BERES DROPS 4X30ML BERES

BERES DROPS 4X30ML BERES

Beres Drops Plus este un medicament OTC recomandat pentru mentinerea si refacerea rezistentei organismului, adjuvant in starile de raceala sau gripa si convalescenta acestora si in perioadele de efort fizic intens.

Beres Drops se administreaza pentru completarea necesarului de microelemente:

• in prevenirea scaderii rezistentei organismului, in infectii, in special raceli si viroze repetate;
• in alimentatia unilaterala (diete, cura de slabire, vegetarieni) si activitati cu efort fizic sustinut;
• in stari de oboseala, lipsa poftei de mancare, slabire fizica, insomnii, precum si in stari de convalescenta dupa diferite boli sau operatii;
• in terapii postoperatorii cu citostatice si radiatii precum si in tratamentul bolilor osteo-articulare.

Proprietăți:

• tolerabilitate și biodisponibilitate crescută;
• soluție orală în picături ușor de administrat.

Fierul contribuie la formarea normală a globulelor roșii și a hemoglobinei;

Zincul contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar;

Manganul contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ;   

Cuprul contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar;  

Molibdenul, Seleniul și Cromul contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.     

Recomandări:

- pentru susţinerea sistemului imunitar şi al rezistenţei organismului;

- în cazurile de malnutriţie (de ex. diete speciale, cură de slăbire, vegetarianism), activitate fizică intensă;

- în cazurile de oboseală, inapetenţă, indispoziţie, slăbiciune, insomnie.

Ingrediente:

- apă purificată, sulfat de fier(II) heptahidrat, sulfat de zinc heptahidrat, agent de umezire (glicerină (85 %)), acidifianţi (acid sulfuric (96 %), acid tartric, acid succinic), potenţiator de aromă (glicină), stabilizator (tartrat de sodiu şi potasiu), sulfat de cupru(II) pentahidrat, sulfat de mangan(II) monohidrat, heptamolibdat de amoniu tetrahidrat, fluorură de sodiu, clorură de crom(III) hexahidrat, selenit de sodiu.

Mod de administrare:

- la copii, între 4 și 10 ani: 2x9 picături pe zi;

- la copii, între 11 și 14 ani: 2x18 picături pe zi;

- la adolescenți, între 15 și 17 ani: 2x23 picături pe zi;

- la adulți: 2x27 picături pe zi.

Se administrează dizolvat în cel puțin 50 ml de lichid (de ex. apă, suc de fructe, ceai), în timpul meselor, de preferință însoțit de vitamina C 50 mg, deoarece acesta favorizează absorbția mai bună a substanțelor minerale în organism.

Nu se recomandă administrarea picăturilor dizolvate în lapte sau cafea.

Atenționări:

Acest produs este un supliment alimentar. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului din interiorul ambalajului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A se evita administrarea concomitentă cu alte produse cu conținut de fier sau oligoelemente. A nu se administra produsul în cazurile de hipersensibilitate cunoscută față de substanțele active și excipienți, precum și în cazul alergiei la metale.

Prezentare:

100 ml

Rolul componentelor:

Fierul este un element care ar trebui să se regăsească în alimentaţia oricui, în orice etapă a vieţii. El este prezent în fiecare celulă din organism şi are un rol crucial în transportul oxigenului şi a substanţelor nutritive în organele vitale ale corpului. În lipsa acestui mineral, sănătatea are mult de suferit.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii, lipsa de fier în organism reprezintă principala carenţă nutriţională din lume, peste 80% din populaţia globului suferă din pricina acesteia, cauza fiind reprezentată de consumul scăzut de alimente bogate în fier.

O alimentaţie bogată în fier asigură o bună circulaţie sanguină, prevenind astfel bolile cardiovasculare. Fierul ajută şi la transformarea zahărului din sânge în energie, oferind astfel rezistenţă la efort. Producţia de enzime, care joacă un rol important în crearea de noi celule, aminoacizi, hormoni şi neurotransmiţători, este strâns legată de un nivel optim de fier din organism.

