Ceai Laxativ D50 20 plicuri Fares
Stimulează motilitatea intestinului contribuind astfel la uşurarea procesului de eliminare a conţinutului intestinal.
Beneficii:
-contribuie la accelerarea tranzitului intestinal, facilitând o eliminare uşoară
-stimulează motilitatea intestinului contribuind astfel la uşurarea procesului de eliminare a conţinutului intestinal
-contribuie la reducerea reabsorbţiei apei şi a electroliţilor reducând consistenţa scaunelor
-ajută la eliminarea disconfortului abdominal datorat unui tranzit încetinit.
Compozitie:
-frunze de senna (Sennae folium) 40%,
-scoarţă de cruşin (Frangulae cortex) 30%,
-rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix) 10%,
-fructe de mărar (Anethi fructus),
-fructe de anason (Anisi fructus).
Administrare:
Peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 - 15 minute acoperit, apoi se strecoară.
Copii peste 12 ani şi adulţi: se beau 1-2 căni cu ceai pe zi, preferabil dimineaţa şi seara. Se recomandă îndulcirea cu miere de albine.
Durata curei: 6 săptămâni. Se poate repeta după o pauză de o lună.
Atentionari:
Nu se administrează în caz de ulcer gastric şi duodenal, enterocolite acute şi cronice, copiilor sub 12 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.
La dozele recomandate nu se cunosc.
Vă recomandăm o alimentaţie regulată, cu mese la ore fixe, care să conţină alimente bogate în fibre alimentare solubile: fructe (prune, mere, portocale) şi legume (morcovi), şi alimente bogate în fibre insolubile: cereale integrale (orz, secară, grâu), fasole uscată, fructe şi legume cu coajă, paste făinoase, seminţe şi tărâţe. Fibrele vegetale absorb lichidele din tubul digestiv, se umflă şi ajută la mobilizarea conţinutului colonului prin stimularea peristaltismului. De aceea este necesar să consumaţi peste 2 litri lichide zilnic. Dimineaţa beţi 1-2 pahare de apă caldă pe stomacul gol, iar la prânz nu săriţi supa.
Se limitează consumul de lapte sau alte produse bogate în calciu, aportul ridicat de fier (prin dietă sau suplimente alimentare) şi zaharurile rafinate.
Rolul componentelor:
Senna sau siminichia este o planta erbacee, apartinand familiei Fabaceae, ce cuprinde aproximativ 250 de specii. Originara din regiunile tropicale, unele specii sunt prezente in toate regiunile temperate.
In scop terapeutic se recolteaza fructele si frunzele.
In ceea ce priveste compozitia chimica, senna contine compusi antrachinonici (senozide A si B), flavonoide, zaharide, derivati naftalenici, fitosteroli, uleiuri esentiale, ceruri, taninuri, saruri minerale, rezine, mucilagii, care ii confera proprietatile detoxifiante, purificatoare, vermifuge la nivel intestinal, laxative si purgative.
Indicatia principala este in caz de constipatie (acuta sau cronica), unde actioneaza prin stimularea directa a peristaltismului intestinal, iritarea mucoasei intestinale si diminuarea consistentei scaunelor (prin scaderea absorbtiei apei si electrolitilor si stimularea eliminarii sodiului si apei in lumenul intestinal). De obicei, intra in compozitia ceaiurilor laxative (singura sau in combinatie cu alte plante). Alte indicatii sunt in curele de slabire, pentru detoxifierea organismului, stimularea vezicii biliare, in caz de parazitoze intestinale.
De asemenea, este utilizata pentru pregatirea intestinului gros in cazul interventiilor chirurgicale si investigatiilor (colonoscopie, irigoscopie). Se poate administra sub forma de ceai (macerat la rece sau infuzie, 1-2 cani/zi), tinctura (30 picaturi/seara la culcare, dizolvate in apa), capsule si comprimate (1-2 comprimate/zi, impreuna cu lichide, indicate seara la culcare).
Crușinul este o plantă medicinală, ale cărei proprietăți purgative ale se cunosc încă din secolul XIV-lea, când pentru prima oară este citat de către italianul Pietro Crescenzi. Acesta era recomandat în stările de constipație pentru efectul de reglare a scaunului în cazurile când intestinul gros devine „leneș”.
Este un arbust indigen, cu o scoarță netedă, lucioasă. Frunzele sunt alterne, eliptice iar florile sunt mici, unisexuate, de culoare alb-verzui. Fructul este o drupă verde, care la maturitate devine purpuriu închis sau neagră-violet. Înflorește în prioada mai-iunie.Crusinul poate fi întâlnit în diferite regiuni ale țării, prin lunci, la margina pădurilor și în crânguri. În unele locuri este numit crasci, lemn-câinesc, patachina.
Frunzele dar mai ales scoarța de crușin exercită acțiuni purgative și laxative, provoacaă eliminarea conținutului tubului digestiv, efect coleretic și colagog asupra bilei mărindu-i secreția, proprietăți vermifuge și au o acțiune relaxantă asupra musculaturii intestinale. Aceste proprietăți sunt determinate de compușii activi din crușin și anume de derivații antrachinonici glicozidați, mucilagii, oze, sitosterol. Fructele au acțiune protectoare, regenerantă și antioxidantă, fiind bogate în vitamine, minerale și acizi grași. Crușinul este indicat în tratamentul contra hemoroizilor, stărilor obstructive ale tractului biliar, precum și pentru detoxifierea sângelui în stările toxice asociate afecțiunilor digestive și intestinale. Extern, crușinul poate fi utilizat, sub formă de decoct, ca apă de gură pentru afecțiunilr gingiilor și infecții ale gurii și pentru infestări ale sclapului.
