Capsule cu extract de Usturoi, Paducel şi Vasc 30 cps Parapharm
Această combinație unică de trei plante, recunoscute pentru multiplele efecte benefice asupra organismului uman, se prezintă sub forma
unor capsule conținând macerate uleioase.
Forma enterosolubilă a produsului asigură o absorbție totală a principiilor active, fără a avea efect laxativ.
Beneficii:
-Efectele se datorează celor 200 de substanțe active prezente în aceste capsule: vitamine, minerale, aminoacizi și enzime.
-Dintre microelemente este de remarcat conținutul apreciabil de seleniu, sub forma de L-selenometionină, cel mai eficient blocator al
radicalilor liberi din organismul uman.
-Această combinație nutritivă susține funcțiile vitale ale organismului, întărește imunitatea și asigură o protecție cardiovasculară și
antioxidantă excelentă.
Ingrediente - 1 capsulă conține:
Denumire - substanțe active Cantitate
-Macerat uleios standardizat din 150,00 mg usturoi (Allium sativum) 1:1
-Macerat uleios standardizat din fruct 60,00 mg de păducel (Crataegus oxyacantha - linne) 1:2
-Macerat uleios standardizat din vâsc 60,00 mg alb (Viscum album)
Administrare:
Se recomandă consumul de 3 x 1 capsulă/zi, cu un pahar de lichid (apă minerală, suc de fructe), de preferință cu 20 de minute înainte de
mesele principale.
Rolul componentelor:
Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.
Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.
În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).
Teutonii utilizau fructele ca aliment.
Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.
Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.
Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.
Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.
Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.
Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.
Usturoiul a fost cultivat din timpurile vechi fiind astfel destul de greu de precizat originea sa. Cei mai mulți consideră că usturoiul provine din Asia.
Conform mărturiilor rămase, usturoiul a fost utilizat și de egipteni. Romanii și grecii care-l utilizau în alimentație și medicină l-au numit „trandafirul urât mirositor”. O veche legendă arabă spune că usturoiul a crescut prima dată pe urma lăsată de diavol când a părăsit Edenul. De aici probabil și asocierea lui ulterior, în folclor, cu arma care ține la distanță vampirii și spiritele rele. În prezent, mult mai mult ca în trecut, usturoiul este utilizat intensiv atât în alimentație cât și în medicina tradițională.
Usturoiul crește până la 60-90 cm înălțime. Are frunze lungi, plate și flori albe. Ceea ce este denumit ”căpățână de usturoi” este, în termeni botanici, un bulb, adică o structură subterană derivată dintr-un ciorchine de frunze. Frunzele de usturoi sunt folosite îndeobște atunci când planta este tânără, doar proaspete.
În ceea ce privește terapia naturală cu usturoi acesta este utilizat ca antiseptic, antibacterian, stimulator digestiv, cu proprietăți de eliminare a paraziților intestinali. Are efecte hipotensoare (bisulfura de alil- vasodilatatoare a arterelor și al capilarelor), hipolipemiantă, hipocolesterolemiantă (inhibarea sintezei de colesterol la nivel hepatic și eliminarea sărurilor biliare prin materia fecală), antisclerotică, antireumatismală, antiagregant plachetară (conține compuși sulfurați- alicina), antispasmodică. Usturoiul este un reechilibrant glandular cu proprietăți stomahice și carminative și este considerat „un antibiotic natural” deoarece nu distruge flora protectivă a organismului. Usturoiul este o sursă de seleniu, necesar răspunsului imun al organismului și care devine un antioxidant puternic în combinație cu vitamina E. Unele studii precizează că usturoiul este indicat ca adjuvant în terapiile diverselor cancere precum cancerul de prostata, de sân, de stomac sau de colon.
În timpul sezonului rece adăugaţi din belşug usturoi în supe, sosuri sau alte mâncăruri.
