CANDIDA FREE 30 CPS Herbagetica

CANDIDA FREE 30 CPS Herbagetica

Formulă concentrată cu 16 extracte premium specializate pentru curățarea organismului de candida. Antibacterian.

Candida Free este un complex unic cu 16 extracte premium dedicate pentru curățarea organismul de candida. Prin proprietăţile antifungice și antibacteriene, extractele din Candida Free redau confortul și sănătatea tractului urogenital.

Beneficii:

• Curăță și stopează răspândirea candidei în organism
• Efect antifungic și antibacterian
• Echilibrează flora orală și vaginală
• Are efect antioxidant intens
• Întărește sistemul imunitar

Se recomandă persoanelor cu un sistem imunitar slăbit, cu afecțiuni frecvente de origine fungică și bacteriană care se manifestă la nivel urogenital, oral sau cutanat.

Candida Free se administrează sub formă de capsule vegetale gastro-rezistente pentru a asigura integritatea ingredientelor active și pentru a susține asimilarea corectă a acestora.

Candida Free are efect antifungic și antibacterian prin extractele de Ulei De Cocos (MCT), Grapefruit, Cimbru De Cultură, Salvie, Cuișoare, Neem, Gurmar, Măslin, Pelin negru, Papaina, Zinc și Lemn dulce. Aceste extracte descompun celulele fungice de candida, inhibă dezvoltarea excesivă a acestora. În plus, limitează răspândirea fungilor care pot provoca erupții cutanate sau alte tipuri de infecții.

Adjuvant în:

• Infecții cu Candida Albicans
• Candida bucală
• Infecții fungice
• Infecții bacteriene
• Afecțiuni urogenitale
• Afecțiuni cutanate

Candida Free are și un rol protector prin efectul antioxidant al extractelor de Grapefruit, Cimbru, Salvie, Cuișoare, Neem, Amla, Măslin, Giloy, Pelin negru, Lemn dulce. Aceste extracte au un conținut bogat de Vitamina C, polifenoli, alkaloide și flavonoide, compuși activi cu rol puternic antioxidant. În plus, susțin organismul în combaterea candidei și elimină toxinele eliberate de celulele fungilor.

Sistemul imunitar slăbit favorizează apariția afecțiunilor cu candida, a celor bacteriene, dar și fungice. Candida Free conține 7 extracte naturale care au efect imunostimulator: ulei de cocos (MCT), Cuișoare, Neem,  Gurmar, Amla, Giloy și Zinc. Ele acționează sinergic pentru a întări capacitatea naturală de apărare a sistemului imunitar și pentru a preveni răspândirea excesivă a fungilor sau bacteriilor în organism. 

Candida Free aduce un beneficiu suplimentar în echilibrarea florei orale și vaginale prin extractul de Cicoare. Cicoarea aduce un aport bogat de fibre care hrănesc bacteriile benefici din cavitatea orală sau din vagin. Astfel, Cicoarea acționează ca un prebiotic natural și echilibrează flora bucală și vaginală.

Compoziție per 1 capsulă:

• Extract din ulei de cocotier (Cocos nucifera) standardizat în 70% MCT - trigliceride cu catenă medie.........80 mg  
• Extract 4:1 Grapefuit (Citrus Paradisi) standardizat 45% Bioflavonoide........75 mg  
• Extract Cimbru-de-cultură (Thymus vulgaris) standardizat 0.2% Timol..........35 mg  
• Extract 4:1 Salvie (Salvia officinalis) 35mg; Extract 4:1 Cuișoare (Syzygium aromaticum)...............35 mg  
• Extract 20:1 Neem (Azadirachta indica) standardizat 4% principii amare.......30 mg  
• Extract Gurmar (Gymnema sylvestre) standardizat 25% Acizi gimnemici.......20 mg  
• Extract Amla (Emblica officinalis) standardizat 40% Taninuri.........20 mg  
• Extract 6:1 Măslin (Olea europaea) standardizat 20% Oleuropeina...........20 mg  
• Extract 10:1 Giloy (Tinospora cordifolia) standardizat 2.5% principii amare.........20 mg  
• Extract 4:1 Pelin Negru (Artemisia vulgaris)..........20 mg  
• Extract 4:1 Cicoare (Cichorium intybus) standardizat 20% Inulină 20mg; Papaină extrasă din fructe de Papaya/Carica.........10 mg  
• Zinc bisglicinat standardizat 28.5% Zinc...........10 mg  
• Extract Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) standardizat 12% Acizi glicirizinici...........10 mg  
• Extract 10:1 Ghimbir (Zingiber officinale) standardizat 5% Gingeroli..........10 mg 

Administrare:cate 2-3 capsule pe zi       

Precauții/Contraindicații: Nu se cunosc.

