Ceai Antibalonare 50g AdNatura

Ceai Antibalonare 50g AdNatura

Contine un amestec omogen in proportii variabile din plante recunoscute in literatura de specialitate pentru rolul lor pozitiv in fiziologia si patologia sistemului digestiv.

Beneficii:
Usureaza digestia si faciliteaza transportul gastric al nutrientilor; adjuvant in tulburari de tranzit si disconfort abdominal legat de tulburarile functionale digestive si ale cailor biliare si pancreatice; imbunatateste absorbtia calciului.

Compozitie:
-fructe de chimen,
-fructe de coriandru,
-frunze de menta,
-flori de musetel,
-iarba de cicoare,
-frunze de papadie,
-iarba de ventrilica,
-frunze de stevie dulce,
-rizomi de ghimbir.

Administrare:
Uz intern – infuzie. Peste o lingurita sau un pliculet de produs se toarna 250 ml  apa clocotita; Vasul se acopera si se lasa in repaus 10 – 15 minute, agitand din cand in cand. Dupa infuzare se strecoara  si se poate adauga o lingurita de suc proaspat de lamaie.

Intern: se beau pana la 1-2 litri de ceai pe zi; Nu se indulceste. Ceaiul are gust dulceag datorita frunzelor de stevie dulce numita si “iarba de miere” (Stevia rebaudiana) care contin substante dulci permise diabeticilor si supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric.

Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si un mod de viata sanatos.
A nu se lasa la îndemana si la vederea copiilor mici.
A nu se depasi doza zilnica recomandata pentru consumul zilnic.

Rolul componentelor:
Nativ în Europa, cultivat îndeosebi ca plantă aromatică, prezintă aspect ierbos, tulpină fistuloasă ajungând până la 1 m, cu frunzele bazale de multe ori penate, cele superioare cu lobi liniari. Inflorescenţele, umbele situate la capetele ramurilor, purtând flori alburii sau roşietice; fructele, achene de 3-7 mm lungime de culoare cenuşie-brună, cu 5 coaste dstincte, mai deschise la culoare. Recoltarea fructelor se face de la mijlocul lui iunie până la mijlocul lui iulie.
Foarte utilizat încă din antichitate de arabi, menţionat în scrierile vechi de Dioscorides şi de Plinius. Denumirea derivă din latinescul carui, arabicul al-karāwiyā, şi probabil din grecescul karon.
Prescris de Dioscorides pentru fetele „palide la faţă”, chimenul are o lungă istorie de utilizate ca şi carminativ, recomandarea sa pentru probleme digestive apărând în consemnările antice egiptene, iar în Europa cel târziu din Evul Mediu, când a devenit foarte popular.
Conform vechilor superstiţii, chimenul ferea de furt orice obiect îl conţinea, iar la unele popoare se folosea în poţiuni de dragoste, pentru a reţine pe iubitul nestatornic.
Pe lângă binecunoscuta lui utilizare ca şi condiment şi aromatizant în domeniul culinar, chimenul este util ca digestiv, în caz de balonare şi pentru stimularea apetitului, având efect stomahic, carminativ, colagog; mai are efect emenagog şi expectorant; se administrează alături de laxative/purgative pentru a preveni colicile. Uleiul este de asemenea util în sindromul colonului iritabil.
Uleiul volatil a arătat activitate fungicidă.
În medicina populară mai este folosit ca galactogog, iar uleiul esenţial se utilizează în produse pentru spălături de gură şi gargară, frecţii pentru piele.
Uleiul extras din fructe se foloseşte ca ingredient în lichioruri, brânzeturi, pâine.
Responsabil pentru efectele chimenului este ulei volatil (3-7%) conţinând carvonă, limonen şi alte termene; fructele mai conţin ulei gras, proteine şi flavonoide.
Îndelunga sa utilizare în afecţiuni digestive i-a dovedit eficienţa, iar numeroase studii ştiinţifice au arătat utilitatea chimenului în combinaţii cu alte plante în dispepsie.

Originar din sudul Europei şi Asia, coriandrul este o plantă anuală, ierboasă. Frunzele bazale lung peţionale, cele mijlocii 1-2 penat-sectate, iar cele superioare de trei ori sectate cu lacinii rare, înguste. Flori cu petale albe sau roz-violaceu, grupate în umbele compuse. Fructele diachene mici, sferice.
A fost menţionat în scrierile sanscrite timpurii şi în cărţile mozaice, în Exod, şi apare în faimosul papirus egiptean Ebers. Fructele de coriandru au fost utilizate de evrei şi romani ca medicament, şi ca şi condiment. A fost foarte des menţionat în cartea lui Apicius Coelius (Apicius este o colecţie de reţete culinare romane). Columella (cel mai important scriitor în domeniul agriculturii), în secolul I, apoi Palladius (alt scriitor cu cărţi în domeniul agriculturii) în secolul III, au descris şi îndrumat cultivarea sa.
Medicina populară serveşte coriandru în bolile de stomac de natură inflamatorie, contra diareelor disenteriforme cu tenesme, în durerile articulare, contra viermilor intestinali, pentru sporirea secreţiei lactate etc.
Comisia E recomandă coriandrul în probleme dispeptice, pierderea apetitului.
În fitoterapia franceză este tradiţional utilizat în tratamentul simptomatic al afecţiunilor digestive precum distensia epigastrică, digestie lentă, eructaţie şi flatulenţă; ca tratament adjuvant al componentei dureroase a afecţiunilor digestive funcţionale.
Proprietăţile fructelor de coriandru se datorează în cea mai mare parte uleiului volatil, acesta având ca şi componentă majoră D-linaloolul, urmat de limonen, dar într-o cantitate mult redusă comparativ cu primul, α-pinen, camfor, α-terpineol, p-cimen etc. Datorită combinaţiei de compuşi, uleiul volatil de coriandru dezvoltă la nivel sistemic o acţiune antistres-adaptogenă, imunomodulatoare, armonizantă hormonal şi cardiovascular, dermoregeneratoare, antimicrobiană şi de stimulare generală puternică, la care se adaugă în plan psihic un puternic efect anxiolitic, psihorelaxant şi stimulant al capacităţii de concentrare.
S-au mai efectual studii in vitro care revelează şi o acţiune antioxidantă a fracţiunii polifenolice din fructele de coriandru.