De aceea, este necesar să consumăm alimente bogate în fier în perioada de recuperare după o anumită afecţiune sau după un efort fizic prelungit. Sistemul imunitar şi glanda tiroidă depind şi ele de fier pentru a-şi asigura funcţionarea corectă.

În plus, în timpul sarcinii şi a copilăriei, este important să nu existe deficienţe de fier deoarece acest mineral ajută la dezvoltarea creierului şi previne anemia, afecţiune care creşte riscul de naştere prematură şi malformaţii congenitale.

Doza zilnică recomandată de fier variază în funcţie de vârstă: 10 mg la copiii între 1-14 ani, 15 mg la adolescenţi, 8 mg la bărbaţi şi 18 mg la femei cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani şi 8 mg pe zi la femei şi bărbaţi peste 51 de ani. În cazul gravidelor, necesarul de fier este mai crescut, putând ajunge până la 27 mg pe zi.

Însă, pentru că este insuficient aportul de fier preluat numai din alimentaţie, de multe ori sunt recomandate suplimentele cu fier care, atenţie, trebuie administrate numai la indicaţia medicului. Suplimentele cu fier luate după ureche, în cantităţi mari, pot deveni toxice pentru organism şi pot duce la apariţia stărilor de greaţă, scădere bruscă în greutate şi respiraţie îngreunată.

De regulă, toxicitatea cronică de fier apare la bolnavii nevoiţi să facă regulat transfuzii de sânge şi la cei care suferă de o tulburare genetică numită hemocromatoză - care creşte riscul de ciroză hepatică, diabet zaharat, boli endocrine şi insuficienţă cardiacă.

Deficitul de fier poate duce la apariţia unor simptome precum oboseală, slăbiciune musculară, căderea părului, dureri de cap, depresie, ameţeli, lipsa poftei de mâncare şi paloarea feţei. Dacă resimţiţi astfel de simptome, este indicat să mergeţi la medic pentru că puteţi suferi de anemie. Femeile care au menstruaţie abundentă, gravidele şi cele care alăptează, donatorii de sânge, sportivii de performanţă, vârstnicii şi vegetarienii sunt categoriile cele mai expuse carenţei de fier.

Legenda spune că spanacul ar fi cea mai mai bună sursă de fier,  dar există numeroase alte alimente bogate în acest mineral. Important de precizat este faptul că există două tipuri de fier: hem şi non hem. Fierul hem este cel mai uşor de absorbit în organism şi poate fi găsit în alimente precum carnea de vită, organe, scoici, creveţi şi carne albă. În schimb, fierul non hem este ceva mai greu de asimilat şi se găseşte în principal în plante precum fasole verde, ciuperci,  linte, mazăre, cimbru şi germeni de cereale.

Alte surse importante de fier sunt: seminţele de chimion, de dovleac, de susan, brânza tofu, soia, măslinele, nucile şi gălbenuşul de ou. Reţineţi însă că prepararea termică a acestor alimente duce la scăderea conţinutului de fier, deci este important să le consumăm în stare cât mai naturală.

Zincul este un element esential care ofera multe beneficii terapeutice, adesea trecute cu vederea.

Organismul uman contine aproximativ 2 pana la 3 grame de zinc, care poate fi intalnit in oase, dinti, piele, ficat, muschi, leucocite etc.

Din cauza ca niciuna dintre acestea nu poate constitui o rezerva constanta de zinc, pentru a-si putea asigura cantitatea zilnica optima din acest mineral, organismul depinde de asimilarea sa pe cale alimentara. Peste 300 de enzime diferite cu functii vitale in organism depind de aportul de zinc pentru a functiona la parametri inalti. Unele dintre aceste metaloenzime au ca si componenta principala de baza ionul de zinc.

