CALMOTUSIN JUNIOR SIROP BALSAM 100ML PORTOCALE Dacia Plant

CALMOTUSIN JUNIOR SIROP BALSAM 100ML PORTOCALE Dacia Plant

Siropul Calmotusin junior cu gust de portocale este un produs conceput pentru SUSTINEREA RESPIRATIEI LA COPII, realizat pe baza de miere de salcam (80%), extracte de plante, uleiuri esentiale si aroma naturala de portocale.

Descopera noul sirop Calmotusin junior cu gust de portocale:

- Conceput special pentru copii;

- Gust de portocale;

- Pe bază de miere de salcam 80%;

- Pentru tuse uscata sau productiva.

Mod de administrare

Copii sub 3 ani: cate 2,5 ml de sirop de 3 ori pe zi.

Copii intre 3 si 7 ani: cate 5 ml de sirop de 3 ori pe zi.

Copii intre 7 si 14 ani: cate 5-10 ml de sirop de 3 ori pe zi.

Contraindicatii

Diabet zaharat, intoleranta la fructoza (prezenta in mod natural in mierea de albine) si la oricare dintre componentele produsului.

Contribuie la

Recomandari:

- Favorizeaza expectoratia secretiilor bronsice;

- Sustine respiratia si ajuta la confortul respirator.

Ingrediente

miere de salcam (80%); extract din amestec de plante* (16,95%); aroma naturala de portocale (3%); uleiuri esentiale** (0,05%). *amestec de plante: patlagina (Plantago lanceolata) - frunze (30%); isop (Hyssopus officinalis) - parti aeriene (20%); nalba-mare (Althaea officinalis) - radacini (20%); ciubotica-cucului (Primula officinalis) - parti aeriene (10%); scai-vanat (Eryngium planum) - parti aeriene (10%); lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) - radacini (5%); ghimbir (Zingiber officinale) - radacini (5%). **uleiuri esentiale: portocal-dulce (Citrus sinensis)(45%); lamai (Citrus limonum)(35%); menta-salbatica (Mentha arvensis)(10%); eucalipt (Eucalyptus globulus)(10%)

Rolul componentelor:

Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltăfrunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.

Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea, şi contra furunculelor.

Dioscorides şi Plinius o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor pustuloase.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul), şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale.

Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi, cei mai importanţi fiind mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, bine cunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.

Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele anti-inflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic.. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.

Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a drogului, sau extractului de pătalgină.

Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în dependenţă de doză.

Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.

A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi, şi de asemenea o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.

Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică.

Isop - Subarbust de talie mică, originar din sudul Europei, prezintă tulpini dese ce dau aspect de tufă, frunze opuse, alungit lanceolate, întregi, de 2-4 cm lungime, lucioase. Florile roz, violacee sau albe, sunt grupate în inflorescenţe spiciforme. Părţile aeriene se recoltează în perioada înfloririi, din iunie până în august.

Plantă cunoscută din antichitate, numele Hyssopus provenind din grecescul hyssopos şi din cuvântul ebraic esob însemnând „iarbă sfântă”. Era privit ca simbol al purificării fiind astfel utilizat în ritualuri de purificare a bisericilor; era plantat în grădinile mănăstirilor şi apărea în picturile religioase simbolizând umilinţa.

Se presupune că a fost răspândită în Europa de către călugării benedictini în jurul secolului X.

În scrierile din secolul XVII este citată utilizarea lui aromatizant al camerei bolnavilor, pentru stoparea răspândirii infecţiilor şi pentru „curăţarea” leprosilor.

Binecunoscut ca plantă aromatizantă în arta culinară, timp de secole a fost folosit şi ca plantă medicinală în tuse şi catar respirator.

A fost plantă oficială în unele din farmacopeele din Europa.

Tradiţional isopul este utilizat ca expectorant pentru a ajuta eliminarea excesului de mucus din căile respiratorii, ca plantă tonic digestivă, şi pentru reducerea flatulenţei. Prezintă un efect pozitiv în cazul infecţiilor respiratorii. Frunzele sale au efect antiseptic, antitusiv, astringent, carminativ, diaforetic, emenagog, expectorant, pectoral, sedativ, stimulent, stomahic, tonic, vasodilatator.

O compresă realizată din frunzele proaspete poate fi folofită pentru vindecarea rănilor.

Extractul din frunze de isop are efect antimicrobian, antiviral (herpes simplex) şi spasmolitic mediu.

Responsabil pentru acţiunile isopului este în principal uleiul volatil ce conţine 1-pinocamfonă, izocamfonă, pinocarvonă, alfa- şi beta-pinen; pe lângă acestea, isopul conţine taninuri, principii amare şi flavonoide.

Compoziţia chimică dă plantei un miros aromatic pronunţat şi un gust amărui camforat.

Studii recente au revelat proprietăţi antioxidante valoroase în scop culinar şi medicinal.