Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Ceai cu Mere si Scortisoara 75g Fares
Ceai cu Mere si Scortisoara 75g Fares
O amintire din copilărie într-o cană cu ceai: mere acrișoare și scorțisoară parfumată.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 7 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 7 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,14 lei.
Ceai cu Mere si Scortisoara 75g Fares
O amintire din copilărie într-o cană cu ceai: mere acrișoare și scorțisoară parfumată.
Compozitie:
-Mere 35%,
-flori de hibiscus,
-aronia,
-coacaze,
-macese,
-arome,
-scortisoara 2%.
-Mere 35%,
-flori de hibiscus,
-aronia,
-coacaze,
-macese,
-arome,
-scortisoara 2%.
Administrare:
Peste 1-2 linguriţe amestec se toarnă 200 ml apă clocotită. Se lasă 10 minute.
Peste 1-2 linguriţe amestec se toarnă 200 ml apă clocotită. Se lasă 10 minute.
Rolul componentelor:
În China antică, arborele de scorțișoară era văzut drept pomul vieții, oricine gusta din fructele sale fiind dăruit cu nemurire și fericire eternă. Legenda spune că focul prin care pasărea Phoenix moare și apoi renaște este întreținut de mirodenii precum scortișoara. Egiptenii din antichitate foloseau scorțișoara în cosmetică și ca ingredient pentru îmbălsămarea celor morți.Scorțișoara era utilizată, totodată, în ceremoniile religioase, iar în Mexic, nordul Africii și Arabia era o mirodenie obisnuită pentru mâncare și un ingredient apreciat al ceaiului și cafelei. În Persia și apoi în Europa , scorțișoara era considerată a fi un puternic afrodisiac. Încă din Evul Mediu , scortișoara era considerată drept un stimulent al apetitului și digestiei. Într-adevăr, scorțișoara, asemeni altor mirodenii, este recunoscută pentru ușurarea digestiei și a fost folosită în scopuri medicale pentru tratarea problemelor gastrointestinale, inclusiv senzația de greață , vomitatul și diareea.
Scorțișoara este un arbore tropical din familia dafinului și atinge înălțimi de 6-7 m în sălbăticie. Are frunze ovale, adânc striate, de culoare verde-închisă pe partea superioara și verde deschis pe cea inferioară. Scoarța este netedă și gălbuie. Atât scoarța cât și frunzele sunt puternic aromate. Florile sunt mici, de culoare albă-gălbuie și cu un miros dezagreabil. Fructele sunt de culoare purpurie închisă. Partea exterioară a scoarței, miezul ei și partea interioară sunt decojite. Apoi este lăsată să se usuce complet, ceea ce face ca bucățile de scorțișoară să se curbeze ca o foiță de țigară răsucită (pe verticala fâșiilor). Câteva astfel de scoarțe sunt rulate una în alta pentru a obține un produs compact, care este tăiat apoi în lungimi uniforme și sortat conform grosimii, aromei și a culorii.
În scop fitoterapeutic, scorțișoara are efect antipiretic, antiseptic, astringent, carminativ, diaforetic, fungicid, stomahic, tonic, expectorant, antiinflamator. Toate aceste proprietăți sunt oferite de uleiul de scorțișoară care este bogat în borneol, eugenol, mircen, 1,8-cineol.
Cercetările recente au scos la iveală faptul că scorțișoara are proprietăți antioxidante și antibacteriene, și reduce factorii de risc asociați cu bolile cardiovasculare și două tipuri de diabet.
În Europa , scorțișoara este de multă vreme un ingredient favorit în bucătarie , fiind utilizată mai ales pentru budinci, plăcinte, prăjituri, checuri sau gogoși. Ea își pune în valoare aroma în ceaiuri, ciocolată caldă ori cafea. Se utilizează sub formă de pulbere.
În China antică, arborele de scorțișoară era văzut drept pomul vieții, oricine gusta din fructele sale fiind dăruit cu nemurire și fericire eternă. Legenda spune că focul prin care pasărea Phoenix moare și apoi renaște este întreținut de mirodenii precum scortișoara. Egiptenii din antichitate foloseau scorțișoara în cosmetică și ca ingredient pentru îmbălsămarea celor morți.Scorțișoara era utilizată, totodată, în ceremoniile religioase, iar în Mexic, nordul Africii și Arabia era o mirodenie obisnuită pentru mâncare și un ingredient apreciat al ceaiului și cafelei. În Persia și apoi în Europa , scorțișoara era considerată a fi un puternic afrodisiac. Încă din Evul Mediu , scortișoara era considerată drept un stimulent al apetitului și digestiei. Într-adevăr, scorțișoara, asemeni altor mirodenii, este recunoscută pentru ușurarea digestiei și a fost folosită în scopuri medicale pentru tratarea problemelor gastrointestinale, inclusiv senzația de greață , vomitatul și diareea.
Scorțișoara este un arbore tropical din familia dafinului și atinge înălțimi de 6-7 m în sălbăticie. Are frunze ovale, adânc striate, de culoare verde-închisă pe partea superioara și verde deschis pe cea inferioară. Scoarța este netedă și gălbuie. Atât scoarța cât și frunzele sunt puternic aromate. Florile sunt mici, de culoare albă-gălbuie și cu un miros dezagreabil. Fructele sunt de culoare purpurie închisă. Partea exterioară a scoarței, miezul ei și partea interioară sunt decojite. Apoi este lăsată să se usuce complet, ceea ce face ca bucățile de scorțișoară să se curbeze ca o foiță de țigară răsucită (pe verticala fâșiilor). Câteva astfel de scoarțe sunt rulate una în alta pentru a obține un produs compact, care este tăiat apoi în lungimi uniforme și sortat conform grosimii, aromei și a culorii.
În scop fitoterapeutic, scorțișoara are efect antipiretic, antiseptic, astringent, carminativ, diaforetic, fungicid, stomahic, tonic, expectorant, antiinflamator. Toate aceste proprietăți sunt oferite de uleiul de scorțișoară care este bogat în borneol, eugenol, mircen, 1,8-cineol.
Cercetările recente au scos la iveală faptul că scorțișoara are proprietăți antioxidante și antibacteriene, și reduce factorii de risc asociați cu bolile cardiovasculare și două tipuri de diabet.
În Europa , scorțișoara este de multă vreme un ingredient favorit în bucătarie , fiind utilizată mai ales pentru budinci, plăcinte, prăjituri, checuri sau gogoși. Ea își pune în valoare aroma în ceaiuri, ciocolată caldă ori cafea. Se utilizează sub formă de pulbere.
De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.
Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Nicio recenzie