Ceai cu Fructele Carpatilor 20 plicuri Fares

Ceai cu Fructele Carpatilor 20 plicuri Fares

O poveste din inima munților Carpați: fructe descoperite la umbra pădurii, culese cu bucurie pentru o cană cu ceai.

Compozitie:
-amestec de fructe în proporţie variabilă min. 60% (aronia, coacăze, mere, măceşe, afine, zmeură, căpşuni, frăguţe, cireşe),
-flori de hibiscus,
-arome.

Administrare:
peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 min.

Rolul componentelor:
Coacăzul negru crește sub formă de tufe de 1 – 2 m înălțime. Florile sunt păroase, de culoare verde-roșcat iar frunzele de culoare verde închis pe fața superoară și verde deschis pe fața inferioară. Fructele acestei plante, de tip bacă, sunt grupate în ciorchini și sunt boabe zemoase sferice cu gust acrișor, de culoare închisă, care au un diametru de 6 – 11 mm, fiecare fruct conținând mai multe semințe. Frunzele, se recoltează în luna iulie, după recoltarea fructelor sau concomitent cu recoltarea fructelor, totul se usucă la umbră în strat subțire.
Pentru uzul medicinal se folosesc frunzele (Ribi nigri folium), fructele (Ribi nigri fructus) și mugurii (Ribi nigri gemini). Fructele au acțiune tonică generală, vitaminizantă, remineralizantă, fiind recomandate și în cazurile de surmenaj, în stările anemice, în cazurile de deficit de fier, fiind bogate în taninuri, antoacini proteine și săruri minerale (Ca, Mg, Fe, P) Conțin o cantitate de 3-4 ori mai mare de vitamina C decât portocalele și lămâile. Se utilizează și în afecțiunile gastrointestinale, hepatobiliare și cardiovasculare. Fitocomplexul taninuri-antociani-vitamine are efect în tratamentul unor afecțiuni ale mucoasei bucale. Frunzele sunt utilizate în medicina naturistă ca diuretic, datorită flavonoidelor din compoziție, în afecțiuni cardiace, reumatism, gută dar sunt contraindicate în tratamentul edemelor cauzate de insuficiența cardiacă sau renală. Medicinal, coacăzul negru se utilizează sub formă de infuzie, decoct, macerat glicerinat, tinctură sau pulbere.
Coacăzul negru este cunoscut ca plantă de cultură în Europa din secolul al XVI-lea. Înafară de uzul medicinal, fructele lui, sunt folosite la prepararea de sucuri, siropuri, jeleuri sau marmeladă. Siropul de coacăze negre este, după părerea părintelui medicinei naturiste, preotul Sebastian Kneipp, un elixir de sănătate pentru gât şi căile respiratorii superioare. Un vechi proverb german spune despre sucul de coacăze negre că este sănătos ca sângele de urs. În parfumerie, se folosește un extract din florile de coacăz negru.

Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

Hibiscusul este o plantă care face parte din familia Malvaceae, fiind originară de la tropice. Florile, de o frumuseţe luxuriantă, au fost utilizate de-alungul timpului, în special în medicina populară orientală, sub formă de ceaiuri aromate, cu un puternic efect relaxant şi răcoritor, în tratarea afecţiunilor renale şi digestive. În Malaezia, se foloseşte sucul proaspăt obţinut din calicele plantei, datorită conţinutului ridicat în vitamina C şi antocianozide, iar în Caraibe, băutura obţinută din fructele proaspete este nelipsită în cadrul sărbătorilor de Crăciun.