Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
ULEI ESENTIAL AM.RESPIRATIE USOARA - TOATE-S BUNE 10ml SONNENTOR
ULEI ESENTIAL RESPIRATIE USOARA 10ml SONNENTOR
Revigorant, curățarea căilor respiratorii, dezinfectant.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 68 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 68 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,36 lei.
ULEI ESENTIAL RESPIRATIE USOARA 10ml SONNENTOR
Revigorant, curățarea căilor respiratorii, dezinfectant.
Administrare: Pentru Uz în Încăperi
ATENȚIE: Lichid și vapori inflamabili.
Poate provoca o reacție alergică cutanată.
Cauzează iritarea pielii.
Poate fi fatală dacă este înghițită și intră în căile respiratorii.
Foarte toxic pentru organismele acvatice cu efecte pe termen lung.
A se ține departe de căldură / scântei / flacără deschisă / suprafețe fierbinți.
Nu fumați.
ÎN CAZUL ÎNGHIȚIRII: Apelați la un CENTRU DE INFORMARE TOXICOLOGICĂ sau la un medic.
Nu provocați vărsături.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Păstrați recipientul într-un loc bine ventilat.
Compozitie:
- ulei esential de eucalipt,
- ulei esential de lemn de cidru,
- ulei esential de mentă.
Ulei esențial natural 100% pur, obtinut din Agricultură Ecologică. certificată și controlată. BIO - ECOLOGIC conform standardului Non-Alimentar al ABG (Austria Bio Garantie)
Rolul componentelor:
Eucaliptul este un arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.
Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale.
Cedrul este un arbore din familia Pinaceae, înalt, sempervirescent, cu coroana majestuoasă, caracteristică, cunoscut în Vestul Europei atât ca arbore peisagistic valoros cât şi ca simbol al degradării mediului. Este strâns înrudit cu Cedrus atlantica din Munţii Atlas din Maroc, cu C. deodara, endemic în vestul Munţilor Himalaya şi cu C. brevifolia, endemic în Cipru. Cedrul de Liban a supravieţuit sub forma unor populaţii reziduale şi fragmentate în Turcia, Siria şi Liban. Ca rezultate al supra-exploatării timp de secole, arborele acoperă astăzi doar 5% din arealul străvechi estimat în Liban.
A fost cunoscut şi exploatat de secole atât pentru lemnul său de înaltă calitate cât şi pentru răşină şi uleiul volatil. Calităţile deosebite şi culoarea plăcută ale lemnului de cedru, aroma sa rafinată, rezistenţa la umiditate şi insecte, au dus la aprecierea sa în rândul fenicienilor, egiptenilor, a grecilor şi multor altora, şi astfel la utilizarea sa extensivă.
Emblema naţională a Libanului, cedrul a fost folosit pentru construcţia faimosului templu a lui Solomon în Ierusalim, precum şi pentru construirea corăbiilor şi templelor faraonilor egipteni. Fenicienii îşi construiau corăbiile flotei militare, precum şi acoperişul templelor, al locuinţelor şi pragurile uşilor din lemn de cedru. Acesta era de asemenea folosit pentru confecţionarea pieselor de mobilier din templele asiriene şi babiloniene. Faraonii egipteni ardeau cedrul cu ofrandele oferite în cadrul ceremoniilor lor religioase. Răşina cedrului de Liban a fost folosită în procesul de mumificare de către egiptenii antici. Preoţii evrei, conform Talmudului, ardeau lemnul de cedru pe muntele maslinilor anunţând venirea unui nou an.
Arabii păstrează o veneraţie tradiţională pentru acest arbore, atribuindu-i o putere care îi permite să trăiască veşnic, şi o „inteligenţă” care îl face să manifeste semne de înţelepciune şi previziune, şi se spune că aceşti arbori înţeleg schimbările anotimpurilor pentru că îşi agită ramurile lor mari, îndreptându-le către cer sau către pământ atunci când zăpada cade, sau se topeşte. Se spune că nici nu începe zăpada să cadă, că cedrii îşi ridică ramurile pe nesimţite, adunându-şi vârfurile ramurilor în sus, formând astfel o piramidă sau o umbrelă. Noua formă luată îi ajută să susţină o masă imensă de zăpadă pentru o perioadă lungă de timp.
Cedrus libani are o largă tradiţie în medicina libaneză pentru tratamentul diferitelor boli infecţioase. Cedrul de Liban conţine un ulei volatil bogat în borneol, şi cel mai mult a fost utilizat în afecţiunile catarale ale tractului respirator, ca antiseptic, astringent, diuretic, şi de asemenea ca remediu în afecţiuni hepatice, dureri de cap şi tumori. Recent s-au descris remedii anti-ulcerogenice, o activitate antimicrobiană şi anti – Helicobacter pylori a frunzelor şi conurilor de cedru. Rezultatele unor studii au relevat faptul că răşinile din lemnul de cedru prezintă o eficienţă înaltă împotriva microorganismelor testate, prevenind înmulţirea acestora. Studiile au raportat faptul că seminţele de Cedrus libani sunt potenţiale suplimente alimentare sau remedii vegetale, sau puncte de pornire în dezvoltarea unor tratamente pentru leucemia mielogenă cronică.
