ULEI PENTRU INGRIJIREA PIELII AFECTATA DE PSORIAZIS 20ml HempMed Pharma
Produs revolutionar obtinut dupa 50 ani de cercetare medicala si farmacolgica . Folosind in premiera mondiala ozonarea ca mijloc de multiplicare de pana la 10 ori a efectelor benefice si curative ale substantelor active din compozitia uleiurilor esentiale bio.Se recomanda ca fiind cel mai eficient ulei esential in tratarea unor afectiuni cutanate grave , in special Psoriazisul.
Beneficii:
-Uleiul esential ozonat OZONPSORI® se foloseste ca ADJUVANT in tratarea PSORIAZISULUI, dermatite si a altor afectiuni cutanate,greu vindecabile.
-Particularitatea produsului provine nu doar din combinarea efectelor antiinflamatoare, anti pruriginoase, antioxidante, antimicrobiene si de refacare a pielii manifestata de uleiurile din compozitie. -Adaugarea de ozon O3 aduce un plus major de beneficiu deoarece: creste de 10 ori absorbtia compusilor activi din uleiuri, are efect antiinflamator, vasodilatator local ceea ce stimuleaza procesele imunologice si de reparatie naturale, are un puternic efect antimicrobian.
-Studii Stiintifice (Central South University, Changsha, China) au pus in evidenta o eficienta incontestabila a uleiurilor ozonate in vindecarea leziunilor cutanate. Eficienta este comparabila cu cea a administrarii topice de flumetazone, corticoid utilizat in mod curent in tratamentul local al bolii, dar care are efecte secundare prin utilizare repetata si indelungata.
-Uleiul de canepa ozonat are un efect puternic antiinflamator si antioxidant. Reduce infiltratul inflamator cronic al papilelor dermice, este emolient, combate pruritul(mancarimea locala), favorizeaza procesul de vindecare al leziunilor, al ranilor, favorizand atragerea fibroblastelor care au principalul rol in vindecare si cicatrizare. Poseda efect antimicrobian astfel incat blocheaza multiplicarea bacteriilor si fungilor exogeni care pot agrava leziunile cutanate.
-Uleiul de cocos este cunoscut ca un foarte bun emolient, hidratant, regenerator si antioxidant (vit. E si A) al tesuturilor epidermice. Calmeaza pruritul si nevoia de grataj care agraveaza leziunile locale. Prin continutul de grasimi saturate, creaza o pelicula protectoare la suprafata leziunilor cutanate, permitand o vindecare mai rapida. Acidul lauric reprezinta 50% din acizii grasi ai uleiului de cocos. In organism el se transforma in monolaurina, cu efecte antibacteriene, antifungice si antivirale. Un efect antimicrobian natural potent au si acizii caprilic si miristic din compozitia acestui ulei.
-Uleiul de masline are de asemenea efect antiinflamator, antiviral si antibacterian. Contine antioxidanti, beta caroteni si tocoferoli, care vor combate inflamatia locala a pielii. Hidrateaza pielea uscata si ingrosata din psoriazis.
-Uleiul de eucalipt este unul dintre cele mai bune uleiuri esentiale antiseptice cunoscute. Unul dintre mecanisme este capacitatea de a genera ozon (O3) in urma oxidarii unor terpene din compozitia sa. Studiile au aratat ca o emulsie cu 2% eucalipt omoara 70% din staphilococii prezenti intr-o cultura microbiana. Este foarte util pentru vindecarea ranilor si ulcerelor trenante cutanate, efect cicatrizant. Are efect antiherpetic in administrare externa cutanata. Limiteaza mancarimea locala si impiedica scarpinarea care duce la agravarea leziunilor.
Compozitie:
Uleiuri esentiale bio ,ozonate
-Ulei de canepa (Cannabis sativa)
-Ulei de cocos (Cocos nucifera)
-Ulei de masline (Olea europaea)
-Ulei de eucalipt (Eucaliptus globus).
Administrare:
1-2 picaturi de 2-3ori pe zi, pe fiecare leziune cutanata. Tratamentul trebuie urmat consecvent pana la vindecarea leziunilor.
Recomandare : Pentru un efect de reducere a numarului de recaderi si de reaparitie a leziunilor, se recomanda asocierea cu administrarea pe cale interna a produsului Ozonated Hemp Oil Full Spectrum 5% CBD pe termen lung, de cel putin 6 luni.
Atentionari:
A nu se lasa la indemana copiilor.