Printre enzimele care au roluri vitale in organism se afla anhidraza carbonica, care ajuta la excretia de CO2; fosfataza alcalina, care elibereaza fosfati anorganici necesari in metabolismul oaselor; superoxid dismutaza (SOD), care ajuta la protejarea celulelor impotriva radicalilor liberi; alcool-dehidrogenaza (ADH) , care ajuta ficatul in detoxifierea de alcool; carboxipeptidaza, necesara pentru digestia proteinelor alimentare. Mai mult decat atat, diviziunea celulara corecta nu poate avea loc fara o cantitate adecvata de zinc, necesara sintezei AND, ARN si a proteinelor. Zincul este o componenta structurala necesara unirii proteinelor AND si protejeaza de asemenea membrana celulara impotriva lizei.

Vitamina A depinde de actiunea zincului pentru a-si desfasura activitatea normala. Zincul regleaza nivelurile de vitamina A si cantitatea in care aceasta este eliberata de ficat. Acest mineral influenteaza de asemenea cresterea si dezvoltarea si in alte moduri. Atat hormonul stimulator folicular hipofizar (FSH), cat si hormonul luteinizant hipofizar (LH), ambele influentate de actiunea zincului, sunt importante pentru functionarea normala a testiculelor si pentru spermatogeneza. Zincul ajuta la mentinerea in buna stare a prostatei si previne hipertrofiile benigne ale prostatei.

Pancreasul este o alta glanda care utilizeaza zincul. Acesta intra in compozitia insulinei si este excretat in secretiile pancreatice. Metabolismul este de asemenea partial dependent de prezenta zincului care ajuta la transformarea tiroxinei (T4) in triiodotironina (T3). In plus, trei dintre cei cinci analizatori nu ar functiona in lipsa unei cantitati adecvate de zinc in organism – analizatorii gustativ, olfactiv si vizual.

Unele studii sustin teoria conform careia ar exista o legatura intre integritatea sistemului imunitar si cantitatea de zinc din organism. Acest mineral ajuta la reglarea nivelului de limfocite T, limfocitelelor T CD4 si interleukinei-2. Acest rol in cadrul sistemului imunitar ii ofera zincului capacitatea de a facilita vindecarea ranilor. Alte studii au aratat ca modificarile nivelului de zinc din organism pot modifica apoptoza, in prezent cunoscuta ca “moartea celulara programata”. De asemenea, s-a demonstrat ca zincul poseda proprietati antiinflamatoare. Totusi, pentru a defini rolul zincului in cadrul sistemului imunitar, sunt necesare studii in plus, pe viitor.

Apoptoza este un proces innascut, conservat din punct de vedere evolutiv, prin care celulele, in mod sistematic, isi inactiveaza, dezasambleaza si degradeaza propriile componente structurale si functionale pentru desavarsirea propriului lor deces. Acest proces poate fi activat intracelular printr-un program de dezvoltare definit fie genetic, fie extracelular, prin intermediul proteinelor endogene, citokinelor si hormonilor, ca si de componente xenobiotice, radiatii, stresul oxidativ si hipoxia.

Abilitatea unei celule de a intra in apoptoza, ca raspuns la un semnal de “moarte”, depinde de statusul ei proliferativ, pozitia ciclului celular si de expresia controlata a genelor care promoveaza, inhiba si afecteaza programul de moarte. Reglarea stricta a acestor parametri modulatori ai mortii trebuie mentinuta, pentru asigurarea contextului fiziologic propice aparitiei apoptozei. Disfunctiile, care apar in oricare dintre punctele caii de moarte programata, pot duce la un proces apoptotic eronat, determinand astfel exprimarea unor conditii fiziopatologice.

Asigurarea cantitatii zilnice necesare de zinc ajuta la prevenirea a numeroase complicatii. Unui adult ii sunt necesare aproximativ 0.2 mg/kg corp de zinc pe zi; nu este permisa depasirea acestei cantitati. Conform recomandarilor oferite de DRI (Dietary Reference Intakes), cantitatea recomandata de zinc si tolerabilitatea organismului fata de limita superioara a acesui aport variaza in functie de varsta, sex, stari fiziologice speciale – sarcina sau lactatie.