Rolul componentelor:

Cimbrul este o plantă erbacee, aromatică din zona colinară mediteraneană, dar care poate fi cultivată și în grădini. Îi plac terenurile uscate dar udate de rouă. Înfloreşte în din iunie până septembrie şi se recoltează în această perioadă partea ierboasă. Se usucă la umbră, în încăperi bine aerisite.

Cimbrul conţine ulei volatil bogat în carvacrol şi tymol, acizi – cafeic şi rozmarinic- tanin şi un principiu amar – serpilina.

Cimbrul şi Cimbrişorul au proprietăţi medicinale similare. Sunt plante medicinale antiseptice, antispastice, expectorante, antiparazitare (antihelmintic), coleretice şi colagoge şi uşor diuretice.

Stimulează apetitul când este pus în mâncare.

Infuzia nu se consumă seara pentru a nu induce insomnie, iar  în uz extern dezinfectează plăgile și înţepăturile de insecte. Adăugată în apa de baie este tonifiantă.

Pulberea de cimbrişor folosită pentru spălatul dinţilor îi albeşte.

Nativă zona Mării Mediteraneene, în tradiţia fitoterapiei salvia are una din cele mai lungi istorii de utilizare.

Plantă ierboasă, cu frunzele groase, verzi-argintii, caracteristice, cu nervaţiunea proeminentă pe faţa inferioară, acoperite cu peri moi şi denşi; florile albastru-violete mai rar albe.

Salvia a prezentat o mare importanţă de-a lungul istoriei, atât pentru proprietăţile sale culinare cât şi pentru cele medicinale.

Planta era denumită uneori Salvia salvatrix (Salvia salvatoare).

Denumirea latinească Salvia, care înseamnă înţelept, provine de la credinţa că planta avea proprietatea de a îmbunătăţi memoria. Salvia are multe proprietăţi care i-au fost atribuite în mai multe culturi, de exemplu romanii credeau că ea poate conferi imortalitate.

Se spune că grecii şi romanii au preţuit foarte mult numeroasele proprietăţi vindecătoare ale salviei. Romanii o tratau ca sacră şi au creat o ceremonie specială în vederea colectării ei. Ambele civilizaţii au utilizat-o ca şi conservant pentru carne, o tradiţie care a continuat până la introducerea metodelor de congelare.

Tot romanii au fost aceia care dus-o în Britania şi, după ce a fost valorificată timp de secole în această ţară pentru proprietăţile sale antibacteriene, în perioada Tudorilor a început utilizarea sa în domeniul culinar.

Din vremea anticilor până în Evul Mediu a circulat un proverb latinesc – Cur moriatur homo cui Salvia crescit in horto? (Cum să moară un om dacă îi creşte salvie în grădină?).

În China, un proverb asemănător spunea: „Cum poate un om îmbătrâni, când are salvie în grădina sa?”

Este scris că „dorinţa salviei este de a face oamenii nemuritori”, iar de-a lungul istoriei au fost relatate puterile sale legendare de a aduce longevitatea.

Medicii arabi din secolul al X-lea credeau că salvia aduce importalitatea, în timp ce în secolul XIV europenii o utilizau pentru a se proteja de vrăji. Cerinţa de salvie era atât de mare în China în perioada secolului XVII, încât se spune că chinezii ofereau la schimb danezilor trei lăzi de frunze de ceai verde pentru o ladă de frunze de salvie.

În districtul Jura din Franţa, în Franche-Comte, se considera că planta atenuează durerea, atât pe cea fizică, cât şi pe cea mentală. Un vechi text francez spunea: „Salvia ajută nervii şi prin puterile sale paralizia este vindecată şi febra pusă pe fugă”.

