Ceai GATA DE BĂUT cu fructe de pădure, 450 ml Fares

Ceai GATA DE BĂUT cu fructe de pădure, 450 ml Fares

Băutură pasteurizată, nu conține coloranți sintetici, îndulcitori artificiali sau zahăr.

Îndulcite natural, cu fructoză.

Din fructe de pădure pline de gust, ceaiul tău preferat este gata preparat. Savurează-l oricând și oriunde, cu bucurie!

Ingredientele folosite la prepararea în manieră tradițională a ceaiului se regăsesc în această formă de ceai, care poate fi băut imediat.

Ingrediente:

apa; suc de fructe de pădure 26% în proporţie variabilă (din concentrat de: aronia, căpşuni, coacăze, mure, soc); infuzie de plante si fructe de padure: hibiscus, aronia, mere, macese, afine, mure, zmeura – 10%, in proportie variabila; fructoza; extract de fructe de acerola, standardizat in minin 25% vitamina C; arome; conservant: sorbat de potasiu.

Mod administrare:

A se consuma, de preferință, înainte de sfârșitul:/Lot (L): vezi pe ambalaj.

Păstrare: de preferință la loc uscat și temperatura mediului ambiant, ferit de razele soarelui. După deschidere, a se păstra la frigider (2-4°C) și a se consuma în maximum 3 zile.

Rolul componentelor:

Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.

Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.

Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.

După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.

Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.

Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.

Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.