Specialiatii DRI au rolul de a stabili limitele prin care oamenii sa se poata ghida in ceea ce priveste aporturile nutritionale si de aceea nu este necesar sa fie urmate intocmai. Activitatea fizica excesiva, regimul vegetarian, prezenta unei boli pot modifica limitele stabilite de DRI. In plus, in cazul unor afectiuni, poate fi chiar necesara depasirea limitei superioare de aport a zincului.

Aproximativ 70% din zincul obtinut din alimentatie provine din produsele de origine animala. Carnea macra, ficatul, ouale, cerealele imbogatite si fructele de mare (in special stridiile) sunt adevarate resurse de zinc. Deoarece din multe diete vegetariene lipsesc aceste alimente, la vegetarieni, absorbtia zincului se produce in general lent. Se apreciaza ca vegetarienilor le este necesar un aport de doua ori mai mare decat celor care consuma alimente nonvegetariene.

Manganul este un element mineral esential tuturor formelor de viata. Va prezentam in continuare cateva dintre functiile sale cele mai importante:

- activeaza sistemul enzimatic implicat in metabolismul energetic si al proteinelor;

- este implicat in formarea tesuturilor conective si a oaselor si este esential in biosinteza colagenului, deoarece ajuta la producerea unor enzime cheie in acest proces, precum si in formarea factorilor coagulanti, fiind un cofactor important in sinteza mucopolizaharidelor, care sunt un constituent important in structurile osoase si cartilaginoase din organism;

- are rol in sinteza colesterolului si in actiunea insulinei in organism;

- intra in compozitia moleculelor antioxidante MnSOD (mangan superoxid dismutaza), unul dintre antioxidantii care neutralizeaza radicalii liberi si reduce sau chiar ajuta la prevenirea unora dintre deteriorarile produse de acesti radicali la nivel celular. Aceasta enzima este principalul antioxidant mitocondrial, fiind astfel foarte important in protectia acestor organite celulare;

- acest micronutrient activeaza mai multe enzime implicate in sinteza acizilor grasi si a colesterolului;

- activeaza enzimele responsabile pentru producerea ARN si ADN;

- aportul de mangan aduce beneficii sistemului imunitar si regelaza echilibrul de zaharuri din sange;

- manganul este totodata esential pentru incorporarea xilozei si a galactozei in glicoproteine;

- este implicat in transferul gruparilor energetice de tip fosfat prin intermediul enzimelor fosfotransferaze;

- in plante, manganul actioneaza in stransa legatura cu cuprul si zincul pentru producerea pe cale fotosintetica a oxigenului din apa.

In mod normal, manganul poate fi gasit in cereale integrale, fructe, legume, ceai. Surse naturale bogate in mangan sunt nucile si semintele, germenii de grau si graul integral, legumele, ananasul.

Cantitatea totala din corpul uman este de circa 10-20 mg, care este concentrata mai ales in ficat, sistemul osos, pancreas si creier. Nivele scazute de mangan, fie in sange, fie in tesuturi sunt asociate cu un numar de boli cronice. Dintre afectiunile asociate cu aceasta deficienta amintim:

-  cresterea inceata a parului si unghiilor;

-  pierderea in greutate;

-  cresterea dificila;

-  diminuarea functiei reproductive;

-  anomaliile scheletale;

-   toleranta scazuta la glucoza;

-   metabolismul defectuos al lipidelor si carbohidratilor;

-   dezordinile musculare;

-   paraliziile;

-   problemele de miscare si de echilibru, mai ales la copii.

In mod normal, lipsa de mangan din alimentatie este rara si de aceea nu este definita o doza zilnica necesara. Cantitatea uzuala de mangan consumata zilnic este cuprinsa intre 0,52 si 10,8 mg. Se recomanda a nu se depasi cantitatea de 11 mg/zi, datorita riscului aparitiei unor probleme neurologice. Manganul in exces este toxic, la fel ca orice alt mineral. In general, principala cale de supraexpunere este cea industriala, care genereaza asa-numitul “manganism”, o degenerare neurologica de tip Parkinson, cauzata de inhalarea in exces a vaporilor si a fumului cu continut ridicat de mangan.