John Gerarde (botanist şi herbalist englez, 1545 – 1611 | 1612) spunea: „Salvia este deosebit de bună pentru cap şi creier, ea învie simţurile şi memoria, întăreşte tendoanele, readuce sănătatea la cei care au suferit de paralizie, şi ia tremurul membrelor”. El a împărtăşit credinţa populară că planta era eficace împotriva muşcăturilor de şarpe, şi spunea: „Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de utilitatea Sage Ale, dacă este făcut aşa cum trebuie, cu salvie, vindecea (Betonica), Scabiosa, Nardostachys, Asperula şi seminţe de fenicul”.

Pepys (n.1633 – d.1703, membru în Parlamentul Englez, renumit pentru jurnalul ţinut) în jurnalul său spunea: „Între Gosport şi Southampton am observat un mic cimitir în care se obişnuia să se pună pe fiecare mormânt salvie”.

O veche tradiţie recomandă plantarea vârnaţului alături de salvie, ţinând astfel la distanţă broaştele râioase faţă de plantele utile. Se spunea că dacă salvia se usucă într-o grădină, proprietarului îi vor merge prost afacerile, altă tradiţie spunea că soţia stabileşte regulile atunci când salvia creşte viguroasă în grădină.

În Farmacopeea Statelor Unite, frunzele sunt încă prescrise oficial, aşa cum au fost şi în Farmacopeea Londoneză, dar în Europa în general, salvia este acum neglijată de către medici, chiar dacă este încă utilizată în medicina „domestică”.

Terapeuţii au utilizat această plantă pentru a calma leziunile pielii. Se mai ştie că salvia are şi efect antiseptic uşor. Este benefică pentru păr, dând volum, fiind un balsam natural şi întărind foliculul pilos în timp ce curăţă la rădăcină. Interesant, s-a găsit de asemenea că salvia conţine un procent moderat de estrogen natural, substanţă care a fost folosită mai târziu în scop medicinal în doze mici pentru normalizarea menstrelor şi reducerea simptomelor menopauzei.

Medicina românească de la începutul secolului XX, atribuie salviei acţiune stimulentă generală, tonifiantă, antisudorală, anticatarală, calmantă a sistemului nervos, cardiotonică. Medicina populară o întrebuinţa îndeosebi ca ceai, pentru toate aceste efecte ale ei, precum şi în cazuri de stomatite şi gingivite grave cu sângerări, contra bolilor de gât, ori încă în comprese şi pentru spălarea rănilor purulente şi ulceraţiilor.

În British Herbal Pharmacopoeia (1971-1983) salvia este recomandată în dispepsie cu flatulenţă, hiperhidroză, faringite, uvulite, stomatite, gingivite, glosite. Monografia Comisiei E o recomandă intern în caz de probleme dispeptice şi transpiraţie excesivă, iar extern în inflamaţii ale mucoasei orale şi faringiene.

Stima cu care salvia a fost privită, nu s-a diminuat. În anul 2001, Asociaţia Internaţională a Plantelor i-a acordat salviei titlul de „Planta anului”.

Ceea ce culturile vechi ştiau din experienţă, şi anume că salvia poate reduce procesele de alterare, este acum demonstrat de oamenii de ştiinţă, care au reuţit izolarea a numeroase terpene cu capacitate antioxidantă.

Compuşii caracteristici din salvie cărora li se atribuie utilizările sale tradiţionale sunt uleiul volatil şi taninurile.

Efectele antioxidant şi antiseptic au fost demonstrate în studii in vitro, iar efectul antihiperhidrotic a fost deja demonstrat şi la oameni.

Un studiu publicat în 2013 arată implicarea flavonoidelor estrogenice dintr-un extract etanolic din Salvia officinalis, în reducerea bufeurilor ce apar la manopauză.

