Ceai COLEDIN vrac 50 g Steaua Divina

Ceai COLEDIN vrac 50 g Steaua Divina

Coledin reteta de plante pentru ceai are proprietati tonice si stimulente cu efecte binefacatoare asupra vezicii biliare.

Compozitie:

• Anghinare (Cynara scolymus),
• Coada-soricelului (Achillea millefolium),
• Levantica (Lavandula angustifolia),
• Papadie (Taraxacum officinale),
• Sunatoare (Hypericum perforatum).

Actiuni: Ajuta la stimularea secretiei biliare a ficatului si favorizeaza evacuarea bilei in duoden.

Indicatii: Se recomanda ca adjuvant in dischinezie biliara si colecistite.

Contraindicatii: Copii sub 14 ani alergie la oricare dintre componentele produsului.

Mod de administrare:

Adulti si copii de peste 14 ani:

• macerat la rece: se macereaza timp de 6-8 ore (de seara pana dimineata) 3-4 linguri din amestecul de plante intr-un litru de apa plata. Se strecoara si se beau 3-4 cani de macerat in decursul unei zile inainte de masa.
• infuzie: 3-4 linguri din amestecul de plante la 1l de apa clocotita se pastreaza 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoara si se bea. Se administreaza cate o cana de infuzie de 3 ori/zi.
• pulbere de planta: se macina fin amestecul de plante cu ajutorul unei rasnite electrice. Se administreaza sublingual timp de 15 min de 3-4 ori pe zi aproximativ cate o lingurita din pulberea obtinuta apoi se inghite cu apa. Eficienta terapeutica creste daca administrarea maceratului infuziei sau pulberii de planta se face pe stomacul gol.

Rolul componentelor:

Anghinare - Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană, la noi specie de cultură, bienală, în primul an formează o rozetă de frunze mari de culoare verde-închis pe partea superioară şi albicioase pe partea inferioară cu peri albi şi moi. În al doilea an se formează tulpini de 0,6-1,8 m, cu flori roşii-violacee.

Originile anghinarei ne sunt cunoscute în timp, de pe vremea filosofului şi naturalistului grec Theophrastus (371-287 Î.H.), Pedanius Dioscorides (40-90 D.H.), Pliniu cel Bătrân, (23-79 D.H.), care au descris-o în scrierile lor şi au folosit-o.

Grecii antici o vedeau ca pe o delicateţă şi ca pe un afrodisiac. Romanii bogati foloseau anghinarea preparată cu miere şi oţet, asezonată cu cumin, astfel ea putând să fie şi păstrată de-a lungul anului.

Începând din anii 80 D.H., maurii încep cultivarea anghinarei în zona Granadei.

Se consideră că anghinarea a fost făcută celebră de către Caterina de Medici (1519-1589). care a introdus-o în Franţa atunci când ea sa căsătorit cu regele Henric al II-lea (1519-1559), la mijlocul secolului al 16-lea.

Galenoterapia începutului de secol XX în România indica utilizarea medicinală a frunzei de anghinare ca antinevritică, indicată pentru bolile prezentând tulburări ale metabolismului hidraţilor de carbon şi tulburarea metabolismului apei, dând un tablou simptomatic polinevritic.

S-a stabilit că anghinarea posedă proprietăţi diuretice, coleretice, hipocolesterolemiante, hipolipemiante şi hepatostimulatoare.

Anghinarea este cunoscută pentru gustul ei amar, care este atribuit în mare unui compus numit cinarină, considerată unuil din principiile biologic active cele mai importante ale anghinarei. Alte principii active importante sunt flavonoidele, lactonele sescviterpenice, polifenolii şi acizii cafeoilquinici.

În anii 1970 oamenii de ştiinţă europeni au arătat prima dată abilitatea cinarinei de a reduce colesterolul la oameni. Unul din cele mai recente studii, publicat în anul 2000, a utilizat un extract din frunzele de anghinare standardizat în cinarină a stabilit efectul hipocolesterolemiant al acestuia.

Proprietăţile hepatoprotectoare şi detoxifiante ale ficatului au intrat în atenţia cercetătorilor în 1966, când s-a realizat un studiu care susţine efectele hepatoregeneratoare la şobolani. Un studiu realizat în 1987 care s-a concentrat asupra efectelor pe celulelor hepatice de şobolan supuse acţiunii nocive a unor substanţe chimice, a găsit că cinarina şi acizii cafeici au efecte hepatoprotectoare semnificative.

Utilizarea modernă a anghinarei se concentrează pe utilitatea sa în tratamentul hiperlipidemiei, hipercolesterolemiei, dispepsiei şi afecţiunilor care necesită o creştere a colerezei.