USTUROI, PADUCEL, VASC 40 capsule Favisan

USTUROI, PADUCEL, VASC 40 capsule Favisan

Formulă hipotensivă.

Ingrediente/capsulă: 1 capsulă (0,25 g) conține: usturoi (Alii sativi bulbus), păducel (Crataegi flos & folium), vâsc (Viscum album).

Efecte: scade tensiunea arterială, scade colesterolul și lipidele din sânge, este suport pentru curățirea vaselor de sânge, crește imunitatea, normalizează circulația și funcțiile cardiace.

Recomandări: ca adjuvant în hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică cronică dureroasă și nedureroasă, hipercolesterolemie, ateroscleroză, sistemică

Mod de utilizare: ca supliment alimentar

Doza zilnicã recomandatã: 3 x 1 capsulă/zi

Rolul componentelor:

Usturoiul a fost cultivat din timpurile vechi fiind astfel destul de greu de precizat originea sa. Cei mai mulți consideră că usturoiul provine din Asia.

Conform mărturiilor rămase, usturoiul a fost utilizat și de egipteni. Romanii și grecii care-l utilizau în alimentație și medicină l-au numit „trandafirul urât mirositor”. O veche legendă arabă spune că usturoiul a crescut prima dată pe urma lăsată de diavol când a părăsit Edenul. De aici probabil și asocierea lui ulterior, în folclor, cu arma care ține la distanță vampirii și spiritele rele. În prezent, mult mai mult ca în trecut, usturoiul este utilizat intensiv atât în alimentație cât și în medicina tradițională.

Usturoiul crește până la 60-90 cm înălțime. Are frunze lungi, plate și flori albe. Ceea ce este denumit ”căpățână de usturoi” este, în termeni botanici, un bulb, adică o structură subterană derivată dintr-un ciorchine de frunze. Frunzele de usturoi sunt folosite îndeobște atunci când planta este tânără, doar proaspete.

În ceea ce privește terapia naturală cu usturoi acesta este utilizat ca antiseptic, antibacterian, stimulator digestiv, cu proprietăți de eliminare a paraziților intestinali. Are efecte hipotensoare (bisulfura de alil- vasodilatatoare a arterelor și al capilarelor), hipolipemiantă, hipocolesterolemiantă (inhibarea sintezei de colesterol la nivel hepatic și eliminarea sărurilor biliare prin materia fecală), antisclerotică, antireumatismală, antiagregant plachetară (conține compuși sulfurați- alicina), antispasmodică. Usturoiul este un reechilibrant glandular cu proprietăți stomahice și carminative și este considerat „un antibiotic natural” deoarece nu distruge flora protectivă a organismului. Usturoiul este o sursă de seleniu, necesar răspunsului imun al organismului și care devine un antioxidant puternic în combinație cu vitamina E. Unele studii precizează că usturoiul este indicat ca adjuvant în terapiile diverselor cancere precum cancerul de prostata, de sân, de stomac sau de colon.

În timpul sezonului rece adăugaţi din belşug usturoi în supe, sosuri sau alte mâncăruri.

Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.

Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.

În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).

Teutonii utilizau fructele ca aliment.

Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.

Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.

Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.

Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.

Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.

Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.

Atenţionări

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

Nu este indicat în primul trimestru de sarcină.

Vasc - Specie parţial parazită din familia Loranthaceae, parazitând arbori precum mărul, plopul, bradul, mesteacănul, frasinul, cu tulpină cu ramificaţie dichotomică, cu frunzele invers ovate dispuse opus, sempervirescente, formând tufe globuloase ce se menţin pe planta gazdă prin haustori puternici; flori unisexuate dioice, grupate câte trei, fructele sferice, albe. Materialul vegetal de interes farmaceutic – frunzele cu rămurelele – se recoltează de pe mesteacăn, frasin, brad, măr, acestea fiind considerate cele mai bune gazde pentru obţinerea remediului medicinal natural. Recoltarea se face în lunile de iarnă, când se pot depista mai uşor şi se evită confuzia cu vâscul de stejar, cu frunzele caduce, acesta considerându-se a fi fără utilizări medicinale.

Ca plantă medicinală, vâscul este bine cunoscut din antichitate, Plinius vorbind despre un vâsc folosit contra epilepsiei; Albert cel Mare îl arată ca leac contra ciumei. În mitologia greacă era asociat cu lumea subpământeană; aici,”creanga sacră” reprezenta cheia cu care un muritor în viaţă ar putea intra în lumea de dincolo şi reveni înapoi în lumea celor vii nevătămat, aşa cum spune povestea lui Aeneas. Druizii utilizau planta ca afrodisiac, iar în legendele scandinave simboliza pacea şi iubirea. Se credea că vâscul îndepărtează tot răul, spiritele rele şi vrăjile, fiind purtat uneori ca amuletă protectoare. Mai exista credinţa că vâscul dăruieşte fertilitate şi abundenţă. În Europa este strâns asociat cu sărbătoarea Crăciunului, fiind foarte căutat şi utilizat ca decor, existând o străveche tradiţie a sărutului sub buchetul din vâsc.

La noi în ţară, medicina ştiinţifică a secolului trecut constata că vâscul influenţează în mod deosebit circulaţia sângelui coborând tensiunea şi rărind pulsul, acest fenomen având loc la foarte scurt timp de la administrarea extractului de vâsc. În cazurile de arterioscleroză sau în tulburările funcţionale renale, atunci când exista o tensiune mare a sângelui cu dureri de cap, nesiguranţă în mers, alterarea atenţiei şi judecăţei în urma întrebuinţării mai îndelungate a unui preparat de vâsc se observa cum tensiunea scădea treptat şi fenomenele morbide dispăreau, bolnavul recăpătându-şi sănătatea.

După observaţiile a diverşi cercetători colina din vâsc influenţa schimburile hormonale având astfel impact asupra funcţionării sistemului vascular. S-a constatat că durerile de cap, congestiile cerebrale şi stările de ameţeală cedau la o mai lungă întrebuinţare a vâscului; în hemoptizii întrebuinţarea acestei plante aducea un efect aproape momentan datorită scăderii aproape instantanee a presiunii arteriale.

Medicina populară românească cunoştea faptul că ceaiul de vâsc opreşte toate sângerările şi îl dădea asociat cu traista ciobanului ori cu coada calului; pulberea de vâsc era considerată un puternic vermifug pentru copii. Unii medici ai vremii mai recomandau vâscul contra isteriei, convulsiilor, epilepsiei, ameţelilor etc.

În prezent, preparatele din vâsc sunt foarte utilizate în ţările vorbitoare de limbă germană ca metode complementare şi alternative în tratamentul adjuvant al cancerului.

Componentele farmacologic active din vâsc sunt considerate în principal lectinele şi viscotoxinele; pe lângă acestea mai conţine saponine triterpenice, aminoacizi, amine.

Din investigaţiile preclinice s-au putut deduce dovezi experimentale asupra efectului de reducere a presiunii sangvine.