Administrarea pe o perioadă îndelungată de timp a preparatelor cu crușin determină pierderi masive de apă și electroliți iar supradozarea produsului cât și consumul de fructe poate determina iritația mucoasei gastrice, colică, diaree hemoragică. Este contraindicat femeilor însărcinate deoarece poate provoca un avort cât și femeilor care alăptează datorită colicilor și diareei ce pot sa apară la sugari.
Mararul este o plantă erbacee aromatică bine cunoscută din familia Umbelliferae, anuală, la noi cultivată în scopuri alimentare (condimentară), şi pentru obţinerea uleiului volatil. Creşte până la 50-80 cm înălţime, cu tulpina cilindrică cu striuri fine, ramificată în partea superioară, cu frunze bi- sau tri-penat sectate cu segmente filiforme; florile galbene sunt grupate în inflorescenţe în formă de umbrelă (umbeliforme); fructele ovale şi plate, colorate în brun. Pentru tratamentele naturiste se folosesc în special fructele – Anethi fructus – recoltate în luna august; se mai foloseşte şi iarba, recoltată înainte de înflorire.
Mărarul are în multe ţări o istorie îndelungată ca plantă alimentară şi medicinală. Prima consemnare cunoscută a mărarului ca plantă medicinală datează de acum 5000 de ani din Egiptul antic, fiind menţionat ca „medicament calmant”, iar mai târziu fiind descris în papirusul Ebers ca ingredient într-un amestec antialgic.
Grecii antici credeau că dacă îşi acoperă ochii cu frunzele plantei, vor adormi mai uşor. Gladiatorii primeau hrana acoperită cu mărar, pentru că se considera că acest lucru le va aduce valoare şi curaj. Mai târziu, în Evul Mediu se credea că seminţele de mărar protejează împotriva vrăjilor. În Germania şi Belgia miresele prindeau o crenguţă de mărar de rochii sau în buchetele lor în speranţa că le va binecuvânta căsnicia cu fericire.
Fructele de mărar sunt cunoscute şi folosite de secole ca şi carminative pentru copii mici.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX a constatat că uleiul esenţial de mărar are o acţiune diuretică, combate crampele şi flatulenţa. Sub formă de decoct, alături de anason, chimen şi seminţe de ţelină a dat bune rezultate în combaterea dispepsiilor flatulente. Pe lângă aceste proprietăţi, se cunoştea că ceaiul de fructe de mărar are proprietatea de a linişti sistemul nervos, cu rezultate bune în insomnii.
Medicina populară utilizează seminţele de mărar ca remediu pentru combaterea durerilor abdominale, pentru obţinerea somnului, şi pentru favorizarea menstruaţiei. Extern se foloseşte în aplicaţii locale pentru domolirea crampelor şi durerilor.
Fructele de mărar conţin ulei esenţial cu carvonă şi limonen, ce conferă produsului vegetal proprietzăţi stomahice, carminative, antispastice, antimicotice. Serveşte şi pentru obţinerea unor compuşi de semisinteză cu importanţă în parfumerie.
În prezent întâlnim fructele de mărar în produsele naturiste recomandate pentru afecţiuni respiratorii, digestive şi circulatorii (edeme).
Anasonul este o plantă aromatică specială, cu o istorie dramatică și amuzantă, în același timp. Pitagora îl recomanda drept tratament pentru epilepsie, iar câteva sute de ani mai târziu, anasonul era (prin secolul al XIV-lea) atât de valoros, încât din taxele de import pentru el a fost reparat Podul Londrei. În Imperiul Roman era cultivat în regiunea Toscanei şi era utilizat cu preponderență de aristrocrație, după festinurile tradiţionale ale patricienilor, pentru efectele sale calmante asupra sistemului digestiv. În Europa Centrală ajunge în secolul al IX-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, care a promulgat reglementări clare privind speciile ce pot fi cultivate în incinta mănăstirilor sau de clasele nobiliare, precizând plantele şi condimentele ce pot fi utilizate în hrana oamenilor şi animalelor.
Este o plantă erbacee, anuală, înaltă de 50-70cm, cu frunze puține. Are flori cu petale albe ce înfloresc în iulie-august. Fructele au o culoare cenușiu-verzuie și sunt acoperite cu peri scurți și au miros aromat. Acestea se recoltează în august-septembrie.
Anasonul este bogat în ulei volatil, iar principalul component al acestuia este antolul. Pe lângă ulei volatil, anasonul mai conține și uleiuri grase, cumarine, substanțe proteice, vitamine și flavonoide.
Cu o asemenea compoziție, anasonul are proprietăți expectorante, antiseptice, antispastice. Totodată stimulează secreția salivară, gastrică, intestinală și pancreatică dar acționează și asupra sistemului nervos central, asupra căruia, în doze terapeutice, are efect stimulant în special asupra centrilor respirației și circulației. Se utilizează în tratarea insomniilor, asteniei nervoase, migrenelor, vertijurilor, reumatismului. Se poate administra și la mamele care alăptează pentru creșterea producției de lapte cât și la copiii mici contra colicilor.
Substanțele conținute de fructele de anason îi conferă acestuia proprietăți aromatizante, fiind utilizat și ca un condiment alimentar. Semințele de anason sunt utile și pentru creșterea poftei de mâncare.
