de tip imuno protector al Echinaceei în evoluţia infecţiilor respiratorii, ca şi posibilitatea utilizării ei în profilaxia acestor boli. Se recomandă administrarea preparatelor de echinacea încă de la apariţia primelor semne de boală şi pînă la dispariţia lor. Se utilizează sub formă de infuzie, capsule, sirop, comprimate iar extern intră în compoziția unor creme. Din echinaceea se pot folosi rădăcinile și floarea. Rădăcinile sunt mai des utilizate decât florile. Rădăcinile se obțin de la plante cu vârste mai mari de 4 ani iar florile se culeg când sunt complet deschise.
Echinacea conține substanțe active (polizaharide, alchilamide, flavonoide, uleiuri esențiale) care reduc intensitatea durerii, ameliorează inflamația, grăbesc cicatrizarea leziunilor și au puternic efect antioxidant.