CEAI HAPPINESS IS...DANSAND IN PLOAIE ECO 18dz SONNENTOR

CEAI HAPPINESS IS...DANSAND IN PLOAIE ECO 18dz SONNENTOR 

Îți place să faci lucrurile în felul tău? Atunci acest ceai va fi pe placul tău. Plantele aromate și florile colorate dau acestui amestec un gust unic. Experimentează sentimentul eliberator de a dansa în ploaie.

INGREDIENTE

• 28% Izmă bună (turcească) Ecologic
• Roiniță Ecologic
• 13% Nalbă de pădure Ecologic
• Pătrunjel de câmp Ecologic
• Lămâiță - Verbină aromată Ecologic
• (alergen!) Ovăz verde Ecologic
• Pătlagină Ecologic
• Gălbenele Ecologic
• Ceai Muntele Grecesc
• Petale de trandafir Ecologic

Păstraţi într-un loc uscat şi răcoros.

100% Bio Ecologic

Ambalat manual

Ambalaj compostabil

Rolul componentelor: 

Lamaita sau verbină aromata (Aloysia citrodora) este o specie de plantă cu flori din familia Verbenaceae, originară din America de Sud. A fost adusă în Europa de către spanioli și portughezi în secolul al XVII-lea și cultivat pentru uleiul său.Nu trebuie confundată cu verbina comună (Verbena officinalis).

Lămâia verbină este un arbust sau subarbust peren care crește până la 2-3 metri de înălțime. Frunzele sunt lungi, lucioase și ascuțite, în medie de 8 centimetri, sunt ușor aspre la atingere și emit un parfum de lămâie puternic atunci când sunt zdrobite (de aici și epitetul specific latin citrodora - parfumat de lămâie).

Niște flori mici violete sau albe apar la sfârșitul primăverii sau la începutul verii, deși lămâia verbină în ghiveci poate să nu înflorească. Este sempervirescentă în zonele tropicale, dar este sensibil la frig, pierzând frunzele la temperaturi sub 0°C, deși lemnul este rezistent la -10°C. Tunderea este recomandată în primăvară pentru a favoriza plantei o formă mai stufoasă.Datorită numeroaselor sale folosiri culinare, este comercializată pe scară largă și ca plantă pentru grădina de ierburi.

Frunzele de lămâie verbină sunt folosite pentru a adăuga o aromă de lămâie la mâncărurile cu pește sau cu păsări de curte, marinate de legume, sosuri de salată, gemuri, budinci, iaurt grecesc și băuturi. Această plantă este utilizată pentru a face tizane și ca aromă de lichior. Este utilizat în medicina tradițională în țările latino-americane.În mod istoric, uleiul se distila din frunze pentru a fi utilizat în industria parfumurilor, dar are proprietăți sensibilizante și fototoxice pentru piele.În Uniunea Europeană, uleiurile esențiale de verbină (Lippia citriodora Kunth.) și derivații, altele decât cele absolute, sunt interzise pentru folosul ca ingredient de parfumare (Regulamentul nr. 1223/2009, anexa II).

Izolatele majore din uleiul de lămâie verbină sunt citralul (30-35%), nerolul și geraniolul.Extractele conțin, de asemenea, verbascosid. Deoarece planta are mai multe fitonutriente care pot acționa ca substraturi pentru enzimele care metabolizează medicamentele, lămâia verbină poate provoca interacțiuni plantă-medicament.Cu toate acestea, uleiul de lămâie verbină este, în general, recunoscut ca sigur (GRAS) de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente atunci când este utilizat ca aromă.

Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltăfrunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.

Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea, şi contra furunculelor.

Dioscorides şi Plinius o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor pustuloase.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul), şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale.

Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi, cei mai importanţi fiind mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, bine cunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.

Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele anti-inflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic.. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.

Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a drogului, sau extractului de pătalgină.

Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în dependenţă de doză.

Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.

A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi, şi de asemenea o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.

Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică.

Denumirea ştiinţifică se datorează faptului că înfloreşte aproape tot anul, adică, în vechiul calendar roman, la toate calendele. În franceză, acestea poartă numele de „souci”, cu referire la culoarea plantei, derivat de la „floarea soarelui”. Potrivit unei legende engleze, Fecioarei Maria îi plăcea să-şi împletească în păr gălbenele; de aceea, în limba engleză, aceasta floare este numită „marigold”, însemnând „aurul Mariei”. Practicienii din secolul al XVII-lea o recomandă pentru „întărirea inimii” şi în tratarea variolei şi rujeolei.

Se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.