Ca şi multe alte plante, menta le-a fost cunoscută anticilor greci, romani si egipteni. Legenda spune că zeul întunericului Pluto s-a îndrăgostit nebuneşte de frumoasa nimfă Mentha. Geloasă, soţia sa zeiţa Persephona a urmărit-o pe nefericita fată şi a îngropat-o în pământ. Pluton, impresionat de suferinţa nimfei a transformat-o apoi în planta frumos mirositoare care îi poartă numele.
Menta este o plantă anuală, erbacee, face parte din familia Labiatae şi este considerată de mulţi autori ca fiind perenă. Este înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în 4 muchii evidente, cu frunze opuse, ovale, flori violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescenţă ca un spic. Prezintă un miros caracteristic, puternic aromat. Există diverse specii de mentă, toate fiind cultivate, cele mai uzuale fiind Mentha piperita, Mentha spicata (crispa), Mentha arvensis. Se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Soiurile spontane nu prezintă întrebuinţări medicale eficiente.
La începutul secolului al XVIII-lea menta se foloseşte în Europa ca plantă medicinală, la noi însă este introdusă în primul deceniu al secolului trecut. Uleiul esenţial de mentă, obţinut încă din secolul XVII, este responsabil de mirosul pregnant al acestei plantei precum şi de efectele terapeutice asupra organismului.
Romanii, grecii, foloseau menta de milenii. Ei ştiau că aroma de mentă, dată de uleiul volatil, este capabilă să îmbunătăţească starea de spirit, de aceea înaintea festivităţii romanii decorau mesele cu frunze de mentă iar pe podele şi pereţi pulverizau infuziile de mentă.
Uleiul volatil de mentă este bogat în derivaţi de alcool cum ar fi mentolul, izomentolul, piperitolul şi cetone precum mentonă, izomentonă, piperitonă. Mai conţine oxizi şi esteri cum este mentofuranul şi 1,8-cineolul, elemente importante pentru acţiunea farmacologică. Numeroase minerale şi substanţe nutritive, inclusiv fier, mangan, magneziu, calciu, acid folic, potasiu se regăsesc în uleiul de mentă.
Uleiul volatil este secretat de perii glandulari ai plantelor întregi chiar înainte de înflorire. Are un proaspăt miros mentolat, este limpede, colorat până la galben pal, şi apos în vâscozitate.
Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de mentă includ capacitatea sa de a trata spasmele provocate de indigestie, problemele respiratorii, durerile de cap, greaţa, febra, neplăceri ale stomacului şi intestinelor. Este un bun calmant şi decongestionant, relaxând musculatura dintr-un sindrom de colon iritabil, mucoase iritate (bronşică, gastrică) sau chiar în condiţiile de stres.
Uleiul volatil de mentă ajută digestia, fiind un tonic în cazul unui apetit alimentar scăzut sau stimulează digestia şi flatulenţa prin acţiune stomahică, colagogă şi carminativă. Acţiunea expectorantă şi mucolitică se revendică mentei tot datorită uleiului volatil, în special mentonei şi cineolului, la fel şi efectul antipruriginos. Mentolul este responsabil de acţiunea antiemetică şi analgezică şi de îndepărtare a anxietăţii, depresiei sau a suprasolicitării organismului.
Fie administrat prin inhalaţie, prin piele sau oral, uleiul volatil interacţionează cu receptorii sistemului nervos central prin proprietăţile fizico-chimice specifice şi astfel, spun cercetătorii, menta are o multitudine de întrebuinţări.
Menta este folosită şi pentru acţiunea antidiareică şi antiseptică datorită taninurilor din compoziţie, care au un efect astringent asupra proteinelor bacteriene.
Această plantă este recunoscută şi utilizată la nivel internaţional, fiind menţionată în Farmacopeea Europeană (European Pharmacopoeia), în Farmacopeea Americană (U.S. Pharmacopeial Covention) precum şi în diverse cărţi de specialitate şi tratate. În Farmacopeea Română (FR X) menta are 2 monografii trecute separat, Menthae folium şi Menthae aetheroleum.
Oamenii de ştiinţă contemporani nu se opresc la rezultatele obţinute sau la medicina tradiţională ci încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre această plantă. De exemplu, au ajuns la concluzia că sportivii sunt capabili să efetueze mai multe exerciţii şi chiar să alerge mai repede atunci când simt mirosul de mentă. Explicaţia constă în faptul că aroma pronunţată a plantei afectează o anumită parte a creierului care este responsabilă pentru trezirea de dimineaţă. Prin urmare, pasta de dinţi cu aromă de mentă reprezintă o modalitate mai facilă de trezire dimineaţa. Fabricarea produselor de igienă orală ce au în compoziţie mentă a fost menită în primul rând datorită contribuţiei acesteia la dispariţia mirosurilor neplăcute precum şi pentru efectul antiinflamator şi antiseptic. Acestea şi alte proprietăţi s-au manifestat şi în cosmetică unde găsim în ziua de azi o varietate largă de creme, geluri, balsamuri, şampoane pe bază de mentă.
Terapeutic, menta se găseşte sub formă de capsule, comprimate, plantă mărunţită şi uscată pentru infuzii, tincturi. Extern se folosesc de asemenea creme, geluri, unguente.
- Stoc
- In Stoc Furnizor Rapid - Livrare in 2-4 zile lucratoare
- Cantitate
- 10 ml
- Forma de prezentare
- Flacon
Nicio recenzie
Tap to zoom