A se feri de pulverizare regiunea ochilor.
Rolul componentelor:
Canepa este o plantă binecunoscută din familia Cannabaceae, erbacee, anuală sau bienală, dioică (florile sunt unisexuate şi sunt dispuse pe indivizi diferiţi), de obicei ramificată, cu frunze lung peţiolate, 3 la 7 penate, cu foliolele lanceolate şi serate; florile femele reduse la perigon, cu o singură bractee şi grupate într-o inflorescenţă spiciformă, cele mascule formează panicule bogate în polen; fructul este o achenă gri-verzuie, lucioasă, lungă de 3,5-5 mm şi lată de 2,5-4 mm.
Botaniştii au polemizat multă vreme pe marginea încadrării botanice a cânepei, unii susţinând existenţa a mai multor specii, alţii doar a mai multor varietăţi. Se consideră totuşi că, de vreme ce plantele, prin hibridizare, produc seminţe fertile, cânepa poate fi clasificată ca o singură specie, dar cu cel puţin o subspecie importantă.
Locul de origine al cânepei este vestul Asiei şi India, unde Bast a raportat că aceasta se cultiva pentru seminţe. Cânepa a fost bine cunoscută de către grecii şi romanii din antichitate, dar se pare că aceştia nu erau familiarizaţi cu proprietăţile sale narcotice. Dioscorides menţiona doar că sucul proaspăt din seminţe domoleşte durerile de urechi, aceeaşi afirmaţie fiind făcută şi de către Galen. Herodot o menţionează, de asemenea, şi afirmă că sciţii o cultivau şi o foloseau pentru a-şi face haine. În India, în schimb, era cunoscută ca şi „stimulatoarea plăcerii”, „provocatoarea dorinţei”, „liantul prieteniei”, „cauza mersului legănat”, „autorul râsului” etc. Pliniu a menţionat planta sub numele de Cannabis. Denumirea plantei, derivă din grecescul cannabis şi latinescul sativa, însemnând folositor.
În nordul Europei planta a ajuns probabil înaintea migraţiei anglo-saxone. Aceasta era cultivată în special pentru extragerea fibrelor din care erau confecţionate articole de îmbrăcăminte şi frânghii. În sănătate, oficial folosite erau seminţele, care sunt menţionate în cărţile medievale ca şi calmante pentru tuse. În plus, seminţele de cânepă au constituit un ingredient popular pentru diferite feluri de mâncare, dar Matthiolus avertiza asupra efectului anafrodisiac manifestat la utilizarea frecventă. În Letonia, cânepa verde era consumată ca remediu pentru arsuri la stomac. În Rusia şi Grecia, uleiul de cânepă era consumat în timpul posturilor severe și prelungite, constituind uneori aproape singurul aliment. Medicinal, seminţele mai erau prescrise în caz de pleurezie, icter, viermi intestinali.
Seminţele, neposedând efecte hipnotice, sunt şi astăzi consumate ca aliment, proaspete sau preparate, fiind destul de gustoase, dar greu de separat de coajă. Acestea conţin în jur de 27,1% proteine, 25,6% grăsimi şi 7,4% carbohidraţi. Uleiul extras din ele este foarte nutritiv, bogat în acizi graşi esenţiali. În fitoterapie sunt folosite ca şi analgezice, antihelmintice, diuretice, emoliente, emenagoge, febrifuge, laxative şi tonice. Sunt utile în tratamentul constipaţiei cauzate de retenţia de lichide. Pot fi, datorită conţinutului de acizi graşi esenţiali, foarte utile în tratamentul multor afecţiuni nervoase.
În zona temperată, uleiul este preluat şi procesat de la plantele femele care au fost lăsate să stea după ce au fost recoltate plantele mascule producătoare de fibre. Fibrele se obţin din tulpini; acestea sunt puternice şi foarte durabile, şi sunt şi astăzi utilizate pentru confecţionarea ţesăturilor grosiere şi a frânghiilor. Uleiul obţinut prin deshidratarea seminţelor este folosit la iluminat, la fabricarea săpunurilor, vopselelor şi lacurilor etc. Atunci când sunt utilizate pentru fabricarea hârtiei, tulpinile sunt recoltate toamna şi topite sau aburite până când fibrele pot fi eliminate. Fibrele sunt fierte timp 2 ore sau mai mult, cu leşie, apoi bătute într-o moară cu bile sau Hollander bătător. Se obţine o hârtie de culoare albă.
Eucaliptul este un arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.
Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale.