Suplimentele alimentare pe baza de mangan sunt nerecomandate in cazul persoanelor cu probleme hepatice grave. Cateva minerale, precum calciul, fierul si, posibil, zincul, reduc absorbtia manganului in corp.

Persoanele care folosesc contraceptive orale sau antacide este posibil sa aiba nevoie de un surplus de mangan, ce poate fi obtinut prin consumul de suplimente alimentare.Manganul este un element mineral esential tuturor formelor de viata. Va prezentam in continuare cateva dintre functiile sale cele mai importante:

- activeaza sistemul enzimatic implicat in metabolismul energetic si al proteinelor;

- este implicat in formarea tesuturilor conective si a oaselor si este esential in biosinteza colagenului, deoarece ajuta la producerea unor enzime cheie in acest proces, precum si in formarea factorilor coagulanti, fiind un cofactor important in sinteza mucopolizaharidelor, care sunt un constituent important in structurile osoase si cartilaginoase din organism;

- are rol in sinteza colesterolului si in actiunea insulinei in organism;

- intra in compozitia moleculelor antioxidante MnSOD (mangan superoxid dismutaza), unul dintre antioxidantii care neutralizeaza radicalii liberi si reduce sau chiar ajuta la prevenirea unora dintre deteriorarile produse de acesti radicali la nivel celular. Aceasta enzima este principalul antioxidant mitocondrial, fiind astfel foarte important in protectia acestor organite celulare;

- acest micronutrient activeaza mai multe enzime implicate in sinteza acizilor grasi si a colesterolului;

- activeaza enzimele responsabile pentru producerea ARN si ADN;

- aportul de mangan aduce beneficii sistemului imunitar si regelaza echilibrul de zaharuri din sange;

- manganul este totodata esential pentru incorporarea xilozei si a galactozei in glicoproteine;

- este implicat in transferul gruparilor energetice de tip fosfat prin intermediul enzimelor fosfotransferaze;

- in plante, manganul actioneaza in stransa legatura cu cuprul si zincul pentru producerea pe cale fotosintetica a oxigenului din apa.

In mod normal, manganul poate fi gasit in cereale integrale, fructe, legume, ceai. Surse naturale bogate in mangan sunt nucile si semintele, germenii de grau si graul integral, legumele, ananasul.

Cantitatea totala din corpul uman este de circa 10-20 mg, care este concentrata mai ales in ficat, sistemul osos, pancreas si creier. Nivele scazute de mangan, fie in sange, fie in tesuturi sunt asociate cu un numar de boli cronice. Dintre afectiunile asociate cu aceasta deficienta amintim:

-  cresterea inceata a parului si unghiilor;

-  pierderea in greutate;

-  cresterea dificila;

-  diminuarea functiei reproductive;

-  anomaliile scheletale;

-   toleranta scazuta la glucoza;

-   metabolismul defectuos al lipidelor si carbohidratilor;

-   dezordinile musculare;

-   paraliziile;

-   problemele de miscare si de echilibru, mai ales la copii.

In mod normal, lipsa de mangan din alimentatie este rara si de aceea nu este definita o doza zilnica necesara. Cantitatea uzuala de mangan consumata zilnic este cuprinsa intre 0,52 si 10,8 mg. Se recomanda a nu se depasi cantitatea de 11 mg/zi, datorita riscului aparitiei unor probleme neurologice. Manganul in exces este toxic, la fel ca orice alt mineral. In general, principala cale de supraexpunere este cea industriala, care genereaza asa-numitul “manganism”, o degenerare neurologica de tip Parkinson, cauzata de inhalarea in exces a vaporilor si a fumului cu continut ridicat de mangan.

Suplimentele alimentare pe baza de mangan sunt nerecomandate in cazul persoanelor cu probleme hepatice grave. Cateva minerale, precum calciul, fierul si, posibil, zincul, reduc absorbtia manganului in corp.

Persoanele care folosesc contraceptive orale sau antacide este posibil sa aiba nevoie de un surplus de mangan, ce poate fi obtinut prin consumul de suplimente alimentare.