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Măslinul este un arbore originar din Siria și zonele de litoral din Turcia, foarte răspândit și în Grecia continentală și în arhipelagul elen. Este considerat „arborele veșnic roditor”, fiind un arbore cu o longevitate extraordină, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu rădăcini și lăstari noi. Are o tulpină înaltă de 10-20m, florile sunt albe iar fructul este o drupă verde la început, apoi roșie și neagră la maturitate. Înflorește în luna mai. O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei.

Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii.

Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin.

Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena.

Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei.

Ca plantă medicinală, măslinul a fost intens studiat pentru diversele proprietăți terapeutice. Atât frunzele cât și fructele (măsline) au o compoziție bogată și sunt utilizate în diverse patologii. Măslinele sunt foarte bogate in fier, dar și o sursă prețioasă de vitamina E, fibre și cupru.

Măslinele au în compoziția lor grăsimi monosaturate, care fac din acestea un aliment prețios în combaterea afecțiunilor cardiace. Vitamina E este un antioxidant puternic astfel încât consumul de măsline sau de ulei de măsline echivalează cu un medicament care combate afecțiunile cardiovasculare și procesele de îmbătrânire celulară ca urmare a acțiunii radicalilor liberi.

Datorită fibrelor pe care le conține, măslinele sunt deosebit de prețioase pentru un sistem digestiv sănătos. Despre măsline se mai poate spune ca au un puternic efect antiinflamator, ceea ce le face eficiente în combaterea și ameliorarea simptomelor în astm, afecțiuni reumatismale și artrită.

Prin procesare, din măsline se extrage unul din cele mai sănătoase uleiuri vegetale, folosit atât în bucătărie cât și de leac împotriva multor afecțiuni, interne sau externe.

Despre uleiul de măsline Homer spunea că este „aurul lichid” al vremii, dovadă că din vechime era cunoscut și apreciat pentru calitățile sale.

Frunzele de măslin au acțiune antihipertensivă (ajută la scăderea presiunii sângelui și îmbunătățește funcția aparatului circulator), diuretică, emolientă, nutritivă, laxativă, hipocolesterolemiantă (îmbunătățesc echilibrul găsimilor din sânge), antioxidantă (inhibarea activității oxidazelor), antibacteriană, antivirală, antifungică.

Sunt bogate iridoide monoterpene (6-9% oleoropină, ligustrozida, oleozida și esterul său) și fitosteroli (oleostranol, steroleozid).

Cicoarea este o plantă perenă, spontană și adesea cultivată pentru rădăcinile sale din care se extrage un surogat de cafea. În scopuri medicinale de la această plantă se întrebuințează părțile aeriene (Cichorii herba) ce se recoltează în prima perioadă de înflorire a plantei, in lunile iulie-august, când tulpinile nu au apucat încă să se întărească, rădăcinile (Cichorii radix) se recoltează în lunile septembrie-octombrie.

Rădăcina de cicoare abundă în vitamina A, B, C, E și K, dar și de potasiu, calciu, fosfor, cupru, zinc și magneziu. Are și inulină, o polizaharidă care scade riscul apariției cancerului de colon și menține oasele sănătoase. Este indicată și pentru cei care vor să aibă un nivel mai scăzut al colesterolului, stimulând și sistemul imunitar și reduce bacteriile dăunătoare datorită faptului că restabilește flora normală la nivelul intestinului. Are și efect detoxifiant, tonic și decongestionant al organelor interne datorită principiilor amare din compoziție. Rădăcina de cicoare are proprietăţi hipoglicemiante datorită taninurilor, deoarece acestea determină o reducere a absorbţiei glucozei.

Rădăcina de cicoare este un bun înlocuitor de cafea. Coaptă şi mărunţită, rădăcina se fierbe 2-3 minute cu o cană de apă fierbinte și se lasă la infuzat sub capac după care se strecoară și se poat e îndulci cu puțină miere.

ntr-o frumoasă legendă transilvăneană, cicoarea este asociată cu zâna florilor care se spală cu roua înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într-o dimineață de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea și a trimis doi luceferi s-o pețească. Zâna pamânteana îi refuză. Supărat, astrul zilei o transformă în floare de Cicoare. De atunci se spune că cicoarea stă tot timpul cu ochii după Soare până toamna târziu, iar florile ei se strâng seara, la apus, și se desfac dimineața, la răsărit.